— Ai perfectă dreptate! îi zise Louis în limba lui.
Prill îşi încleştă pumnii, furioasă, deoarece batjocura era clară.
— Uri bărbat de treizeci de ani ar fi o păpuşă în mâinile tale, continuă el. Numai că eu sunt puţin mai bătrân.
Şi râse din nou.
— Unde ţine maşina? susură Prill.
În întuneric femeia alunecă spre el — o umbră senzuală. Scalpul ei strălucea uşor, părul negru i se răsfiră pe umeri. Louis simţi cum i se opreşte respiraţia. Totuşi, în cele din urmă îşi găsi cuvintele:
— Este lipită de scheletul său, sub piele. Într-unul dintre capete.
Prill scoase un sunet ca un sughiţ. Trebuia să fi înţeles: jucăria era implantată în mod chirurgical. Se răsuci scurt pe călcâie şi părăsi încăperea.
Bărbatului îi trecu prin minte s-o urmeze. O dorea mai mult decât era dispus s-o recunoască. Dar îşi aminti că exista riscul ca ea să-i anihileze personalitatea. În plus, scopurile ei nu se potriveau întru totul cu ale sale.
Şuierul vântului crescu în mod treptat. Somnul lui Louis deveni agitat… şi se transformă într-un vis erotic.
Deschise ochii.
Prill îngenunchease, încălecându-l ca pe o sanie, plimbându-şi degetele uşor pe pieptul şi pe abdomenul său. Şoldurile i se mişcau în mod ritmic şi Louis începu să se mişte şi el, drept răspuns. Femeia îl strunea ca pe un instrument muzical.
— Când am să termin, o să-mi fii dator! cârâi ea.
În vocea ei se distingea plăcerea, dar nu plăcerea femeii născută din desfătarea bărbatului. Era simţământul unei puteri ce o înlănţuia.
Atingerea ei era la fel de fluidă ca un sirop. Prill cunoştea un secret străvechi şi teribil, şi anume că fiecare femeie se năştea cu un fel de tasp a cărui putere devenea nelimitată, dacă învăţa să se folosească cum trebuia de el. S-ar fi folosit de acest tasp şi apoi s-ar fi retras, şi iar s-ar fi folosit şi s-ar fi retras, până când Louis ar fi implorat să-i fie acordat dreptul de a o servi…
Ceva se schimbase în ea. Figura inexpresivă nu trăda nimic, dar bărbatul îi auzi icnetele de plăcere şi-i simţi o modificare în mişcări. Continuă să se mişte, până când ajunseră în acelaşi timp la final.
Femeia rămase lângă el toată noaptea. Din când în când, se trezeau şi făceau dragoste, apoi adormeau la loc. Dacă în decursul acestor episoade Prill simţi dezamăgirea, nu o arătă sau Louis nu o putu sesiza. Ştia doar că încetase să-l mai folosească ca pe un instrument muzical. Acum cântau într-un duet.
Ceva se întâmplase cu ea. Louis bănuia cam despre ce era vorba.
Zorile se iviră cenuşii, mirosind a furtună. Vântul urla în jurul bătrânei clădiri. Ploaia spăla fereastra panoramică de pe puntea de comandă şi intra prin ferestrele sparte de sus. Improbabilul ajunsese foarte aproape de Ochiul furtunii.
Louis se îmbrăcă şi părăsi puntea de comandă. Îl găsi pe Nessus pe culoar.
— Ei, tu! urlă el. Păpuşarul înlemni.
— Ce s-a întâmplat, Louis?
— Ce i-ai făcut lui Prill noaptea trecută?
— Mai degrabă, ar trebui să-mi fii recunoscător! Individa încerca să te controleze, să te condiţioneze pentru a se putea folosi apoi de tine. Am auzit toată discuţia…
— Ai folosit taspul asupra ei.
— l-am oferit o doză de trei secunde de intensitate medie în timp ce eraţi angajaţi în activitatea voastră de reproducere. Acum ea este cea condiţionată.
— Monstrule! Eşti un monstru egoist!
— Nu te apropia mai mult, Louis!
— Prill este un om cu voinţă proprie.
— Şi cum rămâne cu propria ta voinţă?
— Nu mă pândea nici un fel de pericol! Nu mă poate controla!
— Cumva te deranjează şi altceva, Louis? Nu-ţi face probleme: nu sunteţi primul cuplu uman pe care i-am văzut reproducându-se. A trebuit să ştiu totul despre specia voastră. Nu te apropia mai mult, Louis!
