Profesoara Trelawney nu-l recunoscu pe Harry, părând prea ameţită de băutură. Profitând de faptul că aceasta îl critica vehement pe Firenze, Harry se apropie de Hermione şi zise:
— Hai să lămurim ceva. Ai de gând să-i spui lui Ron că te-ai amestecat în trialul portarilor?
Hermione ridică din sprâncene.
— Chiar crezi că m-aş înjosi într-atât?
Harry o privi cu şiretenie.
— Hermione, dacă ai ajuns să ieşi cu McLaggen…
— Nu-i acelaşi lucru, spuse Hermione cu demnitate. Nu am absolut nici o intenţie să-i spun lui Ron nimic din ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat la trialul portarilor.
— Foarte bine, zise Harry apăsat. Pentru că altfel o să fie iar la pământ şi o să pierdem următorul meci.
— Vâjthaţ! spuse Hermione mânioasă. Băieţii nu ştiu să se gândească la altceva în afară de vâjthaţ? Cormac nu m-a întrebat nimic despre mine, o, nu, n-am auzit decât povestea celor o mie şi una de lovituri apărate de Cormac McLaggen începând din clipa… O, nu, vine!
Fu atât de rapidă încât păru să fi Dispărut; acum era acolo, iar în secunda următoare se strecurase deja printre două vrăjitoare care râdeau în hohote şi se făcuse nevăzută.
— Ai văzut-o cumva pe Hermione? întrebă McLaggen, croindu-şi drum prin mulţime un minut mai târziu.
— Nu, îmi pare rău, zise Harry, întorcându-se repede, alăturându-se conversaţiei pe care o purta Luna şi uitând pentru o fracţiune de secundă cu cine vorbea fata.
— Harry Potter! zise profesoara Trelawney pe un ton jos şi rezonant, observându-l atunci pentru prima dată.
— A, bună ziua, spuse Harry fără tragere de inimă.
— Dragul meu! zise ea într-o şoaptă răsunătoare. Ce zvonuri! Ce poveşti! Cel ales! Bineînţeles, eu am ştiut de foarte mult timp. Semnele n-au fost niciodată bune, Harry. Dar de ce n-ai continuat cursul de Preziceri despre Viitor? Materia asta e deosebit de importantă pentru tine în mod special!
— Da, Sybill, toţi credem că materia noastră este cea mai importantă! zise o voce puternică şi Slughorn apăru de cealaltă parte a profesoarei Trelawney, foarte îmbujorat, cu pălăria de catifea aşezată câş, cu un pahar de mied într-o mână şi o imensă plăcintă cu carne în alta. Dar nu cred că mi-a fost dat să am un elev mai bun ca el la Poţiuni, adăugă Slughorn, privindu-l pe Harry cu afecţiune, dar totodată cu ochii injectaţi. Are un talent înnăscut, să ştii… exact ca mama lui! Sybill, am avut puţini elevi cu acest har, aşa să ştii… mai mult, chiar şi Severus…
Şi, spre groaza lui Harry, Slughorn întinse o mână şi păru să-l înşface pe Plesneală de nicăieri, trăgându-l spre ei.
— Severus, nu mai sta bosumflat şi vino să vorbeşti cu noi! zise Slughorn vesel, sughiţând. Tocmai discutam despre talentul excepţional al lui Harry pentru realizarea poţiunilor! Bineînţeles, ai şi tu un merit, având în vedere că i-ai fost profesor timp de cinci ani de zile!
Fiind încolţit şi având braţul lui Slughorn după umeri, Plesneală se uită în jos la Harry, de-a lungul nasului coroiat, privindu-l printre gene.
— Ce bizar, am avut întotdeauna impresia că n-am reuşit să-l învăţ absolut nimic pe Potter.
— Păi, atunci înseamnă că totul se datorează talentului său înnăscut! strigă Slughorn. Să-l fi văzut la prima lecţie, când le-am dat să pregătească „Esenţa de Moarte Vie”. Nu mi s-a întâmplat ca un elev să aibă rezultate atât de bune din prima încercare, Severus cred că nici măcar tu…
— Chiar aşa? spuse Plesneală încet, cercetându-l în continuare pe Harry, care se simţea puţin neliniştit.
Ultimul lucru pe care şi-l dorea era ca Plesneală să înceapă să investigheze sursa talentului său descoperit de curând pentru realizarea poţiunilor.
