— De ce? Anoxia este foarte periculoasă.
— Teela este prea norocoasă, răspunse Nessus.
CAPITOLUL 18
Teela Brown şi pericolele
Era noapte atunci când ieşiră din irisul Ochiului furtunii. Nu se vedeau stelele. Doar lumina albăstruie a Arcadei reuşea să ajungă până la ei strecurându-se prin câte o crăpătură din stratul de nori.
— M-am răzgândit, zise Kzinul. Nessus, poţi veni lângă noi dacă doreşti!
— Aşa voi face, răspunse Păpuşarul.
— Avem nevoie de ideile tale stranii. Ai făcut dovada unei mari ingeniozităţi. Trebuie să înţelegi însă că n-am să uit crima pe care specia ta a comis-o împotriva speciei mele.
— Nici eu nu doresc să-ţi falsific amintirile, Interlocutorule!
Louis Wu abia luă aminte la triumful pragmatismului asupra onoarei, al inteligenţei asupra xenofobiei. Căuta dâra de vapori a Teelei, acolo unde stratul de nori se întâlnea cu orizontul infinit. Aceasta dispăruse însă cu desăvârşire.
Tânăra era în continuare inconştientă. Imaginea ei pe intercomunicaţie era aceeaşi, şi în cele din urmă Louis strigă:
— Teela!
Fata nu-i răspunse.
— Ne-am înşelat în privinţa ei, zise Nessus. Dar nu înţeleg din ce cauză. De ce a trebuit să ne prăbuşim, dacă norocul ei e atât de puternic?
— Exact asta îi spuneam şi eu lui Louis!
— Dar, continuă Păpuşarul, dacă norocul ei ar fi fost nesemnificativ, cum ar fi reuşit să activeze propulsia de rezervă? Cred că am avut dreptate la început. Teela Brown are noroc în plan fizic.
— Atunci de ce a fost aleasă? De ce a eşuat Mincinosul? Poate cineva să-mi explice?
— Terminaţi odată! interveni Louis.
Ceilalţi nu-l băgară în seamă. Nessus continuă:
— Norocul ei este în mod cert nesigur. Şi totuşi, dacă ar fi trădat-o măcar o singură dată, acum ar fi fost moartă. Dar dacă urma să moară sau să fie vătămată, n-aş mai fi selectat-o. Trebuie să acceptăm coincidenţa. Aminteşte-ţi, Kzinule, că legile probabilităţilor îngăduie coincidenţa.
— Dar ele nu permit şi magia! Nu cred în înmulţirea de dragul şansei!
— Va trebui s-o faci, interveni din nou Louis. De data asta ceilalţi îl auziră.
— Ar fi trebuit să-mi dau seama mai devreme, continuă el. Nu pentru că reuşea să evite dezastrele. Era vorba de acele mici aspecte ale personalităţii ei. Este norocoasă, Interlocutorule, crede-mă!
— Louis, cum poţi accepta un asemenea nonsens?
— Niciodată n-a fost lovită. Niciodată!
— Cum poţi fi atât de sigur?
— Simplu. Ea ştie totul despre plăcere, nimic despre durere. Ţii minte când Florile-Oglindă te-au ars? Ea te-a întrebat dacă mai vezi. Am orbit, i-ai spus tu, dar ea a continuat: Bine, dar poţi vedea? Nu te-a crezut. Apoi… oh, da, imediat după aterizare… A încercat să meargă cu picioarele goale pe o pantă de lavă care abia se solidificase.
— Louis, ştii doar că nu e prea inteligentă!
— La naiba, este inteligentă! Doar că niciodată n-a fost lovită! Când şi-a ars picioarele, a zbughit-o drept în jos pe o pantă cu suprafaţa de câteva ori mai alunecoasă decât gheaţa… şi n-a căzut nici măcar o dată! Dar n-aveţi nevoie de detalii. N-aveţi decât să vă uitaţi cum merge. E pur şi simplu împiedicată. În fiecare clipă lasă impresia că se va prăbuşi. Dar aşa ceva nu se întâmplă niciodată. Nu se loveşte la coate. Nu scapă lucrurile din mână. Nu ştie ce înseamnă să le scape, nu înţelegeţi? Atâta doar, că nu-i graţioasă…
— Acest aspect n-are cum să fie sesizat de nonumani, zise neîncrezător Kzinul. Trebuie să iau spusele tale de bune. Dar cum să cred în norocul fizic?
