— Da, te-am chemat, zise Harry, uitându-se repede la uşa de la biroul lui Madam Pomfrey, pentru a se asigura că vraja „Muffliato” funcţiona în continuare, şi văzând că nu era nimic care să indice că ar fi auzit hărmălaia. Vreau să-ţi dau o sarcină.
— Kreacher face orice îi spune stăpânul, spuse Kreacher, aplecându-se atât de mult încât aproape că îşi atingea cu buzele degetele noduroase de la picioare. Kreacher nu are de ales, dar lui Kreacher îi este ruşine să aibă un asemenea stăpân, da, da.
— Harry Potter, o îndeplineşte Dobby! chiţăi Dobby, având încă ochii cât mingile de tenis inundaţi cu lacrimi. Dobby ar fi onorat să-l ajute pe Harry Potter!
— Dacă stau să mă gândesc, ar fi bine să fiţi doi, zise Harry. Fiţi a-tenţi, vreau să-l spionaţi pe Draco Reacredinţă.
Ignorând privirea de uimire amestecată cu exasperare de pe chipul lui Ron, Harry adăugă:
— Vreau să ştiu unde se duce, cu cine se întâlneşte şi ce face. Vreau să-l urmăriţi zi şi noapte.
— Da, Harry Potter! spuse Dobby numaidecât, cu ochii bulbucaţi strălucindu-i de bucurie. Şi dacă Dobby eşuează, Dobby se aruncă din cel mai înalt turn, Harry Potter!
— N-o să fie cazul să faci aşa ceva, zise Harry repede.
— Stăpânul vrea să-l urmăresc pe cel mai tânăr membru al familiei Reacredinţă? spuse Kreacher cu o voce dogită. Stăpânul vrea să-l spionez pe nepotul cu sânge pur al fostei mele stăpâne?
— Întocmai, zise Harry, anticipând un mare pericol şi hotărându-se să-l curme fără întârziere. Şi îţi este interzis să-l previi, să-i dai de înţeles ce pui la cale, să vorbeşti cu el, să-i scrii mesaje sau… sau să-l contactezi în vreun fel. Ai înţeles?
I se păru că spiriduşul se chinuia să găsească o portiţă în şirul de indicaţii pe care tocmai le primise şi aşteptă. Spre încântarea lui Harry, Kreacher făcu din nou o plecăciune joasă câteva clipe mai târziu şi zise plin de ură:
— Stăpânul se gândeşte la toate şi Kreacher trebuie să-l asculte, chiar dacă Kreacher ar prefera de o mie de ori să-l servească pe băiatul Reacredinţă, da, da…
— Atunci, aşa rămâne, spuse Harry. Vreau să-mi daţi raportul în mod regulat, dar aveţi grijă să nu apăreţi când sunt cu alţii. Însă e în ordine dacă sunt cu Ron şi Hermione. Şi să nu spuneţi nimănui ce faceţi. Să staţi lipiţi de Reacredinţă ca timbrul de scrisoare.
CAPITOLUL XX
DORINŢA LORDULUI CAP-DE-MORT
Harry şi Ron părăsiră aripa spitalului luni dimineaţă la prima oră, bucurându-se de o sănătate înfloritoare, datorită îngrijirii lui Madam Pomfrey, şi putând acum să culeagă roadele faptului că îşi pierduseră cunoştinţa şi fuseseră otrăviţi. Rezultatul cel mai plăcut fu acela că Hermione se împăcase cu Ron. Hermione chiar coborî împreună cu ei la micul dejun, dându-le vestea că Ginny se certase cu Dean. Fiinţa adormită din pieptul lui Harry îşi ridică dintr-odată capul, adulmecând aerul plin de speranţă.
— Din ce cauză s-au certat? întrebă el, încercând să aibă un ton firesc în timp ce ajunseră pe un hol de la etajul şapte unde nu mai era nimeni, în afară de o fetiţă foarte micuţă care privea o tapiserie cu troli îmbrăcaţi în costume de balerine.
Aceasta păru îngrozită când îi văzu apropiindu-se pe cei trei din anul şase şi scăpă pe jos balanţa grea de alamă pe care o ţinea.
— Nu-ţi face griji! zise Hermione, binevoitoare, grăbindu-se s-o ajute. Uite.
Atinse cu bagheta balanţa stricată, zicând: „Reparo!”.
Fetiţa nu-i mulţumi, ci rămase ţintuită acolo când trecură pe lângă ea, privindu-i până dispărură din câmpul ei vizual. Ron îi aruncă o privire peste umăr.
— Jur că sunt din ce în ce mai mici, spuse el.
