— Cât de ticălos eşti, Louis!
— Ascultă, ai spus că dacă Păpuşarii nu ar fi procedat aşa cu Kzinii, astăzi am fi fost cu toţii sclavii lor. Aveai perfectă dreptate. Dar dacă Păpuşarii nu s-ar fi amestecat în Legile Fertilităţii, tu nici nu te-ai fi născut!
Ea redeveni rigidă. Gândurile i se citeau pe faţă. Louis continuă:
— Fapta Păpuşarilor s-a petrecut cu multă vreme în urmă. Nu poţi uita şi ierta?
— Nu! zise ea şi se îndepărtă, ieşind din adăpostul cald şi azvârlindu-se din nou în apa îngheţată.
Louis ezită un moment, apoi o urmă. Un şoc rece şi umed… ieşi la suprafaţă… Teela îşi regăsise locul de sub cascadă.
Îi zâmbea. Cum de era în stare să treacă atât de uşor de la o stare de spirit la alta?
Înotă către ea.
— Ăsta-i un mod încântător de a-i spune unui bărbat să-şi ţină gura, râse el.
Tânăra nu avusese cum să-l audă; nici chiar el nu se putea auzi în vacarmul apei ce cădea. Dar Teela îi întoarse zâmbetul, la fel de muteşte şi veni lângă el.
— Oricum era o discuţie stupidă! zise el împăciuitor.
Apa era teribil de rece, iar Teela era singurul lucru cald. Cei doi îngenuncheară îmbrăţişaţi pe rocile şlefuite de ape.
Era confortabil să faci dragoste. Deşi sexul în sine nu rezolva problemele, cel puţin le îndepărta pentru o vreme.
Se întoarseră la scutere, tremurând puţin. Louis nu vorbea. Remarcase un lucru în privinţa Teelei Brown.
Nu învăţase niciodată cum să respingă. Nu putea zice nu, nu era capabilă să rămână pe poziţie, apărându-şi părerile. Nu putea azvârli reproşuri cu intensitate calculată, reproşuri amuzante, ironice sau afurisite, aşa cum procedau celelalte femei. Teela Brown nu fusese îndeajuns de lovită de viaţă pentru a învăţa asemenea tertipuri.
Louis ar fi putut s-o terorizeze până la Judecata de Apoi şi ea n-ar fi ştiut cum să-l oprească. În schimb, l-ar fi putut urî pentru asta. În consecinţă, păstră tăcerea din acest motiv, la care se mai adăuga unuclass="underline" nu dorea s-o rănească.
Păşeau în tăcere, ţinându-se de mână, mângâindu-se cu degetele.
— În ordine! zise ea dintr-o dată. Dacă-l convingi pe Kzin, n-ai decât să-l chemi înapoi pe Nessus.
— Mulţumesc! rosti surprins bărbatul.
— Este doar pentru Marele Şlem. Şi, oricum, n-ai s-o poţi face.
Apoi, veni vremea mesei şi a exerciţiilor fizice: genuflexiuni, căţărat în copaci…
Între timp Kzinul se reîntorsese la scutere fără nici o urmă de sânge în jurul gurii. Ajuns lângă scuterul său, programă distribuitorul de elemente să-i dea nu o pilulă antialergică, ci o bucată cubică de carne caldă. Iată întoarcerea marelui vânător, gândi Louis, dar îşi ţinu limba în dosul dinţilor.
Atunci când aterizaseră, cerul fusese acoperit de nori. La decolare, pătura uniformă, cenuşie încă se mai menţinea. Imediat Louis reluă argumentaţia prin intercomunicaţie.
— E o poveste mult prea veche!
— O chestiune de onoare nu este afectată de trecerea timpului, Louis, dar bineînţeles că tu n-ai de unde să ştii asta! De ce a ales Nessus un Kzin să călătorească cu el?
— Ne-a explicat motivul.
— De ce a ales-o pe Teela Brown? În mod sigur, Cel-Prea-Ascuns l-a instruit pe Nessus cum să afle dacă oamenii au ajuns să moştenească norocul psihic sau dacă Kzinii au devenit docili. M-a ales pe mine deoarece, fiind ambasadorul unei specii arogante prin definiţie, sunt cel mai în măsură să demonstrez docilitatea pe care au căutat-o ai lui.
— M-am gândit şi eu la posibilitatea asta, răspunse Louis împingând raţionamentul şi mai departe. Oare Nessus nu fusese instruit să aducă vorba despre momelile stelare pentru a putea studia reacţiile Interlocutorului?
