În mod clar Kzinul era preocupat de altceva. Totuşi, el continuă să-l chestioneze pe pământean:
— A fost din nou norocul Teelei Brown?
— Aşa cred.
— De ce? În ce fel rănirea Păpuşarului ar fi ajutat-o pe Teela?
— Ar fi trebuit s-o vezi prin ochii mei, răspunse Louis. Era… unilaterală atunci când am cunoscut-o. Ca şi cum…
Fraza pe care o folosise îi deşteptase amintiri de mult uitate, aşa încât continuă:
— În poveste era vorba de o fată. Eroul avea o vârstă medie, era foarte cinic şi o căuta pretutindeni, din cauza legendei care circula despre ea. Iar atunci când a găsit-o, n-a mai fost sigur dacă legendele erau adevărate. Asta până când ea s-a întors. Atunci el a văzut că fata era goală pe dinăuntru: purta doar masca flexibilă a unei fete. Ea nu putea fi rănită, Kzinule! Asta dorea omul ăla. Toate femeile din viaţa sa sfârşeau prin a fi rănite, iar el căuta să spulbere acel blestem. În cele din urmă, tipul n-a putut suporta gândul că n-o putea răni şi s-a sinucis.
— Nu înţeleg nimic din toate bazaconiile astea, Louis!
— Când a sosit aici, Teela nu era decât masca unei femei. Nu fusese niciodată rănită. Personalitatea ei nu era umană.
— Şi ce era rău în asta?
— Deoarece ea fusese proiectată să fie om înainte ca Nessus s-o transforme în altceva. Să-l ia naiba! Vezi ce a făcut? A proiectat un zeu atotputernic aşa cum şi l-a închipuit el, la modul ideal, şi a obţinut-o pe Teela Brown. Ea este tot ceea ce şi-ar dori un Păpuşar să fie. Nu poate fi rănită. Nici măcar nu se poate simţi jignită, cu excepţia cazului în care acest lucru este tot spre binele ei. Din acest motiv a venit aici. Lumea Inelară este locul potrivit pentru ea, deoarece îi oferă întreaga gamă de experienţe necesare pentru a deveni complet umană. Mă îndoiesc de faptul că Loteriile Drepturilor de Naştere au produs multe exemplare care să-i semene. În cazul ăsta toţi ar fi trebuit să beneficieze de acelaşi noroc şi, ca atare, să se afle la bordul Mincinosului. Aşadar Teela a fost mai norocoasă decât ei. Şi totuşi… ar fi posibil să existe mulţi ca Teela Brown pe Pământ! Viitorul va arăta cât se poate de ciudat atunci când toţi aceştia vor deveni conştienţi de puterea lor. Noi, muritorii obişnuiţi, vom fi siliţi prin forţa lucrurilor să ne dăm repede la o parte din calea lor.
— Şi ce e cu capul ierbivorului?
— Ea nu poate simţi vreun sentiment de compasiune în faţa durerii altuia. Poate că avea nevoie să-şi vadă rănit un bun prieten. N-ar fi exclus ca norocul ei să nu se fi sinchisit de ceea ce i s-a întâmplat lui Nessus. Ştii de unde am făcut rost de garou? Teela a observat de ce anume aveam nevoie şi a găsit ceea ce putea fi folosit. Probabil că pentru prima dată în viaţa ei a reacţionat cum trebuie într-o situaţie de criză.
— Şi de ce ar fi trebuit s-o facă? Norocul ei ar fi protejat-o…
— Niciodată n-ar fi ştiut că poate reacţiona cum trebuie în asemenea situaţii. Niciodată n-a avut prea multe motive să aibă încredere în sine.
— Pe legea mea dacă înţeleg!
— A-ţi cunoaşte limitele este o etapă a unui proces de maturizare. Teela nu se putea maturiza, nu putea deveni un adult fără să facă faţă unei situaţii de criză.
— Asta trebuie să fie o caracteristică pur umană, zise Kzinul.
Louis îi interpretă remarca ca pe o recunoaştere a unei confuzii totale.
Văzând că tovarăşul lui nu intenţiona să-i răspundă, Interlocutorul adăugă:
— Mă întreb dacă e bine să parcăm Improbabilul mai sus decât turnul căruia băştinaşii îi spun Cerul. S-ar putea să considere această acţiune drept o blasfemie. Dar asemenea raţionamente sunt inutile atunci când norocul Teelei Brown guvernează evenimentele…
Louis încă nu reuşise să vadă obiectul pe care felina îl ţinea atât de protector.