— Nu aveai dreptul!
În mod sigur, pământeanul nu intenţionase câtuşi de puţin să-i facă vreun rău Păpuşarului. Îşi încleştase furios pumnii, dar nu avusese de gând să se folosească de ei. Furios, înaintă…
Si, în aceeaşi clipă, fu în extaz.
Se trezi în mijlocul celei mai mari bucurii pe care o simţise vreodată, fiind totodată conştient de faptul că Nessus folosea taspul asupra sa. Fără să-şi lase timp să mai analizeze consecinţele, îşi luă avânt.
Îşi folosi toată forţa pentru a se smulge de sub acţiunea taspului. Nu era mare lucru, dar se folosi de ea pentru a-l lovi pe Păpuşar în laringe, sub maxilarul stâng.
Consecinţele se dovediră a fi hidoase. Nessus făcu „hâc”, se poticni, dându-se îndărăt, şi opri acţiunea taspului…
Greutatea tuturor regretelor moştenite de oameni se prăbuşi pe umerii lui Louis Wu. Bărbatul se întoarse cu spatele şi se îndepărtă. Dorea să plângă, dar, mai mult decât atât, nu voia ca Păpuşarul să-i vadă faţa.
Hoinări la întâmplare fără a recepta nimic altceva decât vidul din interiorul său. Numai coincidenţa îl aduse în dreptul scării principale.
Fusese pe deplin conştient de ceea ce se întâmpla cu Prill. Aflat în echilibru deasupra unui hău de treizeci de metri, arsese de nerăbdare să-l vadă pe Nessus folosindu-şi taspul asupra ei. Văzuse electrozi implantaţi în craniu şi ştia ce efecte provocau aceştia.
Condiţionare! Ca şi cum ar fi fost vorba de un animal de laborator! Iar Prill îşi dădea seama de acest lucru. Noaptea trecută reprezentase ultima ei încercare temerară de a se elibera de sub puterea taspului.
Acum Louis simţea pe propria-i piele cu ce anume se luptase femeia.
— N-ar fi trebuit să fac una ca asta, îşi zise Louis. O să mă străduiesc să şterg totul cu buretele.
Chiar şi într-o asemenea disperare neagră, expresia era caraghioasă. Nu puteai şterge cu buretele o asemenea experienţă.
Din nou, coincidenţa îl făcu să coboare treptele în loc să le urce, sau poate că subconştientul îşi amintise ceva ce el uitase.
Vântul urla în jurul său, împroşcându-l cu stropi de ploaie din fiecare direcţie în momentul în care atinse platforma de observaţie. Ceva din afara acesteia îi atrase atenţia. Începea să-şi aline durerea apărută odată cu dispariţia efectului de tasp.
Cândva, Louis Wu îşi jurase să trăiască veşnic.
Acum, mult mai târziu, cunoştea obligaţiile implicate de o astfel de hotărâre.
— Trebuie s-o vindec, vorbi el cu voce tare. Dar cum? Nu există simptome de retragere fizică… totuşi, asta nu-i va fi de mare ajutor, dacă ea va lua hotărârea să păşească printr-o fereastră spartă. Cum mă pot vindeca eu însumi?
Căci o parte minusculă din el încă striga de dorul taspului şi niciodată acest strigăt nu avea să se mai oprească.
Obişnuinţa drogului nu reprezenta altceva decât un produs al memoriei. Nu trebuia decât s-o imobilizeze undeva pe Prill, punându-i la îndemână o rezervă de drog al tinereţii, şi în timp memoria avea să se înceţoşeze…
— La naiba! Avem nevoie de ea!
Femeia ştia foarte multe lucruri despre camera maşinilor de pe Improbabil şi, ca atare, nu putea fi înlocuită. Trebuia să-i silească pe Nessus să nu mai folosească taspul şi, în paralel, s-o ţină o vreme sub observaţie. La început probabil că avea să fie cumplit de deprimată…
Brusc, mintea lui Louis sesiză ceea ce ochii săi vedeau de o bună bucată de vreme.
Vehiculul se afla dedesubtul platformei de observaţie, la o distanţă de aproximativ şapte metri. În formă de săgeată, cu deschideri înguste pentru hublouri, acesta sălta fără putere în bătaia vânturilor înconjurătoare, prins într-o capcană electromagnetică pe care nimeni nu-şi amintise s-o decupleze.