— Unde-ai fost? întrebă Ginny, când Harry intră în fugă în vestiar.
Toţi ceilalţi membri ai echipei îşi puseseră echipamentul şi erau pregătiţi; Coote şi Peakes, prinzătorii, erau neliniştiţi şi se loveau cu bâtele de picior.
— M-am întâlnit cu Reacredinţă, îi zise Harry în şoaptă, trăgându-şi roba roşie peste cap.
— Şi?
— Şi am vrut să aflu ce căuta la castel cu două prietene, în timp ce toţi ceilalţi erau aici.
— Dar ce contează asta acum?
— Păi, oricum n-o să pot să aflu, nu? zise Harry, înşfăcând mătura „Fulger” şi aranjându-şi ochelarii cu forţă. Să mergem!
Nu mai spuse nimic altceva, ieşind pe teren cu paşi mari în urale şi huiduieli asurzitoare. Vântul nu era puternic, cerul era acoperit neuniform cu nori şi din când în când se iveau raze de soare orbitoare.
— Condiţii dificile! le spuse McLaggen celorlalţi din echipă, îmbărbătându-i. Coote, Peakes, să nu zburaţi cu soarele în spate, ca să nu vă vadă.
— McLaggen, eu sunt căpitanul, nu le mai da tu instrucţiţuni, zise Harry supărat. Tu du-te lângă stâlpii porţilor!
McLaggen se îndepărtă cu paşi apăsaţi şi atunci Harry se întoarse către Coote şi Peakes.
— Totuşi chiar aveţi grijă să nu zburaţi cu soarele în spate, le zise el nemulţumit.
Dădu mâna cu căpitanul Astropufilor şi, la semnalul lui Madam Hooch, se desprinse de sol, ridicându-se în văzduh mai sus decât ceilalţi din echipa sa şi zburând cu viteză în jurul terenului, în căutarea hoţoaicei. Dacă ar fi reuşit s-o prindă cât mai repede, exista o şansă să se poată întoarce la castel, să ia „Harta Ştrengarilor” şi să afle ce făcea Reacredinţă.
— Balonul este la Smith, din echipa Astropufilor, zise o voce diafană, răsunând peste întregul domeniu. Desigur, el a fost cel care a comentat meciul dinainte şi Ginny Weasley a zburat direct spre el, făcându-l fărâme dinadins, cred eu… cel puţin aşa a părut. Smith a făcut nişte remarci destul de grosolane la adresa Cercetaşilor şi presupun că-i pare rău, acum că joacă împotriva lor… A, uite, a pierdut balonul, i l-a luat Ginny, îmi place de ea, este tare drăguţă.
Harry se uită în jos spre podiumul comentatorului. Ce om întreg la cap ar fi lăsat-o pe Luna Lovegood să comenteze meciul? Dar, chiar şi de la înălţime, părul lung, blond nisipiu, era de neconfundat, ca de altfel şi colierul cu dopuri de Berezero. Profesoara McGonagall stătea lângă Luna, părând puţin tulburată, de parcă nu ar fi fost întru totul convinsă că făcuse alegerea cea mai potrivită.
— … dar acum i-a luat balonul jucătorul acela mare de la Astropufi, nu mai ţin minte cum îl cheamă, parcă Bibble… nu, Buggins…
— Îl cheamă Cadwallader! zise profesoara McGonagall răspicat de lângă Luna, iar mulţimea râse.
Harry se uită în jur după hoţoaică; nu era nici urmă de ea. Cadwallader dădu un gol câteva clipe mai târziu. McLaggen strigase la Ginny, criticând-o pentru că pierduse posesia balonului, şi din cauza asta nu observase mingea mare şi roşie care îi vâjâi pe lângă ureche.
— McLaggen, vrei să fii atent la ce ai tu de făcut şi să-i laşi în pace pe ceilalţi! strigă Harry, întorcându-se cu faţa către portarul său.
— Nici tu nu eşti un exemplu tocmai vrednic de urmat! strigă McLaggen la rândul lui, roşu la faţă şi mânios.
— Şi acum Harry Potter se ceartă cu portarul său, spuse Luna cu seninătate, în timp ce Astropufii şi Viperinii din mulţimea de mai jos aplaudară şi râseră ironic. Nu cred că asta o să-l ajute să găsească hoţoaica, dar poate că este un şiretlic iscusit.
Harry se întoarse cu spatele la el, blestemând furios şi începu să dea iar ocol terenului, scrutând văzduhul în căutarea unei mingiuţe aurii înaripate.
