Individa îl văzuse vomitând, ceea ce, în general, reprezenta o privelişte prea puţin romantică. Păpuşarul nu renunţă.
— Ea se va simţi fericită ori de câte ori ne va privi. Va înceta să se mai simtă fericită atunci când va încerca să ne părăsească. Dacă se va apropia de unul dintre noi, fericirea ei va creşte…
— La naiba, da! strigă Louis.
— Ai înţeles? Bine! În plus, ţin să-ţi spun că am exersat puţin limba băştinaşilor. Cred că pronunţia şi gramatica mea sunt suficient de corecte. Dacă aş şti şi semnificaţia cuvintelor…
Interlocutorul încetase de mult să se mai plângă. Atârnând cu capul în jos deasupra unui hău mortal, cu arsuri pe tot corpul şi cu o labă făcută scrum până la os, urlase la Louis şi Nessus pentru că nu voiseră să-l ajute. Dar de câteva ore bune nu mai scosese nici un sunet.
În lumina slabă Louis moţăia.
Prin somn auzi nişte clinchete de clopoţei şi se trezi.
Femeia cobora treptele emiţând acele clinchete. La mocasini avea clopoţei. Acum purta o rochie lungă şi decoltată, cu vreo şase buzunare voluminoase. Părul lung îi era pieptănat pe o parte, acoperindu-i un umăr.
Demnitatea calmă de pe faţa ei nu se modificase.
Femeia se aşeză din nou pe marginea platformei, cu picioarele în gol, şi începu să-l fixeze pe Louis Wu. Nici pământeanul nu-şi schimbă poziţia. Câteva minute se priviră drept în ochi.
Apoi ea băgă mâna într-unui din buzunarele ei umflate şi scoase de acolo ceva portocaliu, de mărimea unui pumn. Îl aruncă spre Louis, ţintind, astfel încât să treacă la câţiva centimetri de raza sa de prindere.
Louis îl recunoscu în momentul în care trecea pe lângă el. Un fruct zemos, de felul celor pe care le descoperise în desişuri cu două zile în urmă. Vârâse câteva în magazia bucătăriei scuterului său fără să le mai guste.
Fructul se sfărâmă de tavanul unei celule, lăsând o pată roşie. Instantaneu, bărbatul începu să saliveze şi se simţi ars de o sete cumplită.
Femeia mai aruncă un fruct. De data asta trecu mai aproape de el. Ar fi putut să-l prindă dacă ar fi încercat, dar asta ar fi însemnat să-şi răstoarne scuterul. Şi ea ştia acest lucru.
Al treilea fruct îl iovi în umăr. Louis se încleştă cu ultimele forţe de rămăşiţele de baloane şi blestemă.
Atunci scuterul lui Nessus ieşi la vedere.
Şi femeia zâmbi.
Păpuşarul plutise până atunci în spatele epavei în formă de camion. Din nou atârnând cu capul în jos se îndreptă în derivă spre platformă, ca şi cum ar fi fost tractat de un curent indus. Trecând pe lângă Louis îl întrebă:
— O poţi seduce?
Bărbatul mârâi. Apoi, dându-şi seama că Păpuşarul nu intenţiona să-şi bată joc de el, răspunse:
— Cred că ea e de părere că sunt un fel de animal. Las-o baltă!
— Atunci trebuie să folosim alte metode.
Louis îşi frecă fruntea de metalul rece. Dintr-o dată se simţea mizerabil.
— Eşti la comandă, oftă el. Pe mine nu m-a considerat ca pe un egal, dar poate că tu ai mai mult noroc. Eşti un alien până în măduva oaselor, aşa că n-are de ce să te considere un concurent.
Păpuşarul îl depăşise. Acum debita ceva într-un limbaj care aducea cu cel folosit de preotul-dirijor: sfântul limbaj al Inginerilor.
Femeia nu-i răspunse. De fapt… nu zâmbea, doar colţurile gurii ei păreau că aveau tendinţa de a se ridica, iar în ochi îi apăruse o scânteie de viaţă.
Probabil că Nessus folosea o intensitate redusă. Foarte redusă.
Păpuşarul vorbi din nou, şi de data asta ea îi răspunse. Avea o voce rece şi melodioasă, iar lui Louis i se păru impetuoasă.
Păpuşarul îşi modelă vocea după cea a femeii.