— Nu contează. Îţi spun eu că nu sunt docil!
— Când o să încetezi să mai foloseşti cuvântul ăsta? A ajuns să te obsedeze…
— Louis, de ce te-ai făcut avocatul Păpuşarului? nu-şi ascunse mirarea Kzinul. De ce îi doreşti compania?
Bună întrebare, gândi Louis. Bineînţeles că Păpuşarul merita să transpire puţin. Iar dacă ceea ce presupunea Louis era adevărat, Nessus nu se afla în nici un pericol.
Era doar din cauză că îi plăceau extraterestrii?
Sau era ceva mult mai profund? Păpuşarii erau diferiţi, iar diferenţa era importantă pentru că, în lipsa variaţiei, un om de vârsta lui Louis Wu ar fi ajuns să fie plictisit până şi de viaţă. Aşadar, pentru Louis Wu compania extratereştrilor era o necesitate vitală.
Scuterele se ridicară, urmând panta munţilor.
— Din cauza punctelor diferite de vedere, răspunse pământeanul. Ne aflăm într-un mediu străin, mai străin decât oricare altă lume a oamenilor sau Kzinilor. N-ar fi exclus să avem nevoie de toate ideile ce ne vor trece prin capete, pentru a ne da seama de ceea ce se întâmplă.
Teela aplaudă în tăcere. Bună pledoarie! Louis îi făcu cu ochiul. Un schimb de impresii pur uman, căruia Interlocutorul n-avea cum să-i priceapă semnificaţia.
— N-am nevoie de Păpuşar pentru a-mi explica lumea înconjurătoare, vorbi Kzinul în cele din urmă. Ochii, urechile şi nasul îmi sunt de ajuns.
— Bine, dar ai nevoie de Marele Şlem. Cu toţii avem nevoie de tehnologiile existente la bordul acelei nave.
— Pentru profit? E un motiv nedemn.
— La naiba! Marele Şlem este important atât pentru rasa umană, cât şi pentru Kzini.
— Astea-s tertipuri! Deşi profitul nu e numai al tău, insişti să-ţi vinzi onoarea pentru el…
— Onoarea mea nu e în pericol.
— Ba eu cred că este, răspunse Kzinul şi întrerupse legătura.
— Folositoare chestie butonul ăla! observă maliţioasă Teela. Ştiam că aşa o să se întâmple.
— Şi eu. Pe barba lui Finagle, tare greu se lasă convins!
Dincolo de munţi plutea un strat imens şi compact de nori albi care deveneau cenuşii pe măsură ce înaintau spre orizontul infinit. Scuterele păreau că plutesc şi ele deasupra norilor, sub un albastru cer strălucitor pe care Arcada abia dacă se zărea.
Munţii rămăseseră în urmă. Louis simţi o undă de regret gândindu-se la bazinul cu cascadă. N-aveau să-l mai vadă niciodată.
În spate scuterele provocau siaje, trei fronturi de undă în care trei bubuituri sonore loveau stratul de nori. În faţă monotonia orizontului infinit era spartă doar de un singur detaliu. Louis ajunse la concluzia că era vorba fie de un nou munte, fie de o furtună ce se desfăşura la mare depărtare. Acel ceva avea mărimea aparentă a gămăliei unui ac ţinut la distanţa unui braţ întins.
— O breşă în stratul de nori, Louis, întrerupse Kzinul tăcerea. În faţă şi în sensul de rotaţie.
— O văd.
— Observi lumina care vine de dedesubt? Cam multă lumină reflectată de formele de relief.
Într-adevăr, marginile norilor străluceau puternic. Era ceva necurat la mijloc…
— Oare zburăm din nou peste o zonă dezgolită până la materialul de fundaţie? Ar fi cea mai mare până acum.
— Aş vrea să arunc o privire mai de aproape.
— Du-te! conveni Louis.
Bărbatul observă cum punctul — care era Interlocutorul — virase brusc, în sensul de rotaţie. La o viteză de 2 Mach, Kzinul n-ar fi zărit decât pentru o clipă terenul de dedesubt.
Aici apărea o problemă. La ce trebuia să se uite? La punctul argintiu care era scuterul Kzinului sau la mica figură felină de pe pupitru? Primul reprezenta realitatea, cealaltă — doar o imagine. Amândouă ofereau informaţii, dar de tip diferit.