După aceea îl părăsi.
— Ei?
— O să vedem.
— M-am săturat să aştept!
Dintr-o dată, scuterul Păpuşarului porni în sus. În sus şi înainte. Se lovi cu zgomot de marginea platformei ca o navă venită la acostare. Nessus păşi grijuliu pe teren solid.
Femeia veni în întâmpinarea lui. Ceea ce ţinea într-o mână era pesemne o armă. Cu mâna cealaltă atinse capul Păpuşarului, ezită, apoi îşi plimbă degetele pe coama acestuia.
Nessus scoase un sunet de încântare.
După aceea enigmatica fiinţă se răsuci pe călcâie şi începu să urce treptele fără să mai privească înapoi. Părea convinsă că Nessus avea s-o urmeze precum un câine, ceea ce se şi întâmplă.
Bravo, gândi Louis, fii ascultător! Fă-o să capete încredere în tine!
Dar când sunetele paşilor lor se stinseră, blocul de celule deveni un mormânt imens.
Kzinul se afla la o distanţă de aproape zece metri în această Mare a Sargaselor din metal. Patru degete cu perniţe şi un crâmpei de faţă îmblănită se vedeau din spatele unui balon de avarie. Louis n-avea cum să se apropie de el. Era posibil ca Interlocutorul să fi fost deja mort.
Printre oasele înălbite stivuite în partea de jos se zăreau aproximativ o duzină de ţeste. Oase, secole pierdute în uitare, metal ruginit şi tăcere… Louis Wu se cramponă de scuterul său, aşteptând ca forţele să i se epuizeze.
Câteva minute mai târziu, pe când moţăia, ceva se schimbă. Echilibrul se strică uşor…
Viaţa lui depindea de acest echilibru. Această dezorientare de moment îl aruncă într-o panică nebună. Privi în jurul său, neîndrăznind să-şi mişte decât ochii.
Vehiculele de metal erau la locul lor. Dar ceva se mişca…
O maşină îndepărtată se lovi de ceva, emise un scrâşnet metalic şi o lua în sus.
În sus?
Nu. Aterizase pe cel mai înalt rând de celule. Întreaga Mare a Sargaselor se scufunda uniform. Una câte una, epavele aterizau pe câte o suprafaţă plană şi rămâneau acolo.
Scuterul lui Louis se lovi violent de beton, se răsuci pe jumătate prins în turbulenţa forţelor electromagnetice şi rămase imobilizat. Louis se rostogoli de pe el.
Imediat încercă să se ridice în picioare, dar nu putu să-şi menţină echilibrul. Nu mai putea sta drept. Mâinile sale se transformaseră în nişte gheare, contorsionate de durere, nefolositoare. Rămase prăbuşit pe o parte, gândindu-se că deja era prea târziu. Probabil că scuterul Kzinului îl prinsese pe acesta dedesubt.
Scuterul Kzinului, uşor de recunoscut, se răsturnase pe o parte, două rânduri de celule mai sus. Interlocutorul era acolo, dar nu fusese prins sub vehicul. Era posibil ca la început să se fi aflat dedesubt, dar baloanele de avarie îşi făcuseră datoria şi-l protejaseră până la capăt.
Louis se târî până la el.
Kzinul era în viaţă şi respira, deşi părea inconştient. Greutatea scuterului nu-i rupsese gâtul, poate din cauză că n-avea aşa ceva. Louis reuşi cu greutate să apuce laserul de semnalizare de la centură şi-i folosi fasciculul verde şi subţire pentru a-l elibera pe celălalt dintre baloane.
Şi acum?
Louis îşi aminti că murea de sete.
Din câte îşi putea da seama, ameţeala îi trecuse. Se ridică pe nişte picioare moi, pentru a ajunge la singura sursă de apă în funcţiune pe care o ştia.
Blocul celular era alcătuit din benzi circulare, fiecare bandă reprezentând acoperişul unui rând de celule. Kzinul aterizase pe cel de-al treilea rând, numărând din centru.
Louis găsi un aeroscuter învelit practic cu rămăşiţele unor baloane de avarie. Mai era încă unul cu un pneu în jos, blocat deasupra puţului central şi echipat cu o şa cu destinaţie umană. Cel de-al treilea…
Scuterul lui Nessus căzuse în apropierea celui al Kzinului. Louis se Îndreptă într-acolo. Picioarele îl dureau atunci când păşea pe trepte. Muşchii erau prea obosiţi pentru a absorbi şocul.