Ceea ce urmă fu o lecţie de limbi străine.
Pentru Louis Wu, aflat în echilibru instabil la o înălţime mortală, întreaga discuţie deveni curând extrem de plictisitoare, ici şi colo prindea câte un cuvânt. La un moment dat individa îi aruncă lui Nessus un exemplar din acel gen de portocală de mărimea unui pumn şi amândoi conveniră că era un thrumb. Nessus păstră fructul.
Deodată, femeia se ridică şi plecă.
— Ei? întrebă Louis.
— Probabil că s-a plictisit, îi răspunse Nessus. Nu m-a avertizat.
— Mor de sete! Îmi dai mie acel thrumb?
— Thrumb este culoarea, Louis, zâmbi Păpuşarul, apoi îşi manevră scuterul lângă cel al pământeanului şi-i dădu fructul.
Bărbatul era îndeajuns de disperat ca să-şi elibereze o mână. Asta însemna că trebuia să-i rupă coaja cu dinţii. La un moment dat, ajunse la pulpa fructului şi muşcă din ea. Era cel mai gustos lucru pe care-l mâncase în două sute de ani.
Când îl termină, întrebă:
— Se întoarce?
— Să sperăm. Am folosit taspul Ja o intensitate redusă, capabilă să acţioneze la nivel de subconştient. Îi va simţi lipsa. Momeala va deveni din ce în ce mai puternică de fiecare dată când mă va întâlni. Louis, o facem să se îndrăgostească de tine?
— Las-o baltă! Ea crede că sunt un băştinaş, un sălbatic. Şi asta ne duce la întrebarea: cine este ea?
— N-aş putea să-ţi spun. N-a încercat să evite întrebarea, dar nici n-a venit în întâmpinarea ei. Nu cunosc îndeajuns limba. Deocamdată…
CAPITOLUL 20
Carne
Nessus coborâse pentru a explora zonele de dedesubt. Lipsit de intercomunicaţie, Louis încerca să urmărească manevrele Păpuşarului. În cele din urmă renunţă.
Mult mai târziu auzi paşi. De data asta fără clopoţei. Îşi făcu mâinile căuş şi strigă în jos:
— Nessus!
Sunetul se reflectă de pereţi şi se focaliză omogen în vârful conului. Păpuşarul sări în picioare, se urcă pe scuter şi decolă. Mai bine zis, fu aruncat în sus. Fără îndoială că-şi lăsase motorul în funcţiune pentru a se opune forţei de ridicare a câmpului. Acum pur şi simplu oprise motorul.
Nessus ajunsese din nou printre relicvele metalice, când paşii se opriră undeva deasupra lor.
— Ce naiba face? se impacientă Louis.
— Răbdare! Nu te poţi aştepta să fie condiţionată în urma unei singure expuneri la un tasp de intensitate mică.
— Încearcă să-ţi bagi bine în capetele tale turtite şi lipsite de creier următoarea idee: nu-mi pot ţine la nesfârşit echilibrul.
— Trebuie s-o faci! Cum te-aş putea ajuta?
— Apă! răspunse Louis, simţindu-şi limba mai uscată decât o bucată de flanelă făcută sul.
— Ţi-e sete? Cum pot să-ţi aduc apă? Dacă-ţi întorci capul, s-ar putea să-ţi pierzi echilibrul.
— Ştiu. Las-o baltă! — Caraghioasă situaţie: astronautul Louis Wu se temea de înălţime. — … Cum se simte Kzinul? schimbă el discuţia.
— Mă tem pentru el, Louis. Este inconştient de prea multă vreme.
— La naiba!
Paşi.
Pesemne că tipa asta avea o idee fixă cu schimbatul hainelor, se gândi Louis. Acum purta un fel de togă vopsită în verde şi portocaliu. Ca şi celelalte costumaţii, nici aceasta nu sugera nimic despre forma corpului ei.
Femeia îngenunche la marginea platformei de observaţie şi îi privi cu răceală. Louis se încleştă de pluta sa metalică şi aşteptă desfăşurarea evenimentelor.
Brusc, constată că individa îşi schimba atitudinea. Ochii săi deveniră visători, colţurile gurii i se întoarseră în sus.
Nessus vorbi.
Ea păru să stea în cumpănă preţ de câteva secunde, apoi îi dădu un răspuns.