— Ţi-a arătat Dumbledore… amintirea aia? spuse Slughorn. Ţi-a arătat-o? Aşa e?
— Da, zise Harry, hotărându-se chiar atunci că era mai bine să nu mintă.
— Da, bineînţeles, spuse Slughorn încet, tamponându-şi în continuare chipul palid. Desigur, Harry… dacă ai văzut amintirea aia, trebuie să fi aflat că nu ştiu nimic, dar absolut nimic, repetă el cu patimă, despre Horcruxuri.
Îşi înşfăcă servieta din piele de dragon, băgă batista înapoi în buzunar şi se duse spre uşă cu paşi mari.
— Domnule, zise Harry disperat, m-am gândit că poate mai era ceva în afară de amintirea aia…
— Zău? spuse Slughorn. Înseamnă qă te-ai înşelat, nu-i aşa? TE-AI ÎNŞELAT!
Strigă ultimele cuvinte şi înainte ca Harry să mai poată spune ceva, trânti uşa clasei după el.
Ron şi Hermione nu se arătară înţelegători când Harry le povesti această discuţie care se soldase cu un eşec. Hermione încă era furioasă, din cauză că Harry obţinuse o victorie fără să fi procedat corect. Ron se supărase că Harry nu-i dăduse şi lui un bezoar.
— Ar fi fost ridicol dacă am fi făcut-o amândoi! zise Harry nervos. Fii atent, a trebuit să încerc să mă pun bine cu el, ca să-l pot întreba despre Cap-de-Mort, nu-i aşa? Of, Ron, vrei să-ţi vii în fire? adăugă el exasperat când Ron se cutremură la auzul acestui nume.
Mânios din cauza eşecului şi a atitudinii lui Ron şi Hermione, Harry reflectă zilele următoare asupra a ceea ce avea să facă mai departe în privinţa lui Slughorn. Hotărî că pentru moment avea să-l lase să creadă că uitase complet de Horcruxuri; cu siguranţă că era mai bine să-i adoarmă vigilenţa înainte de a ataca din nou.
Când Harry nu-l mai întrebă nimic pe Slughorn, profesorul de Poţiuni deveni din nou afectuos faţă de el, părând să fi uitat de acest subiect. Harry aşteptă să fie invitat la una dintre micile sale petreceri ţinute seara, hotărât să accepte de data asta, chiar dacă trebuia să reprogrameze antrenamentele de vâjthaţ. Însă, din păcate, nu primi nicio astfel de invitaţie. Harry le întrebă şi pe Hermione şi pe Ginny, însă nici ele nu primiseră invitaţie şi nu auziseră ca altcineva să fi primit. Harry nu putu să se abţină să se întrebe dacă asta însemna că Slughorn nu era atât de uituc pe cât lăsa impresia, fiind pur şi simplu hotărât să nu-i dea lui Harry vreun alt prilej de a-l lua la întrebări.
Între timp, fu pentru prima dată când Hermione se arătă dezamăgită de biblioteca de la Hogwarts. Fata fu atât de şocată, încât uită chiar şi că era supărată pe Harry pentru şiretlicul cu bezoarul.
— N-am găsit nici măcar o definiţie a Horcruxurilor! îi zise ea. Nici măcar una! Am verificat în tot Sectorul Interzis şi până şi în cele mai groaznice cărţi, în care ţi se spune cum să realizezi cele mai oribile poţiuni, şi tot nimic! N-am găsit decât asta, în introducerea cărţii Magie nebănuit de neagră, fii atent: „Cât despre Horcrux, cea mai sumbră dintre toate invenţiile magice, nu vom vorbi şi nici nu vom face referinţă.” Atunci de ce le-au mai menţionat? zise ea nerăbdătoare, închizând iritată cartea; aceasta scoase un vaiet fantomatic. Ah, taci din gură, se răsti ea, băgând cartea înapoi în ghiozdan.
Zăpada din jurul şcolii se topi odată cu venirea lunii februarie, fiind înlocuită de o umezeală rece şi mohorâtă. Deasupra castelului erau nori cenuşii-vineţii, iar peluzele erau alunecoase şi noroioase din cauza nelipsitelor ploi reci. Partea bună a acestei perioade era prima lecţie de Apariţii a celor din anul şase, care fu programată într-o sâmbătă dimineaţa, pentru a nu se suprapune celorlalte cursuri şi avu loc în Marea Sală, nu pe domeniu.
