Lovitura duru. Louis ţipă şi scăpă laserul.
Mulţimea înaintă. Două sute de oameni păroşi înfuriaţi se transformară într-o mie de demoni. Lucrurile nu mai erau la fel de amuzante ca în urmă cu câteva minute.
Vorbitorul slab ca trestia îşi încolăcise ambele braţe în jurul corpului său, fixându-l cu forţa unui isteric. Louis, într-o stare la fel de isterică, se eliberă cu o lovitură disperată. Într-o clipă se sui pe scuterul său pregătindu-se să acţioneze comenzile de decolare, când raţiunea prevală.
Celelalte scutere erau pilotate de la al său. Dacă decola, decolau şi ele, cu sau fără pasageri.
Bărbatul privi în jurul său.
Teela Brown se afla deja în aer. Observa de sus lupta, cu sprâncenele ridicate, semn că era extrem de preocupată. Totuşi, se părea că nu-i venea în minte să le sară în ajutor.
Kzinul, în schimb, era pradă unei agitaţii maxime. Deja doborâse vreo şase adversari. Chiar în timp ce Louis îl privea, Kzinul îşi roti laserul şi reteză ţeasta unui inamic.
Alţi băştinaşi năvăliră asupra sa, descriind un cerc aproximativ. Mâini cu degete lungi încercară să-l împingă pe pământean din şa. Erau pe cale să reuşească, deşi Louis se ţinea strâns cu mâinile şi genunchii. Într-un târziu, se gândi să activeze pliul fonic. Indivizii urlară, în timp ce erau aruncaţi la pământ.
Cineva mai rămăsese agăţat de spatele lui. Louis îl împinse, îl lăsă să cadă, deconectă şi reconectă pliul fonic pentru a-l îndepărta, apoi scrută fosta parcare, în căutarea lui Nessus.
Acesta încerca să ajungă la scuterul său. Se părea că băştinaşilor le era teamă de forma sa, deoarece încercau doar să-i blocheze drumul; totuşi, unul dintre ei se apropia înarmat cu o rangă metalică smulsă din vreo maşinărie veche.
Pe când Louis tocmai îl localiza, omul roti ranga asupra capetelor Păpuşarului.
Nessus se aplecă, se roti pe picioarele din faţă şi se întoarse cu spatele spre pericol, dar îndepărtându-se în acest fel de scuter. Reflexele sale aveau să-i aducă moartea, dacă Interlocutorul sau Louis nu reuşeau să-l ajute în vreun fel. Pământeanul deschise gura, pentru a-l avertiza, dar Păpuşarul îşi terminase deja mişcarea.
Louis îşi închise gura.
Păpuşarul se îndreptă spre scuter, fără a mai fi împiedicat de nimeni. Copita sa din spate lăsa amprente sângerânde prin praful bătătorit.
Cercul de admiratori ai Kzinului se ţinea în afara razei sale de acţiune. Interlocutorul scuipă la picioarele lor — un gest specific uman, nu Kzinti — se răsuci şi se urcă pe scuter. Laserul său era însângerat până la mâner.
Băştinaşul care încercase să-l oprească pe Nessus zăcea în acelaşi loc în care căzuse. Sângele se revărsa în valuri din trupul său.
Ceilalţi se înălţaseră deja în aer. Louis porni după ei. De departe observă care era intenţia Kzinului şi strigă după eclass="underline"
— Opreşte-te! Nu e nevoie de aşa ceva!
Interlocutorul pusese mâna pe echipamentul modificat de excavat.
— Nu crezi că totuşi ar fi necesar? mârâi el, dar îşi opri mişcarea mâinii.
— N-o face! îl rugă Louis. Ar fi o crimă. Cum ne mai pot ataca acum? Aruncând cu pietre?
— Pot să folosească laserul tău.
— Imposibil! Există un tabu.
— Aşa spunea cel cu care ai discutat. Îl crezi?
— Mda.
Kzinul îşi puse deoparte arma (spre uşurarea lui Louis, care se aşteptase să nimicească întregul oraş).
— Cum crezi c-a luat naştere o asemenea interdicţie? întrebă el. A avut loc un război în cursul căruia s-au utilizat arme energetice?
— Sau poate că a existat un bandit înarmat cu ultimul tun laser de pe Lumea Inelară… rânji Pământeanul. Păcat că n-avem pe cine întreba.
— Îţi sângerează nasul! îi atrase atenţia Interlocutorul.
