— Nu i-am promis niciodată nimic lui Hermione, bolborosi Ron. Adică, mă rog, voiam să merg cu ea la petrecerea de Crăciun a lui Slughorn, dar nu mi-a spus niciodată… doar ca prieteni… eu nu depind de nimeni…
Harry dădu o pagină din Chintesenţă, fiind conştient că Ron se uita la el. Vocea lui Ron se stinse, abia dacă se auzea ce mormăia din cauza focului care sfârâia, deşi lui Harry i se păru că desluşeşte din nou cuvintele „Krum” şi „nici un motiv să se plângă”.
Hermione avea atât de multe cursuri, încât Harry nu putea să vorbească pe-ndelete cu ea decât seara, când Ron era oricum încolăcit în jurul lui Lavender şi nu era atent la ce făceau ceilalţi. Hermione refuza să stea în camera de zi când era Ron acolo, aşa că Harry se întâlnea de obicei cu ea la bibliotecă, asta însemnând că discutau mereu în şoaptă.
— Are tot dreptul să se sărute cu cine vrea, spuse Hermione, în timp ce Madam Pince, bibliotecara, se strecura pe lângă rafturile din spatele lor. Sinceră să fiu, puţin îmi pasă.
Ridică pana şi puse un punct pe „i” atât de apăsat, încât găuri foaia de pergament. Harry nu zise nimic. Credea că avea să îşi piardă vocea în scurt timp din cauză că ajunsese să o folosească atât de rar. Se aplecă ceva mai mult peste Realizarea Poţiunilor Avansate şi îşi luă în continuare notiţe despre elixirele eterne, întrerupându-se din când în când pentru a descifra notele folositoare pe care prinţul le adăugase textului lui Libatius Borage.
— Apropo, zise Hermione după câteva clipe, trebuie să ai mare grijă.
— Hermione, ţi-o spun pentru ultima dată, şopti Harry puţin răguşit după ce tăcuse trei sferturi de oră, n-o să dau înapoi manualul acesta. Am învăţat mai multe de la prinţ decât de la Plesneală şi Slughorn la…
— Nu mă refer la aşa-zisul tău prinţ, spuse Hermione, uitându-se cruciş la cartea lui de parcă tocmai i-ar fi vorbit urât, mă refer la ceva ce s-a întâmplat mai devreme. M-am dus la baia fetelor chiar înainte să vin aici şi am dat peste vreo douăsprezece fete, printre care şi Romilda Vane, care încercau să decidă cum să te facă să bei o poţiune de dragoste fără să ştii. Toate speră să te facă să le inviţi la petrecerea lui Slughorn, se pare că au cumpărat poţiuni de dragoste de la Fred şi George şi mă tem că funcţionează.
— Atunci de ce nu le-ai confiscat? întrebă Harry.
Nu-i venea să creadă că Hermione ar fi putut să renunţe a obsesia ei pentru respectarea regulilor într-un moment crucial ca acesta.
— Nu aduseseră poţiunile cu ele la baie, zise Hermione pe un ton dispreţuitor. Doar discutau despre diverse strategii. Având în vedere că mă îndoiesc că până şi Prinţul Semipur — se uită din nou cruciş la carte — ar putea să născocească un antidot pentru douăsprezece poţiuni diferite în acelaşi timp, te sfătuiesc să inviţi pe cineva… pentru ca celelalte să nu mai creadă că încă mai au şanse. Este mâine seară, aşa că sunt destul de disperate.
— Dar nu vreau să merg cu nimeni, bolborosi Harry, care încă mai încerca să se gândească la Ginny cât mai puţin posibil, în ciuda faptului că aceasta îi apărea adeseori în vis, în circumstanţe care îl făceau pe Harry să fie foarte recunoscător că Ron nu practica Legilimanţia.
— În orice caz, ai grijă ce bei, pentru că Romilda Vane părea hotărâtă, zise Hermione pe un ton sumbru.
Smuci în sus fâşia lungă de pergament pe care îşi scria eseul pentru Aritmanţie şi scrijeli în continuare cu pana de scris. Harry o urmări, gândindu-se la cu totul altceva.
— Stai puţin, zise el încet. Credeam că Filch a interzis toate articolele cumpărate de la „Weasley Bing-Bong”, nu?
— Şi de când ţine cineva cont de ce interzice Filch? întrebă Hermione, concentrându-se mai departe asupra eseului.
