— Chiar dacă ar face o gaură în zid, tot nu ne-ar ajuta la nimic. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul plafonului, la care tot nu poate ajunge. Dacă loveşte generatorul de câmp care ne ţine suspendaţi aici, o să cădem de la o înălţime de treizeci de metri. Dacă nu o face, o să atârnăm aici până murim de foame sau până ne aruncăm singuri în gol. Fireşte, şi atunci vom cădea tot de la o înălţime de treizeci de metri…
— Corect! piui Nessus.
— Doar atât ai de spus? se înfurie Louis.
— Am nevoie de mai multe date. Vrea unul dintre voi să-mi descrie ce vede în jur? Eu nu zăresc decât o porţiune dintr-un zid curb.
Făcură cu rândul descrierea blocului conic de celule, a celorlalte amănunte pe care reuşeau să le distingă în lumina chioară. Kzinul reuşi să-şi aprindă şi el farurile şi asta le mări întrucâtva vizibilitatea.
Dar în momentul în care Louis nu mai avu ce să relateze, realiză că se afla în continuare spânzurat cu capul în jos, fără hrană sau apă. Simţea înlăuntrul lui un urlet care bolborosea, încercând să ajungă la suprafaţă, să scape de sub control. În curând avea să erupă…
Şi se întrebă dacă Nessus îi va părăsi.
Era o întrebare cu un răspuns evident. Păpuşarul avea suficiente motive ca să-i abandoneze şi nici unul care să-l oblige să rămână.
Doar dacă mai spera să descopere aici niscaiva băştinaşi civilizaţi…
— Atât vehiculele plutitoare, cât şi vârsta scheletelor indică faptul că nimeni nu supraveghează aparatura acestei închisori, speculă Kzinul. Câmpul care ne-a prins în capcană trebuie să fi colectat celelalte vehicule după ce oraşul a fost părăsit, dar la vremea aceea probabil că acestea rămăseseră ultimele aparate de transport în funcţiune de pe Lumea Inelară. De aici trag concluzia că maşinăria continuă să funcţioneze deoarece nimic nu i-a consumat energia în decursul timpului.
— S-ar putea să fie aşa, fu de acord Nessus. Totuşi, cineva ne urmăreşte conversaţia…
Louis simţi cum urechile încep să-i zvâcnească.
— Trebuie să dispună de mijloace tehnice extraordinare pentru a intercepta un ghid de undă atât de îngust, continuă Păpuşarul. Totodată, mi se pare firesc să ne întrebăm dacă nu cumva cel care trage cu urechea are şi un translator.
— Ce ne poţi spune despre el?
— Doar direcţia în care se află. Sursa interferenţelor se găseşte chiar în clădirea în care sunteţi şi voi acum.
În mod reflex, Louis încercă să privească în sus. Se afla spânzurat cu capul în jos, cu două baloane de avarie şi un scuter între el şi tavan.
— Am găsit civilizaţia Lumii Inelarei remarcă el cu glas tare.
— Probabil. Cred că o fiinţă civilizată ar fi fost în stare să repare cea de-a treia armă, cum ai numit-o tu. Dar lucrul cel mai important… lasă-mă să mă gândesc!
Şi Păpuşarul începu să fluiere o melodie care ar fi putut fi Beethoven sau Beatles, sau orice altceva cu inflexiuni clasice. Acel „lasă-mă să mă gândesc” trebuia luat ad litteram. Fluieratul continua la nesfârşit. Louis începu să sufere de sete şi foame, iar capul îi zvâcnea.
Tocmai îşi pierduse rând pe rând toate speranţele, când Păpuşarul vorbi din nou:
— Aş fi preferat să folosesc dezintegratorul Slaver, dar nu se poate. Louis, tu va trebui s-o faci, întrucât descinzi dintr-o primată şi ca atare eşti mai apt să te caţări în comparaţie cu Kzinul. Recuperează…
— Să mă caţăr?
— După ce o să termin, o să poţi pune întrebări. Recuperează cum poţi laserul de semnalizare. Îi foloseşti fasciculul pentru a perfora balonul din faţa ta. Va trebui să te agăţi în cădere de resturile sale şi să te foloseşti de ele pentru a te căţăra prin balans pe scuter. Apoi…
— Eşti nebun!