Acum că avea timp să se gândească la el, îl simţi pulsând dureros. Louis îşi trecu scuterul sub comanda Kzinului şi se apucă să-şi acorde îngrijirile medicale necesare. Dedesubt, o mulţime aţâţată şi dezorganizată se îndrepta către periferiile oraşului Zignamuclickclik.
CAPITOLUL 13
Momeala stelară
— Ar fi trebuit să îngenuncheze! se plânse Louis. Asta m-a înşelat. Şi translatorul îi tot dădea înainte cu „constructor”, când ar fi trebuit să zică „zeu”.
— Zeu?
— Au făcut zei din Inginerii Lumii Inelare. Ar fi trebuit să remarc liniştea. La naiba, în afară de preot, nimeni nu scotea un sunet! Cu toţii se purtau de parcă ar fi ascultat o veche litanie. Eu, în schimb, dădeam întruna răspunsuri greşite!
— O religie ciudată! N-ar fi trebuit să râzi! îl dojeni imaginea îngrijorată a Teelei, de pe pupitrul de intercomunicaţii. Nimeni nu râde într-o biserică, nici măcar turiştii.
Zburau sub o felie micşorată a unui soare de amiază. Lumea Inelară se arcuia asupra ei înseşi, în benzi albastre, devenind cu fiecare minut din ce în ce mai strălucitoare.
— Atunci mi s-a părut caraghios, răspunse Louis. Încă mi se mai pare şi acum. Pur şi simplu au uitat că trăiesc pe un Inel. Ei cred că este o arcadă.
Un scrâşnet penetră pliul fonic, căpătând preţ de o clipă tăria unui uragan, pentru a dispărea apoi brusc. Depăşiseră viteza sunetului.
Zignamuclickclik se micşora în urma lor. Oraşul nu avea să se răzbune niciodată pe demoni. Probabil că nu aveau să-i mai vadă niciodată.
— Arată ca o arcadă, remarcă Teela.
— Corect, încuviinţă Louis. N-ar fi trebuit să râd. Avem totuşi noroc. Ne putem lăsa greşelile în urmă. Tot ce ne rămâne de făcut, de fiecare dată, este să decolăm. Nimic nu ne va putea ajunge din urmă.
— Unele greşeli trebuie să le purtăm cu noi, remarcă Interlocutorul.
— Mi se pare ciudat că tocmai tu spui asta, ripostă Louis frecându-şi absent nasul, care devenise la fel de insensibil ca o bucată de lemn. (Acesta avea să se vindece înainte ca anestezicele să-şi piardă efectul.)
Deodată îşi aminti ceva.
— Nessus?
— Ce e, Louis?
— Am înţeles ceva adineauri. Pretindeai că eşti nebun din cauză că dai dovadă de curaj. Corect?
— Cât tact ai, Louis! Delicateţea limbajului tău…
— Fii serios! Tu şi toţi ceilalţi Păpuşari aţi făcut aceeaşi presupunere greşită. Un Păpuşar se întoarce întotdeauna cu spatele pentru a fugi de pericol, corect?
— Corect.
— Greşit! Un Păpuşar se întoarce întotdeauna instinctiv cu spatele la pericol, cu scopul de a-şi elibera astfel piciorul din spate pentru a acţiona. Copita aia e o armă mortală, Nessus!
Printr-o singură mişcare, Păpuşarul se întorcea pe picioarele din faţă şi lovea în afară cu piciorul din spate. Capetele îi erau răsucite spre spate şi mult depărtate, îşi aminti Louis, pentru a triangula ţinta. Nessus lovise cu precizie inima omului, trecând prin splina făcută ţăndări.
— Nu puteam fugi! răspunse Păpuşarul. Ar fi însemnat să-mi abandonez vehiculul, şi abia atunci m-aş fi aflat cu adevărat în primejdie.
— Dar nu ai stat să raţionezi, îl contrazise Louis. A fost ceva instinctiv. În mod automat, te întorci cu spatele la inamic. Te întorci şi loveşti. Un Păpuşar sănătos la minte se răsuceşte pentru a lupta, nu pentru a fugi. Nu eşti nebun!
— Greşeşti! Cei mai mulţi Păpuşari fug de pericol.
— Dar…
— Cei ce formează majoritatea sunt întotdeauna întregi la minte, Louis!
Animalul de turmă! Pământeanul se lăsă păgubaş. Îşi ridică ochii, la timp pentru a vedea dispărând ultima fărâmă de soare.