Vladimir Braghin
În Țara Codrilor de Iarbă
În romînește de Sidonia Drăgușanu și Eva Szilagyi
Desenele după originalul în limba rusă
Coperta de B. TEODORESCU
EDITURA TINERETULUI
DIN PARTEA AUTORULUI
«Țara Codrilor de Iarbă». Această țară este populată de niște ființe cu totul neobișnuite — de-a dreptul uimitoare. De pildă, unele din ele, cînd își vînează prada, știu s-o lovească cu stiletul lor cu atîta precizie, încît reușesc s-o reducă la o totală nemișcare, victima nu se mai poate urni din loc — rămîne ca paralizată, nici vie, nici moartă.
Altele își schimbă înfățișarea pînă într-atît, încît devin invizibile, ceea ce face ca dușmanul, aflîndu-se chiar în imediata lor apropiere, să nu le poată observa.
Iar unii dintre locuitorii acestei țări trăiesc ani de zile atît de ascunși, încît nici nu le-ai putea bănui existența, ca apoi deodată să-și schimbe complet modul de viață, să apară, dar numai pentru scurtă vreme, și pe urmă să dispară din nou pentru totdeauna.
Vietățile care trăiesc în țara aceasta știu să se orienteze pe distanțe de zeci de kilometri în di-recția voită. Și se mai întîmplă ca unele din ele, dorind să scape de un oaspete nepoftit care a pă-truns în locuința lor, să se năpustească asupra acestuia și să-l zidească de viu.
Dar cît de diverse sînt materialele ce se întrebuințează aici la: construirea caselor: lemn, hîrtie, mătase, frunze și chiar ciment! În această țară se produce carton și ață, hamacuri și oale de lut, cearăt vată, spirt…
În decursul veacurilor, viața și peripețiile omului care a pătruns pe aceste meleaguri au fost descrise în nenumărate limbi.
Cu mai mult de zece ani în urmă am povestit în cartea «În Țara Codrilor de Iarbă» despre soarta unui anume Serghei Dumcev, care după ce a trăit acolo aproape patruzeci de ani, s-a întors în orașul său de baștină Censk.
În anii ce au urmat, mulți cititori ai cărții mi-au trimis sfaturi interesante și unele precizări în legătură cu unele inexactități apărute în descrierea acestei Țări a Codrilor de Iarbă. Acum, pregă-tind a doua ediție a aceluiași roman, mă gîndesc că și de această dată îmi vor parveni probabil ecou-rile pe care le va stîrni.
Dar ce țară să fie aceasta și unde oare se află ea? Îmi voi depăna povestirea mea, oarecum ciudată, după relatările oamenilor care au fost acolo…
PREFAȚĂ
Cu aproape zece ani în urmă, după ce făcusem cunoștință cu prima ediție a romanului «În Țara Codrilor de Iarbă» de Vladimir Braghin, am publicat în revista «Novîi Mir» aprecierile mele în legătură cu această operă atît de dinamică și originală. Spuneam atunci că romanul științifico-fantastic este unul din genurile literare a căror dezvoltare trebuie stimulată prin toate mijloacele. Însemnătatea cărților de acest gen constă nu numai în valoarea lor instructivă, ci și în faptul că lite-ratura științifico-fantastică și de aventuri științifice dezvoltă într-o mare măsură fantezia tineretului nostru, ceea ce ne obligă să manifestăm o exigență sporită față de operele respective. Tot atunci mi-am exprimat părerea că romanul lui V. Braghin «În Țara Codrilor de Iarbă» răspunde într-o mare măsură obiectivelor sus-amintite.
Autorul romanului, folosind unul din procedeele literaturii științifico-beletristice (modificarea proporțiilor), a creat o operă originală și ne-a introdus în lumea entomologiei.
