— Chiar există aşa ceva?
— Da şi nu. Toate uşile ovale ale clădirilor strălucesc într-o nuanţă de portocaliu deschis. E un spectacol extraordinar. Totuşi, cred că nu este decât un banal iluminat stradal, cu menţiunea că puterea sursei de energie a scăzut în timp.
— Sunt de aceeaşi părere, aprobă Kzinul.
— Nu-mi place să cobesc, dar ne apropiem. Cred că ne îndreptăm spre clădirea cea mare din mijloc.
— O văd. Acel con dublu, având lumini doar în partea superioară…
— Exact.
— Louis, să încercăm să interferăm cu semnalul pirat. Trece-ţi scuterul pe comanda mea.
Pământeanul execută ceea ce i se ceruse.
Scuterul îl pocni puternic, provocându-i o asemenea senzaţie de parcă un picior uriaş i-ar fi tras un şut. O clipă mai târziu, propulsia se opri cu totul.
Baloanele de avarie explodară în faţa şi în spatele lui. Acestea erau în aşa fel concepute încât îl înconjurau, aidoma unei perechi de mâini încleştate, punându-l în imposibilitatea de a-şi mai mişca braţele sau de a întoarce capul.
Şi, colac peste pupăză…
— Mă prăbuşesc! le raportă el celorlalţi.
Mâna sa, presată pe pupitru de către baloane, încă atingea butonul de cedare a comenzii. Louis mai aşteptă o clipă, sperând că telecomanda va intra în acţiune. Dar casele în formă de stup se apropiau din ce în ce mai mult. Schimbă la loc comanda pe manual. Nu se întâmplă nimic. Continua să se prăbuşească. Cu un calm care era mai mult bravadă, se adresă Kzinului.
— Interlocutorule, nu încerca circuitul de cedare a comenzii! Nu funcţionează.
Şi întrucât ceilalţi doi îl puteau vedea rămase în aşteptare, străduindu-se să-şi păstreze faţa imobilă şi ochii deschişi. Aştepta să se zdrobească de Lumea Inelară.
Deceleraţia veni brusc, aproape aruncându-l de pe scuter. Aparatul se întoarse cu burta în sus, lăsându-l să atârne spre sol, la o acceleraţie de 5 g.
Leşină.
Când îşi reveni, se afla în aceeaşi poziţie, graţie presiunii babanelor de avarie. Creierul îi pulsa. Avu o viziune nebună a Păpuşarului Şef blestemând şi încercând să-şi deznoade sforile, în timp ce păpuşa Louis Wu dansa cu capul în jos pe scenă.
Clădirea plutitoare era scundă, lată şi bogat ornamentată. Partea sa inferioară era un con cu vârful în jos. În momentul în care scuterele se apropiaseră de ea, o fantă orizontală se deschisese şi îi înghiţise.
Tocmai intrau în incinta întunecată, când scuterul Kzinului, care se apropiase de cel al lui Louis, se întoarse şi el cu susul în jos. Baloanele explodară în jurul lui, înainte de a fi în pericol de a cădea. Pământeanul rânji cu satisfacţie. Zăcuse în această poziţie mizerabilă suficient de mult timp pentru a aprecia compania celuilalt.
Se auzi vocea lui Nessus.
— Poziţia voastră inversată indică faptul că sunteţi susţinuţi de forţe de natură electromagnetică. Asemenea forţe ar menţine în sustentaţie metalul, dar nu şi protoplasma, având drept rezultat…
Louis încercă să împingă puţin pereţii coşciugului său, cu multă grijă, însă exista riscul să cadă, în cazul în care ar fi deplasat prea mult unul dintre baloane. În spatele lor, fanta se închise destul de repede, excluzând posibilitatea ca ochii săi să se adapteze la întuneric. Nu putea distinge nimic în interior, nici la ce înălţime de podea se afla.
Îl auzi pe Nessus zicând:
— Poţi să-l atingi cu mâna? Apoi, vocea Kzinului:
— Doar dacă mă strecor printre… Aah! Ai avut dreptate. Şasiul este fierbinte.
— În acest caz, motorul a fost ars. Scuterele voastre sunt inerte, moarte.
— Noroc că şaua mea este protejată termic faţă de şasiu.
