Notele izbucniseră din remarcabilele gâturi, în timp ce Păpuşarul se interpunea brutal între fată şi Louis.
— Te numeşti Teela Brown, indicativ IKLUGGTYN?
Fata părea uimită, dar nu speriată.
— Într-adevăr, acesta este numele meu, dar indicativul nu mi-l amintesc. Care e problema?
— Scotocim planeta în căutarea ta de aproape o săptămână. Acum te întâlnesc la o petrecere la care particip numai din întâmplare. Voi avea ceva de discutat cu agenţii mei.
— O, nu! suspină încet Louis.
Teela dădu să se ridice, cu o oarecare stângăcie.
— Nu m-am ascuns nici de tine, nici de vreun alt… extraterestru. Încă o dată, care este problema?
— Staţi aşa! se interpuse Louis între Păpuşar şi fată. Nessus, nu există nici o îndoială că Teela Brown nu este un explorator. Alege pe altcineva!
— Dar, Louis…
— Un moment, se ridică în picioare şi Kzinul. Louis, lasă-l pe ierbivor să-şi aleagă singur echipa!
— Dar uită-te la ea!
— Uită-te la tine, Louis! Ai cel mult doi metri înălţime, eşti destul de subţirel, chiar şi pentru standardele umane. Tu eşti un explorator? Sau Nessus?
— Ce se întâmplă aici? întrebă Teela.
— Louis, propun să ne retragem în biroul tău, interveni Păpuşarul nerăbdător. Teela Brown, vreau să-ţi fac o propunere. Nu eşti obligată s-o accepţi, nici măcar s-o asculţi, dar s-ar putea s-o găseşti interesantă.
Discuţia continuă în biroul lui Louis.
— Ea se încadrează în condiţiile mele, insista Nessus. Trebuie s-o luăm în discuţie.
— Nu poate fi singura de pe Pământ!
— Nu, Louis, nici vorbă! Dar n-am fost în stare să-i contactăm pe ceilalţi.
— Şi pentru ce sunt luată în consideraţie?
Păpuşarul începu să-i explice. Din spusele sale, reieşea că fata nu călătorise niciodată mai departe de Lună şi n-avea nici o intenţie de a merge dincolo de limitele spaţiului cunoscut. Hiperpropulsorul cuantic de ordinul II nu-i stârnea interesul, şi cu atât mai puţin lăcomia. În momentul în care ea începu să caşte plictisită şi să dea semne de nervozitate, Louis interveni din nou.
— Nessus, care sunt aptitudinile pe care Teela le are atât de bine dezvoltate?
— Agenţii mei au căutat descendenţi ai Loteriilor Drepturilor de Naştere.
— Eu renunţ, cu siguranţă că eşti nebun!
— Nu, Louis, ordinele mele vin de la însuşi Cel-Din-Urmă, cel care ne conduce pe toţi. Starea sa mintală nu poate fi pusă în discuţie. Pot să mă explic?
Pentru oameni, controlul populaţiei devenise de multă vreme un lucru uşor de stăpânit. În prezent, sub pielea antebraţului pacientului se introducea un cristal minuscul care avea nevoie de un an pentru a se dizolva şi în această perioadă de timp concepţia unui copil era imposibilă. În secolele precedente, fuseseră folosite metode mai greoaie.
Populaţia Pământului fusese stabilizată, pe la mijlocul secolului douăzeci şi unu, la optsprezece miliarde. Consiliul Fertilităţii, un departament al Naţiunilor Unite, stabilea şi aplica legile de control al natalităţii. Timp de mai mult de cinci sute de ani, acestea rămăseseră neschimbate: doi copii pentru fiecare familie, în funcţie de aprecierea Consiliului. Acesta decidea cine anume putea deveni părinte şi de câte ori. Consiliul putea acorda ca recompensă un număr suplimentar de copii unui cuplu şi tot el putea să interzică complet altuia procrearea, pe baza zestrei genetice a părinţilor potenţiali.
— Incredibil! se minună Kzinul.
— De ce? Pentru că lucrurile începuseră să meargă aiurea, din cauza celor optsprezece miliarde de oameni prinşi în capcana unei tehnologii primitive.
— Dacă Patriarhia ar fi încercat să aplice o asemenea lege Kzinilor, am fi exterminat-o cu siguranţă pentru insolenţa sa.
Dar oamenii nu erau Kzini. Timp de cinci sute de ani legile fuseseră respectate. Apoi, în urmă cu două sute de ani, apăruseră unele zvonuri în legătură cu anumite manevre oculte în sânul Consiliului Fertilităţii. Scandalul se încheiase cu operarea unor modificări esenţiale în legile de control al natalităţii.
