Toţi se uitară în jur cu coada ochiului, pentru a verifica dacă fiecare se uita la cercul lui, apoi făcură întocmai cum li se spusese. Harry se uită la bucata circulară şi prăfuită de podea din interiorul cercului său şi încercă din răsputeri să nu se gândească decât la ea. Se dovedi imposibil, pentru că nu putu să nu se întrebe de ce avea Reacredinţă nevoie de oameni care să fie cu ochii în patru.
— Al doilea pas, spuse Twycross. Canalizaţi-vă puterea de determinare pentru a ocupa spaţiul pe care-l aveţi în vedere. Lăsaţi dorinţa arzătoare de a intra în el să vă inunde mintea şi întregul corp!
Harry se uită în jur pe furiş. Ceva mai la stânga lui, Ernie Macmillan îşi privea cercul cu atâta devotament, încât ai fi zis că era o găină care încerca să facă un ou de mărimea unui balon de vâjthaţ. Harry se abţinu să râdă şi se uită repede din nou la cercul său.
— Al treilea pas, strigă Twycross, numai la semnalul meu. Învârtiţi-vă pe loc, simţind cum vă pierdeţi în neant, mişcându-vă deliberat! La semnalul meu… unu…
Harry se uită din nou în jur; mulţi păreau de-a dreptul speriaţi la gândul că li se cerea să Apară atât de curând.
— … doi…
Harry încercă să-şi îndrepte iarăşi gândurile către cerc; uitase deja de la ce veneau cele trei „D”-uri.
— … TREI!
Harry se învârti pe loc, îşi pierdu echilibrul şi aproape căzu. Nu fu singurul. Aproape toţi cei din sală se clătinau. Neville era întins pe spate. În schimb, Ernie Macmillan făcuse un salt ca un fel de piruetă, sărind în cercul său realmente încântat pentru câteva clipe, până când îl zări pe Dean Thomas, care râdea în hohote de el.
— Nu vă impacientaţi, nu vă impacientaţi, spuse Twycross pe un ton sobru, lăsând impresia că nu se aşteptase la rezultate mai bune. Aranjaţi-vă cercurile, vă rog, şi reveniţi la poziţia de început.
Nici a doua încercare nu fu mai reuşită decât prima. A treia fu şi ea un eşec. Abia la a patra se petrecu ceva interesant. Se auzi un ţipăt înfiorător de durere şi toţi întoarseră capul îngroziţi, văzând-o pe Susan Bones, de la Astropufi, cum se clătina în cercul ei, în timp ce piciorul stâng îi rămăsese la un metru jumătate în urma ei, unde fusese la început.
Şefii Caselor se apropiară de ea; se auzi o pocnitură puternică şi se lăsă un nor de fum mov, care se risipi, dezvăluind-o pe Susan în lacrimi cu piciorul pus la locul lui, însă arătând îngrozită.
— Secerarea sau separarea aleatorie a părţilor corpului, spuse Wilkie Twycross pe un ton neutru, are loc atunci când mintea nu este destul de determinată. Trebuie să vă concentraţi neîncetat asupra destinaţiei alese şi să vă mişcaţi fără să vă grăbiţi, dar în mod deliberat… astfel.
Twycross făcu un pas înainte, se învârti graţios pe loc cu braţele întinse în părţi, dispărând cu un foşnet de robe şi reapărând în fundul sălii.
— Nu uitaţi care sunt cele trei „D”-uri, zise el, şi încercaţi din nou. Unu… doi… trei…
Dar o oră mai târziu, Secerarea lui Susan încă era cel mai interesant lucru care se petrecuse până atunci. Prinzându-şi pelerina în jurul gâtului, Twycross zise doar:
— Ne vedem sâmbăta viitoare şi nu uitaţi: Destinaţie. Determinare. Deliberare.
Spunând acestea, îşi flutură bagheta, făcând să dispară cercurile, şi ieşi din Marea Sală alături de profesoara McGonagall. Se iscă imediat un zumzet de voci, în timp ce toţi începură să se îndrepte către holul de la intrare.
— Cum te-ai descurcat? întrebă Ron, apropiindu-se repede de Harry. Cred că am simţit ceva ultima dată când am încercat. Un fel de furnicături în picioare.
— Vezi să nu-ţi fi rămas mici adidaşii, Won-Won, zise o voce din spatele lor şi Hermione trecu pe lângă ei cu paşi mari, zâmbind ironic.
