Se lipi cu tot corpul de scuter şi îl prinse între genunchi, apoi se căzni să-l clatine.
În spatele său, Interlocutorul scotea sunete ciudate.
Scuterul începu să se balanseze cu amplitudine din ce în ce mai mare. Louis fu nevoit să presupună că cea mai mare parte a masei metalice se afla în partea mediană a vehiculului. În caz contrar, acesta s-ar fi răsucit şi, oriunde s-ar fi plasat, el ar fi rămas tot dedesubt, iar Nessus n-ar mai fi făcut asemenea propunere.
Scuterul se balansa mai departe. Bărbatul ameţi şi-şi simţi stomacul ridicându-i-se în gât. Dacă acum se iveau cumva probleme respiratorii, totul era terminat.
Vehiculul se rostogoli înapoi, se dădu peste cap şi, în momentul în care ajunse din nou cu susul în jos, Louis se întinse peste burta lui şi apucă celălalt capăt al balonului sfâşiat. Şi nu-i mai dădu drumul.
Scuterul continuă să se rotească. Louis stătea lipit cu pieptul de maşină şi aştepta.
Carcasa inertă se opri, rămase aşa câteva clipe, apoi se roti în partea cealaltă. Canalele vestibulare ale bărbatului dădură pe dinafară şi el vomită… nici măcar nu ştia ce anume… Cina târzie de ieri? Vomită exploziv, agonizant, peste metal şi peste manşetele sale, dar nu-şi schimbă poziţia nici cu un centimetru.
Scuterul continua să se balanseze ca un vapor pe timp de furtună. Dar Louis era bine ancorat. În cele din urmă, îndrăzni să-şi ridice ochii spre tavan.
O femeie îl privea.
Părea cheală în întregime. Faţa ei îi reaminti de sculptura din sala de banchet a castelului: mai precis, avea trăsăturile şi expresia acelei efigii. Era la fel de calmă ca o zeiţă sau ca un cadavru, iar el ar fi vrut să-l înghită pământul în acel moment, să se ascundă, să dispară. În loc de asta, zise:
— Interlocutorule, suntem observaţi! Anunţă-l pe Nessus.
— Un moment, Louis. Sunt terminat! Am făcut greşeala să te privesc în timp ce te căţărai.
— În ordine! Ea este… în primul moment am crezut că e cheală, dar nu este. Are în schimb două scalpuri netede ca-n palmă care-i acoperă urechile şi se întâlnesc la baza craniului. Părul ei este lung, coborând mai jos de nivelul umerilor.
Nu-i spuse că femeia avea un păr bogat şi negru ce i se revărsase pe umeri atunci când se aplecase să-l privească mai bine, nici că trăsăturile-i erau delicate, nici că ochii ei verzi care-l ţintuiau păreau imenşi, aidoma unor imense măsline crude.
— …cred că, de fapt, este un Inginer sau aparţine aceleiaşi rase, sau urmează aceleaşi obiceiuri. Ai auzit?
— Da. Spune-mi însă cum te poţi căţăra în halul ăsta? Am avut impresia că desfizi gravitaţia. Ce naiba eşti tu, Louis?
Agăţat de scuterul său inert, bărbatul începu să râdă, epuizându-şi aproape restul de putere.
— Eşti un Kdaptist, recunoaşte! spuse el într-un târziu, gâfâind.
— Am fost crescut în această credinţă, dar învăţăturile nu s-au prins de mine.
— Cred şi eu! Ai luat legătura cu Nessus?
— Da. Am folosit sirena.
— Transmite şi asta: femeia se află la aproximativ şapte metri de mine. Mă priveşte ca o reptilă. Nu vreau să spun că i-aş trezi interesul. Cred că nu este interesată de nimic pe lumea asta. Clipeşte dar nu-şi mută privirea. Stă într-un fel de cabină. Pe vremuri, pe trei dintre pereţi trebuie să fi existat sticlă sau ceva de felul ăsta, dar stratul respectiv s-a dus. Au mai rămas doar câteva trepte şi o platformă. Tipa stă cu picioarele atârnate în gol. Trebuie să fi fost o metodă de supravegheat prizonierii. Este îmbrăcată în… nu pot să spun că-mi place stilul. Poartă ceva cu aspect de balon lung până la genunchi şi până la coate…
Probabil însă că asta nu-i interesa pe ceilalţi.
