În principiu, nici un răspuns nu era satisfăcător. În practică, Louis preferă să le privească simultan pe amândouă.
Îl văzu pe Kzin trecând dincolo de marginea breşei…
Intercomunicaţia aduse ecoul urletului său. Punctul argintiu devenise instantaneu mult mai strălucitor, iar faţa Kzinului era acum un glob de lumină albă. Ochii acestuia erau închişi şi strânşi, iar gura era larg deschisă.
Imaginea se micşoră. Kzinul traversase breşa. Îşi acoperise faţa cu un braţ, în timp ce blana care-l acoperea scotea un fum negru.
Dincolo de punctul argintiu care era scuterul Interlocutorului, un cerc luminos se profila pe norii de dedesubt… ca şi când un spot de lumină ar fi încercat să-l urmărească.
— Interlocutorule! strigă Teela. Vezi ceva?
Kzinul auzi şi-şi descoperi faţa. Blana portocalie rămăsese intactă doar într-o bandă lată în jurul ochilor. Pe restul trupului devenise cenuşie. Kzinul îşi deschise ochii, îi închise la loc, apoi îi deschise din nou.
— Am orbit, răspunse el.
— Da, dar poţi vedea!
Preocupat de starea Kzinului, Louis abia dacă-şi dădu seama de ciudăţenia întrebării. Totuşi, o parte din el înregistră tonul fetei. Anxietatea şi dincolo de ea sugestia că acesta dăduse un răspuns greşit şi că trebuia să i se acorde o a doua şansă.
Dar nu era timp.
— Interlocutorule, mă auzi? îl strigă Louis. Trece-ţi scuterul sub comanda mea. Trebuie să ne găsim un adăpost.
Kzinul umblă la pupitrul său.
— S-a făcut, Louis! Ce fel de adăpost? Vocea îi era distorsionată de durere.
— Înapoi, dincolo de munţi.
— Nu. Am pierde mult prea mult timp. Ştiu ce anume m-a atacat. Dacă am dreptate, ne vom afla în siguranţă atâta timp cât va exista un strat de nori sub noi.
— Serios?
— Va trebui să cercetezi.
— Ai nevoie de îngrijiri medicale!
— Aşa este, dar mai întâi trebuie să ne găseşti un loc sigur de aterizare. Trebuie să coborâm acolo unde norii sunt mai denşi…
Sub nori nu era deloc întuneric. Pătrundea puţină lumină şi o bună parte din ea era reflectată de Louis Wu care pur şi simplu strălucea.
De jur împrejur se vedeau ondulaţiile unei câmpii. Nu era material de fundaţie, ci sol şi vegetaţie.
Louis coborî mai jos, mijindu-şi ochii din cauza strălucirii.
…O singură specie vegetală, dispusă uniform pe întreaga câmpie, din acel loc şi până la orizontul infinit. Fiecare plantă avea o singură floare şi fiecare floare se întorcea să-l urmărească pe Louis Wu, în timp ce ateriza. O asistenţă numeroasă, tăcută şi atentă.
Bărbatul coborî de pe scuter lângă una dintre ele.
Planta avea o tulpină noduroasă şi verde, măsurând cu aproximaţie un metru şi jumătate. Unica sa floare era la fel de mare cât faţa unui om. Dosul acesteia era bombat, plin de striuri şi tendoane, iar suprafaţa interioară era netedă ca o oglindă concavă. Din centru se înălţa o protuberanţă scurtă, terminată cu un bulb verde închis.
Toate florile înconjurătoare se întorseseră către el. Era scăldat în lumină. Louis ştia că încercau să-l ucidă şi asta-i făcea să se simtă puţin neliniştit, dar stratul de nori se menţinea.
— Ai avut dreptate! îi zise Kzinului prin intercomunicaţie. Sunt „Floarea-Soarelui” de tip Slaver. Dacă n-ar fi existat stratul de nori, ne-am fi curăţat de îndată ce am fi trecut munţii.
— E posibil să ne adăpostim undeva, în afara razei lor de acţiune? De exemplu, în vreo peşteră?
— Nu cred. Câmpia e prea plată. Florile nu pot focaliza prea precis lumina, dar e oricum destulă strălucire.
— Ce naiba se întâmplă cu voi? interveni Teela. Louis, trebuie să aterizăm! Kzinul are dureri!
