Louis se încruntă. Desigur, dacă Teela trebuia să ajungă pe Lumea Inelară, trebuia să i se fi furnizat un motiv pentru a face această călătorie alături de el. Era extrem de măgulitor. Numai că ea îl iubea doar de dragul propriului său noroc. Cândva crezuse că-l iubeşte pentru ceea ce însemna el.
— Trec pe deasupra unui oraş, se auzi deodată vocea fetei. Zăresc câteva lumini, nu prea multe. Probabil că aici a existat o sursă de energie puternică, durabilă. Presupun că Interlocutorul îl poate localiza pe hartă.
— Merită efortul?
— Ţi-am spus că sunt câteva lumini. Poate…
Sunetul dispăru dintr-o dată. Louis studie câteva clipe pupitrul gol, apoi chemă:
— Nessus!
Nu primi nici un răspuns.
Bărbatul activă sirena.
Păpuşarul reveni la viaţă aidoma unei familii de şerpi dornice să scape dintr-o grădină zoologică cuprinsă de flăcări. În alte circumstanţe, ar fi fost caraghios. Cele două gâturi se arcuiră, contorsionându-se ca două semne de întrebare deasupra pupitrului, apoi Nessus întrebă:
— Care-i problema, Louis?
Kzinul răspunse şi el aproape instantaneu apelului. Fără să fie excesiv de nerăbdător, aştepta instrucţiuni şi lămuriri.
— S-a întâmplat ceva cu Teela?
— În ordine, zise Nessus şi dispăru din câmpul vizual.
Furios, Louis acţionă din nou sirena, apoi o opri, aşteptă câteva clipe, după care o acţionă din nou. Nessus reacţionă ca mai înainte. De data asta, pământeanul fu cel care vorbi primul.
— Dacă nu aflăm ce s-a întâmplat cu Teela, te omor!
— Încă mai am taspul, răspunse Păpuşarul. L-am proiectat să acţioneze atât asupra oamenilor, cât şi asupra Kzinilor. I-ai văzut efectul…
— Crezi că mă va opri să te ucid?
— Da, Louis, sunt sigur.
— Pe ce pariem?
Păpuşarul reflectă.
— A o salva pe Teela pare a fi mai puţin periculos decât a accepta acest rămăşag. Am uitat că ea este perechea ta.
După ce privi pe pupitrul său, Nessus adăugă:
— …Nu mai apare pe locator. Nu pot să-ţi spun unde se află.
— Asta înseamnă că scuterul i s-a defectat?
— Da, şi încă destul de serios. Emiţătorul se află în apropierea unei Unităţi de propulsie. Poate că a trecut prin apropierea altei maşinării în funcţiune, de felul celei care ne-a distrus discurile translatoare.
— Hm! Dar ştii măcar unde se afla când s-a întrerupt conversaţia?
— Zece grade în sensul de rotaţie, spre babord. Nu cunosc distanţa, dar o putem estima ţinând seama de viteza scuterului său.
Zburară aşadar zece grade în sensul de rotaţie, spre babord, Armând o linie şovăitoare de pe harta de mână a Kzinului. Timp de două ore nu văzură nici un fel de lumini, astfel încât Louis începu să se întrebe dacă nu cumva se rătăciseră.
La o distanţă de 5600 km de Ochiul furtunii, linia trasată pe harta Kzinului se oprea într-un port. Dincolo de el, se întindea un golf de mărimea Oceanului Atlantic. Teela nu putuse zbura mai departe. Acest oraş era ultima lor şansă.
Deodată, dincolo de creasta unui deal cu pante domoale, apărură lumini.
— Stop! şopti Louis, fără să ştie de ce adoptase acest ton. Dar Interlocutorul oprise deja flotila.
Pluteau în aer studiind luminile şi regiunea respectivă.
Regiunea echivala cu oraşul. Oraş de jur împrejur. Jos, în lumina albastră a Arcadei, se zăreau clădiri întunecate în formă de stupi cu ferestre rotunjite, separate de alei curbe, prea strâmte pentru a putea fi numite străzi. În faţă, peisajul era aproape identic, iar mai departe se zăreau construcţii din ce în ce mai înalte, până când totul se transforma într-o pădure de zgârie-nori şi clădiri plutitoare.
— Au construit în mod diferit, şuieră Louis. Arhitectura… nu seamănă cu cea din Zignamuclickclik. Stilurile sunt diferite…
— Zgârie-nori! interveni şi Kzinul, părând nedumerit. Când există atâta spaţiu pe Lumea Inelară, ce rost are să faci construcţii atât de înalte?
