Desigur, mi-am dat seama cât de curând că nu avea nici un talent special. A reuşit să scape cu viaţă din mai multe situaţii dificile doar datorită unei combinaţii de noroc chior şi prieteni mai pricepuţi ca el. Este cât se poate de mediocru, la fel de nesuferit şi plin de el cum era şi taică-său. M-am străduit să fac în aşa fel încât să fie exmatriculat de la Hogwarts, unde nici până în ziua de azi nu cred că-i este locul, dar nu l-am ucis şi nu am permis să fie ucis sub ochii mei. Cum să fi făcut aşa ceva? Aş fi fost un prost să-mi asum un asemenea risc, când Dumbledore era atât de aproape!
— Şi, după toate astea, încerci să ne faci să credem că Dumbledore nu te-a suspectat niciodată? întrebă Bellatrix. Că nu bănuieşte cui îi eşti de fapt fidel şi că are în continuare încredere în tine, la fel ca până acum?
— Mi-am jucat bine rolul, zise Plesneală. Şi nu uita care este cea mai mare slăbiciune a lui Dumbledore: vrea să creadă că oamenii sunt buni în adâncul sufletului lor. Când m-am angajat la Hogwarts, venind direct din rândul Devoratorilor Morţii, m-am prefăcut măcinat de remuşcări şi m-a primit cu braţele deschise, având însă grijă să mă ţină departe de Magia Neagră. Dumbledore a fost un vrăjitor foarte puternic (Bellatrix pufni dispreţuitor)… Da, da, ăsta este adevărul şi Lordul Întunecat e de aceeaşi părere. Însă mă bucur să pot spune că Dumbledore a început să dea semne de bătrâneţe. Sănătatea lui este zdruncinată de pe urma duelului cu Lordul Întunecat de luna trecută. A fost rănit destul de grav, poate şi din cauză că nu mai are aceeaşi viteză de reacţie ca altădată. Dar în toţi aceşti ani nu a încetat nici o clipă să aibă încredere în Severus Plesneală şi asta este marea mea calitate în ochii Lordului Întunecat.
Bellatrix continua să fie nemulţumită şi nu părea să ştie exact cum să-l atace din nou pe Plesneală. Acesta profită de tăcerea ei şi i se adresă Narcissei:
— Narcissa, dacă nu mă înşel, voiai să te ajut într-o problemă, nu-i aşa?
Narcissa îşi ridică privirea spre el, cu disperarea citindu-i-se pe chip.
— Da, Severus. C-cred că eşti singurul care mă poate ajuta, nu am la cine altcineva să apelez. Lucius este în închisoare şi…
Femeia închise ochii şi două lacrimi mari i se prelinseră pe sub gene.
— Lordul Întunecat mi-a interzis să vorbesc despre asta, continuă Narcissa fără să deschidă ochii. Nu vrea să afle nimeni care este planul. Este… un secret absolut. Dar…
— Dacă el ţi-a interzis să vorbeşti despre el, ar fi mai bine să nu spui nimic, zise Plesneală imediat. Cuvântul Lordului Întunecat este lege.
Narcissa rămase cu răsuflarea tăiată, de parcă ar fi fost vârâtă într-o apă rece ca gheaţa. Pentru prima dată de când intrase în casă, Bellatrix păru mulţumită.
— Poftim! îi spuse surorii ei pe un ton triumfător. Până şi Plesneală crede la feclass="underline" ţi s-a spus să păstrezi tăcerea… Şi asta ar trebui să faci!
Între timp Plesneală se ridică, se duse la fereastra mică, depărtă puţin draperiile şi se uită la strada părăsită, apoi le trase repede la loc. Se întoarse cu fata la Narcissa, încruntându-se.
— Întâmplarea face să ştiu deja despre ce plan este vorba, spuse el cu o voce joasă. Sunt unul dintre puţinii cărora Lordul Întunecat le-a încredinţat secretul. Cu toate acestea, dacă nu aş fi ştiut de plan, ai fi comis un act de înaltă trădare faţă de Lordul Întunecat, Narcissa.
— Eram convinsă că ştiai şi tu, zise Narcissa, liniştindu-se puţin. Severus, ştii că are mare încredere în tine…
— Tu ştii care este planul? spuse Bellatrix, în sufletul căreia sentimentul temporar de satisfacţie fu înlocuit de o expresie de jignire profundă. Tu ştii planul?
