— Cred şi eu.
— Mi-am autoimpus starea asta. I-am ameninţat că le voi distruge planurile şi ei au capitulat. Le-am spus că nişte voluntari trebuie să fie de acord să se împerecheze cu mine, dacă mă voi întoarce de pe Inel.
— Grozav! Bine lucrat! Au fost voluntari?
— Unul dintre sexele speciei mele este… proprietate, un animal domestic. Inconştient, prost. Aveam nevoie doar de un singur voluntar.
Cei-Care-Conduc…
— De ce nu le spui pur şi simplu conducători? îl întrerupse Teela.
— Am încercat să traduc noţiunea în termenii voştri, îi răspunse Păpuşarul. O traducere mai corectă ar fi Cei-Care-Conduc-Din-Spate. Există un preşedinte desemnat, sau un Purtător-De-Cuvânt, sau… traducerea cea mai corectă ar fi Cel-Mai-Din-Urmă, Ultimul, Cel-Prea-Ascuns. Cel-Prea-Ascuns a fost cel care m-a acceptat ca partener. A zis că nu poate cere altcuiva să-şi sacrifice demnitatea.
Louis fluieră:
— Asta e ceva. Continuă să tremuri, meriţi asta! Mai bine să-ţi fie teamă acum, când s-a terminat totul.
Nessus se cutremură din nou, oarecum mai relaxat.
— Pronumele astea, continuă Louis, mă încurcă întotdeauna. Va trebui să mă refer fie la tine ca la o „ea”, fie la Cel-Prea-Ascuns…
— Asta nu-i delicat din partea ta, Louis. Nu se fac discuţii despre sex cu reprezentantul unei rase străine…
Dintre genunchii Păpuşarului se ridică un cap care-l privi dezaprobator.
— …Tu şi cu Teela n-aţi întreţine relaţii sexuale în prezenţa mea, nu?
— Oricât ar părea de neobişnuit, subiectul a fost abordat într-o discuţie şi Teela a spus că…
— Mă simt ofensat! declară Păpuşarul.
— De ce? se arătă nedumerită Teela.
Capul Păpuşarului coborî din nou la adăpost.
— Hai, ieşi de acolo! N-am să-ţi fac nici un rău!
— Promiţi?
— Promit! Pe cuvânt de onoare! Te consider un drăguţ.
Păpuşarul se destinse complet:
— Am auzit bine, chiar ai zis că sunt drăguţ?
— Da.
Teela privi către matahala portocalie care era Interlocutorul şi adăugă:
— Şi tu eşti drăguţ!
— Nu vreau să te jignesc, răspunse Kzinul, dar să nu mai spui niciodată asta. Niciodată!
Teela îl privi stupefiată.
În faţă se afla un fel de gard viu de culoare portocaliu-murdar, înalt de aproape trei metri şi perfect drept, prevăzut cu un fel de tentacule de culoarea cobaltului ce spânzurau nemişcate. După modul în care atârnau se putea trage concluzia că la origine fusese o plantă carnivoră. Respectivul gard reprezenta frontiera parcului şi Nessus îşi conduse mica trupă direct spre el.
Louis se aştepta să găsească acolo o gaură. Ca atare, fu luat pe nepregătite când Nessus intră drept în el. Gardul se desfăcu pentru a-i permite trecerea şi se închise la loc.
Ceilalţi îl urmară.
Plecaseră de sub un cer albastru-deschis, dar, în momentul în care gardul viu se închise în spatele lor, se regăsiră sub o boltă neagră presărată cu puncte albe. Pe fundalul de păcură al nopţii eterne, norii albi străluceau, reflectând lumina kilometrilor de oraşe strălucitoare de dedesubt. Fiindcă oraşul se afla aici, ameninţător, în faţa lor.
La prima vedere, se deosebea de oraşele de pe Pământ doar prin mărime. Clădirile erau mai masive, mai regulate, mai uniforme şi mai înalte, teribil de înalte, astfel încât cerul părea format numai din ferestre şi balcoane luminate, cu dungi întunecate subţiri cât un fir de păr formând zenitul. Aici se aflau unghiurile şi muchiile drepte înlăturate din mobilierul Păpuşarilor — aici, în construcţia blocurilor, unde un unghi drept era oricum prea departe pentru a pune în pericol un genunchi.