Ginny şi Demelza marcară fiecare câte un gol, dându-le un prilej de bucurie suporterilor îmbrăcaţi în roşu şi auriu. Apoi Cadwallader marcă din nou, egalând scorul, însă Luna nu părea să fi observat; se părea că lucrurile neimportante, cum era scorul, nu prezentau absolut nici un interes pentru ea, care tot încerca să atragă atenţia mulţimii asupra unor elemente ca norii cu forme speciale şi posibilitatea ca Zacharias Smith, care nu reuşise să păstreze în posesie balonul mai mult de un minut, să sufere de o boală numită „şablonul învinsului”.
— Şaptezeci la patruzeci pentru Astropufi! răcni profesoara McGonagall în megafonul Lunei.
— Serios, deja? spuse Luna derutată. A, uite! Portarul Cercetaşilor i-a luat bâta unuia dintre prinzători.
Harry se întoarse brusc în aer. Într-adevăr, McLaggen îi luase cu forţa bâta lui Peakes, din motive numai de el ştiute, şi părea să îi arate cum se loveşte un balon-ghiulea ţintindu-l pe Cadwallader care venea spre ei.
— Vrei să-i dai bâta înapoi şi să te întorci la porţi? tună Harry, ducându-se glonţ spre McLaggen exact când acesta îşi luă avânt să lovească balonul-ghiulea şi-l nimeri din greşală pe Harry.
Simţi o durere înfiorătoare, leşinătoare… văzu o străfulgerare… ţipete îndepărtate… şi senzaţia căderii printr-un tunel nesfârşit…
Apoi Harry se trezi întins într-un pat nespus de cald şi confortabil, uitându-se în sus la o lampă care arunca un cerc de lumină aurie pe tavanul întunecat. Îşi ridică puţin capul ameţit. În stânga lui era o persoană cunoscută, pistruiată şi cu părul roşcat.
— Drăguţ din partea ta c-ai trecut pe aici, zise Ron, zâmbind.
Harry clipi şi se uită în jur. Bineînţeles, se afla în aripa spitalului. Cerul era violet, cu urme de roşu. Meciul trebuia să se fi terminat cu ore în urmă. Nu mai exista nici o şansă să-l încolţească pe Reacredinţă. Lui Harry i se părea că avea capul deosebit de greu; ridică mâna şi simţi la pipăit un turban rigid de bandaje.
— Ce s-a întâmplat?
— Ţi-ai spart capul, spuse Madam Pomfrey, venind repede şi făcându-l să se întindă la loc pe perne. Nu te îngrijora, te-am vindecat imediat, dar te ţin sub observaţie în noaptea asta. Trebuie să te menajezi timp de câteva ore.
— Nu vreau să stau aici peste noapte, zise Harry supărat, ridicându-se în capul oaselor şi dând la o parte pătura. Vreau să-l găsesc pe McLaggen şi să-l omor.
— Mă tem că atunci nu te-ai mai menaja, spuse Madam Pomfrey, împingându-l înapoi pe pat şi ridicându-şi bagheta într-un mod prevenitor. Potter, o să rămâi aici până o să te externez, dacă nu vrei să-l chem pe domnul director.
Se întoarse în biroul ei cu paşi repezi, iar Harry se lăsă pe spate pe perne, negru de supărare.
— Ştii cumva cu cât am pierdut? îl întrebă pe Ron printre dinţi.
— Păi, da, zise Ron cu părere de rău. Scorul final a fost trei sute douăzeci la şaizeci.
— Minunat, spuse Harry cu sălbăticie. De-a dreptul minunat! Stai să pun mâna pe McLaggen…
— N-ar fi o idee bună să pui mâna pe el, e cât un trol, spuse Ron în mod obiectiv. Eu, unul, nu cred că i-ar strica să aruncăm blestemul ăla cu unghiile de la picioare asupra lui, cel inventat de prinţ. În orice caz, s-ar putea ca ceilalţi membri ai echipei să îl facă fărâme înainte să ieşi tu de aici — sunt tare supăraţi.
În vocea lui Ron se simţi o nuanţă de bucurie ascunsă fără succes; Harry îşi dădea seama că Ron era de-a dreptul încântat că McLaggen făcuse o asemenea greşeală. Harry stătea întins, uitându-se la pata luminoasă de pe tavan, fără să sufere de pe urma unei dureri definite, ci simţindu-şi capul oarecum fragil dedesubtul rândurilor de bandaje.