Hermione îi aruncă o privire peste umăr, iar el parcă o auzi zicând: „Ce ţi-am spus?”
— Nu, mulţumesc, zise Harry repede. Nu prea îmi place.
— Atunci primeşte-le oricum pe astea, spuse Romilda, punându-i o cutie în braţe. Sunt ceaune de ciocolată cu whisky-foc. Mi le-a trimis bunica, însă mie nu-mi plac.
— A, da, mulţumesc mult, zise Harry, căruia nu-i trecu prin minte să spună altceva. Ăă… eu o să stau acolo cu…
Merse repede după Hermione şi vocea i se stinse încet.
— Ţi-am zis eu, spuse Hermione sec. Cu cât inviţi pe cineva mai repede, cu atât or să te lase în pace mai repede şi o să poţi să…
Dar dintr-odată nu i se mai citi nici o emoţie pe chip; tocmai îi zărise pe Ron şi Lavender care stăteau îmbrăţişaţi pe un scaun.
— Păi, noapte bună, Harry, zise Hermione, deşi era abia şapte seara şi plecă spre dormitoarele fetelor fără să mai spună un cuvânt.
Harry se duse la culcare consolându-se cu gândul că nu mai avea de îndurat decât o zi de cursuri şi petrecerea lui Slughorn, înainte ca el şi Ron să plece împreună la Vizuină. Acum i se părea imposibil ca Ron şi Hermione să se împace înainte de sărbători, dar poate că vacanţa avea să le dea timp să se liniştească şi să reflecteze asupra purtării lor.
Însă Harry nu era foarte optimist şi i se păru şi mai puţin probabil după ce petrecu o lecţie de Transfigurare cu amândoi în ziua următoare. Tocmai se înhămaseră la domeniul deosebit de dificil al transfigurării oamenilor; exersau în faţa oglinzilor şi li se cerea să-şi schimbe culoarea propriilor sprâncene. Hermione râse cu răutate de prima încercare a lui Ron, care se dovedi dezastruoasă, căci el reuşi să-şi creeze o spectaculoasă mustaţă în furculiţă; Ron răspunse imitând-o cu cruzime, dar cu succes pe Hermione şi sărind în sus de fiecare dată când profesoara McGonagall o întreba ceva, ceea ce le distră peste măsură pe Lavender şi pe Parvati şi o făcu din nou pe Hermione să fie pe punctul de a izbucni în plâns. Ea ieşi ca din puşcă imediat ce se sună de pauză, lăsându-şi acolo o parte dintre lucruri; Harry îi strânse obiectele uitate şi merse după ea, hotărând că Hermione avea mai mare nevoie de el decât Ron.
În cele din urmă reuşi să o găsească ieşind dintr-una dintre băile fetelor de la etajul de mai jos. Era însoţită de Luna Lovegood, care o bătea uşor pe spate.
— A, bună, Harry, zise Luna. Ştii că ai o sprânceană galben-aprins?
— Bună, Luna. Hermione, ţi-ai uitat nişte lucruri.
Îi întinse cărţile.
— A, da, spuse Hermione cu o voce sugrumată, luându-şi lucrurile şi întorcându-se repede pentru a ascunde faptul că-şi ştergea lacrimile cu penarul. Îţi mulţumesc, Harry. Păi, cred că ar trebui să plec.
Hermione se îndepărtă cu paşi repezi, fără să-i dea lui Harry ocazia de-a încerca s-o consoleze, cu toate că îşi dădea seama că nu ştia ce ar fi putut să-i spună.
— Este puţin supărată, zise Luna. În prima clipă am crezut că era Myrtle cea Plângăcioasă, dar s-a dovedit a fi Hermione. Zicea ceva despre Ron Weasley.
— Da, s-au certat, spuse Harry.
— Ron poate fi foarte amuzant uneori, nu-i aşa? zise Luna, când porniră împreună pe hol. Dar poate fi şi răutăcios. Am observat asta anul trecut.
— Presupun că ai dreptate, spuse Harry.
Luna îşi punea din nou în practică talentul de a spune adevăruri incomode; Harry nu mai cunoscuse pe nimeni ca ea.
— Ai avut un semestru plăcut?
— A, da, n-a fost rău, zise Luna. M-am simţit cam singură fără AD. Însă Ginny a fost foarte drăguţă cu mine. Acum câteva zile i-a făcut pe doi băieţi de la cursul nostru de Transfigurare să nu-mi mai spună „Lunatica”.
— Ai vrea să mergi cu mine la petrecerea lui Slughorn din seara asta?
