Sub castel se găsea un oraş, care însă era cufundat în beznă. Kzinul trecu pe deasupra lui precum un vultur, scrutându-l în lumina albastră a Arcadei. În cele din urmă reveni, raportând că oraşul părea să se găsească în aceeaşi stare ca şi Zignamuclickclik.
— O să-l putem explora după ce se luminează, le zise el. Cred că această citadelă este mai importantă. S-ar putea să fi scăpat neatinsă de catastrofa ce a dus la prăbuşirea civilizaţiei.
— Trebuie să aibă propria sa sursă de energie, speculă Louis. Mă întreb cum este posibil… Nici una dintre clădirile din Zignamuclickclik n-au avut una.
Teela îşi condusese scuterul chiar sub castel. Pe consola de intercomunicaţie se vedea cum ochii îi erau măriţi de încântare. Strigă:
— Interlocutorule! Louis! strigă ea. Trebuie să vedeţi asta! Coborâră după ea, practic fără să se gândească. Louis tocmai i se alăturase, când deveni brusc conştient de masa enormă suspendată deasupra capului său.
Pe toată suprafaţa inferioară erau dispuse ferestre, dar, spre surprinderea lor, aceasta era alcătuită numai din colţuri. Nu exista vreo modalitate în care castelul ar fi putut ateriza. Cine îl construise, şi mai ales cum, fără nici un fel de postament? Realizat doar din fier şi beton, proiectat asimetric, ce naiba îl ţinea în aer? Louis simţi un gol în stomac, dar strânse din maxilare şi înaintă sub masa plutitoare, având dimensiunile unei nave interstelare de mărime medie.
Teela descoperise o minune: o piscină ce ţinea loc de baie, strălucitor de iluminată. Fundul şi pereţii săi de sticlă se deschideau către întunericul de afară, dar în celălalt capăt se învecina cu un bar sau o cameră de zi sau… Era greu de precizat, privind prin atâtea straturi de transparenţă.
Piscina era secată. Pe fundul ei exista un singur schelet imens, asemănător celui al unui multicleşte.
— Ţineau cu ei animale de casă destul de mari… îşi dădu Louis cu părerea.
— Nu este un multicleşte Jixian? întrebă Teela. Unchiul meu era vânător şi îşi amenajase camera cu trofee în interiorul scheletului unui multicleşte.
— Există multicleşti pe o grămadă de planete. Pe unele sunt crescuţi ca animale de carne. Nu m-ar surprinde să-i găsim răspândiţi prin toată galaxia. Întrebarea este ce i-a făcut pe locuitorii Lumii Inelare să-i aducă aici.
— Pentru efectul lor decorativ, răspunse prompt Teela.
— Îţi arde de glume? Un multicleşte seamănă cu o încrucişare între Moby Dick şi un tractor pe şenile…
Totuşi, gândi Louis, de ce nu? De ce n-ar fi scotocit Inginerii Inelului o duzină sau o sută de sisteme stelare, căutând diverse exemplare pentru a-şi popula lumea lor artificială? Se poate presupune că dispuneau de propulsia prin fuziune cu colectare de hidrogen interstelar. Fără îndoială că orice vietate de pe Lumea Inelară fusese adusă din altă parte. Flori-Oglindă. Multicleşti. Oare ce mai urma?
Era cazul să-şi vadă de treabă. Trebuiau să se îndrepte spre Zidul de Margine, nu să-şi piardă vremea explorând. Deja parcurseseră o distanţă suficientă pentru a da ocol Pământului de cel puţin şase ori. Pe numele lui Finagle, existau aici o groază de lucruri ce aşteptau să fie descoperite!
Forme ciudate de viaţă. (Până acum inofensive.)
Flori-Oglindă, înrudite cu floarea-soarelui. (Kzinul într-un nimb de lumină, urlând în intercomunicaţie.)
Oraşe plutitoare. (Prăbuşite în mod dezastruos.)
Multicleşti. (Inteligenţi şi periculoşi. Probabil că şi aici erau la fel. Multicleştii nu sufereau mutaţii.)
Şi moartea! Moartea era aceeaşi pretutindeni, întotdeauna.
