CAPITOLUL 3
Teela Brown
Teela chicoti neştiutoare.
— Fii serios! interveni Louis Wu. Nu te poţi înmulţi pentru şansă, aşa cum nu te poţi înmulţi pentru obţinerea unor ochi frumoşi.
— Şi cu toate acestea, voi vă înmulţiţi şi pentru obţinerea unor indivizi telepaţi.
— Nu-i acelaşi lucru. Telepatia nu-i o forţă paranormală. Mecanismele implicate în lobul parietal drept au fost bine cartografiate. Pur şi simplu, ele nu funcţionează pentru cei mai mulţi.
— Odinioară, telepatia era considerată ca fiind unul dintre fenomenele paranormale. Acum, voi pretindeţi că şansa nu este aşa ceva.
— Norocul e noroc.
În alte condiţii, situaţia ar fi putut părea amuzantă — şi probabil că Teela aşa o şi percepea — dar Louis îşi dădea seama că Păpuşarul vorbea serios.
— Legea mediilor variază în plus sau în minus. E de ajuns ca sorţii să cadă prost şi ai ieşit din joc, precum dinozaurii. Zarurile cad şi…
— Se pare că anumiţi oameni pot aranja modul în care să cadă zarurile.
— Am ales o metaforă proastă. Adevărul este că…
— Da, mârâi Kzinul, apoi continuă cu o voce care cutremura pereţii: Adevărul este că vom accepta pe oricine alege Nessus. Ţie îţi aparţine nava, Nessus. Unde este, deci, al patrulea membru al echipajului?
— Aici, în această încăpere.
— la staţi un minut! se ridică Teela, în vreme ce părul argintiu îi flutura în aerul condiţionat ca o reţea metalică, contrastând cu pielea ei albastră. Toată discuţia asta e ridicolă. Nu plec nicăieri! De ce m-aş înhăma la aşa ceva?
— Alege pe altcineva, Nessus. Trebuie să existe milioane de candidaţi mult mai capabili decât ea. Care-i problema?
— Nu sunt milioane, Louis. Avem câteva mii de nume, precum şi numerele private de telefon sau numerele cabinelor de transfer ale celor mai mulţi dintre ei. Fiecare dintre aceştia se poate mândri cu cele cinci generaţii de strămoşi născuţi prin câştigarea Loteriilor.
— Şi?
Nessus începu să măsoare încăperea cu pasul.
— Mulţi se descalifică singuri, prin ghinion evident, iar dintre cei rămaşi, se pare că nimeni nu-i disponibil. Atunci când îi sunăm, nu sunt acasă. Când revenim, computerul de reţea ne dă o legătură greşită. Când încercăm să sunăm un membru al familiei Brandt, începe să sune fiecare telefon din America de Sud. Apoi apar reclamaţiile. Este foarte frustrant.
Teela interveni:
— Nici nu mi-ai spus unde vrei să mergem.
— Nu pot divulga destinaţia noastră, Teela. Totuşi…
— Pe cleştii cei roşii ai lui Finagle! N-o să ne spui nici măcar atâta lucru?
— Poţi studia holograma pe care o are Louis Wu. Este toată informaţia pe care mi se permite să v-o ofer în această fază.
Louis îi întinse holograma care înfăţişa o dungă subţire, albastră, pe fondul negru al spaţiului, în spatele unui disc alb strălucitor. Teela o luă, dornică să vadă despre ce era vorba, şi abia atunci Louis îşi dădu seama cât era de mânioasă. Când reîncepu să vorbească, o făcu scuipând cuvintele unul câte unul, precum sâmburii de mandarină.
— Este cel mai ridicol lucru de care am auzit vreodată. Vrei ca Louis şi cu mine să călătorim dincolo de limitele spaţiului cunoscut împreună cu un Kzin şi cu un Păpuşar, fără să cunoaştem despre destinaţia noastră decât amănuntul că acolo există un inel de panglică albastră şi un punct luminos? Este… ridicol!
— Să înţeleg, deci, că refuzi să ni te alături?
Sprâncenele fetei se arcuiră.
— Am nevoie de un răspuns clar. În curând, agenţii mei vor localiza un alt candidat.
— Da, răspunse Teela. Refuz.