— Pentru a dovedi că sunt capabili de aşa ceva. Ba nu, e o prostie!
— Poate că abia mai târziu au ridicat clădirile înalte, în timpul declinului civilizaţiei.
În privinţa luminilor, situaţia era la fel de stranie. Se zăreau vreo duzină de turnuri izolate, iluminate din vârf şi până la pământ, grupate totuşi în ceea ce Louis considera deja ca reprezentând Centrul Civic al oraşului, deoarece toate cele şase clădiri plutitoare se aflau aici.
La etajul al doilea al uneia dintre clădirile în formă de stup, cei trei se adunară în jurul hărţii Interlocutorului. Acesta insistase să-şi aducă înăuntru şi scuterele, din motive de securitate. Lumina provenea de la farurile scuterului Kzinului, reflectată şi îndulcită de pereţii curbi. O masă, având tăblia ciudat sculptată cu forme de farfurii, se făcuse praf când Louis se sprijinise de ea. Praful de pe podea era gros de câţiva centimetri. Zugrăveala se scorojise şi se scuturase, aşezându-se în straturi de un albastru închis de-a lungul bazei zidurilor. Bărbatul simţea cum vârsta oraşului începea să-l apese.
— La vremea când au fost făcute înregistrările din castel, acesta era unul dintre cele mai mari oraşe de pe Lumea Inelară, preciză Kzinul, mişcându-şi gheara dezgolită pe hartă. Oraşul original a fost extrem de sistematizat, formând un semicerc cu baza spre mare. Turnul care a primit denumirea de Cer trebuie să fi fost construit mult mai târziu, când el a început să se întindă de-a lungul coastei.
— Păcat că n-ai copiat şi planul lui, remarcă Louis.
Pe schiţă nu se vedea decât un semicerc haşurat. Interlocutorul îşi strânse harta.
— O asemenea metropolă abandonată ascunde fără îndoială multe secrete, spuse el. Trebuie să fim prudenţi. Dacă civilizaţia poate înflori din nou pe aceste pământuri — pe această structură — atunci acest lucru se va putea întâmpla numai acolo unde au rămas urme ale vechilor tehnologii.
— Şi cum rămâne cu metalele epuizate? obiectă Nessus. Pe Lumea Inelară, este imposibil ca o civilizaţie prăbuşită să redevină puternică. Nu există metale de extras, nu există combustibili fosili… Uneltele n-ar putea fi confecţionate decât din lemn şi os.
— Dar luminile?
— Dispunerea pare a fi aleatoare… Avem de-a face, probabil, cu numeroase surse autonome de energie care se epuizează una după alta. Dar n-ar fi exclus să ai dreptate, acceptă în cele din urmă Nessus. Dacă în aceste locuri a fost reluată confecţionarea uneltelor, trebuie să luăm legătura cu aceşti meşteşugari. Punând condiţiile noastre, însă.
— E posibil să fi fost deja localizaţi datorită transmisiilor noastre prin intercomunicaţie.
— Nu, Interlocutorule! Emisiile intercomunicaţiilor noastre sunt pe circuit închis.
În vreme ce asculta doar cu o singură ureche discuţia tovarăşilor săi, Louis gândea: „S-ar putea ca ea să fie rănită. S-ar putea să zacă pe undeva, incapabilă să se mişte, aşteptându-ne să-i venim în ajutor.” Totuşi, nu reuşea să se convingă că acest lucru era adevărat.
S-ar putea ca Teela să fi dat peste vreo veche maşinărie a Lumii Inelare, peste vreo armă sofisticată, dacă exista prin zonă aşa ceva. Era posibil, dar improbabil ca această maşinărie să-i fi făcut praf doar intercomunicaţia şi radiobaliza, lăsându-i intact sistemul motor.
Atunci, de ce nu simţea acel sentiment de urgenţă? Rămânea rece ca un calculator, în vreme ce femeia sa înfrunta pericole necunoscute…
Femeia lui… desigur, dar totodată era şi altceva în plus, ceva diferit.
Ce prostie din partea lui Nessus să-şi închipuie că nişte oameni născuţi ca urmare a unei încrucişări dirijate-pentru-şansă ar trebui să gândească la fel ca oamenii obişnuiţi! Oare un Păpuşar norocos ar gândi tot aşa, să zicem, ca şi Păpuşarul Chiron cel sănătos la minte?