Ocoliră din nou castelul, căutând eventuale căi de acces. Existau ferestre de toate formele, rectangulare, octogonale, emisferice, dar toate erau închise. Găsiră un doc pentru vehiculele aeriene, înzestrat cu o uşă imensă de forma unui pod mobil cu rol de rampă de aterizare, dar aceasta era ridicată şi închisă. Mai descoperiră un fel de ascensor spiralat, lung de câteva sute de metri, atârnând ca un franjure de partea inferioară a castelului; capătul său de jos se sfârşea în aer. O anumită forţă îl făcuse bucăţi, lăsând în urmă fâşii contorsionate de oţel şi cabluri. În partea de sus se zărea o uşă încuiată.
— Să ajungă pe mâna lui Finagle! bombăni Teela. Am de gând să sparg o fereastră…
— Stop! comandă Louis, dispus s-o ia în serios. Kzinule, foloseşte dezintegratorul pentru a intra înăuntru.
La lumina care se revărsa din marea fereastră panoramică, Interlocutorul îşi scoase din husă unealta de excavat.
Louis cunoştea câteva dintre posibilităţile dezintegratorului. Obiectele atinse de fasciculul său căpătau subit o sarcină pozitivă, ce era de ajuns pentru a le face să se fărâmiţeze. Păpuşarii îi mai adăugaseră un fascicul care anula sarcina protonului. Bărbatul nu-l folosise pe acesta din urmă pentru a săpa tranşeea în câmpia Florilor-Oglindă şi ştia că n-avea să fie nevoie de el nici acum. Totuşi ar fi putut jura că Kzinul îl va folosi oricum.
Două puncte aflate la o distanţă de câţiva centimetri pe suprafaţa marii ferestre octogonale primiră subit potenţiale opuse, de mare valoare. Fulgerul fu orbitor. Louis îşi strânse pleoapele, vrând parcă să se apere împotriva suferinţei. Zgomotul tunetului sosi simultan, pătrunzând chiar şi prin pliul sonic. În liniştea mormântală care urmă, pământeanul simţi cum particule fine i se depuneau pe umeri, pe gât şi pe dosul mâinilor. Îşi menţinu ochii închişi.
— Ar fi trebuit s-o testezi! i se adresă Kzinului.
— Funcţionează foarte bine. Ne va fi de mare folos.
— La mulţi ani şi s-o stăpâneşti sănătos! N-o îndrepta către tăticuţul, pentru că tăticuţul o să se supere!
— Nu fi răutăcios, Louis!
Ochii încetaseră să-l mai doară. Bărbatul descoperi că atât el, cât şi scuterul său erau acoperiţi cu o pulbere de sticlă. Cioburi zburătoare! Pesemne că într-o primă fază pliul sonic le oprise, apoi le permisese să se depună pe orice suprafaţă orizontală.
Teela pătrunsese deja înăuntru, plutind prin respectiva deschizătură. Neavând încotro, ceilalţi doi se avântară pe urmele ei.
Louis se trezea treptat. Se simţea minunat. Îşi ţinea capul pe un braţ întins, iar acesta se odihnea pe o suprafaţă moale. Braţul îi amorţise.
Se răsuci şi deschise ochii.
Se afla într-un pat, zgâindu-se la tavanul alb. O jenă în coastă se dovedi a fi un picior al Teelei.
Într-o clipă îşi aminti totul!
Descoperiseră patul noaptea trecută — un pat la fel de uriaş ca un teren de minigolf — într-un dormitor enorm aflat în ceea ce ar fi trebuit să fie parterul unui castel tradiţional.
Dar, între timp, mai descoperiseră şi alte minuni.
Castelul se dovedise a fi cu adevărat un castel, nu doar un hotel luxos. O sală de banchete cu o fereastră panoramică înaltă de aproape douăzeci de metri era suficient de uluitoare. Ce mai puteau să zică însă despre mesele care înconjurau o masă de formă inelară ridicată pe un postament! Inelul era plasat în jurul unui scaun cu spătar înalt, aducând cu un tron. În joacă, Teela descoperise cum trebuia să se procedeze pentru a-l ridica până la jumătatea distanţei dintre podea şi plafon şi cum să acţioneze un dispozitiv care amplifica vocea ocupantului până la intensitatea unui tunet. Scaunul se putea roti, iar odată cu el, se rotea şi sculptura de deasupra sa.