— … acestea fiind zise, încheie Slughorn, vreau ca fiecare dintre voi să vină să ia una dintre aceste eprubete de pe biroul meu. Trebuie să creaţi un antidot pentru otrava din ea până la sfârşitul lecţiei. Succes şi nu uitaţi să purtaţi mănuşi de protecţie!
Hermione se ridicase deja şi parcursese jumătate din distanţa până la biroul lui Slughorn înainte ca ceilalţi elevi să-şi dea seama că trebuiau să se mişte, iar când, Harry, Ron şi Ernie se întoarseră la masă, Hermione vărsase deja conţinutul eprubetei în ceaun şi aprindea focul sub el.
— Ce păcat că prinţul n-o să te poată ajuta de data asta, Harry, zise ea veselă, îndreptându-se. Acum trebuie să înţelegi principiile de realizare. Fără şiretlicuri şi alte şmecherii!
Pe Harry îl deranjară spusele lui Hermione. Scoase dopul eprubetei cu otravă pe care o luase de pe biroul lui Slughorn şi turnă în ceaun otrava roz aprins, aprinzând focul sub el. Habar nu avea ce trebuia să facă după aceea. Se uită la Ron, care stătea degeaba, complet derutat, după ce imitase tot ce făcuse Harry până atunci.
— Eşti sigur că prinţul n-a scris nimic despre asta? îi şopti Ron lui Harry.
Harry scoase exemplarul de nădejde al Realizării Poţiunilor Avansate şi deschise la capitolul despre antidoturi. Găsi a treia lege a lui Golpalott, pe care Hermione o recitase cuvânt cu cuvânt, dar prinţul nu notase absolut nici o observaţie salvatoare, care ar fi putut explica legea. Se părea că prinţul o înţelesese fără probleme, la fel ca Hermione.
— Nimic, spuse Harry posomorât.
Acum, Hermione îşi flutura entuziasmată bagheta deasupra ceaunului. Din păcate, nu puteau să imite vraja pe care o făcea ea, pentru că devenise atât de pricepută la incantaţiile nonverbale, încât nu mai avea nevoie să le spună cu voce tare. Însă Ernie Macmillan murmura „Specialis revelio!” deasupra ceaunului său, ceea ce suna foarte impresionant, aşa că Harry şi Ron se grăbiră să-i urmeze exemplul.
Cinci minute fură de ajuns pentru ca Harry să-şi dea seama că reputaţia sa de cel mai bun realizator de poţiuni din clasă era pe ducă. Slughorn se uitase plin de speranţă în ceaunul său în timpul primului tur printre elevi, pregătindu-se să scoată o exclamaţie de încântare ca de obicei, însă se dăduse repede înapoi şi tuşi, fiind răpus de mirosul de ouă stricate. Hermione era cât se poate de mulţumită de ea însăşi; detestase să fie pe locul doi la toate orele de Poţiuni. Acum separa ingredientele otrăvii ei disociate în mod misterios în zece eprubete diferite. Mai degrabă pentru a evita această privelişte enervantă, Harry se aplecă peste manualul Prinţului Semipur şi dădu câteva pagini cu o forţă nefirească.
Într-adevăr, peste o listă lungă cu antidoturi erau scrise cuvintele:
Pur şi simplu bagă-le un bezoar pe gât.
Timp de o clipă, Harry privi nota cu ochii mari. Nu mai auzise şi altădată de bezoari? Nu le vorbise Plesneală despre ei la prima lor lecţie de Poţiuni? „O piatră extrasă din stomacul caprei, care te fereşte de aproape toate otrăvurile.”
Nu era un răspuns pentru problema lui Golpalott şi dacă încă l-ar fi avut pe Plesneală ca profesor, Harry n-ar fi îndrăznit să o facă, dar se cerea o măsură de forţă majoră. Se duse repede către dulapul cu provizii şi cotrobăi prin el, dând la o parte coarne de unicorn şi mănunchiuri de plante uscate până când găsi, foarte în spate, o cutie mică de carton pe care era scris cuvântuclass="underline" „Bezoari”.
Deschise cutia exact când Slughorn strigă „Mai aveţi două minute!”. Înăuntru se găseau douăsprezece obiecte cafenii zbârcite, care arătau mai curând ca nişte rinichi uscaţi decât ca nişte pietre adevărate. Harry înşfăcă unul, puse cutia înapoi în dulap şi se întoarse repede la ceaunul său.