Micșorîndu-și eroii în mod fabulos, de o sută, de două sute de ori, autorul ne-a permis să pătrundem în viața ignorată de noi a diferitelor insecte: furnici, albine, viespi, fluturi, gîndaci, precum și a diferitelor specii de păianjeni care populează Țara Codrilor de Iarbă cu micul ei pîrîiaș, care pentru eroii romanului s-a transformat în Marele Fluviu Domol. În felul acesta, cartea lui V. Braghin contribuie la cunoașterea vieții insectelor și a mediului lor. Or, în lupta împotriva numero-șilor dăunători ai agriculturii noastre, cunoașterea lumii insectelor prezintă o mare importanță practică. Marele merit al lui V. Braghin este acela de a reuși să comunice toate aceste cunoștințe tînărului nostru cititor, într-o atrăgătoare formă literară.
Autorul nu ascunde soarta tragică a lui Serghei Dumcev, eroul principal al romanului său. Dar totodată el relevă cu o mare forță expresivă și cu poezie fenomenul de familiarizare a eroului său cu Țara Codrilor de Iarbă; mintea lui l-a ajutat să învingă instinctele locuitorilor ei și tot tim-pul, chiar atunci cînd se afla în primejdie, el și-a continuat cercetările, a fost inventiv, a izbutit să facă noi descoperiri. Iată puternicul fir optimist care străbate întreg romanul.
Cartea lui Braghin conține un bogat material instructiv, atinge o serie de probleme de biologie generală și reușește să comunice cu ușurință informații din istoria tehnicii.
Autorul și-a organizat și dozat cu multă pricepere în roman acest material de biologie și tehni-că, înlesnind astfel cititorului înțelegerea interdependenței organice dintre diferitele ramuri ale științei.
În felul acesta romanul lui Braghin constituie un exemplu pentru autorii începători în dome-niul literaturii științifico-beletristice, iar cărțile scrise după un asemenea plan vor reuși să vină întot-deauna în sprijinul formării unei concepții materialiste asupra naturii.
Subiectul captivant, frumoasa prezentare a materialului instructiv, îndrăzneața îmbinare a realismului cu fantasticul, optimismul cu care e scris — ne îndreptățesc să privim romanul «În Țara Codrilor de Iarbă» ca o interesantă experiență inovatoare de împletire a artei cu știința, deschizînd căi originale în marea și importanta ramură a literaturii științifico-beletristice.
Acad. A. I. OPARIN
PARTEA ÎNTÎI
UN BUCHET DE FLORI CARE NU-MI APARȚINE
AȘADAR, LA DRUM!
«Evident, Soarele n-are nimic de-a face cu omul. Dar omul a avut întotdeauna de-a face cu Soarele. Cu mai bine de două mii de ani în urmă, Eratosthene a calculat cu ajutorul umbrei Soarelui mărimea globului pămîntesc; a socotit că circumferința Pămîntului la Ecuator este egală cu 250 000 de stadii, aproximativ 38 000 verste! Și doar lumea pe care a putut s-o cunoască geograful antic Eratos-thene era încă atît de mică, atît de mică!…
Desenez în nisip lumea lui Eratosthene, fără America, fără Australia. Țărmurile calde ale Mării Mediterane… Persia… Sciția… Cît de mică era lumea pe atunci! Și iată că în fața lui Eratosthene a apă-rut o cifră uluitoare — 250 000 de stadii! Și pe sufletul omului a pus stăpînire nu spaima în fața necu-noscutului, ci cutezanța și setea de cunoaștere. În fața lui Eratosthene lumea se lărgea și creștea treptat, de la un calcul matematic de lungă durată la celălalt. Dar în fața mea lumea și obiectele au crescut din-tr-o dată de o sută, de două sute de ori! Teribil ceas, tulburătoare clipă!
…Astăzi mi-am făcut sacul de drum. În el se află jurnalul meu cu observațiile și descoperirile făcute de mine în această țară. Mă așteaptă un drum nesfîrșit, întinderi de necuprins, pe care trebuie să le străbat însoțit de animalul meu de povară. Neliniștea și teama pun stăpînire pe mine.
Amurgul ascunde desenele de pe nisip. E timpul să mă duc la culcare…»
«Zorile mă găsesc încheind această ultimă pagină care poartă numărul 2876.