— Sunt şeful casei lui şi eu decid cum să mă comport şi cât de îngăduitor sau sever o să fiu, zise Plesneală pe un ton tăios. Urmează-mă, Draco.
Cei doi plecară, cu Plesneală în frunte şi Reacredinţă cu un aer în-ciudat. Harry rămase locului pentru o clipă, şovăind, apoi spuse:
— Luna, mă întorc imediat, mă duc până la… ăă… baie.
— În ordine, zise Luna veselă, iar în timp ce Harry se strecură grăbit prin mulţime, avu impresia că o auzi reluând discuţia despre conspiraţia „Colţ-ruginit” cu profesoara Trelawney, care părea cu adevărat interesată.
Holul era pustiu şi Harry putu să-şi scoată fără probleme Pelerina Invizibilă din buzunar, aruncând-o peste el după ce ieşi din cameră. Partea cea mai dificilă fu să-i găsească pe Plesneală şi pe Reacredinţă. Harry fugi pe coridor, paşii fiindu-i acoperiţi de muzica şi de vocile răsunătoare care se auzeau în continuare din biroul lui Slughorn, în urma sa. Era posibil ca Plesneală să-l fi dus pe Reacredinţă în hruba lui… sau să-l fi condus înapoi în camera de zi a Viperinilor. Dar Harry îşi lipi urechea de fiecare uşă de pe hol, alergând de-a lungul lui până când se aplecă în dreptul broaştei de la uşa ultimei clase, auzi voci şi fu cuprins de un val de entuziasm.
— … nu-ţi poţi permite să faci greşeli, Draco, pentru că o să fii exmatriculat…
— N-am avut nici o legătură cu asta, bine?
— Sper că nu mă minţi, pentru că a fost o scăpare nechibzuită. Se bănuieşte deja că ai avut un amestec.
— Cine mă bănuieşte? zise Reacredinţă mânios. Vă spun pentru ultima dată că nu am făcut-o eu, BINE? Probabil că fata aceea, Bell, a avut un duşman de care nu ştie nimeni. Nu vă mai uitaţi aşa la mine! Ştiu ce faceţi, nu sunt prost, dar să ştiţi că n-o să vă meargă. Pot să vă opresc!
Urmă o pauză şi apoi Plesneală zise încet:
— A, să înţeleg că mătuşa Bellatrix ţi-a dat lecţii de Occlumanţie. Spune-mi, Draco, ce gânduri încerci să ascunzi de superiorul tău?
— De el nu încerc să ascund nimic, dar nu vreau să vă băgaţi nasul în treburile mele!
Harry îşi apropie şi mai mult urechea de broască. Oare ce-l făcuse pe Reacredinţă să-i vorbească astfel lui Plesneală, faţă de care dăduse întotdeauna dovadă de respect şi chiar de simpatie?
— Deci ăsta e motivul pentru care m-ai evitat semestrul ăsta? Te-ai temut că o să intervin? Draco, sper că eşti conştient că dacă altcineva nu s-ar fi prezentat în biroul meu după ce i-am spus în repetate rânduri să o facă…
— Foarte bine, daţi-mi ore de detenţie! Raportaţi-mă lui Dumbledore! zise Reacredinţă pe un ton ironic.
Se lăsă iar tăcerea. Apoi Plesneală spuse:
— Ştii foarte bine că nu doresc să fac nici una, nici alta.
— Atunci, ar fi bine să nu-mi mai spuneţi să vin în biroul dumneavoastră!
— Ascultă-mă, spuse Plesneală, coborându-şi vocea într-atât încât Harry trebui să-şi lipească urechea cât mai tare de broască pentru a-l auzi. Încerc să te ajut. I-am jurat mamei tale că o să te protejez. Am făcut Jurământul Suprem, Draco.
— Atunci se pare că o să trebuiască să-l încălcaţi, pentru că nu am nevoie de protecţia dumneavoastră! Este misiunea mea, el mi-a încredinţat-o şi o s-o îndeplinesc. Am un plan şi o să-l duc până la capăt, numai că durează ceva mai mult decât credeam.
— Ce plan?
— Nu vă priveşte!
— Dacă îmi spui ce încerci să faci, o să te pot ajuta.
— Mulţumesc, dar am tot ajutorul de care am nevoie, nu sunt singur!
— În mod cert astă-seară erai. Ai fost mai mult decât nesăbuit, hoinărind pe holuri fără oameni care să stea de pază, fără întăriri. Faci greşeli elementare.
— I-aş fi luat pe Crabbe şi pe Goyle cu mine, dacă nu le-aţi fi dat ore de detenţie!