— Te-ai întors după cap? Dacă ai făcut-o, ţi-ai pierdut vremea. Nu avem cum să-l congelăm.
— Nu, Louis!
Interlocutorul scoase la iveală un obiect de mărimea unui pumn şi de forma unui titirez.
— …Nu-l atinge! S-ar putea să-ţi halească nişte degete.
— Degete? Oh!
Capătul subţiat în formă de picătură de apă al titirezului se ascuţea, iar vârful acelui ac se prelungea, devenind firul negru care lega pătratele de umbră.
— Ştiam că băştinaşii pot mânui firul de vreme ce au instalat capcana în care a căzut Nessus, explică Interlocutorul. M-am întors să văd cum au procedat.
Au descoperit unul dintre capete. Presupun că la capătul celălalt nu există decât fir simplu, rupt la mijloc în momentul în care l-am agăţat cu Mincinosul. Acesta, însă, probabil că a sărit din locaşul său de pe un pătrat de umbră. Am fost norocoşi că l-am găsit…
— Mi se pare prea frumos… În fine, îl putem târî în urma noastră. Firul n-ar trebui să se agaţe de ceva pe care să nu-l poată despica.
— Încotro mergem de aici, Louis?
— Spre tribord. Înapoi la Mincinos.
— Ai dreptate! Trebuie să-l instalăm pe Nessus în spitalul automat de pe navă. Şi apoi?
— Vom vedea.
Îl părăsi pe Kzin ce păzea mânerul în formă de picătură pentru a aduce ce mai rămăsese din cantitatea de plastic electrorigidizabil. Folosiră o doză dublă ca să fixeze mânerul de un perete şi apoi descoperiră că n-aveau cum să treacă un curent prin el. Arma Slaver le-ar fi fost de folos, dar era pierdută. Era o frustrantă situaţie de urgenţă.
În cele din urmă Louis descoperi că bateria lanternei sale mai putea asigura suficient curent prin plastic pentru a-l putea rigidiza.
Capătul mânerului care făcea legătura cu firul era îndreptat spre babord.
— Îmi amintesc că puntea de comandă era cu faţa spre tribord, zise Kzinul. Dacă nu-i aşa, va trebui s-o luăm de la capăt. Firul trebuie să se târască mereu în urma noastră.
— S-ar putea să meargă, răspunse pământeanul.
Nu era sută la sută convins… dar nu se putea pune problema să ia la bord întregul fir. Erau nevoiţi să-l lase să se târască în urma lor. Probabil că nu se va agăţa de nimic prin care să nu poată trece.
Îi găsiră pe Teela şi pe Căutător în camera motoarelor. Acolo se mai afla şi Prill, care lucra la dispozitivul de sustentaţie.
— De aici o luăm în direcţii opuse, spuse brusc Teela. Femeia asta zice că poate acosta lângă castelul plutitor. Vom trece printr-o fereastră direct în sala de banchete.
— Şi apoi? Veţi fi prizonieri, cu excepţia cazului în care veţi reuşi să deblocaţi comenzile motoarelor de asigurare a sustentaţiei.
— Căutătorul zice că are unele cunoştinţe de magie. Sunt sigură că se va descurca.
Louis nu încercă deloc s-o facă să se răzgândească. Era la fel de înspăimântat de ideea de a se aşeza în calea Teelei Brown ca şi de ideea de a opri o turmă înfuriată doar cu mâinile goale. Nu izbuti să-i adreseze decât o frază banală:
— Dacă vreodată ai greutăţi în descifrarea comenzilor, n-ai decât să apeşi la întâmplare pe butoane.
— O să-mi amintesc, râse ea, apoi adăugă pe un ton mai sobru: ai grijă de Nessus!
Zece minute mai târziu, Teela şi Căutătorul părăseau Improbabilul fără alt rămas bun. Louis avea capul plin de cuvinte, dar nu le rosti. Ce i-ar fi putut spune despre propria ei putere? Trebuia să şi-o descopere prin încercări, atâta timp cât norocul avea s-o menţină în viaţă.
În următoarele ore corpul Păpuşarului se răci ajungând să semene cu un cadavru. Luminile de pe panoul de prim ajutor rămaseră aprinse, chiar dacă erau la fel de indescifrabile. Probabil că Păpuşarul intrase în vreo formă oarecare de hibernare.