— Şi să mă scăpaţi, ca din greşeală…
— Nu-i mai periculos decât lucrurile pe care le-ai făcut tu aici.
— Dar atunci când mi-am asumat anumite riscuri, am făcut-o în scopul de a obţine informaţii. Acum am adunat suficiente date despre Lumea Inelară ce le vor fi folositoare semenilor mei. Dacă-mi risc viaţa, s-ar putea să nu mă mai întorc acasă cu aceste cunoştinţe. Louis, uite firul de care aveai nevoie!
Bărbatul dădu din cap gânditor.
Deasupra unei jumătăţi a oraşului — care era situată pe direcţia sensului de rotaţie era aşternut un nor de fum negru. Din felul în care se agăţa de peisaj se putea deduce că era dens şi greu. Un obelisc plin de ferestre din apropierea centrului străpungea acea masă. Restul rămânea acoperit.
Fără îndoială că era firul pătratelor de umbră. Dar se strânsese într-o cantitate imensă!
— Cum putem transporta aşa ceva?
— N-am nici o idee, mormăi Louis. Mai bine haideţi să coborâm şi să aruncăm o privire…
Îşi fixaseră clădirea plutitoare în sensul de rotaţie faţă de altar. Nessus nu opri motoarele de sustentaţie, menţinând nava improvizată la mică distanţă de sol. Platforma de observaţie de deasupra celulelor închisorii deveni rampa de aterizare a Improbabilului. Masa clădirii ar fi sfărâmat-o.
— O să găsim o modalitate de a manevra chestia aia, zise Louis. O mănuşă împletită din acelaşi tip de fir ar rezolva problema. Sau l-am putea ridica într-o lingură făcută din material de fundaţie…
— Nu dispunem nici de una, nici de alta, interveni Kzinul. Ar fi mai bine să le cerem ajutor băştinaşilor. Ar fi posibil să mai aibă vechi legende, vechi unelte, vechi relicve sfinte. Mai mult, în trei zile poate că au reuşit să înveţe cum să mânuiască firul.
— Atunci trebuie să vin cu voi! Păpuşarul îşi luă inima în dinţi, deşi tremura vizibil. Kzinule, gradul tău de stăpânire a limbajului este inadecvat. Trebuie s-o lăsăm pe Halrloprillalar să ridice la nevoie clădirea. Doar dacă… Louis, oare băştinaşul iubit al Teelei poate fi convins să se tocmească pentru noi?
Pământeanul simţi că i se face greaţă când auzi vorbindu-se despre Căutător în asemenea termeni. Muşcă:
— Nici măcar Teela nu-l consideră un geniu. Eu personal n-aş avea încredere în el, darămite să-l mai şi las să se tocmească în locul nostru…
— Nici eu. Dar spune-mi, chiar ai nevoie de firul ăsta?
— Nu ştiu. Dacă ideea respectivă nu mi-a fost insuflată de drogurile de vise, atunci avem nevoie de el. Altfel…
— Las-o baltă, Louis! Vin şi eu.
— Nu trebuie să ai încredere în puterea mea de judecată…
— Am să merg!
Păpuşarul tremura din nou. Cel mai neplăcut lucru în privinţa vocii lui Nessus era că aceasta putea fi atât de clară, de precisă, încât nu lăsa niciodată să se strecoare urma vreunei emoţii.
— Ştiu că avem nevoie de fir, continuă el. Oare prin ce coincidenţă firul a ajuns să cadă chiar în drumul nostru? Până acum, toate coincidenţele ne conduceau spre Teela Brown. În tot cazul, dacă n-am avea nevoie de fir, acesta nu s-ar afla aici.
Louis se relaxă, dar nu din cauză că argumentaţia Păpuşarului avea sens, ci pentru că ea îi întărea convingerile proprii. În consecinţă, păstră doar esenţa acestei senzaţii de liniştire, fără a-i mai atrage atenţia lui Nessus asupra prostiilor pe care le debita.
Coborâră în şir indian pe rampa de observaţie şi ieşiră de sub umbra Improbabilului. Louis avea asupra sa laserul de semnalizare. Kzinul ţinea strâns arma Slaver şi, în timp ce mergea, muşchii i se mişcau aidoma unor fluide pe sub blana lungă de numai câţiva centimetrii Nessus era aparent neînarmat. El prefera taspul şi lovitura cu piciorul din spate.