— Materialul este artificial, continuă el, şi foarte durabil, sau este nou, sau este autocurăţabil. Ea…
Louis îşi întrerupse descrierea, deoarece femeia spunea ceva. Aşteptă. „Supraveghetoarea” repetă o frază scurtă, apoi se ridică plină de graţie şi dispăru în susul treptelor.
— A plecat, anunţă bărbatul. Probabil că s-a plictisit.
— Poate că s-a întors la echipamentele ei de ascultare.
Dacă în clădire exista un echipament de tras cu urechea, cu siguranţă că era în posesia ei.
— Nessus te roagă să-ţi focalizezi laserul de semnalizare pe intensitate mică şi deschidere mare, continuă Kzinul. E necesar ca atunci când ea se reîntoarce să te vadă că-l foloseşti la iluminat. Eu nu trebuie să-mi arăt arma. Fără îndoială, individa asta ne poate omorî pe amândoi prin răsucirea unui comutator. Nu trebuie să-şi dea seama că suntem înarmaţi.
— Şi atunci nu distrugem cea de-a treia armă a clădirii? pufni Louis. Trecu un moment până când Kzinul făcu din nou oficiul de purtător de cuvânt:
— N-o s-o facem. Nessus spune că va încerca altceva. Vine încoace.
Bărbatul îşi lăsă capul să-i cadă pe carcasa de metal. Uşurarea pe care o simţea era atât de mare încât nu scoase nici o vorbă până când Interlocutorul adăugă:
— Nu va obţine altceva decât că vom fi toţi în aceeaşi capcană. Louis, cum să-l determin să se răzgândească?
— Spune-i asta. Sau nu, n-are rost! Dacă el n-ar fi convins că va fi în deplină siguranţă, ar sta deoparte.
— Cum ar putea fi în siguranţă?
— Nu ştiu. Lasă-mă să mă odihnesc!
Păpuşarul probabil că ştia ce face. Putea avea încredere în laşitatea lui, gândi Louis, în timp ce îşi freca obrazul de metalul neted şi rece.
Moţăia.
Nici un moment nu-şi îngăduise să uite unde se afla. Dacă scuterul său vibra sau se rotea, se trezea pe dată strângând metalul cu genunchii şi încleştându-şi mâinile pe resturile de balon. În loc de somn, avu parte de un coşmar continuu.
Atunci când lumina îi fulgeră prin faţa pleoapelor, se trezi brusc.
Lumina zilei pătrundea prin fanta orizontală care servise drept uşă. Pe fundalul strălucitor, scuterul lui Nessus se desena ca o siluetă întunecată. Vehiculul era întors cu susul în jos, aidoma Păpuşarului, care însă era menţinut în şa de ancorajul vehiculului şi nu de baloane de avarie.
Fanta se închise în urma sa.
— Bun venit! îl întâmpină Kzinul cu o voce neclară. Poţi să mă întorci cu capul în sus?
— Nu încă. A reapărut femeia?
— Nu.
— Va veni. Pe oameni îi caracterizează curiozitatea, Interlocutorule. Ea n-a mai avut ocazia să vadă până acum reprezentanţi ai speciilor noastre.
— Şi ce dacă? Tot ce vreau e să mă întorc cu capul în sus, mormăi Kzinul.
Păpuşarul manevră ceva la pupitrul său. Se întâmplă un miracoclass="underline" aeroscuterul său se întoarse.
— Cum? reuşi să îngaime Louis, uluit la culme.
— Am deconectat totul de îndată ce mi-am dat seama că semnalul pirat a pus stăpânire pe comenzile mele. În cazul în care câmpul de sustentaţie nu m-ar fi captat, aş fi avut timpul necesar să pornesc din nou motoarele înainte de a lovi pavajul. Acum pasul următor va fi simplu. Când fata va veni din nou, te rog să te porţi prieteneşte. Poţi chiar încerca să ai relaţii sexuale cu ea, dacă presupui că aşa ceva e posibil. Kzinule, Louis va fi stăpânul nostru, iar noi vom fi servitorii săi. Femeia poate fi xenofobă: în consecinţă credinţa că un om comandă unor specii străine i-ar măguli ego-ul.
Louis izbucni în râs. Somnul plin de coşmaruri îl odihnise într-o oarecare măsură.
— Mă îndoiesc că se va arăta prietenoasă! Cât despre seducţie, ce să mai vorbim… N-ai văzut-o. E la fel de rece ca şi hrubele întunecate de pe Pluto, cel puţin în ceea ce mă priveşte, şi n-o pot condamna pentru asta.