Clătină din cap la vederea pupitrului de comandă. Nimeni n-ar fi putut să fure scuterul Păpuşarului. Comenzile erau incredibil de obscure. Dar, în cele din urmă, bărbatul reuşi să identifice sursa de apă.
Apa era caldă, fără gust, semănând cu apa distilată, dar neînchipuit de delicioasă.
După ce-şi astâmpără setea, încercă să mănânce o tartă din compartimentul bucătăriei. Avea un gust ciudat. Se decise să renunţe. Era posibil să conţină aditivi mortali pentru metabolismul uman. Doar Nessus putea să-l lămurească.
Îi duse apă Kzinului într-una dintre ghetele sale — primul recipient la care se gândi — şi-i turnă picăturile printre maxilare, iar acesta, deşi leşinat, le înghiţi şi surâse. Se hotărî să mai facă un transport, dar îl lăsară puterile înainte de a ajunge lângă scuterul Păpuşarului. Se ghemui pe banda de plastic a construcţiei şi închise ochii.
Salvat. Era salvat.
Ar fi trebuit să adoarmă acolo unde căzuse. Dar ceva îl deranja. Muşchii epuizaţi, crampe în braţe şi spaima de prăbuşire, care nu-l părăsise nici o clipă… şi încă ceva…
Se ridică.
— Nu-i dreptate pe lumea asta! murmură el.
Interlocutorul?
Kzinul dormea făcut covrig, cu urechile lipite de cap şi arma Slaver ţinută strâns lângă abdomen, astfel încât se vedeau numai cele două ţevi. Respiraţia îi era regulată, dar foarte rapidă. Oare se simţea bine? Numai Nessus ar fi ştiut. Până atunci, era mai bine să-l lase să doarmă.
— Nu-i dreptate! murmură din nou Louis, trăgându-şi răsuflarea.
Era singur, fără avantajele pe care le oferea sabaticalul. Era responsabil de siguranţa celorlalţi. Totodată, viaţa sa depindea de şiretenia lui Nessus, de capacitatea acestuia de a o păcăli pe femeia nebună şi pe Jumătate cheală care-i ţinea prizonieri. Mare minune dacă ar fi putut adormi. Şi totuşi…
Ochii îl găsiră şi se fixară pe el. Propriul său scuter. Propriul său scuter, trăgând după el baloanele de avarie sparte, şi cel al lui Nessus, în spatele său, şi cel al Kzinului, în spatele acestuia, şi încă un aeroscuter cu şa pentru utilizare umană, dar fără baloane de avarie. Patru aeroscutere.
Înnebunit după apă, în prima clipă nu sesizase importanţa acestui aspect. Acum, însă… Scuterul Teelei. Trebuie să se fi aflat în spatele unuia dintre vehiculele mari. Şi fără baloane de avarie. Fără baloane de avarie.
Trebuia să fi căzut atunci când scuterul se răsturnase.
Sau fusese smulsă din şa când pliul sonic se defectase la depăşirea barierei de 2 Mach…
Ce spunea Nessus? Norocul ei este fără îndoială, nesigur… Şi Interlocutoruclass="underline" Dacă norocul ar părăsi-o o singură dată, ar trebui să moară…
Era moartă. Trebuia să fie.
Am venit cu tine, pentru că te iubesc.
„Ghinion, zise Louis în sinea lui, mare ghinion pe capul meu!”
Se ghemui pe beton şi adormi.
Mai târziu se trezi brusc şi-l descoperi pe Interlocutor studiindu-l cu intensitate. Masca de blană portocalie îi făcea ochii şi mai proeminenţi.
— Poţi mânca hrana ierbivorului? îl întrebă Kzinul.
— Mi-e teamă să încerc, răspunse Louis.
Ecoul vast simţit în burta sa făcea deodată triviale toate problemele, cu excepţia uneia singure.
— Cred că dintre toţi trei eu sunt singurul care n-am o rezervă de hrană, zise Kzinul.
Privirea aceea pătrunzătoare… Louis simţi că i se ridică părul pe ceafă. Cu o voce fără inflexiuni întrebă:
— Ştii foarte bine că ai o rezervă de hrană. Întrebarea e alta: o vei folosi?
— Evident că nu, Louis. Dacă onoarea îmi cere să mor de foame în prezenţa cărnii, voi muri de foame.