— Sapă pe orice planetă, îl auzi ca prin vis pe Păpuşar, şi în cele din urmă vei descoperi un anumit tip de minereu. Aici nu vei găsi decât doisprezece metri de sol şi apoi vei da de fundaţia Inelului. Acest material nu poate fi prelucrat. Dacă cineva ar reuşi să-l perforeze, ar da de vid — o răsplată crudă pentru efortul depus. Presupunând că pe Inel ar fi existat o civilizaţie capabilă să-l construiască, rezultă ca o consecinţă logică faptul că ea ar fi trebuit să dispună de o metodă ieftină de transmutaţie. Dacă o asemenea civilizaţie pierde această tehnică, nu contează cum, ce mai rămâne? Evident, aici nu există stocuri de materii prime, şi nici minereuri… Întregul metal de pe Inel se află în maşini, unelte şi în rugină. Chiar posibilitatea de a extrage minereurile de pe alte planete sau asteroizi ar fi anihilată, deoarece în jurul acestei stele n-a mai rămas nimic altceva. O asemenea civilizaţie s-ar prăbuşi fără a se mai putea ridica vreodată.
— Când ţi-ai dat seama de toate astea? întrebă Louis, cu oarecare timiditate.
— În urmă cu câtva timp. Totuşi acest amănunt nu mi s-a părut să aibă importanţă pentru supravieţuirea noastră.
— Prin urmare, nu te-ai mai obosit să ne anunţi…
Şi câte ore irosise încercând să rezolve aceeaşi problemă! Totul părea atât de evident acum. Ce capcană, ce capcană teribilă, pentru nişte fiinţe inteligente!
Louis privi drept înainte, parţial conştient de faptul că imaginea lui Nessus dispăruse de pe pupitru. Furtuna era acum mai aproape şi mai intensă. Fără îndoială că pliurile sonice puteau să-i protejeze, dar…
Era mai bine să treacă pe deasupra ei. Bărbatul apăsă o manetă şi flotila se înălţă spre acoperişul gri, către norii care atârnau deasupra lor încă de când se aflau în castel.
Mintea lui începu să o ia razna…
Învăţarea unui nou limbaj avea să le ia destul timp; în schimb, ar fi fost imposibil să-şi însuşească un nou limbaj la fiecare aterizare. O întrebare devenea acum crucială: Cât timp trecuse de când locuitorii Inelului se reîntorseseră la stadiul de barbarie? Cât timp trecuse de când vorbiseră cu toţii aceeaşi limbă? Cât de diferite erau dialectele locale de limba originală?
Universul se înceţoşă, apoi deveni în întregime cenuşiu. Intraseră în nori. Tentacule de ceaţă se agitau în jurul buclelor formate de pliurile sonice ale scuterelor. Apoi flotila ieşi la lumina soarelui.
La orizontul infinit al Lumii Inelare, un imens ochi albastru privea spre Louis Wu, pe deasupra unui strat infinit de nori.
Dacă Dumnezeu ar fi avut capul de mărimea Lunii, atunci acesta ar fi trebuit să fie ochiul său.
Louis avu nevoie de câteva clipe pentru a putea reflecta la cele văzute. Alte câteva clipe, creierul său refuză să accepte evidenţa. Curând, întreaga imagine începu să se stingă, aidoma unei holograme prost luminate.
Peste zumzetul din urechile sale auzi ţipătul cuiva.
„Sunt mort?” se întrebă el. Apoi: „Oare Nessus strigă?” Dar Păpuşarul îşi întrerupsese legăturile. Era Teela. Teela, cea care niciodată nu ştiuse ce este frica, deoarece norocul o protejase. Fata îşi acoperise faţa cu palmele, ascunzându-se de acea privire albastră.
Ochiul zăcea nemişcat în faţă, spre babord, lăsând impresia că-i atrăgea spre el.
„Sunt mort? Creatorul a venit să mă judece? Dar care Creator? Al cui?”
În sfârşit, pentru Louis Wu sosise momentul de a se decide în care Creator trebuia să creadă, presupunând că exista vreunui.
Ochiul era albastru şi alb — un glob alb şi o pupilă albastră. Alb datorită norilor, albastru datorită distanţei. La o primă privire, ai fi putut crede că era o porţiune de cer.
— Louis! urlă Teela. Fă ceva!