— Eu o fac, trebuie s-o faci şi tu.
— Dacă norocul ar fi fost sigur, interveni Nessus, ea n-ar fi încercat niciodată să meargă pe o rocă proaspăt solidificată. Cu toate astea norocul Teelei Brown ne protejează în mod sporadic. Liniştitoare treabă, nu-i aşa? Voi trei aţi fi fost morţi dacă nu v-ar fi protejat norii la traversarea câmpului cu flori ucigaşe…
— Mda! mormăi Louis.
Dar nu putu să nu-şi amintească faptul că norii se destrămaseră suficient pentru a prăji pielea Interlocutorului. Îşi mai aminti că scările din castel o purtaseră pe Teela Brown nouă etaje în sus, în vreme ce ei doi fuseseră nevoiţi să le urce pe jos. Îşi simţi mâna bandajată şi-şi aduse aminte de mâna Kzinului, arsă până la os! În schimb, translatorul Teelei arsese în lăcaşul scuterului…
— Norocul pare s-o protejeze mai degrabă pe ea decât pe noi.
— Şi de ce nu? Pari supărat, Louis…
— Poate că sunt…
Prietenii ei probabil că renunţaseră de mult să-i povestească Teelei necazurilor lor. Teela nu le putea înţelege. A descrie durerea în faţa Teelei Brown era ca şi cum ai încerca să-i descrii unui orb culoarea. Probleme sentimentale? Teela nu fusese niciodată dezamăgită în dragoste. Putea cuceri orice bărbat — acesta îi rămânea alături până când ea se plictisea de el, apoi pleca din proprie iniţiativă.
Întâmplător sau nu, această putere a Teelei o transformase… făcând-o să se deosebească oarecum de un om. Continua să fie femeie, desigur, dar avea talente şi însuşiri cu totul speciale, precum şi slăbiciuni pe măsură… Şi aceasta era fiinţa de care se îndrăgostise Louis Wu. Ciudat!
— Dar şi ea s-a îndrăgostit de mine, murmură el. Straniu, nu sunt genul ei de bărbat. Dacă nu s-ar fi îndrăgostit de mine, atunci…
— Poftim? Louis, vorbeşti cu mine?
— Nu, Nessus, vorbeam cu mine însumi…
Care fusese motivul real ce o împinsese pe Teela să vină alături de el şi de echipajul său pestriţ? Misterul se amplifica. Oare şansa o făcuse pe Teela să se îndrăgostească de bărbatul nepotrivit, determinând-o să se alăture acestei expediţii obositoare şi primejdioase, ajungând până acolo încât să cocheteze în mai multe rânduri cu moartea? Nu prea avea sens.
Imaginea Teelei de pe pupitru îşi ridică privirea. Un chip lipsit de expresie… aiurit… apoi, brusc, invadat de o cumplită teroare. Ochii ei măriţi priveau în jos, în vreme ce ovalul feţei era urâţit de primele accese de nebunie…
— Uşurel! îi zise Louis. Relaxează-te! Acum eşti în siguranţă.
— Dar… încercă Teela să protesteze cu o voce dezarticulată.
— Am ieşit din chestia aia. A rămas în urma noastră. Uită-te în spate. La naiba, am spus să te uiţi în spate!
Fata se întoarse. Timp de câteva clipe interminabile, Louis nu-i văzu decât părul negru lins. Când reveni în poziţia iniţială, părea mai stăpână pe ea.
— Nessus, spune-i! ordonă bărbatul.
— Ai zburat cu o viteză de 4 Mach mai mult de o jumătate de oră, interveni Păpuşarul. Pentru a-ţi aduce scuterul la viteza normală, introdu indexul în fanta marcată cu contur verde…
Deşi era încă speriată, Teela reuşi să-i urmeze ordinele.
— Acum trebuie să revii alături de noi. Datele mele indică faptul că ai urmat o traiectorie curbă. Te afli la babord şi în sensul de rotaţie faţă de noi. Deoarece n-ai un indicator de poziţie, va trebui să te ghidez după ureche. Pentru început, întoarce-te în sensul contrar celui de rotaţie.
— În ce parte e asta?
— Întoarce-te spre stânga până vii cu faţa spre baza Arcadei.