Restul echipajului s-a împărţit în două. Nouă dintre ei, inclusiv Prill, o porniseră în direcţia contrară sensului de rotaţie. Oraşul natal al lui Prill se afla în această direcţie. Ambele grupuri îşi propuseseră să călătorească de-a lungul Zidurilor de Margine, căutând enclave de civilizaţie, şi să-şi trimită reciproc ajutoare dacă aveau să descopere ceva.
Fuseseră luaţi drept zei de toţi băştinaşii întâlniţi în cale… cu excepţia celorlalţi zei. Prăbuşirea Oraşelor lăsase în urmă puţini supravieţuitori.
Unii erau nebuni. Cu toţii luau compusul de prelungire a vieţii, dacă puteau face rost de el. Cu toţii căutau enclave de civilizaţie, dar nici unul nu se gândea să-şi construiască una.
Pe măsură ce acea mână de exploratori se deplasau în direcţia contrară sensului de rotaţie, alţi supravieţuitori li se alăturaseră. Deveniseră un panteon respectabil.
În fiecare oraş găseau turnuri doborâte. Ele fuseseră înălţate după colonizarea Lumii Inelare, dar cu mii de ani înainte de perfecţionarea drogurilor tinereţii, droguri care făcuseră generaţiile următoare mai precaute. Cea mai mare parte a celor care aveau mijloacele necesare se stabileau departe de clădirile plutitoare, exceptând cazul în care erau aleşi în funcţii oficiale. Dacă erau puşi în asemenea situaţie, ei îşi instalau dispozitive de siguranţă sau generatoare de rezervă.
Câteva clădiri încă pluteau, dar majoritatea distruseseră centrul oraşelor, toate în aceeaşi clipă, în momentul în care murise ultimul receptor de energie.
La un moment dat, panteonul itinerant descoperise un oraş parţial recivilizat, locuit doar la periferii. Jocul de-a zeii n-avea cum să le slujească aici. Plătiseră o avere, în doze de drog, pentru un autobuz cu energie solară în funcţiune.
Multă vreme nu se mai întâmplase nimic, adică până când deja ajunseseră prea departe. Moralul le era la pământ, iar autobuzul se defectase. Într-un oraş distrus pe jumătate, cei mai mulţi dintre „zei” se opriseră, preferând să rămână alături de alţi supravieţuitori ai Prăbuşirii.
Dar Prill avea o hartă. Oraşul ei natal se afla drept spre tribord. Reuşise să convingă un bărbat să i se alăture şi cei doi porniseră la drum pe jos.
Bărbatul şi femeia continuaseră să se joace de-a zeii. În cele din urmă se plictisiseră unul de celălalt şi Prill plecase singură mai departe. Acolo unde calitatea de… zeu nu era de ajuns, făcea negoţ cu mici cantităţi de drog al tinereţii, cât îi mai rămăsese. Sau…
— Mai avea o metodă de a-şi impune voinţa în faţa celorlalţi, spuse Păpuşarul. A încercat să-mi explice, dar n-am înţeles.
— Cred că eu am înţeles, zâmbi Louis. Şi se poate descurca destul de bine. Are şi ea un soi de echivalent pentru tasp.
Aproape că înnebunise. Atunci când, în sfârşit, ajunsese în oraşul ei natal, era pe punctul de a-şi pierde minţile. Se stabilise în staţia de poliţie coborâtă la sol şi petrecuse sute de ore încercând să înţeleagă cum funcţiona maşinăria. Unul dintre primele lucruri pe care izbutise să le facă fusese să înalţe clădirea. Turnul în cauză avea generator propriu de energie; localnicii îl coborâseră ca măsură de precauţie după Prăbuşirea Oraşelor. Mai târziu, nu lipsise mult ca turnul să cadă şi ea să moară.
— Exista un sistem de capturare a conducătorilor de vehicule care încălcau regulile de circulaţie, încheie Nessus. A repus în funcţiune acest mecanism, nutrind speranţa să captureze pe cineva din neamul ei, un supravieţuitor al Prăbuşirii. Plecase de la premiza că pentru a pilota un vehicul aerian individul respectiv trebuie să aibă un anumit grad de civilizaţie.
