— Nu văd Arcada. Va trebui să mă ridic deasupra norilor.
Fata părea acum mult mai stăpână pe sine.
Dar fusese al naibii de speriată! Louis aproape că nu reuşea să-şi dea seama dacă mai văzuse în viaţa lui vreo persoană la fel de speriată. Cu siguranţă, nu fusese vorba de Teela.
De fapt, o văzuse oare vreodată pe Teela speriată?
Bărbatul privi peste umăr. Sub nori, câmpia rămânea întunecată. În schimb, Ochiul furtunii, rămas la mare distanţă în urma lor, strălucea în lumina albastră a Arcadei, continuând să-i privească extrem de concentrat şi fără vreo urmă de regret.
Louis era adâncit în gânduri, când o voce îi rosti numele.
— Ce este? întrebă el.
— N-ai înnebunit?
— Te interesează dacă sunt nebun?
Se gândise la asta. Îi trecuse prin cap că, după standardele normale, fata făcuse un lucru incredibil de stupid, coborându-şi atât de mult scuterul. În consecinţă, îşi sondase furia, la modul în care şi-ar fi examinat o durere de dinţi. Şi nu găsise nimic.
Standardele normale nu se potriveau Teelei Brown.
Dintele era mort.
— …Cred că nu. Dar, la urma urmei, ce-ai văzut acolo jos?
— Aş fi putut să mor, răspunse Teela, clocotind de furie. Nu mai da aşa din cap, Louis Wu! Aş fi putut să mor, înţelegi? Nu-ţi pasă?
— Dar ţie îţi pasă?
Fata se clătină, de parcă ar fi plesnit-o peste faţă. Apoi el o observă schiţând un gest şi în aceeaşi clipă legătura se întrerupse.
O clipă mai târziu, Teela reveni.
— Era o gaură! urlă ea. Plină de ceaţă! Mulţumit?
— Cât de mare?
— Cum aş fi putut să-mi dau seama? Şi legătura se întrerupse din nou.
Corect. Cum ar fi putut să-i aprecieze mărimea doar la lumina acelor scăpărări de neon?
Îşi riscă viaţa, gândi Louis, şi apoi mă învinuieşte pe mine că nu sunt furios. Un dispozitiv de atragere a atenţiei? De câtă vreme procedează aşa? Orice alt individ ar fi murit de tânăr cu un asemenea mod de viaţă!
Dar nu ea. Nu…
Oare mă tem de Teela Brown?
…sau am luat-o deja razna?
Se mai întâmplase şi altora de vârsta sa. O persoană atât de bătrână ca Louis Wu trebuia să fi văzut de nenumărate ori lucruri aparent imposibile. Pentru un asemenea om linia de demarcaţie între realitate şi fantezie se ştergea treptat. Cel în cauză putea deveni un ultraconservator, respingând imposibilul chiar şi după ce era dovedit ca fiind real… aidoma lui Kragen Perei, care nu credea în propulsorul nereactiv, deoarece viola a doua lege a Mişcării. Sau putea ajunge să creadă orice… ca Zero Hale, care continua să cumpere relicve Slaver falsificate. În ambele cazuri, la capătul drumului aşteptau nebunia şi moartea.
Şi totuşi… Atunci când Teela Brown scapă de o moarte sigură izbind cu capul pupitrul de comandă, la mijloc se află ceva mai mult decât simpla coincidenţă.
Dar de ce s-a prăbuşit Mincinosul?
O sclipire argintie apăru între scuterul lui Louis şi cel al Kzinului, aflat mai departe, în sensul de rotaţie.
— Bine te-ai întors! salută Louis.
— Mulţumesc, îi răspunse Nessus.
Folosise probabil propulsia de urgenţă, dacă reuşise să ajungă atât de repede lângă ei. Interlocutorul îi lansase invitaţia doar în urmă cu zece minute.
Două capete triunghiulare, mici şi transparente, îl priviră pe Louis de pe pupitru:
— Acum mă simt mai în siguranţă. Când Teela va veni lângă noi, peste vreo jumătate de oră, am să mă simt şi mai în siguranţă.
— De ce?
— Şansa Teelei Brown ne protejează şi pe noi, Louis.
— Nu cred asta.
Kzinul îi studia atent pe amândoi de pe pupitru. Numai Teela nu participa la discuţie.
