— De ce ai avea nevoie de Nessus?
— Pentru taspul său, pentru recompense şi pedepse. Ca orice zeu, îl faci bucăţele pe cel care se îndoieşte de puterea ta şi apoi mănânci bucăţile. Asta e pedeapsa. Pentru recompense, foloseşti taspul Păpuşarului.
— Nu ne putem descurca fără el?
— Dar este o metodă atât de potrivită pentru a-i răsplăti pe dreptcredincioşi! Un şfichi de plăcere, direct în creier, fără efecte secundare, fără dependenţă… De altfel, se zice că taspul este mai bun decât sexul.
— Nu-mi plac implicaţiile etice. Deşi băştinaşii nu sunt decât nişte bieţi oameni, n-aş vrea să-i supun taspului. Ar fi mai mulţumiţi dacă i-am ucide. În orice caz, taspul Păpuşarului are efect asupra unui Kzin, nu a unui om.
— Cred că te înşeli.
— Louis, ştii că taspul a fost proiectat să acţioneze asupra unui creier cu structură Kzinti. O simt. În privinţa asta, ai dreptate: a fost o experienţă religioasă, diabolică.
— Dar nu ştim dacă taspul lui nu acţionează şi asupra unui om. Eu cred că da. Îl cunosc pe Nessus. Fie taspul său are efect asupra tuturor, fie are două astfel de dispozitive. Eu nu m-aş afla aici dacă n-ar avea asupra sa un mijloc de a-i controla pe oameni.
— Faci cam multe speculaţii…
— Să-l chemăm şi să-l întrebăm?
— Nu.
— Ce-i rău în a-l întreba?
— N-ar avea nici un rost.
— Am uitat. Sunteţi lipsiţi de curiozitate. Curiozitatea, proprie maimuţelor, n-a fost cea mai puternică caracteristică în cazul altor specii.
— Faci glume pe seama curiozităţii mele? Înţeleg. Încerci să mă împingi la un anumit curs al acţiunilor. Louis, să-ţi fie clar: Păpuşarul poate să-şi găsească singur drumul spre Zidul de margine. Până acolo, n-are decât să călătorească singur!
Înainte ca pământeanul să-i poată răspunde, Kzinul se întoarse şi se îndreptă spre un desiş. Încheiase discuţia la fel de simplu ca şi cum ar fi deconectat intercomunicaţia.
În sufletul Teelei Brown întreaga lume se prăbuşise. Tânăra suspina de ţi se rupea inima, într-o revărsare de autocompătimire. Îşi găsise un loc minunat pentru jelit. Culoarea predominantă era verdele închis. Vegetaţia deasă de deasupra capului său nu permitea trecerea directă a razelor de soare, dar stratul se rărea la nivelul solului, înlesnind mersul. Pentru iubitorii de natură, era un adevărat paradis.
Ziduri netede, verticale, de stâncă, menţinute în permanenţă umede de o cascadă, înconjurau un mic bazin limpede şi adânc. Teela se afla în interiorul lui. Căderea de apă aproape că-i îneca suspinele, dar zidurile de piatră amplificau sunetele astfel încât se crea impresia că întreaga natură suspina odată cu ea.
Nu simţise apropierea lui Louis Wu.
Eşuată pe o lume străină, nici chiar Teela Brown nu s-ar fi încumetat să se îndepărteze fără trusa de prim-ajutor. Era vorba de o cutie plată, ataşată la centură, ce avea încorporat un generator de semnal-baliză. Louis urmase acest semnal, până ce dăduse de hainele ei, zăcând împăturite pe un mic platou granitic aflat la marginea bazinului.
Platoul era învăluit de o lumină de un verde întunecat, stăpânit de urletul cascadei şi ecoul suspinelor. Teela era aproape sub căderea de apă. Probabil că era aşezată, deoarece doar braţele şi umerii îi ieşeau afară din apă. Avea capul aplecat şi părul negru îi alunecase, acoperindu-i faţa.
N-avea nici un rost s-o aştepte pe ea să facă primul pas. Louis îşi scoase şi el hainele şi le stivui alături. Răcoarea din aer îi provocă un frison. Se cutremură şi sări în apă.
Imediat îşi dădu seama de greşeală.
În perioadele de sabatical, Louis nu avea obiceiul de a cutreiera planete asemănătoare Pământului. Cele pe care ateriza erau, în general, la fel de civilizate ca şi Pământul. Louis nu era prost. Dacă i-ar fi trecut prin gând să se întrebe care era temperatura apei…
Dar nu-i trecuse.