Dar de ce nu se văzuse oraşul şi din parc? Pe Pământ erau puţine clădiri mai înalte de un kilometru şi jumătate. Aici, nici una nu măsura mai puţin. Louis presupuse că existau câmpuri de arcuire a razelor de lumină peste frontierele parcului, numai că n-avea pe cine întreba. Lucrul ăsta constituia probabil cea mai mică minune din lumea Păpuşarilor.
— Nava noastră se află în celălalt capăt al insulei, îi anunţă Nessus. Putem ajunge acolo în cel mult un minut folosind discurile de păşit. O să vă arăt cum funcţionează.
— Acum te simţi mai bine?
— Da, Teela. Cum spunea şi Louis, ce-a fost mai rău a trecut. Păpuşarul făcu un pic pe grozavul în faţa lor:
— Cel-Prea-Ascuns este partenerul meu. Trebuie doar să mă întorc de pe Lumea Inelară…
Aleea era relativ moale. La o primă privire se părea că este făcută dintr-un fel de beton cu particule iridiscente, dar piciorul simţea un sol moale, spongios. După ce parcurseră o distanţă lungă de un cvartal, se opriră la o intersecţie.
— Trebuie s-o luăm pe acest drum, le explică Nessus. Nu păşiţi pe primul disc. Urmaţi-mă.
În centrul intersecţiei se afla un mare pătrat albastru. Acesta era înconjurat de patru discuri albastre, câte unul în dreptul fiecărei alei.
— Puteţi păşi pe pătrat, dacă doriţi, le atrase el atenţia, dar nu pe discurile nepotrivite. Urmaţi-mă!
Păpuşarul ocoli discul cel mai apropiat, traversă intersecţia, tropăi pe discul opus şi dispăru.
Pentru o clipă, nimeni nu se mişcă. Apoi Teela scoase un chiot, alergă la disc şi dispăru, la rândul ei.
Interlocutorul mârâi şi sări. Nici un tigru nu şi-ar fi putut calcula mai precis aterizarea. Şi cu asta, Louis rămase singur.
— Pe toţi demonii, au cabine de transfer deschise! zise el neîncrezător şi, neavând încotro, se aşeză pe discul respectiv.
Se regăsi pe pătratul din centrul următoarei intersecţii, între Nessus şi Kzin.
— Perechea ta a luat-o înainte, îl anunţă Păpuşarul. Sper că ne va aştepta.
Apoi Nessus porni în direcţia spre care era întors cu faţa. Din trei paşi, ajunse la următorul disc şi iarăşi dispăru.
— Ce realizare! se entuziasmă Louis.
Era din nou singur, pentru că Interlocutorul se grăbise să-l urmeze pe Nessus.
— Doar păşeşti. Atâta tot. Din trei paşi, parcurgi un cvartal. Este ca o vrajă. Şi poţi să-ţi construieşti cvartalele oricât de lungi ţi-ar plăcea.
Se avântă înainte.
Parcă ar fi fost încălţat cu ciubotele de şapte poşte. Alerga uşor pe vârfuri şi scena se schimba la fiecare trei paşi. Semnele circulare de la colţurile clădirilor erau pesemne coduri de adrese, astfel încât un trecător să ştie când a ajuns la destinaţie. Într-o asemenea situaţie, n-avea decât să înconjoare discurile pentru a ajunge în mijlocul cvartalului căutat.
De-a lungul străzii se aflau vitrinele unor magazine pe care Louis ar fi vrut să le exploreze. Sau erau altceva, cu totul şi cu totul diferit? Dar ceilalţi se găseau deja cu multe cvartale înaintea sa. Louis îi putea zări sclipind la capătul canionului de clădiri. Îşi mări viteza.
La un moment dat, dădu peste ceilalţi blocându-i drumul.
— Mi-era teamă că vei rata virajul, îi spuse Nessus şi deschise drumul luând-o spre stânga.
— Aşteaptă…
Dar Kzinul dispăruse şi el. Unde naiba era Teela? Trebuia să fi fost în faţă. Louis se întoarse şi el către stânga şi păşi.
Ciubotele de şapte poşte. Oraşul zbura pe lângă el ca în vis. Louis alerga, simţindu-şi capul plin de viziuni. Reţele pentru deplasare pe distanţe medii prin oraşe, cu discurile marcate cu o culoare diferită la fiecare zece cvartale. Discuri de lung parcurs, pentru distanţe de peste o mie de kilometri, fiecare marcând centrul unui alt oraş, cu pătratele de recepţie de dimensiunile unui întreg cvartal. Trasee pentru traversarea oceanelor, fiecare pas fiind făcut pe o insulă. Insule special create pentru amplasarea discurilor de păşit.