— Atunci de ce vrea să-l prindă în capcană şi să-l lase total neajutorat în această maşină de vechituri ruginite? izbucni bărbatul.
— Pentru orice eventualitate. Este un semn că nebunia ei e pe sfârşite.
Louis se înfioră gândindu-se la blocul de celule de dedesubt. Coborâră carcasa păsării pe o epavă metalică şi Kzinul puse stăpânire pe ea.
— M-am gândit să facem această clădire ceva mai uşoară, spuse el, puţin mai târziu. Putem să-i reducem greutatea la aproape jumătate.
— Cum?
— Tăindu-i parterul. Dar mai înainte va trebui să-l scoatem pe Kzin de acolo. Poţi s-o convingi pe Prill să-l accepte în preajmă?
— Pot să încerc.
CAPITOLUL 22
Căutătorul
Pe Halrloprillalar o îngrozea Interlocutorul, iar Nessus era destul de precaut ca să-i dea drumul de sub influenţa taspului. Pretindea că este nevoit să-i amplifice doza de tasp de fiecare dată când îl vedea pe Kzin şi că în cele din urmă femeia avea să ajungă să se bucure de apariţia acestuia. Între timp, amândoi evitau compania Kzinului.
În consecinţă, ei aşteptau în altă parte în vreme ce Louis şi Kzinul stăteau întinşi pe burtă pe platforma de observaţie, studiind penumbra blocului celular.
— Dă-i bătaie! îl îndemnă Louis pe tovarăşul său.
Kzinul declanşă ambele fascicule.
Răsună un tunet care se repercută ca un ecou în blocul celular. Un punct incandescent apăru pe perete, la mare înălţime, chiar sub tavan. Acesta începu să se mişte încet, în sensul acelor de ceasornic, lăsând în urmă o dâră roşie strălucitoare.
— Taie bucăţi, îl sfătui Louis pe Interlocutor. Dacă întreaga masă se separă dintr-o dată, vom fi azvârliţi ca nişte muşte de pe un câine care se scutură.
Ascultător, Kzinul schimbă unghiul tăieturii.
Cu toate acestea, clădirea basculă atunci când căzu prima bucată. Louis se agăţă de podea. Prin deschiderea apărută văzu lumina soarelui, oraşul şi oamenii.
Dar nu reuşi să aibă o perspectivă direct în jos până ce o jumătate de duzină de bucăţi n-o luară şi ele pe urmele celei dintâi.
Văzu un altar din lemn şi o machetă confecţionată din metal argintiu, de formă rectangulară de pe care se ridica o cupolă parabolică. Altarul putu fi observat doar o clipă, până când următoarea masă de structură decupată căzu în apropierea lui şi îşi împrăştie resturile în toate direcţiile. După aceea nu mai rămase decât praf şl metal încovoiat. Oamenii o luaseră la fugă cu mult timp înainte.
— Închipuie-ţi, o groază de lume în inima unui oraş abandonat, la mulţi kilometri distanţă de ogoare! se plânse pământeanul lui Nessus. O distantă de o zi. Ce naiba fac ăştia aici?
— O slăvesc pe zeiţa Halrloprillalar. Ei sunt sursa de hrană a lui Prill.
— Aha! Îi aduc ofrande…
— Desigur. Nu înţeleg, însă, ce te deranjează…
— Ar fi putut fi loviţi.
— Poate că unii au şi fost loviţi.
— Şi cred că am văzut-o pe Teela, acolo jos. Doar pentru o clipă.
— Prostii, Louis! Să testăm forţa noastră motoare?
Scuterul Păpuşarului era îngropat într-o gogoaşă gelatinoasă de plastic transparent. Nessus se aşeză lângă pupitrul lăsat liber. Fereastra panoramică le oferea o vedere impresionantă a oraşului: docurile, turnurile plutitoare plate ale Centrului Civic, jungla în expansiune care probabil fusese cândva un parc… Toate la aproape o mie de metri sub ei.
Louis îşi compuse o poză de paradă. Ca model de inspiraţie pentru echipajul său, eroicul comandant stă în mijlocul punţii de comandă. Motoarele tip rachetă deteriorate pot exploda la prima solicitare, dar riscul e necesar. Navele de război Kzinti trebuie oprite înainte de a se apropia de Pământ!