Apa provenea dintr-un torent ce izvora din munţii acoperiţi de zăpadă. Louis încercă să ţipe din cauza frigului, dar capul îi era deja sub apă. Avu totuşi destulă prezenţă de spirit să nu inspire.
Capul îi ieşi la suprafaţă. Louis dădu din mâini, risipind stropi în juru-i; avea răsuflarea întretăiată din cauza frigului şi a nevoii de aer.
Apoi începu să se bucure de această întâmplare.
Ştia cum să se poarte cu apa, deşi învăţase acest lucru în regiuni mai calde decât aceasta. Rămase la suprafaţă, călcând apa. Simţea pe piele curenţii proveniţi de la cascadă.
Teela îl văzuse, dar rămăsese sub căderea de apă aşteptându-l. Louis înotă către ea.
Pentru a o face să-l audă ar fi trebuit să-i urle în ureche. Scuzele şi declaraţiile de dragoste ar fi fost nepotrivite. Dar o putea atinge.
Ea nu încercă să se îndepărteze, dar îşi aplecă capul şi părul îi ascunse din nou faţa. Respingerea ei era atât de intensă încât devenise aproape telepatică.
Louis îi respectă sentimentele.
Începu să înoate, relaxându-şi muşchii anchilozaţi. Apa trezea înlăuntrul lui o senzaţie minunată. Totuşi, într-un târziu, răceala ei începu să-i provoace junghiuri şi Louis ajunse la concluzia că dacă mai întârzia, devenea un candidat la pneumonie.
O atinse pe Teela şi-i arătă malul. De data aceasta ea încuviinţă şi-l urmă. Se trântiră lângă bazin, tremurând, strângându-se în braţe, înfăşuraţi în învelitoarele termocontrolate ca în nişte pături. Încet, încet, trupurile lor îngheţate absorbeau căldura.
— Îmi pare rău că am râs! zise Louis.
Ea dădu din cap, acceptându-i scuzele, dar fără a-l ierta.
— Ştii, era caraghios… continuă el. Păpuşarii, laşii Universului, să aibă tupeul de a-i împerechea pe oameni şi pe Kzini ca pe nişte vite! Trebuie să fi fost conştienţi de riscurile pe care şi le asumau.
Ştia că vorbeşte prea mult, dar trebuia să explice, să se justifice.
— …şi uite ce au obţinut cu asta! Încercarea de a obţine o rasă de Kzini rezonabili nu era o idee chiar atât de rea. Ştiu câte ceva despre războaiele oamenilor cu Kzinii, ştiu că în acea perioadă Kzinii erau destul de fioroşi. Strămoşii Interlocutorului ar fi spulberat Zignamuclickclik-ul până la fundaţia Inelului. Dar să-i înmulţeşti pe oameni căutând să obţii o rasă norocoasă…
— Vrei să spui că au făcut o greşeală, creându-mă aşa cum sunt?
— La naiba, crezi că vreau să te insult? Încerc să-ţi spun că a fost o idee caraghioasă. Iar ca nişte Păpuşari s-o pună în aplicare mi se părea şi mai caraghios. De aceea am izbucnit în râs…
— te aşteptai să chicotesc şi eu?
— Asta ar fi fost prea de tot!
— În ordine!
Ea nu-i purta pică pentru că râsese. Dorea doar confortul, nu răzbunarea. Confortul călduţ al învelitoarelor, confortul celor două trupuri strânse unul în altul. Louis începu s-o mângâie uşor pe spate, lucru care o făcu să se relaxeze puţin.
— Aş vrea să reunesc iar expediţia, îi spuse încet. O simţi încordându-se.
— …Se pare că nu-ţi prea place ideea.
— Nu.
— Din cauza lui Nessus?
— Îl urăsc! Îl urăsc, înţelegi? l-a încrucişat pe strămoşii mei ca pe… ca pe nişte animale! Se linişti însă imediat şi continuă: Interlocutorul îl va face bucăţi dacă încearcă să se întoarcă, aşa că nu-mi fac probleme…
— Şi dacă l-aş convinge pe Interlocutor să-i dea voie lui Nessus să revină?
— Cum ai putea face una ca asta?
— Să zicem că aş reuşi.
— Dar de ce?
— Nessus e încă proprietarul Marelui Şlem. Această navă reprezintă singura cale de a transporta rasa umană către Norii lui Magellan în mai puţin de un secol. Dacă părăsim Lumea Inelară fără Nessus, pierdem Marele Şlem.