— Vorbeşte mai încet! se răsti Plesneală, pentru că Reacredinţă ridicase vocea, înflăcărându-se. Dacă prietenii tăi Crabbe şi Goyle au de gând să treacă N.O.V.-ul de data asta, trebuie să depună ceva mai mult efort decât în pre…
— Ce contează? zise Reacredinţă. Apărare contra Magiei Negre… e doar o păcăleală, nu-i aşa? O farsă. De parcă vreunul dintre noi ar avea nevoie să se apere de Magia Neagră.
— Este o farsă esenţială pentru reuşită, Draco, spuse Plesneală. Unde crezi că aş fi ajuns în toţi anii ăştia dacă n-aş fi ştiut să mă prefac? Fii atent la ce-ţi spun! Eşti nechibzuit, hoinăreşti noaptea, te laşi surprins şi dacă te bazezi pe ajutorul unor oameni ca Crabbe şi Goyle…
— Nu sunt numai ei, îi mai am şi pe alţii de partea mea, care sunt mai pricepuţi ca ei.
— Atunci de ce nu vrei să ai încredere în mine, ca să te pot…
— Ştiu ce puneţi la cale! Vreţi să-mi furaţi momentul de glorie!
Urmă încă o pauză, iar apoi Plesneală zise cu răceală:
— Vorbeşti ca un copil. Înţeleg că eşti supărat că tatăl tău a fost capturat şi închis, dar…
Harry abia dacă avu un răgaz de câteva secunde. Auzi paşii lui Reacredinţă de dincolo de uşă şi se aruncă într-o parte chiar în clipa când uşa se deschise la perete. Reacredinţă se îndepărtă cu paşi mari pe hol, trecând pe lângă uşa deschisă a biroului lui Slughorn, dând colţul la capăt şi dispărând.
Harry rămase ghemuit, abia îndrăznind să respire, când Plesneală ieşi încet din clasă. Nu i se citea nimic pe chip şi se întoarse la petrecere. Harry rămase pe podea, ascuns sub Pelerina Invizibilă, rotiţele minţii învârtindu-i-se neîncetat.
CAPITOLUL XVI
UN CRĂCIUN FĂRĂ ROADE
— Deci Plesneală s-a oferit să-l ajute? Eşti sigur că s-a oferit să-l ajute?
— Dacă mă mai întrebi o singură dată, spuse Harry, o să-ţi bag cartoful ăsta pe…
— Era o întrebare de verificare! zise Ron.
Cei doi stăteau singuri lângă chiuveta din bucătăria doamnei Weasley, curăţând un munte de cartofi pentru ea. Zăpada era viscolită în dreptul ferestrei din faţa lor.
— Da, Plesneală s-a oferit să-l ajute, zise Harry. A spus că îi promisese mamei lui Reacredinţă să îl protejeze, că făcuse un Jurământ Solemn sau ceva de genul ăsta.
— Un Jurământ Suprem? spuse Ron şocat. Nu, n-are cum să fie asta. Eşti sigur?
— Da, sunt sigur, zise Harry. De ce, ce-i cu jurământul ăsta?
— Păi, Jurământul Suprem este suprem, nu poate fi încălcat.
— Ai să râzi, dar de asta mi-am dat seama şi singur. Şi ce se întâmplă dacă-l încalci?
— Mori, zise Ron pur şi simplu. Fred şi George au încercat să mă convingă să fac unul când aveam vreo cinci ani. Şi să ştii că am fost foarte aproape să merg până la capăt. Îl ţineam de mână pe Fred când ne-a găsit tata. Şi-a ieşit din minţi, spuse Ron, cu o sclipire în ochi, aducându-şi aminte. Atunci a fost singura dată când l-am văzut la fel de supărat ca pe mama. Fred crede că de atunci fesa lui stângă nu a mai fost niciodată ca înainte.
— Da, păi, lăsând la o parte fesa stângă a lui Fred…
— Poftim? zise Fred, în timp ce gemenii intrau în bucătărie.
— Aaa, George, fii atent. Folosesc şi cuţite. Dragii de ei.
— O să împlinesc şaptesprezece ani peste două luni şi ceva, spuse Ron morocănos, şi atunci o să pot să folosesc magia ca să-i curăţ!
— Dar între timp, zise George, aşezându-se la masă şi punându-şi picioarele pe blat, putem să ne delectăm privindu-te cum ne arăţi cum se foloseşte corect un… hopa.
— E vina ta! zise Ron supărat, ducând la gură degetul mare la care tocmai se tăiase. Stai să vezi când o să împlinesc şaptesprezece ani.