Poate că frica era imprimată în genele Păpuşarilor.
Dar, în cazul fiinţelor umane, frica trebuia învăţată.
Chiar atunci Nessus spunea:
— Trebuie să presupunem o defecţiune momentană a şansei Teelei. Conform acestui raţionament, amica noastră nu este vătămată.
— Cum?
Louis era tulburat. După toate aparenţele, Păpuşarul gândise la fel ca el.
— O defecţiune a scuterului i-ar fi provocat probabil moartea. Dacă n-a fost omorâtă instantaneu, atunci trebuie să fi fost salvată de îndată ce norocul ei şi-a reluat acţiunea.
— E ridicol! Doar nu te aştepţi ca o forţă psihică să fie capabilă să urmeze asemenea reguli de comportament!
— Logica este impecabilă, Louis! Părerea mea este că Teela n-are nevoie de ajutor imediat. Dacă este în viaţă, poate aştepta, iar noi putem aştepta până dimineaţă pentru a studia terenul.
— Şi apoi? Cum o s-o găsim?
— Dacă norocul ei acţionează, se află în mâini sigure. O să căutăm aceste mâini. Dacă ele nu există, vom afla asta mâine. Sperăm că ne va semnaliza prezenţa în vreun fel. Are mai multe posibilităţi de a o face…
— Dar toate implică folosirea luminii, interveni Kzinul.
— Şi ce dacă?
— M-am gândit la aspectul ăsta. Este posibil ca farurile ei să funcţioneze încă. În acest caz, le va lăsa aprinse. Spuneai că este inteligentă, Louis.
— Este.
— Şi că nu-şi pune probleme de siguranţă personală. Nu-i va păsa cine o va găsi, atâta vreme cât noi o vom găsi. Dacă farurile sunt defecte, ar putea folosi laserul pentru semnalizare… sau ar putea aprinde un foc.
— Vrei să spui că nu vom izbuti s-o găsim la lumina zilei? întrebă pământeanul.
— Mai întâi va trebui să explorăm oraşul la lumina zilei, insistă Nessus. Dacă descoperim niscaiva locuitori, cu atât mai bine! Dacă nu, putem începe s-o căutăm pe Teela la căderea nopţii.
— Ai fi în stare s-o laşi să zacă pe undeva mai bine de treizeci de ore? Bestie cu sânge rece!…La naiba, ciorchinele ăla de lumini pe care l-am văzut ar putea proveni de la ea! Nu lumini stradale, ci clădiri incendiate!
— Ai dreptate! zise Kzinul ridicându-se. Trebuie să verificăm.
— Eu sunt Cel-Prea-Ascuns pentru această flotă şi afirm că valoarea Teelei nu justifică riscul zborului noaptea deasupra unui oraş străin.
Interlocutorul se urcase deja pe scuterul său.
— Ne aflăm pe un teritoriu potenţial ostil, deci acum eu comand! mârâi el. Vom merge s-o căutăm pe Teela Brown, întrucât face parte din echipa noastră.
Şi Kzinul decolă, strecurându-şi aeroscuterul printr-o imensă fereastră ovală, dincolo de care se găseau fragmentele unei verande, apoi suburbiile unui oraş fără nume.
Celelalte scutere se aflau la nivelul parterului. Louis coborî scările în viteză, dar cu atenţie, deoarece o parte dintre ele se prăbuşiseră, iar mecanismul care le comanda se transformase de mult în rugină.
Nessus îl privi peste balustradă.
— Eu rămân aici, Louis! Consider că acţiunea voastră reprezintă o revoltă!
Bărbatul nu-i răspunse. Îşi ridică scuterul, se strecură la rândul lui prin deschiderea ovală şi se avântă în noapte.
Afară aerul era îngheţat. Lumina Arcadei scălda oraşul în umbre albastre. Louis zări licărul scuterului Kzinului şi-l urmă către secţiunea sclipitoare a suburbiei, spre strălucitorul Centru Civic.
În toate direcţiile se întindea oraşul — sute de kilometri pătraţi de oraş. Nici măcar parcuri nu existau. Câtă vreme spaţiul nu constituia o problemă pe Lumea Inelară, rămânea un mister motivul pentru care clădirile erau atât de înghesuite. Chiar şi pe Pământ, oamenii ştiau să-şi preţuiască ambientul.