Orice individ avea acum dreptul să devină părinte o singură dată, indiferent de starea genelor sale. În plus, Drepturile de Naştere de ordinul doi şi trei puteau fi acordate în mod automat pentru un coeficient de inteligenţă foarte ridicat sau pentru posesia anumitor aptitudini psihice foarte utile, precum ochi Plateau sau capacitate de orientare absolută, sau pentru însuşiri atavice, cum ar fi telepatia, longevitatea naturală sau dantura perfectă.
Drepturile de Naştere puteau fi acum cumpărate la un curs de aproape un milion de stelari. De ce nu? Îndemânarea în a face bani era şi ea un atribut al supravieţuirii, testat în decursul timpului. În plus, astfel se reduceau tentativele de mituire.
Tot pentru Drepturi de Naştere se putea lupta şi în arenă, cu singura condiţie ca participanţii să nu-şi fi folosit încă Drepturile de ordinul întâi. Câştigătorul primea Drepturile de ordinul doi şi trei, în vreme ce învinsul îşi pierdea Drepturile de ordinul întâi şi propria viaţă. În final, totul se compensa.
— Am urmărit asemenea lupte în emisiunile voastre distractive, interveni Interlocutorul. Credeam că luptă doar pentru amuzament.
— Nu, era de-adevăratelea, îi răspunse Louis. Teela chicoti:
— Şi Loteriile?
— Au apărut la scurt timp, continuă Nessus. Chiar şi cu acceleratoarele metabolice, pe Pământ erau mai multe decese decât naşteri. În consecinţă, în fiecare an, Consiliul Fertilităţii totaliza numărul de decese şi emigrări, scădea numărul anual de naşteri şi imigrări şi depunea numărul rezultat ca Drepturi de Naştere acordate la Loteria Anului Nou. Putea participa oricine. Cu ceva noroc, puteai avea zece sau douăzeci de copii, dacă ăsta se mai putea numi noroc. Nici măcar criminalilor condamnaţi nu li se putea lua dreptul de a participa la Loterii.
— Eu însumi am avut patru copii, interveni Louis Wu. Ultimul a fost câştigat la Loterie. Îi puteaţi întâlni pe trei dintre ei dacă veneaţi cu douăsprezece ore mai devreme.
— Pare foarte ciudat şi foarte complex. Atunci când populaţia Kzinilor devine prea numeroasă, noi…
— Atacaţi cea mai apropiată colonie umană.
— Nicidecum, Louis. Ne luptăm între noi. Cu cât înghesuiala este mai mare, cu atât există mai multe şanse ca un Kzin să-l ofenseze pe altul. Problema populaţiei se reglează de la sine. Niciodată n-am ajuns la un ordin de magnitudine similar vouă pe nici o planetă.
— Cred că încep să înţeleg, reflectă Teela Brown. Părinţii mei au fost amândoi câştigători ai Loteriilor…
Râse oarecum nervos.
— … Altfel nu m-aş mai fi născut. Gândiţi-vă că bunicul meu…
— Toţi strămoşii tăi, pe o perioadă de cinci generaţii, s-au născut ca rezultat al câştigării la Loterii.
— Nu mai spune! N-am ştiut asta.
— Datele noastre sunt clare în această privinţă, o asigură Nessus.
— Întrebarea nu dispare, interveni Louis Wu. Ce importanţă are?
— Cei-ce-conduc flota noastră au emis speculaţia că locuitorii Pământului se înmulţesc pentru şansă.
— Aiurea!
Teela Brown se aplecă înainte, vizibil interesată. Fără îndoială că nu mai văzuse până atunci un Păpuşar nebun.
— Gândeşte-te la Loterii, Louis! Gândeşte-te la evoluţie! Timp de şapte sute de ani, înmulţirea voastră a fost guvernată de număr: două naşteri de persoană, doi copii pentru un cuplu. Ici şi colo, se putea acorda un al treilea drept sau se refuza chiar şi primul, din motive întemeiate — gene ale diabetului sau ceva asemănător — dar marea majoritate a oamenilor avea câte doi copii. Apoi legea a fost schimbată. În ultimele două secole, între zece şi treisprezece la sută din nou născuţii fiecărei generaţii s-au născut prin câştigarea dreptului respectiv la o Loterie. Cine îi alege pe cei care vor supravieţui şi se vor înmulţi? Pe Pământ, doar şansa. Iar Teela Brown este descendenta a şase generaţii de jucători norocoşi…