Păpuşarul sorbea din băutură cu o gură şi vorbea cu cealaltă.
— … În primul rând, e vorba de mine. Călătoria propusă va fi benefică speciei mele, deci în echipă trebuia inclus şi un Păpuşar. Acesta trebuia să fie suficient de nebun pentru a înfrunta pericolele unei lumi străine, şi totuşi suficient de sănătos mental pentru a-şi folosi intelectul în scopul supravieţuirii. Se pare că eu sunt tocmai pe muchie. Am avut motive să includem şi un Kzin. Interlocutorule, ceea ce îţi spun acum este un secret. V-am studiat de multă vreme specia. Auzisem de voi încă înainte de a-i ataca pe oameni.
— Tot e bine că nu v-aţi amestecat şi voi, tună Kzinul.
— N-aş fi aşa de sigur. La început, am ajuns la concluzia că specia voastră era tot atât de nefolositoare pe cât era de periculoasă. Au fost iniţiate studii care aveau menirea de a stabili dacă exista posibilitatea de a fi exterminaţi în siguranţă.
— Am să-ţi înnod gâturile strâns de tot.
— Nu vei recurge la violenţă! Kzinul sări în picioare.
— Are dreptate, îl calmă Louis. Stai jos, Interlocutorule! N-o să obţii nimic omorând un Păpuşar.
Kzinul se aşeză la loc, şi încă o dată perna fu pe punctul de a exploda.
— Proiectul a fost abandonat, continuă Nessus. Am descoperit că războaiele Om-Kzin au limitat suficient de mult dezvoltarea ultimei rase, făcând-o aproape inofensivă. Dar am continuat să vă ţinem sub observaţie. În ultimele secole, aţi atacat lumile oamenilor de şase ori. De şase ori aţi fost învinşi, pierzând aproape două treimi din populaţia masculină în fiecare război. Oare mai e nevoie să subliniez nivelul de inteligenţă dovedit? Nu? În orice caz, niciodată n-aţi fost într-un pericol real de exterminare. Femelele voastre neraţionale au scăpat în cea mai mare parte neatinse, aşa încât, de fiecare dată, generaţia următoare i-a înlocuit pe cei pierduţi. Cu toate acestea, aţi pierdut un imperiu construit timp de mii de ani. În fine, din studiile noastre a reieşit clar că specia Kzinti evolua cu o viteză nebună.
— Evolua?
Nessus mârâi un răspuns în Graiul Hero. Louis tresări. Nu bănuise că asemenea sunete puteau fi emise de coardele vocale ale Păpuşarului.
— Da, îi răspunse Interlocutorul. Am bănuit că asta ai vrut să spui, dar tot nu înţeleg la ce se referă.
— Evoluţia depinde de supravieţuirea celor mai dotaţi. Timp de mai multe sute de ani, cei mai dotaţi indivizi ai speciei voastre au fost cei care au avut înţelepciunea sau stăpânirea de sine să evite lupta cu oamenii. Rezultatele se văd. De aproape două sute de ani-Kzinti, între voi şi oameni a fost pace.
— Dar un război n-ar fi avut nici un rost. Oricum nu l-am fi putut câştiga.
— Asta nu i-a oprit pe strămoşii voştri.
Interlocutorul îşi dădu pe gât porţia de coniac fierbinte. Coada sa roz, neacoperită de blană, asemănătoare cu cea a unui şobolan, şfichiuia aerul în toate părţile.
— Specia voastră a fost decimată, continuă Păpuşarul. Toţi Kzinii de azi sunt descendenţii celor care au evitat moartea în războaiele cu oamenii. Unii dintre ai noştri fac speculaţii asupra faptului că acum ei posedă inteligenţa, empatia sau autocontrolul necesare pentru a suporta rasele străine lor.
— Şi, ca atare, ai decis să-ţi rişti viaţa călătorind împreună cu un Kzin…
— Exact, răspunse Păpuşarul fără a-şi putea stăpâni un tremur violent. Motivele mele sunt puternice. Am primit asigurarea că dacă pot să demonstrez utilitatea curajului meu prin aducerea unor servicii întregii specii, mi se va permite să mă reproduc.
— Cu greu se poate imagina un motiv mai puternic, remarcă Louis.
— Mai există un motiv pentru includerea unui Kzin în echipaj. Vom da piept cu nişte medii străine, ascunzând pericole neştiute. Cine mă va proteja? Cine ar fi mai calificat decât un Kzin?
