Louis privi o singură dată cu atenţie, pentru a fi sigur că ceea ce vedea în spatele ecranelor de vânt era o faţă. Apoi se năpusti pe trepte, în sus, strigând după Prill. Nu cunoştea cuvintele necesare, dar o apucă de umăr, o împinse în josul scării şi-i arătă despre ce era vorba. Ea încuviinţă din cap, după care alergă să acţioneze comenzile capcanei. Săgeata se lipi de marginea platformei. Primul ocupant se târî afară folosindu-şi ambele braţe pentru sprijin, deoarece vântul sufla ca un uragan.
Era Teela Brown. Louis nu părea prea surprins.
Al doilea ocupant al vehiculului era un arhetip atât de ostentativ, încât bărbatul izbucni în hohote de râs. Tânăra arboră o expresie distantă, semn că era surprinsă şi jignită.
Pătrunseră în Ochiul furtunii. Vântul se năpustea prin puţul scării care ducea la platforma de observaţie, şuiera pe coridoarele primului etaj şi ieşea prin ferestrele sparte de la niveluri superioare.
Încăperile fuseseră invadate de stropi de ploaie.
Teela, însoţitorul ei şi echipajul Improbabilului se adunaseră în dormitorul lui Louis, pe puntea de comandă. Însoţitorul brunet al Teelei discuta grav cu Prill într-un colţ, ceea ce n-o împiedica pe aceasta să-l supravegheze cu un ochi atent atât pe Kzin, cât şi fereastra panoramică. Ceilalţi o înconjuraseră pe Teela care începuse să-şi spună povestea.
Echipamentele poliţiei distruseseră cea mai mare parte a dispozitivelor scuterului său. Locatorul, intercomunicaţia, pliul sonic şi bucătăria se făcuseră praf într-o clipită.
Teela supravieţuise deoarece pliul sonic avea prin construcţie o caracteristică de undă staţionară. Ea simţise curentul de aer şi acţionase imediat retrocâmpul, înainte ca vântul cu viteza de 2 Mach să-i smulgă capul de pe umeri. În câteva secunde coborâse sub viteza maximă admisă pe teritoriul oraşului. Capcana fusese pe cale să-i distrugă vehiculul, dar îşi încetase acţiunea. În momentul în care curentul de aer pătrunsese prin efectul stabilizator creat de pliul sonic, viteza lui era tolerabilă.
Dar Teela era departe de a fi calmă. Trecuse prea aproape de moarte în Ochiul furtunii. Acest al doilea atac survenise prea rapid. În consecinţă, îşi condusese scuterul în jos, căutând prin întuneric un loc de aterizare. Găsise o piaţetă înconjurată de magazine. Era luminată: uşile ovale ale acestora străluceau în nuanţe de portocaliu. Scuterul aterizase izbindu-se cu putere de sol, dar atunci nu-i păsa de asta. Era jos.
Tocmai descălecase când scuterul se înălţase din nou. Mişcarea o aruncase peste cap. Se ridicase în patru labe, scuturându-şi pletele şi încercând să-şi limpezească mintea. Când privise în sus, scuterul nu mai era decât o mică siluetă în formă de clopot.
Teela începu să plângă.
— Probabil că ai încălcat o interdicţie de parcare, îşi dădu Louis cu părerea.
— Nu-mi păsa ce se întâmplase. Mă simţeam… Fata nu-şi găsi cuvintele, dar încercă totuşi să-şi continue descrierea: Doream să spun cuiva că m-am pierdut. Dar nu era nimeni în apropiere. Prin urmare, m-am aşezat pe una din treptele de piatră şi am început să plâng. Am plâns ore întregi. Mi-era frică să plec de acolo pentru că ştiam că veţi veni după mine. Atunci a apărut el.
Teela făcu un semn cu capul către escorta ei, apoi povesti mai departe:
— A fost surprins să mă găsească acolo. M-a întrebat ceva, însă nu l-am înţeles. Dar a încercat să mă liniştească. Am fost fericită că se afla acolo, chiar dacă nu mă putea ajuta în vreun fel.
Louis dădu din cap în tăcere. Teela s-ar fi încrezut în oricine. În mod inevitabil ar fi cerut ajutor primului străin care ar fi trecut pe acolo. Şi ar fi fost în perfectă siguranţă procedând astfel.
Însoţitorul ei era neobişnuit.