— Dar bufniţele nu sunt verificate? Cum au putut să aducă fetele alea poţiuni de dragoste în şcoală?
— Fred şi George le-au trimis drept parfumuri şi poţiuni de tuse, zise Hermione. Face parte din serviciul lor de comenzi via-bufniţă.
— Văd că ştii multe despre asta.
Hermione se uită cruciş la el, aruncându-i o privire asemenea celei pe care tocmai o aruncase asupra exemplarului său de Realizarea Poţiunilor Avansate.
— Toate detaliile erau trecute pe spatele sticluţelor pe care ni le-au arătat în vară mie şi lui Ginny, spuse ea cu răceală. Să ştii că nu-mi petrec timpul strecurând poţiuni în băuturile oamenilor… şi nici nu mă prefac că mă ocup cu aşa ceva, ceea ce ar fi la fel de grav.
— Da, mă rog, să uităm de asta, spuse Harry repede. Ideea este că-l păcălesc pe Filch, nu-i aşa? Fetele astea aduc în şcoală lucruri făcute să pară că sunt altceva! Nu ar fi putut şi Reacredinţă să aducă pe ascuns colierul?
— Vai, Harry, hai să nu o luăm de la capăt cu asta.
— De ce nu? întrebă Harry.
— Fii atent, oftă Hermione, Senzorii de Tăinuire detectează blestemele, vrăjile negative şi farmecele de deghizare, nu-i aşa? Sunt folosiţi pentru a descoperi magia neagră şi obiectele Întunecate. Ar fi detectat imediat un blestem puternic ca acela aruncat asupra colierului. Dar o substanţă pusă într-o sticluţă greşită n-ar intra în categoria asta… Şi oricum, poţiunile de dragoste nu sunt Întunecate şi nici periculoase…
— Ţie ţi-e uşor să vorbeşti, mormăi Harry, gândindu-se la Romilda Vane.
— … aşa că ar depinde de Filch să-şi dea seama că nu era vorba despre o poţiune de dragoste, iar el nu este un vrăjitor tocmai talentat. Mă îndoiesc că poate să deosebească o poţiune de o…
Hermione se opri brusc; şi Harry auzise zgomotul acela. Cineva se mişcase în apropierea lor pe lângă rafturile întunecate. Aşteptară şi o clipă mai târziu Madam Pince apăru ca un vultur de după un colţ. Obrajii supţi, pielea ca pergamentul şi nasul lung şi coroiat îi erau luminate de lampa pe care o ţinea, lucru care nu o avantaja deloc.
— S-a închis biblioteca, zise ea. Să nu uitaţi să duceţi înapoi la raft toate cărţile pe care… Ce i-ai făcut acestei cărţi, delincventule?
— Nu este de la bibliotecă, este a mea! spuse Harry repede, înşfăcând exemplarul de Realizarea Poţiunilor Avansate de pe masă când Madam Pince întinse o mână ca o gheară spre ea.
— Ai pângărit-o! şuieră ea. Ai profanat-o! Ai întinat-o!
— Este doar o carte pe care sunt scrise notiţe! spuse Harry, smulgând-o din strânsoarea ei.
Madam Pince arăta ca şi cum ar fi putut să facă o criză; Hermione, care se grăbise să-şi strângă lucrurile, îl apucă de braţ pe Harry şi-l trase cu forţa după ea.
— O să-ţi interzică să mai vii la bibliotecă, dacă nu ai grijă. De ce a trebuit să aduci cartea aia afurisită?
— Hermione, nu sunt eu de vină că e nebună de legat. Sau ţi-e teamă că a auzit cumva că îl vorbeai de rău pe Filch? Am bănuit dintotdeauna că ar putea să fie ceva între ei.
— Ce să-ţi spun, tare amuzant…
Bucurându-se că acum puteau să vorbească din nou normal, merseră pe holurile goale, luminate cu lămpi, întorcându-se în camera de zi, contrazicându-se pe tema unei relaţii între Filch şi Madam Pince.
— Bibelouri, îi spuse Harry doamnei grase, aceasta fiind noua parolă de sărbători.
— Mulţumesc la fel, zise doamna grasă, zâmbind şmechereşte şi deschizându-se într-o parte pentru a le face loc să intre.
— Bună, Harry! spuse Romilda Vane în clipa în care acesta trecu prin gaura portretului. Nu vrei un pahar cu apă?