— Eu n-am simţit nimic, spuse Harry, ignorând întreruperea. Dar acum nu-mi pasă de asta…
— Cum adică, nu-ţi pasă? Nu vrei să înveţi să Apari? zise Ron, nevenindu-i să creadă.
— Sincer să fiu, nu ţin neapărat. Prefer să zbor, spuse Harry, uitându-se peste umăr pentru a vedea unde era Reacredinţă şi grăbind pasul când ajunseră în holul de la intrare. Fii atent, te rog să te grăbeşti, pentru că am ceva de făcut.
Ron rămase perplex, urmându-l în fugă pe Harry înapoi în Turnul Cercetaşilor. Fură reţinuţi pentru câteva clipe de Peeves, care blocase o uşă de la etajul patru şi nu lăsa pe nimeni să treacă până nu îşi dădea foc la pantaloni, dar Harry şi Ron făcură pur şi simplu cale întoarsă şi merseră pe unele dintre scurtăturile bine cunoscute. Cinci minute mai târziu, intrară pe gaura portretului.
— Nu ai de gând să-mi spui ce vrei să faci? întrebă Ron, gâfâind uşor.
— Vino sus, zise Harry, traversând camera de zi şi trecând de uşa către scara care ducea la dormitoarele băieţilor.
Camera lor era goală, aşa cum sperase Harry. Deschise imediat cufărul şi începu să cotrobăie prin el, în timp ce Ron îl privea nerăbdător.
— Harry…
— Reacredinţă îi foloseşte pe Crabbe şi Goyle, punându-i să stea de pază. Tocmai se certa cu Crabbe. Vreau să ştiu… aha.
Găsi foaia împăturită de pergament care părea goală şi o despături, atingând-o cu vârful baghetei.
— Jur solemn că nu e nimic de capul meu… şi, în mod sigur, nici de-al lui Reacredinţă.
„Harta Ştrengarilor” apăru numaidecât pe pergament. Era un plan care prezenta în detaliu fiecare etaj al castelului, iar pe el se mişcau nişte puncte negre minuscule, etichetate, care indicau fiecare câte un om din castel.
— Ajută-mă să-l găsesc pe Reacredinţă, zise Harry presat de timp.
Puse harta pe pat şi se aplecă cu Ron peste ea, căutând.
— Uite-l! spuse Ron, două-trei minute mai târziu. Este în camera de zi a Viperinilor, uite… cu Parkinson şi cu Zabini, şi Crabbe, şi Goyle.
Harry privi harta dezamăgit, dar se învioră aproape imediat.
— Ei bine, de acum înainte o să-l ţin sub observaţie, zise el cu fermitate. În clipa când o să-l văd zăbovind pe undeva cu Crabbe şi Goyle şi stând de pază în faţa uşii, o să-mi pun Pelerina Invizibilă şi o să mă duc să aflu ce pune…
Se întrerupse când Neville intră în cameră, aducând cu sine un miros pregnant de material textil pârlit şi începând să cotrobăie prin cufărul său, în căutarea unei alte perechi de pantaloni.
În ciuda faptului că era hotărât să-l prindă pe Reacredinţă, Harry nu avu sorţi de izbândă pe parcursul următoarelor două săptămâni. Deşi consultă harta cât putu de des, uneori ducându-se fără să aibă nevoie la baie, în pauze, pentru a o cerceta, nu-l văzu niciodată pe Reacredinţă într-un loc suspect. Însă îi detectă pe Crabbe şi Goyle plimbându-se singuri prin castel mai des decât de obicei, rămânând uneori nemişcaţi pe holuri părăsite. Numai că, în momentele astea, Reacredinţă nu numai că nu era lângă ei, dar nici nu puţea fi găsit pe hartă. Acesta era aspectul cel mai misterios al problemei. Lui Harry îi trecu prin minte că era posibil ca Reacredinţă să părăsească domeniul, dar nu-şi dădu seama cum ar fi putut s-o facă, dat fiind sistemul riguros de siguranţă din jurul şi în interiorul castelului. Nu putea decât să presupună că nu reuşea să-l zărească printre sutele de punctuleţe negre de pe hartă. Cât despre faptul că Reacredinţă, Crabbe şi Goyle păreau să fi apucat pe drumuri diferite, deşi fuseseră cândva inseparabili, aceasta se întâmpla adeseori odată cu trecerea timpului. Din păcate, Ron şi Hermione erau dovada vie a acestui lucru, îşi zise Harry cu tristeţe.