Când Harry şi Hermione sosiră în Marea Sală (Ron mersese împreună cu Lavender) descoperiră că mesele dispăruseră. Ploaia răpăia în ferestrele înalte şi tavanul fermecat era acoperit cu nori grei deasupra lor, în timp ce elevii se adunau în faţa profesorilor McGonagall, Plesneală, Flitwick şi Lăstar, şefii Caselor şi a unui vrăjitor scund, despre care Harry bănuia că trebuia să fie instructorul de Apariţii trimis de minister. Avea o paloare stranie, cu genele translucide, părul aspru şi un aspect parcă imaterial, ca şi cum l-ar fi putut sufla vântul. Harry se întrebă dacă Dispariţiile şi Apariţiile repetate îl făcuseră să-şi piardă într-o anumită măsură materialitatea sau dacă această conformaţie fragilă era ideală pentru cei care doreau să se facă nevăzuţi.
— Bună dimineaţa, spuse vrăjitorul din partea ministerului, după ce sosiră toţi elevii, iar şefii Caselor ceruseră să se facă linişte. Mă numesc Wilkie Twycross şi o să fiu instructorul vostru de Apariţii pe parcursul următoarelor douăsprezece săptămâni. Sper ca, în acest timp, să vă pot pregăti pentru testul de Apariţie…
— Reacredinţă, taci şi fii atent! strigă profesoara McGonagall.
Toată lumea întoarse capul spre el. Reacredinţă roşi puţin, se îndepărtă furios de Crabbe, cu care probabil că se certase în şoaptă. Harry se uită repede la Plesneală, care părea şi el nemulţumit, deşi Harry bănuia că motivul nu era neapărat purtarea lui Reacredinţă, ci faptul că McGonagall îi făcuse observaţie unui elev din Casa lui.
— … pentru ca mulţi dintre voi să puteţi da acest test, continuă Twycross, ca şi cum nu ar fi fost întrerupt. Aşa cum probabil că ştiţi deja, de obicei este imposibil să Apari şi să Dispari la Hogwarts. Domnul director a ridicat această vrajă, doar în Marea Sală, pentru o oră, ca să puteţi exersa aici. Aş vrea să subliniez faptul că n-o să puteţi Apărea în afara acestei săli şi că ar fi o nechibzuinţă să încercaţi. Acum aş dori să vă aşezaţi astfel încât să aveţi un metru jumătate liber în faţa voastră.
Elevii se foiră şi se înghesuiră, îndepărtându-se şi lovindu-se unii de alţii şi cerându-le altora să iasă din perimetrul lor. Şefii Caselor se plimbară printre elevi, aranjându-i pe poziţii şi punând capăt discuţiilor dintre ei.
— Harry, unde pleci? întrebă Hermione.
Însă Harry nu răspunse; îşi croia drum repede prin mulţime, trecând de locul unde profesorul Flitwick chiţăia de zor, încercând să poziţioneze câţiva elevi de la Ochi-de-Şoim, care voiau cu toţii să stea în faţă. Trecu de profesoara Lăstar, care-i separa pe Astropufi, făcându-i să stea în rând, până când se strecură pe lângă Ernie Macmillan, reuşind să rămână printre ultimii, chiar în spatele lui Reacredinţă, care profita de această hărmălaie pentru a se certa în continuare cu Crabbe, aflat la un metru jumătate de el şi având un aer contrariat.
— Nu ştiu cât mai durează, bine? strigă Reacredinţă la el, fără să fie conştient că Harry stătea chiar în spatele lui. Durează mai mult decât m-am aşteptat.
Crabbe deschise gura, dar Reacredinţă păru să ghicească ce avea de gând să spună.
— Crabbe, fii atent, nu-i treaba ta ce fac eu, iar tu şi Goyle nu trebuie decât să faceţi cum vă spun şi să fiţi cu ochii în patru!
— Eu le spun prietenilor mei ce pun la cale dacă vreau să mă ajute şi să fie cu ochii în patru, zise Harry, destul de tare pentru ca Reacredinţă să-l audă.
Reacredinţă se întoarse pe călcâie, ducând imediat mâna la baghetă, dar chiar atunci cei patru şefi ai Caselor strigară: „Linişte!” şi se lăsă din nou tăcerea. Reacredinţă se întoarse încet cu faţa spre ei.
— Mulţumesc, zise Twycross. Acum…
Flutură bagheta. În clipa aceea apărură nişte cercuri tradiţionale de lemn pe podea, în faţa fiecărui elev.
— Ce trebuie să ţineţi minte în timpul Apariţiei sunt cele trei „D”-uri, spuse Twycross. Destinaţie, determinare, deliberare. Primul pas: Concentraţi-vă asupra destinaţiei dorite, continuă Twycross. În cazul de faţă, aceasta este interiorul cercului din faţa voastră. Acum vă rog să vă concentraţi asupra acestei destinaţii.