— Aroganţa voastră mă nedumereşte, continuă Louis. Selecţia dirijată în scopul obţinerii unei rase de oameni norocoşi reprezintă un act de o aroganţă diavolească. Ai auzit de diavol?
— Am citit câte ceva despre el.
— Eşti un snob. Dar prostia voastră e mai mare chiar decât aroganţa. Aţi presupus că ceea ce este bun pentru Teela Brown e bun şi pentru noi. De ce ar trebui să fie aşa?
Nessus pufni.
— Asta e de la sine înţeles. Dacă ne aflăm împreună în carcasa aceleiaşi nave, o spărtură reprezintă un ghinion pentru amândoi.
— Evident. Dar să presupunem că treceţi pe lângă un loc în care Teela vrea să se oprească şi să presupunem că tu nu vrei să aterizezi. O avarie la motoare, chiar în acel moment, ar însemna o şansă pentru Teela, dar nu şi pentru tine.
— E un nonsens, Louis. De ce ar fi vrut Teela Brown să meargă pe Lumea Inelară? Nici n-a ştiut de existenţa ei până când nu i-am spus eu!
— Dar ea are noroc. Dacă avea nevoie să vină aici fără să fie conştientă de acest lucru, până la urmă tot ar fi ajuns. În cazul ăsta, norocul ei n-ar fi intermitent, nu-i aşa, Nessus? Ar acţiona tot timpul. O şansă că ai găsit-o. O şansă că n-ai putut găsi pe altcineva mai calificat. Toate legăturile alea telefonice greşite, îţi mai aminteşti?
— Dar…
— O şansă că ne-am prăbuşit. Îţi aminteşti cât v-aţi certat tu şi cu Interlocutorul, referitor la cel care comandă expediţia? Ei bine, acum ştii.
— Dar de ce?
— Habar n-am!
Nervos, Louis îşi trecu degetele prin scalp. Părul îi crescuse destul de mult. Ar fi fost cazul să se tundă din nou, cruţând coada, bineînţeles.
— Te frământă chestiunea asta, nu-i aşa? spuse celălalt. Şi pe mine. Ce ar fi putut-o atrage aici, pe Lumea Inelară? Acest loc este de-a dreptul nesănătos. Nu găseşti decât furtuni ciudate, maşini prost programate, câmpuri de Flori-Oglindă şi băştinaşi imprevizibili care ameninţă vieţile Outsiderilor.
— Corect! exclamă pământeanul. Cel puţin parţial. Pericolul nu există pentru Teela Brown, nu vezi? Orice presupunere pe care o facem referitor la Lumea Inelară trebuie să ţină seama de asta.
Păpuşarul deschise şi închise gura de câteva ori, parcă înghiţind în sec.
— Asta face lucrurile ceva mai dificile, nu? continuă muşcător Louis. Pentru Louis Wu rezolvarea unei probleme constituia o plăcere în sine.
— … Dar ăsta este doar jumătate din răspuns. Dacă presupunem…
Păpuşarul urlă.
Bărbatul fu şocat. Nu se aşteptase ca celălalt să reacţioneze atât de rău. Păpuşarul se tângui pe două tonuri, apoi, aparent fără grabă, îşi vârî capetele la adăpost. Louis nu mai văzu decât coama ciudată care-i acoperea cutia craniană.
Teela era prezentă pe intercomunicaţie.
— Aţi vorbit despre mine… zise ea fără vlagă.
(Era incapabilă să poarte pică, îşi dădu seama Louis. Oare capacitatea de a purta pică reprezenta un factor de supravieţuire?)
— Am încercat să urmăresc discuţia, dar n-am reuşit. Ce-a păţit Nessus?
— Eu şi gura mea bogată! L-am speriat. Cum o să te mai putem găsi acum?
— Nu poţi să-mi spui unde mă aflu?
— Nessus este singurul dintre noi care deţine un locator. Probabil din aceleaşi raţiuni pentru care noi n-am fost instruiţi cum să activăm propulsia de urgenţă.
— M-am gândit şi eu la asta.
— A vrut să fie sigur că va putea scăpa din ghearele unui Kzin furios. Hai să lăsăm asta! Cât de mult ai înţeles?
— Nu prea mult. Ai tot întrebat de ce am vrut să vin aici. Nu ţineam morţiş s-o fac. Am venit după tine pentru că te iubesc.