— Lasă-mă să termin, Louis! Scopul acestei acţiuni este să distrugi cea de-a treia armă. Nu e exclus să existe două… exemplare. Una se află deasupra uşii pe care aţi intrat, iar cealaltă poate fi oriunde. Nu ai decât un singur indiciu, şi anume că e posibil să semene între ele.
— Sau să nu semene… Să lăsăm deocamdată asta. Cum crezi că aş izbuti să mă agăţ de resturile unui balon care explodează în câteva fracţiuni de secundă şi să… Nu, nu pot!
— Louis, cum să ajung până la voi dacă o armă stă la pândă să-mi prăjească vehiculul?
— Nu ştiu.
— Vrei ca Interlocutorul să facă escalada?
— Pisicile nu se caţără?
— Strămoşii mei erau feline de câmpie, interveni Kzinul. Laba mea arsă se vindecă greu. Nu mă pot căţăra. Oricum, propunerea ierbivorului e absurdă. Cred că-ţi dai seama că el nu caută decât o scuză pentru a ne părăsi.
Louis avuse în vedere şi el acest aspect. Sau poate că îşi exteriorizase frica…
— Deocamdată n-am să vă părăsesc, răspunse Nessus. Am să aştept. Poate că veţi concepe voi un plan mai bun. Sau, cine ştie, poate că cel ce trage cu urechea se va arăta de bunăvoie. Am să aştept…
Fiind atârnat cu capul în jos şi înghesuit între două baloane, era firesc ca Louis Wu să aibă dificultăţi în măsurarea timpului. Nimic nu se schimba. Nimic nu se mişca. Îl auzea pe Nessus fluierând în depărtare, dar nimic altceva nu părea să se mai întâmple.
La un moment dat, începu să-şi numere bătăile inimii. Aprecie că avea ritmul de 72/minut.
Exact zece minute mai târziu, se auzi spunând:
— Şaptezeci şi doi. Unu… Ce naiba fac?
— Vorbeai cu mine, Louis?
— Pe toţi demonii! Kzinule, nu pot să mai suport! Prefer să mor acum decât să înnebunesc mai întâi!
Începu să-şi mişte braţele, pentru a se elibera din strânsoare.
— În condiţii de luptă, eu sunt cel care comandă! mârâi Interlocutorul. Îţi ordon să rămâi calm şi să aştepţi!
— Îmi pare rău!
Bărbatul se încordă, încercând să-şi împingă braţele în jos, se relaxă, le împinse din nou. Ajunse la centură. Mâinile erau prea îndepărtate. Îşi trase cotul înapoi, se smuci, se relaxă, o luă de la capăt…
— Ceea ce sugerează Păpuşarul este sinucidere curată, Louis!
— Poate.
Reuşi, în sfârşit, să apuce laserul de semnalizare şi cu încă două smucituri îl eliberă de la cingătoare şi-l îndreptă spre înainte. În cel mai rău caz, ar fi lovit pupitrul de comandă, dar nu pe sine.
Trase.
Balonul prinse să se dezumfle încet. În acelaşi timp, cel din spate îl împinse în pupitrul de comandă. Întrucât strânsoarea nu mai era atât de puternică, îi fu uşor să-şi agaţe arma la centură şi să se apuce de două fragmente ale balonului spart.
Începu să alunece din şa, din ce în ce mai rapid… Se agăţă de resturile balonului cu forţa unui nebun şi când se răsturnă, în cădere, palmele nu-i alunecară. Rămase atârnat în mâini sub scuter la o înălţime de aproape treizeci de metri.
— Interlocutorule!
— Sunt aici, Louis! Am reuşit să-mi apuc şi eu arma. Să-ţi sparg celălalt balon?
— Da!
Acesta îi stătea în drum, blocându-l.
Balonul nu se sparse propriu-zis. O parte a sa emise un nor de praf preţ de câteva secunde, apoi întregul obiect dispăru, într-un pufăit de aer. Kzinul îl lovise cu un fascicul al dezintegratorului.
— Numai Finagle ştie cum poţi ochi cu chestia aia! se minună pământeanul, apoi începu să se caţăre.
Înainta uşor, cât timp materialul rezista. În ciuda orelor petrecute cu capul în jos, Louis izbutise să-şi păstreze cât de cât mintea limpede. Dar resturile balonului se sfârşeau în apropierea propulsorului, iar scuterul se rotise pe jumătate, datorită greutăţii sale, iar bărbatul încă nu reuşise să ajungă deasupra.