Era un adevărat erou. Puteai spune asta dintr-o privire, fără să-l fi văzut luptându-se cu dragonii. Nu era nevoie decât să te uiţi la muşchii lui, la statura lui, la sabia din metal negru… Avea trăsături dure, aducând cu cele ale efigiei din castelul numit Cerul. În plus, i se adresa lui Prill într-un mod extrem de curtenitor, aparent fără a sesiza că aparţinea altui sex. Oare se comporta aşa pentru că Prill era femeia altui bărbat?
Era proaspăt ras. Sau, mai probabil, era pe jumătate Inginer. Avea părul lung, blond cenuşiu şi nu prea curat, cu o tăietură nobilă. În jurul taliei purta un fel de fustanelă, confecţionată din pielea unui animal.
— Mi-a dat să mănânc, continuă Teela. M-a îngrijit. Patru bărbaţi au încercat să ne jefuiască ieri şi el i-a pus pe fugă doar cu sabia! Dar lucrul cel mai important este că a învăţat destul de multă interplanetară în doar câteva zile.
— Serios?
— Are destulă experienţă în domeniul limbilor străine.
— Asta a fost cea mai nedreaptă remarcă!
— Poftim?
— Las-o baltă! Continuă!
— E bătrân, Louis. A luat o doză masivă de ceva similar acceleratorului metabolic, cu multă vreme în urmă. Spune că a cumpărat-o de la un vrăjitor rău. Este atât de bătrân, încât bunicii săi îşi amintesc Prăbuşirea Oraşelor. Şi ştii cum îşi petrece viaţa? — Zâmbetul ei deveni răutăcios. — … Este angajat într-un fel de aventură. Cu mult timp în urmă a făcut un jurământ că va merge până la baza Arcadei. Pentru asta se zbate de sute de ani.
— La baza Arcadei?
Tânăra încuviinţă din cap. Zâmbea, părând că apreciază gluma, dar privirea ei trăda şi altceva. Louis mai descifrase iubire în ochii Teelei, dar niciodată tandreţe.
— Şi eşti mândră de el din cauza asta?! Prostuţă mică, nu ştii că nu există nici o Arcadă?
— Ba da.
— Şi atunci de ce nu-i spui?
— Dacă-i spui tu, am să te urăsc. A irosit prea mult timp căutând-o. Şi face numai fapte bune. Cunoaşte câteva meşteşuguri simple şi le răspândeşte de-a lungul Inelului în călătoria sa.
— Câtă informaţie poate purta cu el? Nu pare a fi prea inteligent.
— Nu este.
Din tonul Teelei reieşea asta.
— Dar dacă voi călători cu el, îi voi putea învăţa pe băştinaşi infinit mai multe lucruri.
— Ştiam că o să vină şi asta! murmură Louis, resimţind o durere surdă.
Oare ea ştia că-l rănise? Probabil că acum puţin îi păsa de el.
— Am rămas în piaţă aproape o zi, înainte ca să-mi dau seama că veţi veni după scuterul meu, şi nu după mine. El mi-a vorbit despre Hal… mă rog,… despre zeiţa aceea, despre turnul plutitor şi despre vehiculele prinse în capcană. Prin urmare, am mers acolo. Am stat în preajma altarului, aşteptând să vă observ scuterele. Apoi clădirea a început să se desfacă în bucăţi. După aceea, Căutătorul…
— Căutătorul?
— Ăsta-i numele pe care şi l-a ales singur. Când cineva îl întreabă de ce, el îl lămureşte că se află în drum spre baza Arcadei şi îl poate povesti despre aventurile pe care le-a avut în cale… Înţelegi?
— Mda.
— Aşadar, Căutătorul a început să verifice motoarele tuturor vechilor vehicule. Mi-a spus că piloţii obişnuiau să-şi oprească motoarele atunci când erau prinşi de poliţie, astfel încât ele să nu se ardă.
Louis, Kzinul şi Nessus schimbară între ei priviri ce exprimau uimirea. Jumătate dintre maşinile alea vechi ar fi putut fi încă utilizabile!
— Am găsit un vehicul care funcţiona, continuă Teela. Vă urmăream, dar exista riscul să vă pierdem în întuneric. Din fericire, câmpul-capcană ne-a prins pentru depăşire de viteză.
— Din fericire, fireşte! mormăi Louis. Cred că am auzit zgomotul sonic noaptea trecută, dar nu sunt sigur…