Căutătorul mergea la o anumită distanţă de ei, ţinându-şi pregătită sabia de metal negru. Era gol în întregime, cu excepţia fustanelei de piele galbenă. Şi muşchii săi jucau la fel ca ai Kzinului.
Teela era neînarmată.
Dacă n-ar fi avut loc târgul din acea dimineaţă, aceştia doi din urmă ar fi aşteptat la bordul Improbabilului. Fusese greşeala lui Nessus. Louis îl folosise pe Păpuşar ca interpret când se oferise să i-o vândă Căutătorului pe Teela Brown.
Acesta încuviinţase sobru şi oferise în schimb o capsulă de drog al tinereţii, valorând aproape cincizeci de ani de viaţă.
— Accept! zisese Louis.
Fusese o ofertă valoroasă, deşi Louis n-avea nici o intenţie să înghită chestia aia. Cu siguranţă, drogul nu fusese testat pe cineva care, precum Louis Wu, folosise acceleratoare metabolice în ultimii 170 de ani.
Mai târziu, Nessus îi explicase în interplanetară:
— N-am vrut să-l insult sau să sugerez că o consideri pe Teela ieftină, aşa că am ridicat preţul. El este acum proprietarul Teelei, iar tu ai capsula pe care poţi s-o analizezi atunci când te vei întoarce pe Pământ. În plus, Căutătorul îţi va fi gardă personală, apărându-te împotriva oricărui inamic posibil până în momentul în care vom intra în posesia firului…
— Are de gând să ne protejeze cu acel ridicol cuţit de bucătărie, lung de un metru?
— Asta a fost doar ca să-l flatez, Louis.
Bineînţeles, Teela insistase să-l însoţească. Acum Căutătorul era bărbatul ei şi nu putea să-l lase singur, mai ales că mergea să înfrunte pericolele. Louis se întreba dacă nu cumva Păpuşarul contase pe asta. Teela era doar talismanul personal al lui Nessus…
Cerul era acoperit — lucru perfect normal, în apropierea Ochiului furtunii. În lumina cenuşie a amiezii se îndreptară spre norul negru, înalt de zeci de etaje.
— Nu-l atingeţi! îl preveni Louis, amintindu-şi de vorbele preotului. O fată îşi pierduse câteva degete încercând că apuce o bucată de fir.
Chiar şi din apropiere arăta ca un fum negru. Nu puteai privi prin el spre oraşul în ruine, în încercarea de a distinge clădirile cu ferestre fagure ale periferiilor şi cele câteva turnuri cu acoperiş plat care ar fi putut fi magazine dacă acesta ar fi fost un oraş uman. Se aflau toate acolo, în interiorul norului, de parcă un incendiu ar fi bântuit în apropiere.
Puteai observa firul negru dacă-ţi apropiai ochii la câţiva centimetri de el, dar imediat începeai să lăcrimezi şi firul dispărea. Era atât de subţire încât părea aproape invizibil. Semăna foarte mult cu monofilamentul Sinclair, iar acesta era periculos.
— Încearcă să foloseşti arma Slaver, îi sugeră Louis Kzinului. Vezi dacă-l poţi tăia…
O fâşie de lumini scânteietoare apăru în interiorul norului.
Probabil că fusese o blasfemie. Luptaţi cu lumină? Dar băştinaşii plănuiseră pesemne mai demult să-i distrugă pe străini. Când se iviră luminiţele de Crăciun, ţipete animalice izbucniră din toate direcţiile. Bărbaţi îmbrăcaţi în pături din petice colorate ieşiră din clădirile înconjurătoare, urlând şi fluturând… săbii şi coase?
„Sărmani albinoşi!” gândi Louis şi se apucă să-şi regleze laserul pe fasciculul subţire şi putere mare.
Săbiile uşoare şi armele laser fuseseră folosite pe toate planetele. Instrucţia lui Louis se încheiase de peste un secol, dar războiul pentru care se antrenase nu mai avusese loc.
Numai că regulile erau prea simple ca să fie uitate…
Cu cât mai înceată e rotirea, cu atât mai adâncă e tăietura.
Dar Louis îşi rotea fasciculul în bucle rapide şi largi. Bărbaţii se dădeau înapoi, ţinându-se cu braţele de abdomen, fără ca feţele lor păroase să trădeze vreun sentiment. Când sunt mulţi inamici, roteşte repede. Taie cât mai mulţi dintre inamici, fă-le răni adânci de câţiva centimetri! Sileşte-i să-şi încetinească mişcările!