— Să protejez un Păpuşar?
— Ţi se pare că sună iraţional?
— Cam aşa ceva, răspunse Interlocutorul. Mai mult, ţine chiar de simţul umorului. Atunci de ce ar mai fi nevoie de Louis Wu?
— Pentru că noi am colaborat foarte bine cu oamenii. În mod natural, ne-am gândit să alegem cel puţin un om. Louis Gridley Wu s-a dovedit a fi tipul supravieţuitorului, cu toată neglijenţa şi nechibzuinţa de care dă dovadă.
— Într-adevăr, neglijent şi nechibzuit. M-a provocat la luptă corp la corp.
— Ai fi acceptat provocarea dacă Hroth n-ar fi fost de faţă? L-ai fi rănit?
— Ca să fiu apoi trimis acasă, dezonorat pentru provocarea unui incident major în relaţiile dintre specii? Nu despre asta este vorba, sau mi se pare mie?
— Poate că da. Louis este în viaţă. Acum eşti conştient că nu-l poţi domina prin teamă. Crezi în rezultate?
Louis păstră o tăcere discretă. Dacă Păpuşarul dorea să-i acorde creditul unei fiinţe cu o inteligenţă rece, cu atât mai bine pentru el.
— Până acum ai vorbit de motivele tale, reluă Interlocutorul. Prezintă-mi-le şi pe ale mele. Ce am eu de câştigat din participarea la această călătorie?
Reveniseră astfel la problemele importante.
Pentru Păpuşari, hiperpropulsorul de transfer de tip II era covorul fermecat. El putea transporta o navă la o distanţă de un an-lumină într-un minut şi un sfert, în timp ce navele convenţionale ar fi acoperit aceeaşi distanţă în trei zile. Numai că navele convenţionale aveau şi spaţiu pentru încărcătură.
— Am montat propulsia într-o carcasă Produs General Patru, cea mai mare construită de compania noastră. În momentul în care tehnicienii şi inginerii şi-au terminat treaba, aproape întregul volum interior era umplut cu echipamentele necesare propulsiei. În timpul călătoriei vom sta cam înghesuiţi.
— Un vehicul experimental, remarcă Kzinul. Cât de serios a fost testat?
— A făcut o călătorie spre nucleul galaxiei şi înapoi.
Numai că acesta fusese singurul său zbor. Păpuşarii nu puteau să testeze nava singuri şi nici nu avuseseră posibilitatea de a găsi alte rase care să facă acest lucru pentru ei, de vreme ce se aflau în mijlocul unei migraţii. Nava nu urma să transporte aproape deloc încărcătură, deşi măsura aproape un kilometru şi jumătate în diametru. Mai mult, nu putea reduce viteza fără a reintra în spaţiul normal.
— Noi nu avem nevoie de o asemenea navă, le spuse Nessus. În schimb, voi aveţi. Intenţionăm s-o oferim echipajului, împreună cu copiile planurilor necesare duplicării ei, şi nu mă îndoiesc că veţi putea îmbunătăţi singuri proiectul.
— Asta îmi va aduce un nume, remarcă Kzinul. Un nume! Trebuie să văd nava în acţiune.
— Fireşte, pe durata călătoriei noastre.
— Patriarhul îmi va oferi un nume pentru o asemenea navă. Sunt sigur că o va face. Oare ce nume ar trebui să aleg? Poate că…
Kzinul sfârşi mârâind pe o notă înaltă.
Păpuşarul îi replică în aceeaşi limbă.
Louis simţea că îl cuprinde iritarea. Nu cunoştea dialectul Hero. Se gândi să-i lase singuri, apoi avu o idee mai bună. Scoase din buzunar holograma Păpuşarului şi-i făcu vânt de-a latul încăperii, trimiţând-o în poala păroasă a Kzinului.
Acesta o ridică delicat cu degetele sale negre.
— Pare a fi o stea cu un inel în jurul ei, observă el. Ce reprezintă?
— Are legătură cu destinaţia noastră, îi răspunse Păpuşarul. În momentul de faţă nu vă pot spune mai mult.
— Ce criptic! Oricum, când este plecarea?
— După estimările noastre, în câteva zile. Agenţii mei caută un individ apt de a deveni al patrulea membru.
— Aşadar, depindem de bunul lor plac. Louis, mergem înapoi la oaspeţii tăi?