Harry spuse aceste cuvinte înainte să se poată opri; se auzi vorbind ca şi cum vocea ar fi fost a altcuiva.
Luna îl privi surprinsă cu ochii ei exoftalmici.
— La petrecerea lui Slughorn? Cu tine?
— Da, spuse Harry. Trebuie să invit pe cineva, aşa că m-am gândit că ţi-ar face plăcere să… adică… Adică, să mergem ca prieteni, ştii. Dar dacă nu vrei…
Harry începuse deja să spere că Luna nu voia să meargă.
— A, nu, mi-ar face mare plăcere să merg cu tine ca prieten! zise Luna, zâmbind larg, aşa cum Harry nu o mai văzuse niciodată până atunci. Eşti primul băiat care m-a invitat la o petrecere, ca prieten! Din cauza asta ţi-ai vopsit sprânceana, ai făcut-o pentru petrecere? Ar fi cazul să fac şi eu la fel?
— Nu, spuse Harry cu fermitate, a fost o greşeală. O s-o rog pe Hermione să mă ajute cu asta. Atunci rămâne să ne întâlnim în holul de la intrare la opt.
— AHA! strigă o voce de deasupra lor şi amândoi tresăriră.
Nici unul dintre ei nu îşi dăduse seama că tocmai trecuseră pe sub Peeves, care stătea agăţat cu susul în jos de un candelabru, zâmbindu-le maliţios.
— Smintitul a invitat-o pe Lunatică să meargă cu el la petrecere! Smintitul o iubeşte pe Lunatică! Smintitul e nebuuuuuun după Lunatică!
Peeves ţâşni de lângă ei, râzând pe înfundate şi strigând: „Smintitul o iubeşte pe Lunatică!”
— Ar fi fost prea frumos să fi rămas doar între noi, zise Harry.
Într-adevăr, în scurt timp toată şcoala părea să ştie că Harry Potter mergea cu Luna Lovegood la petrecerea lui Slughorn.
— Ai fi putut să mergi cu oricine altcineva! spuse Ron la cină, nevenindu-i să creadă. Cu oricine! Şi tu ai ales-o pe Lunatica Lovegood?
— Ron, nu-i mai spune aşa, se răsti Ginny, oprindu-se în spatele lui Harry în drum către prietenii ei. Harry, să ştii că mă bucur foarte mult că ai invitat-o, iar ea e încântată.
Ginny merse mai departe pe lângă masă ca să stea alături de Dean. Harry încercă să fie mulţumit că Ginny se bucura că o invitase pe Luna, dar nu prea reuşi. Hermione stătea singură, foarte departe de ei, şi-şi plimba furculiţa prin farfurie, jucându-se cu bucăţile de tocană. Harry observă că Ron îi arunca din când în când priviri cu coada ochiului.
— Ai putea să-ţi ceri scuze, îi sugeră Harry fără ocolişuri.
— Glumeşti, vrei să mă atace din nou un stol de canari? mormăi Ron.
— Dar de ce a trebuit s-o imiţi?
— A râs de mustaţa mea!
— Şi eu am râs, a fost cel mai ridicol lucru pe care l-am văzut în viaţa mea.
Dar Ron nu părea să-l fi auzit; tocmai sosiseră Lavender şi Parvati. Înghesuindu-se între Harry şi Ron, Lavender îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui Ron.
— Bună, Harry, zise Parvati care, ca şi Harry, era vag stingherită şi plictisită de comportamentul prietenilor lor.
— Bună, spuse Harry. Ce mai faci? Până la urmă rămâneţi la Hogwarts? Am auzit că părinţii voştri voiau să vă retragă.
— Deocamdată am reuşit să-i conving să n-o facă, zise Parvati. S-au speriat foarte tare din cauza incidentului cu Katie, dar, având în vedere că nu s-a mai întâmplat nimic altceva de atunci… a, bună, Hermione!
Parvati zâmbi cât putu de larg. Harry îşi dădu seama că se simţea vinovată pentru că râsese de Hermione la Transfigurare. Întoarse capul şi văzu că şi Hermione îi zâmbea larg, poate chiar mai larg dacă era cu putinţă. Fetele se poartă foarte ciudat uneori, îşi zise el.
— Bună, Parvati! spuse Hermione, ignorându-i cu desăvârşire pe Ron şi Lavender. Te duci la petrecerea lui Slughorn astă-seară?
— N-am invitaţie, zise Parvati pe un ton mohorât. Însă mi-aş dori să merg, se pare că o să fie foarte frumos… tu te duci, nu-i aşa?