— Harry, mai spune-mi o dată, ce materii mai studiezi? întrebă Slughorn.
— Apărare contra Magiei Negre, Farmece, Transfigurare, Ierbologie…
— Cu alte cuvinte, toate materiile necesare pentru a deveni Auror, spuse Plesneală, schiţând un zâmbet batjocoritor.
— Da, păi, asta şi vreau să devin, zise Harry pe un ton sfidător.
— O să fii Auror desăvârşit! tună Slughorn.
— Harry, eu nu cred că ar trebui să te faci Auror, zise Luna din senin şi toţi se uitară la ea. Aurorii fac parte din conspiraţia „Colţ-ruginit”, credeam că o ştie toată lumea. S-au infiltrat în Ministerul Magiei, ca să-l distrugă din interior, folosind o combinaţie de magie neagră şi afecţiuni ale gingiilor.
Harry se înecă, inspirând jumătate din paharul cu mied când izbucni în râs. Serios, ar fi meritat să o invite pe Luna chiar şi numai pentru replica aia. Ridică privirea, tuşind, după ce se udase până la piele cu mied, zâmbind însă în continuare şi văzând ceva care îl înveseli şi mai tare: Argus Filch se apropia de ei trăgându-l de o ureche pe Draco Reacredinţă.
— Domnule profesor Slughorn, zise Filch cu o voce răguşită, tremurându-i maxilarul şi având o sclipire maliţioasă în ochii cât cepele, l-am găsit furişându-se pe un coridor de la etaj. Susţine că a fost invitat la petrecerea dumneavoastră şi că deja a întârziat. I-aţi trimis cumva o invitaţie?
Reacredinţă se eliberă din strânsoarea lui Filch, părând mânios.
— Fie, n-am fost invitat! zise el furios. Încercam să vin oricum, acum eşti mulţumit?
— Nu, nu sunt mulţumit! spuse Filch, făcând o afirmaţie care contrasta în mod evident cu bucuria de pe chipul său. Ai dat de bucluc, aşa să ştii! N-a zis domnul director că e interzis să hoinăriţi după lăsarea serii fără permisiune?
— E-n ordine, Argus, e-n ordine, zise Slughorn, fluturând o mână. Este Crăciunul şi nu este o crimă să vrei să vii la o petrecere. Numai de data asta, o să renunţăm la pedepsirea vinovatului. Poţi să rămâi, Draco.
Expresia indignată şi dezamăgită de pe chipul lui Filch nu fu deloc surprinzătoare; însă, privindu-l pe Reacredinţă, Harry se întrebă de ce acesta părea aproape la fel de nefericit ca şi Filch? De ce se uita Plesneală la Reacredinţă ca şi cum ar fi fost supărat şi în acelaşi timp… era cu putinţă?… puţin speriat?
Dar aproape înainte ca Harry să asimileze ceea ce văzuse, Filch se întoarse pe călcâie şi se îndepărtă târşâindu-şi picioarele şi bolborosind nemulţumit; Reacredinţă afişase un zâmbet şi îi mulţumea lui Slughorn pentru generozitatea de care dăduse dovadă, iar chipul lui Plesneală devenise din nou de nepătruns.
— Este o nimica toată, serios, zise Slughorn, fluturându-şi mâna pentru a-i da de înţeles lui Reacredinţă că nu era cazul să-i mulţumească. Totuşi l-am cunoscut bine pe bunicul tău.
— A vorbit întotdeauna cu multă apreciere despre dumneavoastră, domnule profesor, zise repede Reacredinţă. Spunea că sunteţi cel mai bun realizator de poţiuni pe care l-a cunoscut.
Harry se uită la Reacredinţă cu ochii mari. Ceea ce-l intriga nu erau linguşelile, îl urmărise ani întregi pe Reacredinţă linguşindu-l pe Plesneală, ci faptul că Reacredinţă chiar părea puţin bolnav. Era prima dată că-l vedea de aproape după foarte multă vreme şi observă că Reacredinţă avea cearcăne întunecate şi că pielea lui prinsese o nuanţă cenuşie de neconfundat.
— Aş vrea să vorbesc cu tine, Draco, zise Plesneală dintr-odată.
— A, Severus, stai puţin, spuse Slughorn, sughiţând din nou. E Crăciunul, fii şi tu mai îngăduitor.