— Aşa e. Am dureri mari, Louis!
— Atunci propun să riscăm. Veniţi şi voi jos. Să sperăm că pătura de nori nu se va destrăma.
— Bine! răspunse imaginea tinerei.
Louis pierdu aproape un minut căutând printre plante. Era aşa cum presupusese. Pe teritoriul stăpânit de aceste flori ucigaşe nu existau alţi supravieţuitori. Printre tulpinile lor nu creşteau alte plante mai mici. Pe deasupra lor nu zbura nimic şi nici o gânganie nu mişuna pe solul cu aspect de cenuşă. Pe tulpinile lor nu creşteau nici funguşi, nici muşchi, nici alţi dăunători. Dacă una dintre ele ar fi fost atinsă de vreo boală, celelalte ar fi distrus-o.
Floarea-Oglindă era o armă teribilă. Probabil că menirea ei iniţială fusese de a focaliza lumina solară pe modulul fotosintetizator din centru. Dar se putea focaliza la fel de bine şi pentru a distruge un ierbivor sau o insectă. Îşi ardea toţi duşmanii. Tot ce era viu devenea inamicul unei plante ce folosea fotosinteza, dar, totodată, şi un fertilizant pentru ea.
„Dar cum ajunseseră aici?” se întrebă Louis în sinea lui. Căci Florile-Oglindă nu puteau trăi alături de alte forme de viaţă mai puţin exotice. Erau prea puternice. În consecinţă, nu puteau fi originare de pe planeta de baştină a întemeietorilor Lumii Inelare.
Mai mult ca sigur, acei Ingineri scotociseră sistemele stelare apropiate căutând plante decorative. Poate că pătrunseseră suficient de adânc în spaţiul uman, până dincolo de Silvereyes. Şi pesemne că ajunseseră la concluzia că Florile-Oglindă erau decorative.
„Dar probabil că le-au ţinut sub cheie. Până şi un idiot ar fi avut atâta minte. Pesemne că li s-a alocat o zonă de teren înconjurată de un cerc lat din material de fundaţie. Asta ar fi trebuit să le ţină înăuntru. Numai că n-a fost aşa. Cumva, o sămânţă a reuşit să scape. Nu se ştie până unde s-au putut răspândi”, îşi zise Louis, cutremurându-se. Ăsta trebuie să fi fost „punctul luminos” pe care-l observaseră în faţa lor. Cât vedeai cu ochii, nici o vietate nu revendica acest teritoriu de la Florile-Oglindă.
În timp, dacă erau lăsate să se dezvolte în voie, ar fi cucerit întreaga Lume Inelară.
Dar până atunci ar fi trecut destui ani. Lumea Inelară se dovedea spaţioasă. Spaţioasă pentru orice.
CAPITOLUL 15
Castelul visurilor
Adâncit în gânduri, Louis aproape că nu băgă de seamă când celelalte două aeroscutere aterizară lângă al său. Fu smuls din reverie de lătratul Kzinului:
— Louis, ia din scuterul meu dezintegratorul Slaver şi sapă-ne cu el o ascunzătoare! Teela, vino şi pansează-mi rănile!
— O ascunzătoare?
— Da. Trebuie să ne îngropăm ca animalele şi să aşteptăm căderea nopţii.
— Bine, bine…
Louis părea şocat. Kzinul nu trebuia să se fi gândit la asta în starea în care se afla. Evident, nu puteau aştepta, existând riscul producerii unei spărturi în nori. Pentru a-i ucide, Florile-Oglindă n-ar fi avut nevoie decât de o mică rază de lumină. Dar noaptea…
În timp ce cotrobăia prin scuterul Interlocutorului, Louis evită să se uite la el. O singură privire îi fusese suficientă. Kzinul fusese ars cumplit pe cea mai mare parte a corpului. Lichide suculente musteau prin cenuşa uleioasă care fusese odată blana sa. Prin crăpăturile adânci se vedea carnea de un roşu aprins. Mirosul de păr ars era puternic şi greţos.
Louis găsi dezintegratoruclass="underline" un dispozitiv cu două ţevi şi cu un mâner aparent fluid. Arma pe care o descoperi alături îl făcu să se încrunte. Dacă Kzinul i-ar fi sugerat să ardă florile folosind laserele de semnalizare, probabil că el ar fi acceptat, în starea de buimăceală în care se afla.