— Desigur, zise Plesneală. Dar cu ce aş putea să te ajut, Narcissa? Dacă îţi închipui că l-aş putea convinge pe Lordul Întunecat să se răzgândească, mă tem că te înşeli amarnic.
— Severus, şopti ea cu lacrimile prelingându-i-se pe obrajii palizi. Fiul meu… unicul meu fiu…
— Draco ar trebui să fie mândru, spuse Bellatrix pe un ton detaşat. Lordul Întunecat îi face o mare onoare. Şi trebuie să recunosc că Draco nu se dă înapoi din faţa datoriei sale. Pare să se bucure că are şansa să dovedească de ce este în stare, este dornic să…
Narcissa începu să plângă de-a binelea, implorându-l din priviri pe Plesneală în tot acest timp.
— Asta pentru că are şaisprezece ani şi nu ştie ce-l aşteaptă! De ce, Severus? De ce tocmai fiul meu? Este prea periculos! Este un mod de a ne face să plătim pentru greşeala lui Lucius!
Plesneală tăcu. Se uită în altă parte, de parcă lacrimile ei ar fi fost necuviincioase, dar nu putu să pretindă că nu o auzise.
— Ăsta este motivul pentru care l-a ales pe Draco, nu-i aşa? insistă ea. Pentru că vrea să-l pedepsească pe Lucius?
— Dacă Draco va izbândi, spuse Plesneală, uitându-se în continuare în altă parte, se va bucura de o apreciere nemaiîntâlnită.
— Dar nu va izbândi! spuse Narcissa printre lacrimi. Cum ar putea să reuşească unde a dat greş însuşi Lordul…
Bellatrix rămase cu respiraţia tăiată, iar Narcissa păru să îşi piardă curajul.
— Voiam să spun doar că… nu a reuşit nimeni până acum… Severus… te rog… Eşti şi ai fost mereu profesorul preferat al lui Draco… Tu şi cu Lucius sunteţi prieteni vechi… Te implor… eşti preferatul Lordului Întunecat, sfătuitorul său cel mai de încredere… Te rog, vorbeşte cu el, convinge-l să…
— Lordul Întunecat nu poate fi înduplecat şi nu sunt atât de nesăbuit încât să încerc aşa ceva, spuse Plesneală ferm. Nu pot să mint şi să spun că Lordul Întunecat nu este supărat pe Lucius. Lucius a condus misiunea. S-a lăsat capturat, alături de mulţi alţii, ba mai mult, nu a reuşit să obţină profeţia. Da, Narcissa, Lordul Întunecat este foarte supărat.
— Înseamnă că am dreptate, l-a ales pe Draco ca să se răzbune! spuse Narcissa plângând. Nu vrea să reuşească, vrea ca Draco să moară încercând!
Văzând că Plesneală nu spunea nimic, Narcissa păru să-şi piardă şi ultimul dram de stăpânire. Se ridică, se duse clătinându-se la Plesneală şi îl apucă de partea din faţă a robei. Avea chipul foarte aproape de al lui Plesneală, lacrimile i se scurgeau pe pieptul lui şi zise cu respiraţia întretăiată:
— Ai putea să o faci tu. Severus, ai putea să o faci tu în locul lui Draco. Ai reuşi, ştii bine, iar Lordul Întunecat te-ar răsplăti cu vârf şi-ndesat…
Plesneală o prinse de încheieturi şi îi îndepărtă mâinile. Apoi rosti rar, uitându-se în ochii ei înlăcrimaţi:
— Cred că intenţionează ca până la urmă să o fac eu. Dar vrea cu tot dinadinsul ca Draco să încerce primul. Vezi tu, în cazul în care Draco va izbândi, chiar dacă este puţin probabil, eu voi putea să mai rămân o vreme la Hogwarts, îndeplinindu-mi misiunea de spion.
— Cu alte cuvinte, nu-i pasă dacă Draco e ucis!
— Lordul Întunecat este foarte supărat, repetă Plesneală încet. Nu a auzit profeţia. Narcissa, ştii la fel de bine ca mine că nu iartă uşor.
Femeia cedă, căzând la picioarele lui, plângând şi gemând pe podea.