„Nu este adevărat!” îşi zise Louis. Gâtlejul său se preschimbase într-un sloi de gheaţă. Gândurile îi alergau sub ţeastă ca nişte şobolani prinşi în cursă. „Universul e mare, dar anumite lucruri sunt imposibile.”
— Louis!
Bărbatul îşi regăsi glasul.
— Interlocutorule! Hei, Kzinule, spune-mi dacă observi ceva deosebit! Felina lăsă să se scurgă ceva timp înainte de a răspunde:
— În faţa noastră văd un imens ochi uman…
— Uman?
— Da. Îl vezi şi tu?
Acest cuvânt, pe care Louis nu l-ar fi folosit, lămurea totul. Uman. Un ochi uman. Dacă ar fi fost vorba de o manifestare supranaturală, atunci un Kzin ar fi văzut în mod sigur un ochi Kzinti… sau nimic.
— Atunci înseamnă că avem de-a face cu un fenomen natural, mormăi Louis. Aşa trebuie să fie.
Teela îi aruncă o privire plină de speranţe.
Dar de ce îi atrăgea?
— Aha! zise bărbatul, regăsindu-şi aplombul şi manevră controlerul de direcţie spre dreapta. Traiectoria flotilei se alungi în sensul de rotaţie.
— Ăsta nu e drumul nostru! se auzi imediat vocea Kzinului. Louis, adu-ne înapoi sau pune flotila sub comanda mea!
— Doar n-ai de gând să treci prin chestia aia!
— E prea mare ca s-o ocolim.
— Interlocutorule, nu-i mai mare decât craterul lui Plato. Putem să-i dăm ocol într-o oră. De ce să ne asumăm riscuri inutile?
— Dacă ţi-e teamă, ieşi din formaţie. Ocoleşte ochiul şi prinde-mă din urmă pe partea cealaltă. Teela, poţi proceda şi tu la fel. Eu o să trec prin el.
— De ce? — Vocea lui Louis suna înfundată chiar şi în propriile sale urechi. — Crezi că această… formaţie accidentală de nori reprezintă o provocare la adresa masculinităţii tale?
— La adresa cui? Louis, capacitatea mea de a procrea nu este în pericol. Curajul, însă, da.
— De ce?
Scuterele alergau la viteza de croazieră de aproape 2000 km/oră.
— De ce este în pericol curajul tău? insistă pământeanul. Îmi datorezi un răspuns. Ne pui în joc şi vieţile noastre.
— Nu. Voi puteţi ocoli Ochiul.
— Şi cum ne vom regăsi după aceea?
Kzinul se gândi câteva clipe, apoi catadicsi să-i răspundă:
— Cred că ai dreptate. Ai auzit de erezia predicatorului Kdapt?
— Nu.
— În zilele sumbre care au urmat celui de-al Patrulea Armistiţiu cu Oamenii, predicatorul Kdapt cel Nebun a înfiinţat o nouă religie. El a fost executat de Patriarh însuşi într-o luptă dreaptă, deoarece purta un nume parţial, dar religia sa eretică a supravieţuit în secret până astăzi. Kdapt credea că Dumnezeu-Creatorul l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa.
— Pe om? Dar… predicatorul Kdapt era Kzin?
— Da. Voi sunteţi veşnic învingători, Louis. Timp de trei secole şi patru războaie, aţi câştigat întruna. Discipolii lui Kdapt poartă măşti umane atunci când se roagă. Ei speră să-l păcălească pe Creator pe o perioadă mai îndelungată pentru a putea câştiga un război.
— Şi când ai văzut ochiul de la orizont privindu-ne…
— Exact.
— Oh, Doamne!
— Crede-mă, Louis, teoria mea e mai plauzibilă decât a ta! Auzi, o formaţie accidentală de nori!
Mintea lui Louis funcţiona din nou.
— Elimină accidentalul. Poate că Inginerii au pus la punct această formaţiune pentru amuzamentul lor sau pe post de indicator…
— Şi ce-ar fi trebuit să indice?
— Cine poate şti? Ceva mare. Un parc de distracţii, o catedrală. Cartierul general al oculiştilor. Cu tehnicile şi spaţiul de care dispuneau, putea fi orice.
— O închisoare pentru iscoade, propuse Teela regăsindu-şi verva. O universitate pentru detectivi particulari… Am fost la fel de îngrozită ca şi tine, Kzinule. Am crezut că este… nu mai ştiu ce am crezut… Dar acum sunt alături de tine. Trecem împreună prin el.