— Atunci te rog să nu uiţi că, în conformitate cu legile în vigoare pe Pământ, trebuie să păstrezi secretul asupra celor discutate aici. Ţi s-a plătit un onorariu de consultanţă.
— Şi cui aş putea să-i spun? râse teatral Teela. Cine m-ar crede? Louis, tu chiar pleci în această ridicolă…
— Da, răspunse Louis, care se gândea deja la alte lucruri, de pildă la găsirea unui mod plin de tact de a o scoate din încăpere. Dar nu chiar în minutul ăsta. Afară, petrecerea este încă în toi. Dacă vrei să faci ceva pentru mine, continuă el, schimbă, te rog, combina muzicală de pe banda patru pe cinci. Apoi anunţă-i pe toţi cei interesaţi că apar într-un minut.
Când uşa se închise în urma ei, Louis i se adresă Păpuşarului:
— Te rog să-mi faci un serviciu. Ba chiar să-ţi faci şi ţie unul. Lasă-mă pe mine să judec dacă un om este apt pentru un salt în necunoscut.
— Nu ştii care aptitudini au importanţă maximă, îi răspunse Nessus. Încă n-avem doi candidaţi din care să alegem.
— Trebuie să fie zeci de mii.
— Nu-i chiar aşa! Unii se descalifică singuri, alţii nu pot fi găsiţi, după cum ţi-am spus. Oricum, poţi să-mi precizezi căror criterii nu le corespunde fata?
— E prea tânără.
— Nici un candidat n-ar putea fi apt dacă n-ar face parte din generaţia Teelei Brown.
— Înmulţire pentru şansă! Nu, n-am să mă cert cu tine pe subiectul ăsta. Cunosc oameni mult mai nebuni. Câţiva dintre ei sunt încă prezenţi la petrecere… În plus, ai văzut că nu este xenofilă.
— Dar nici xenofobă. Nu se teme de nici unul dintre noi.
— N-are scânteie. Nu este… nu este…
— Nu are neastâmpăr, îl ajută Nessus. Este fericită acolo unde se află. Aceasta este într-adevăr o deficienţă. Nu doreşte nimic. Şi totuşi, cum putem fi convinşi de acest lucru fără s-o punem la încercare?
— În ordine, n-ai decât să-ţi alegi singur candidaţii! spuse supărat Louis, ieşind din birou.
Din spatele său, Păpuşarul şuieră:
— Louis! Interlocutorule! Semnalul! Unul dintre agenţii mei a găsit un alt candidat!
— Eram sigur, îi răspunse Louis dezgustat.
În celălalt capăt al salonului, Teela Brown căsca ochii la un alt Păpuşar Pierson.
Louis se trezi cu greutate. Îşi amintea că făcuse rost de o cască de dormit şi o programase pentru un somn de o oră. Probabil că asta se întâmplase în urmă cu o oră. După deconectarea echipamentului, senzaţia dezagreabilă a greutăţii de pe cap fusese cea care-l trezise…
Pe cap nu avea nimic. Se ridică brusc în capul oaselor.
— Ţi-am scos-o eu, îi spuse Teela Brown. Aveai nevoie de somn.
— Cât este ceasul?
— Şapte şi ceva.
— M-am purtat ca o gazdă execrabilă! S-a spart petrecerea?
— Au mai rămas numai vreo douăzeci de inşi. Nu-ţi face însă probleme, le-am spus tuturor ce ţi-am făcut. Toţi au căzut de acord că a fost o idee foarte bună.
— În ordine! zise Louis rostogolindu-se dintre discurile de somn. Mulţumesc! Acum, însă, e cazul să ne întoarcem la ce-a mai rămas din petrecere.
— Vreau mai întâi să vorbesc ceva cu tine.
Louis se aşeză la loc. Buimăceala somnului îl părăsea încetul cu încetul.
— Care e problema?
— Chiar vrei să pleci în călătoria asta trăsnită?
— Exact.
— Nu văd motivele.
— Am de zece ori vârsta ta, îi răspunse Louis. Nu trebuie să muncesc pentru a avea din ce trăi. N-am răbdarea necesară să devin om de ştiinţă. Pe vremuri am încercat să scriu, dar s-a dovedit a fi o treabă prea grea — ca atare, ăsta ar fi ultimul lucru la care m-aş înhăma. Ce mi-a mai rămas? Fac destul sport.