— Nu trebuie să ne surprindă prea mult faptul că locuitorii Inelului au fost adepţii folosirii forţelor electromagnetice. Gândiţi-vă că multe înlesniri de alt tip le-au fost interzise: hiperpropulsie, gravitaţia indusă…
Louis se forţa să distingă măcar un amănunt. Putea să-şi întoarcă încet capul, cu gâtul scârţâindu-i pe suprafaţa balonului, dar nicăieri nu existau lumini. Forţându-şi braţele împotriva apăsării, bâjbâi cu degetele peste pupitru, până când presupuse că ajunsese în dreptul comutatorului pentru iluminare. N-ar fi fost în stare să spună de ce credea că avea să funcţioneze.
Cele două fascicule izbucniră deodată, lovindu-se de un zid îndepărtat şi curb.
Aproape o duzină de alte aparate pluteau în jurul său, toate la acelaşi nivel. Unele dintre ele erau echipamente nu mai mari decât propulsoarele individuale, altele — de dimensiunile unor aeroscutere. Exista Chiar şi un soi de camion, cu o carcasă transparentă.
În interiorul labirintului de epave plutitoare, Kzinul spânzura cu capul în jos pe scuterul său. Ţeasta sa cheală şi masca miţoasă se profilau printre baloanele de avarie, în vreme ce o mână cu ghearele scoase şerpuia până la una dintre părţile laterale ale aparatului de zbor.
— E bine, se auzi vocea lui Nessus. Mă refer la lumină. Chiar voiam să vă sugerez asta. Înţelegeţi implicaţiile? Orice circuit electric sau electromagnetic din vehiculele voastre, care a fost în funcţiune în momentul atacului, a fost distrus. Vehiculul Kzinului şi probabil şi al tău, Louis, a fost atacat din nou la intrarea în clădire.
— Clădirea care se dovedeşte a fi o închisoare, îngână pământeanul cu greutate.
Îşi simţea capul ca un balon umflat la maximum, gata să plesnească şi avea dificultăţi de exprimare. Dar nu putea să-i lase pe ceilalţi să facă toată treaba, chiar dacă asta ar fi însemnat numai să emită ipoteze pe seama tehnologiei străine, atârnat cu capul în jos.
— Şi dacă este o închisoare, continuă el, de ce nu există înăuntru o a treia armă, pentru orice eventualitate, presupunând că ar fi posibil să avem asupra noastră arme în funcţiune, ceea ce este şi cazul?
— Fără îndoială că există una, răspunse Nessus. Farurile tale dovedesc însă că ea nu funcţionează. Fără îndoială că este automată — în caz contrar, cineva ar fi trebuit să vă păzească. Cred că Interlocutorul n-ar risca nimic dacă şi-ar folosi echipamentul de excavare Slaver…
— Astea sunt veşti bunel exclamă Louis. Cu excepţia faptului că m-am uitat primprejur…
El şi Kzinul pluteau cu capul în jos într-o Mare a Sargaselor aeriană. Dintre cele trei echipamente de zbor cu aspect arhaic, unul era încă ocupat. Scheletul mic aparţinea în mod clar unei fiinţe umane. Pe oasele albe nu mai rămăsese nici o urmă de carne. Hainele trebuie să fi fost de bună calitate, deoarece fâşii din ele, cu un colorit ţipător, supravieţuiseră, chiar şi un fel de pelerină care atârna agăţată de maxilarul pilotului.
Celelalte echipamente de zbor erau goale, dar se putea presupune că oasele se aflau pe undeva… Louis se forţă să-şi dea capul pe spate…
Nivelul de jos al acestei „închisori” avea aspectul unei găuri conice al cărei fund nu putea fi distins. De jur împrejur existau inele concentrice de celule. Uşile acestora erau, de fapt, trape în acoperişul lor. Se zăreau scări radiate coborând spre centrul puţului, iar în interiorul acestuia şi pe margini se găseau oasele pe care le căuta Louis şi pe care le putea distinge sub el strălucind slab.
Îl putea înţelege pe umanoidul căruia îi fusese prea frică pentru a-şi da drumul în hău. Dar ceilalţi, deveniţi prizonieri în vehiculele sau echipamentele lor individuale de zbor, preferaseră să se arunce în gol decât să moară de sete.
— Nu văd cum şi-ar putea folosi Kzinul dezintegratorul Slaver, remarcă Louis cu voce tare.
— M-am gândit la treaba asta foarte serios…