— Timpul… a expirat! strigă vesel Slughorn. Ei bine, să vedem cum v-aţi descurcat! Blaise… ce ai să-mi arăţi?
Slughorn se plimba încet prin cameră, examinând diversele antidoturi. Nimeni nu terminase, deşi Hermione încerca să mai bage câteva ingrediente în sticluţă înainte ca Slughorn să ajungă la ea. Ron se dăduse bătut şi se străduia acum să nu inspire aburii urat mirositori care se ridicau din ceaunul său. Harry rămase locului, aşteptând şi ţinând strâns bezoarul în palma puţin transpirată.
Slughorn ajunse la masa lor abia la sfârşit. Mirosi poţiunea lui Ernie şi trecu pe lângă a lui Ron strâmbându-se. Nu se opri în dreptul ceaunului lui Ron, ci doar se dădu repede înapoi, părând să-i fie puţin greaţă.
— Dar tu, Harry? zise el. Tu ce ai să-mi arăţi?
Harry întinse mâna, arătându-i bezoarul.
Slughorn privi piatra timp de zece secunde. Pentru o clipă, Harry se întrebă dacă nu avea să ţipe la el. Apoi Slughorn îşi dădu capul pe spate şi izbucni în râs.
— Băiete, da' ştiu că ai curaj! tună el, luând bezoarul şi ridicându-l pentru a-l arăta tuturor. Ah, eşti exact ca maică-ta. Ei bine, n-am ce zice. Într-adevăr, un bezoar ar funcţiona ca antidot pentru toate aceste poţiuni!
Hermione, care avea chipul transpirat şi se mânjise cu cenuşă pe nas, era neagră de supărare. Antidotul ei terminat pe jumătate, care conţinea cincizeci şi două de ingrediente, printre care şi o şuviţă zdravănă din propriul păr, fierbea încet în spatele lui Slughorn, care nu avea ochi decât pentru Harry.
— Spune-mi, Harry, te-ai gândit singur la bezoar? întrebă ea printre dinţi.
— Aceasta este individualitatea esenţială pentru un adevărat realizator de poţiuni! spuse Slughorn vesel, înainte ca Harry să răspundă. Exact ca mama lui. Şi ea avea aceeaşi abordare intuitivă a poţiunilor. Fără îndoială că a moştenit-o pe Lily în această privinţă. Da, Harry, da, bineînţeles că, dacă ai un bezoar la îndemână, rezolvi problema imediat… Însă aceştia nu funcţionează în cazul tuturor poţiunilor, şi sunt destul de rari, aşa că merită totuşi să ştii cum să realizezi antidoturi.
Singura persoană care părea mai furioasă decât Hermione era Reacredinţă, care, spre încântarea lui Harry, se pătase cu un lichid, arătând ca şi cum ar fi vomitat o pisică pe el. Însă înainte ca vreunul dintre ei să-şi exprime supărarea în privinţa faptului că Harry fusese din nou cel mai bun fără să facă nimic, sună de pauză.
— Acum strângeţi-vă lucrurile! zise Slughorn. Încă zece puncte pentru Cercetaşi pentru îndrăzneală maximă!
Râzând în continuare pe înfundate, se duse înapoi spre biroul din faţa clasei, mergând legănat.
Harry rămase în urmă, pierzând nefiresc de mult timp să-şi facă ghiozdanul. Ron şi Hermione plecară fără ca vreunul să-i ureze succes, părând amândoi destul de supăraţi. În cele din urmă, Harry şi Slughorn rămaseră singuri în cameră.
— Harry, grăbeşte-te, altfel o să întârzii la următorul curs, spuse Slughorn amabil, închizând clapele aurii ale servietei sale din piele de dragon.
— Domnule, spuse Harry, simţind că se purta exact cum o făcuse Cap-de-Mort, voiam să vă întreb ceva.
— Întreabă-mă, dragul meu, întreabă-mă.
— Domnule, voiam să vă întreb ce ştiţi despre… despre Horcruxuri.
Slughorn încremeni. Chipul rotund păru să i se fragmenteze. Îşi umezi buzele şi zise cu o voce răguşită:
— Ce-ai spus?
— V-am întrebat dacă ştiţi ceva despre Horcruxuri, domnule. Vedeţi dumneavoastră…
— Te-a pus Dumbledore să mă întrebi, şopti Slughorn.
Vocea i se schimbase complet. Nu mai era veselă, ci şocată, îngrozită. Vârî mâna în buzunarul de la piept, fâstâcindu-se, şi scoase o batistă cu care îşi şterse transpiraţia de pe frunte.