— Rămânem la altitudine mică, îl anunţă Kzinul prin intercomunicaţie. Dacă nu vom remarca decât obişnuitele lumini stradale, ne vom întoarce la Nessus. Nu trebuie să excludem posibilitatea ca Teela să fi fost doborâtă…
— În ordine, îi răspunse Louis. Dar în gând continuă: „la te uită, îngrijorat de problema securităţii în faţa unui inamic pur ipotetic!” În raport cu Teela Brown, până şi un Kzin părea la fel de prudent ca un Păpuşar.
Oare unde se afla ea acum? Era sănătoasă, rănită sau moartă?
Căutaseră semne ale unei civilizaţii avansate pe Lumea Inelară cu mult înainte ca Mincinosul să se fi prăbuşit. Îi găsiseră pe reprezentanţii ei, în sfârşit? Fără îndoială, această posibilitate era cea care-l oprise pe Nessus s-o părăsească cu desăvârşire pe Teela. Ameninţarea lui Louis nu însemnase nimic, după cum probabil îşi dăduse foarte bine seama şi Păpuşarul.
Iar dacă-i descoperiseră pe locuitorii civilizaţi ai Inelului în postură de inamici, ei bine, asta cu greu se putea numi surpriză…
Scuterul său devia spre stânga. Pământeanul încercă să-i corecteze cursul.
— Louis, auzi vocea Kzinului, marcată parcă de un intens efort fizic, se pare că există interferenţe…
Urmă o pauză, apoi răsună ordinul pe tradiţionalul ton autoritar:
— Louis, întoarce-te! Acum!
Vocea Kzinului păru că-i acţionează direct asupra subconştientului. Bărbatul acţionă imediat comenzile.
Scuterul nu-şi schimbă traiectoria.
Louis se lăsă cu toată greutatea pe manşă. Nici o schimbare. Scuterul continua să se îndrepte spre luminile Centrului Civic.
— Ceva ne-a luat sub control! ţipă el şi imediat teroarea îl invadă.
Nu mai erau decât nişte păpuşi! Uriaş, întunecat, conştient, Păpuşarul Şef le răsucise braţele şi picioarele, mişcându-le după un scenariu necunoscut. Şi Louis Wu avu revelaţia numelui Păpuşarului Şef.
Norocul Teelei Brown.
CAPITOLUL 19
În capcană
Fire mai practică, Interlocutorul acţionă sirena de urgenţă.
Urletul pe mai multe frecvenţe răsună prelung. Louis se întrebă dacă Păpuşarul avea să răspundă până la urmă. Cum era povestea aia cu băiatul care tot striga „Lupul!”…? Dar Nessus ţipa deja, cu volumul dat la maxim.
— Da? DA?
Bineînţeles, mai întâi fusese nevoit să coboare scările.
— Suntem atacaţi, îl informă Kzinul. Ceva sau cineva ne comandă de la distanţă scuterele. Ai vreo sugestie?
Era imposibil să-ţi dai seama la ce se gândea Nessus. Buzele sale, răsfrânte, de două ori mai multe decât ar fi fost nevoie, aducând cu nişte cioturi, numai bune pentru a-i servi în acelaşi timp drept mâini, se mişcau fără încetare, dar fără sens. Ar fi fost în stare Păpuşarul să-i ajute? Sau urma să se lase pradă panicii?
— Răsuciţi-vă dispozitivele de intercomunicaţie pentru a-mi oferi o imagine a traiectoriei voastre. E vreunul dintre voi rănit?
— Nu, dar suntem blocaţi, îi răspunse Louis. Nu putem sări. Ne aflăm prea sus şi ne mişcăm prea repede. Ne îndreptăm direct către Centrul Civic.
— Mai precis?
— Spre grupul de clădiri luminoase. Le mai ţii minte?
— Da…
Păpuşarul părea să reflecteze.
— Probabil că un semnal pirat s-a suprapus peste semnalele voastre de comandă, spuse el după câteva clipe. Kzinule, vreau datele afişate pe pupitrul tău.
Interlocutorul i le citi în timp ce se apropiau tot mai mult de luminile din centrul oraşului. La un moment dat, Louis îl întrerupse:
— Tocmai am traversat acea zonă a suburbiei cu străzi luminate.