Înainte să poată răspunde cineva acestei afirmaţii sumbre, se deschiseră din nou uşile, iar domnul şi doamna Weasley intrară grăbiţi în salon. Prima dată când veniseră fuseseră anunţaţi că Ron avea să-şi revină complet şi se liniştiseră la acest gând, acum doamna Weasley îl apucă pe Harry şi-l strânse la piept cu putere.
— Dumbledore ne-a spus cum l-ai salvat dându-i bezoarul, plânse ea. Vai, Harry, nici nu ştiu cum ţi-am putea mulţumi! Ai salvat-o pe Ginny, l-ai salvat pe Arthur… şi acum l-ai salvat pe Ron.
— Nu este cazul să… nu am… îngăimă Harry stingherit.
— Dacă stau să mă gândesc, jumătate din familia noastră trăieşte datorită ţie, zise domnul Weasley cu o voce sugrumată. Ei bine, Harry, tot ce pot spune este că familia Weasley a avut mare noroc că Ron a ales să stea în acelaşi compartiment cu tine în Expresul de Hogwarts.
Lui Harry nu-i veni în minte ce i-ar fi putut răspunde şi aproape că se bucură când Madam Pomfrey le reaminti că nu puteau fi decât şase vizitatori în jurul patului lui Ron; el şi Hermione se ridicară imediat şi Hagrid decise să plece cu ei, lăsându-l pe Ron cu familia.
— E îngrozitor, mormăi Hagrid în barbă, în timp ce cei trei se întoarseră pe hol către scara de marmură. Cu toate noile măsuri de siguranţă, copiii încă sunt atacaţi… Dumbledore e nespus de îngrijorat. Nu prea vorbeşte despre asta, dar îmi dau seama.
— Hagrid, ce bănuieşte? întrebă Hermione pe un ton disperat.
— Are o minte atât de ageră, încât presupun că are o mulţime de bănuieli, spuse Hagrid cu fermitate. Dar nu ştie cine a trimis colierul şi nici cine a otrăvit vinul, pentru că altfel l-ar fi prins deja pe vinovat, nu? Pe mine lucrul care mă îngrijorează, zise Hagrid, coborându-şi vocea şi aruncând o privire peste umăr (Harry se uită în sus, asigurându-se că nu era Peeves prin apropiere), este cât o să mai reziste Hogwarts dacă sunt atacaţi copiii? Se repetă povestea cu Camera Secretelor, nu-i aşa? O să intre lumea în panică, din ce în ce mai mulţi or să-şi retragă copiii de la şcoală şi-n scurt timp consiliul de guvernatori…
Hagrid se întrerupse când stafia unei femei cu părul lung pluti senină pe lângă ei, continuând apoi în şoaptă, cu o voce răguşită:
— … consiliul de guvernatori o să vrea să închidă şcoala pentru totdeauna.
— Chiar aşa? spuse Hermione îngrijorată.
— Priveşte lucrurile şi din punctul lor de vedere, zise Hagrid cu tristeţe. De fapt, când nu a fost riscant să-ţi trimiţi copiii la Hogwarts? Te aş-tepţi că or să aibă loc accidente, fiindcă sunt sute de vrăjitori minori strânşi într-un singur loc, dar tentativa de crimă e cu totul altceva. Nici nu-i ce mirare că Dumbledore e supărat pe Pl…
Hagrid se opri din mers, cu o expresie familiară de vinovăţie pe porţiunea din faţă vizibilă deasupra bărbii negre şi încâlcite.
— Poftim? spuse Harry repede. Dumbledore e supărat pe Plesneală?
— N-am zis că ar fi, spuse Hagrid, deşi privirea panicată îl dădu imediat de gol. Ce târziu s-a făcut, e aproape miezul nopţii, trebuie să…
— Hagrid, de ce e Dumbledore supărat pe Plesneală? întrebă Harry răspicat.
— Ssst! zise Hagrid, părând în acelaşi timp neliniştit şi mânios. Harry, nu mai striga lucruri de genul ăsta, doar nu vrei să-mi pierd slujba? Dar poate că nici nu-ţi pasă de asta acum, că ai renunţat la Grija faţă de Creaturile Ma…
— Nu încerca să mă faci să mă simt vinovat, pentru că n-o să-ţi meargă, spuse Harry apăsat. Ce-a făcut Plesneală?