— Să trecem peste asta, zise Harry, puţin nerăbdător. Din ce cauză s-au certat Ginny şi Dean, Hermione?
— A, Dean a râs de faptul că McLaggen a trimis balonul-ghiulea spre tine, spuse Hermione.
— Trebuie să fi fost destul de amuzant, spuse Ron rezonabil.
— N-a fost deloc amuzant! zise Hermione cu patimă. A fost îngrozitor şi, dacă nu l-ar fi prins Coote şi Peakes, Harry ar fi putut fi foarte grav rănit!
— Da, se poate, dar nu era cazul ca Ginny şi Dean să se despartă din cauza asta, spuse Harry, încercând în continuare să vorbească pe un ton firesc. Sau sunt încă împreună?
— Da, sunt încă împreună. Dar de ce eşti atât de interesat de ei? întrebă Hermione, aruncându-i lui Harry o privire cercetătoare.
— Pur şi simplu nu vreau să mi se dezbine iar echipa de vâjthaţ! zise el repede, dar Hermione continuă să pară suspicioasă şi Harry fu deosebit de uşurat când cineva strigă din spatele lor: „Harry!”, oferindu-i ocazia de a se întoarce cu spatele la Hermione.
— A, bună, Luna.
— Te-am căutat în aripa spitalului, zise Luna, cotrobăind în ghiozdan. Dar mi-au zis că ai plecat…
Îl puse pe Ron să ţină un fel de ceapă verde, o mânătarcă mare, pătată, şi o cantitate considerabilă de ceva care semăna cu un nisip pentru pisici, scoţând în cele din urmă un sul de pergament destul de ponosit, pe care i-l dădu lui Harry.
— … mi s-a spus să ţi-l dau.
Era un sul mic de pergament şi Harry îşi dădu seama imediat că era o nouă invitaţie la o lecţie cu Dumbledore.
— În seara asta, le zise el lui Ron şi lui Hermione după ce-l desfăşură.
— Felicitări pentru comentariul de la ultimul meci! îi spuse Ron Lunei când îi dădu înapoi ceapa verde, mânătarca şi nisipul pentru pisici.
Luna schiţă un zâmbet.
— Mă iei peste picior, nu? zise ea. Toţi mi-au spus că a fost groaznic.
— Nu, vorbesc serios, spuse Ron cu sinceritate. Nu ţin minte vreun alt comentariu care să-mi fi plăcut mai mult! Apropo, ce-i asta? adăugă el, ridicând obiectul ca o ceapă la nivelul ochilor.
— A, este o Rădăcină Rotunjoară, zise ea, îndesând pumnul de nisip pentru pisici şi mânătarca înapoi în ghiozdan. Poţi s-o păstrezi dacă vrei, am mai multe. Sunt deosebit de eficienţe pentru alungarea Plinuţelor Hămesite.
Luna plecă, lăsându-l în urmă pe Ron, care râdea pe înfundate şi ţinea în mână Rădăcina Rotunjoară.
— Ştiţi ceva, chiar am început s-o simpatizez pe Luna, spuse el, când porniră din nou către Marea Sală. Ştiu că nu-i cu minţile acasă, dar în cazul ei nu-i ceva de rău…
Se întrerupse foarte brusc. Lavender Brown stătea la capătul scării de marmură, neagră de supărare.
— Bună, zise Ron neliniştit.
— Hai, îi şopti Harry lui Hermione şi cei doi merseră repede mai departe, auzind-o însă pe Lavender cum întreabă:
— De ce nu mi-ai spus că aveau să te externeze azi? Şi de ce era şi ea cu tine?
Ron părea posomorât şi iritat când apăru la micul dejun o jumătate de oră mai târziu şi, deşi stătea lângă Lavender, Harry nu-i văzu schimbând o vorbă tot timpul cât fură împreună. Hermione se purta de parcă nu şi-ar fi dat seama de nimic din toate acestea, dar Harry o zări zâmbind cu superioritate de câteva ori, aparent fără motiv. Toată ziua aceea păru să fie deosebit de bine dispusă, iar seara, când erau în camera de zi, chiar fu de acord să verifice (cu alte cuvinte, să termine de scris) eseul pentru Ierbologie al lui Harry, după ce refuzase categoric să o facă până atunci, ştiind că după aceea Harry avea să-i dea eseurile lui Ron să le copieze de la el.
— Mulţumesc mult, Hermione, zise Harry, bătând-o grăbit pe umăr, în timp ce se uită la ceas şi văzu că era aproape opt. Ştii, trebuie să mă grăbesc, altfel o să întârzii la lecţia cu Dumbledore.