— Nu ştiu, Harry, nici n-ar fi trebuit să-i aud! Păi, ieşeam din pădure seara trecută şi i-am auzit vorbind… mă rog, certându-se. N-am vrut să atrag atenţia asupra mea, aşa că am pus capul în piept, încercând să nu-i aud, dar aveau… Ei bine, aveau o discuţie aprinsă şi era greu să nu-i aud.
— Şi? insistă Harry, în timp ce Hagrid ce muta neliniştit de pe un picior pe altul.
— Şi… doar l-am auzit pe Plesneală spunându-i lui Dumbledore că era prea încrezător în sine şi că poate că el… Plesneală… nu voia să mai continue aşa…
— Aşa cum?
— Nu ştiu, Harry. Pur şi simplu Plesneală părea să considere că avea prea multe de făcut, asta-i tot. În orice caz, Dumbledore i-a zis verde-n faţă că acceptase s-o facă şi cu asta basta. A fost destul de categoric. Apoi a mai spus ceva despre nişte investigaţii pe care trebuia să le facă Plesneală în privinţa Casei lui, la Viperini. Mă rog, asta nu-i deloc ciudat, adăugă Hagrid repede, când Harry şi Hermione schimbară priviri cu subînţeles. Tuturor şefilor Caselor li s-a cerut să facă cercetări din cauza incidentului cu colierul.
— Da, dar Plesneală e singurul dintre ei cu care se ceartă Dumbledore, nu-i aşa? zise Harry.
— Fii atent — Hagrid îndoi stingherit arbaleta pe care o ţinea; se auzi un zgomot puternic şi aceasta se rupse în două. Ştiu ce părere ai despre Plesneală şi nu vreau să tragi nişte concluzii greşite.
— Atenţie, spuse Hermione succint.
Se întoarseră la timp pentru a vedea umbra lui Argus Filch apărând pe peretele din spatele lor, înainte ca el însuşi să vină de după colţ, cocoşat şi cu maxilarul tremurându-i.
— Oho! zise el cu o voce răguşită. La ora asta ar trebui să fiţi de mult în pat, o să primiţi detenţie!
— Ba nu o să primească, Filch, spuse Hagrid concis. Doar sunt cu mine, nu?
— Şi ce dacă sunt cu tine? întrebă Filch pe un ton muşcător.
— Păi, sunt profesor, Non afurisit ce eşti! zise Hagrid, înflăcărându-se numaidecât.
Filch se înfurie, şuierând răuvoitor, Doamna Norris sosise pe nesimţite şi se gudura în jurul gleznelor subţiri ale lui Filch.
— Mergeţi, le zise Hagrid din colţul gurii.
Nu fu nevoie să le spună de două ori. Harry şi Hermione plecară repede, auzind vocile răspicate ale lui Hagrid şi Filch cum răsunau în urma lor, în timp ce fugeau. Trecură pe lângă Peeves în apropierea cotiturii către Turnul Cercetaşilor, dar acesta se ducea glonţ către sursa ţipetelor, râzând şi strigând fericit:
Doamna Grasă aţipise şi nu-i căzu bine când o treziră, dar se dădu într-o parte morocănoasă, lăsându-i să intre în camera de zi, pe care se bucurară s-o găsească goală şi cufundată în linişte. Se părea că lumea nu aflase încă de Ron; Harry se simţi foarte uşurat. Răspunsese şi aşa la o grămadă de întrebări pe ziua aceea. Hermione îi spuse noapte bună şi plecă spre dormitoarele fetelor. Însă Harry rămase în urmă, aşezându-se lângă şemineu şi uitându-se la cărbunii care erau pe cale să se stingă.
Deci Dumbledore se certase cu Plesneală. În ciuda a tot ce-i spusese lui Harry, în ciuda faptului că insistase că avea încredere absolută în Plesneală, îşi pierduse cumpătul în faţa lui. Nu credea că făcuse totul pentru a-i ancheta pe Viperini… sau poate pentru a ancheta un Viperin anume: pe Reacredinţă?
Oare Dumbledore pretinsese că bănuielile lui Harry erau nefondate pentru că nu dorea ca acesta să facă ceva nechibzuit, să vrea să ia atitudine? Părea plauzibil. Era posibil şi ca Dumbledore s-o fi făcut pentru că dorea ca Harry să se concentreze asupra lecţiilor sau asupra obţinerii acelei amintiri de la Slughorn. Poate că Dumbledore nu considera că era bine să-i împărtăşească unui băiat de doar şaisprezece ani ce bănuia despre colegii săi.