Mai trecură câteva luni.
Solul începea să se ridice încet, devenind sterp. Pumnul-lui-Dumnezeu deveni vizibil, mărindu-se cu fiecare zi. Obişnuinţa pusese stăpânire pe modul de a gândi al lui Louis. De aceea, avu nevoie de ceva timp până să-şi dea seama de ceea ce se întâmpla.
Şi într-o zi, la amiază, o căută pe Prill.
— Ar trebui să-ţi aduc la cunoştinţă câteva lucruri, îi zise el. Ai auzit de curent indus? Cum femeia făcuse ochii mari, bărbatul îi explică despre ce era vorba, apoi continuă: Curenţii foarte mici pot acţiona asupra unui creier pentru a produce direct senzaţii de plăcere sau de durere. Aşa lucrează un tasp.
Explicaţiile îi luaseră aproape douăzeci de minute.
— Ştiam că Două Capete are o maşină, răspunse în cele din urmă Prill. De ce era nevoie acum să mi-o descrii?
— Pentru că părăsim zonele civilizate. N-o să mai găsim multe sate sau chiar surse de hrană, până vom ajunge la nava noastră. Am vrut să ştii totul despre tasp, înainte de a lua o decizie.
— Decizie în legătură cu ce?
— Vrei să te lăsăm în primul sat? Sau ţi-ar plăcea să mergi cu noi până la Mincinos după care vei fi liberă să pleci înapoi cu Improbabilul?
— Există şi pentru mine spaţiu la bordul navei voastre… spuse ea cu siguranţă în glas.
— Desigur, dar… se bâlbâi bărbatul.
— M-am săturat de sălbatici! Vreau să mă întorc la civilizaţie.
— S-ar putea să ţi se pară greu să ne înveţi obiceiurile. De exemplu, toţi au păr pe cap, ca mine. — Părul lui Louis crescuse lung şi des. Îşi tăiase coada. — …O să ai nevoie de o perucă…
Prill se strâmbă.
— Am să mă acomodez, chicoti ea, apoi izbucni brusc în râs. Ai fi în stare să faci tot drumul singur, fără mine? Monstrul ăla cu blană mare şi portocalie nu poate fi un substitut pentru o femeie.
— Ăsta e un argument care funcţionează în orice situaţie…
— Eu pot să vă fiu de mare folos, Louis. Cei din neamul tău cunosc prea puţine lucruri despre sex…
De astă dată, Louis dădu dovadă de prudenţă şi se feri să comenteze respectiva declaraţie.
CAPITOLUL 24
Pumnul-lui-Dumnezeu
Peisajul deveni sterp şi aerul se rarefie. Pumnul-lui-Dumnezeu părea că fuge din faţa lor. Fructele se terminaseră, iar rezerva de carne se împuţina şi ea. Se aflau deasupra pantei care urca până în vârful muntelui, un deşert pe care Louis îl estimase odată ca având o suprafaţă mai mare decât a Pământului.
Vântul şuiera în jurul muchiilor Improbabilului. Acum înaintau pe direcţia contrară sensului de rotaţie faţă de muntele uriaş. Arcada strălucea albastră, conturată cu claritate, iar stelele semănau cu nişte puncte intens strălucitoare.
Interlocutorul privi în sus prin marea fereastră panoramică.
— Louis, poţi localiza de aici nucleul galactic?
— De ce? Doar ştim foarte bine unde ne aflăm!
— Fă-o, oricum!
În cele câteva luni petrecute sub acest cer Louis încercase să identifice câteva stele, ghicise alte câteva constelaţii distorsionate.
— Cred că se află într-acolo. În spatele Arcadei.
— Exact. Nucleul galactic e situat în planul Lumii Inelare.
— Am spus asta.
— Aminteşte-ţi atunci că materialul de fundaţie opreşte neutrinii, Louis. Poate că va face la fel şi cu alte particule subatomice.
Kzinul se străduia să ajungă la o concluzie.
— …Ai dreptate! Lumea Inelară este imună la explozia Nucleului! Când ţi-ai dat seama de asta?
— Abia acum. Am identificat Nucleul cu puţin timp în urmă.
— Ar trebui, totuşi, să se facă simţite unele influenţe. Radiaţii puternice în apropierea Zidurilor de Margine.
— Dar norocul Teelei Brown o va plasa cu siguranţă departe de ele atunci când va ajunge aici frontul de undă.
— Adică peste douăzeci de mii de ani…?! exclamă siderat Louis. Pe surâsul lui Finagle! Cum poate gândi cineva în asemenea termeni?
— Boala şi moartea au fost întotdeauna simptome ale neşansei, Louis. După presupunerile noastre, Teela Brown va trăi veşnic!
— Dar… ai dreptate. Ea nu gândeşte în asemenea termeni. Este norocul ei, cel care ne-a jucat pe degete, aşa cum un păpuşar mânuieşte marionetele sale…
Se împlineau două luni de când Nessus devenise un cadavru la temperatura camerei. Nu intrase în descompunere. Luminiţele de pe trusa sa de prim ajutor rămăseseră aprinse şi uneori se schimbaseră. Ele reprezentau unicul semn al vieţii.
Louis îl privea cu intensitate — două gânduri se corelaseră în mintea lui.
— Păpuşar! şopti el.
— Poftim, Louis?
— Tocmai mă întrebam dacă nu cumva Păpuşarii au ajuns să fie numiţi astfel din cauză că au obiceiul să se joace de-a zeii cu speciile din jurul lor. I-au tratat pe oameni şi pe Kzini ca pe nişte păpuşi, asta nu se poate nega…
— Dar norocul Teelei a făcut şi din Nessus o păpuşă.
— Cu toţii ne-am jucat de-a zeii la diferite nivele. — Louis făcu un semn din cap către Prill, care abia dacă pricepea un cuvânt din trei. — Prill, tu şi cu mine. Cum ţi s-a părut, Kzinule? Ai fost un zeu bun sau rău?
— Nu ştiu. Specia în cauză nu era a mea, deşi i-am studiat temeinic pe oameni. Aminteşte-ţi că am oprit declanşarea unui război, cam acum trei săptămâni…
— Mda! A fost ideea mea.
— Desigur.
— Acum va trebui să intri din nou în pielea zeului. De data asta, pentru Kzini.
— Nu înţeleg.
— Nessus şi ceilalţi Păpuşari s-au jucat de-a încrucişarea dirijată atât în cazul oamenilor, cât şi în cel al Kzinilor. Au condus în mod deliberat evoluţia astfel încât selecţia naturală să favorizeze apariţia unui Kzin paşnic. Corect?
— Corect.
— Ce s-ar întâmpla dacă Patriarhia ar afla asta?
— Ar izbucni războiul. O puternică flotă Kzinti ar ataca lumile Păpuşarilor după un zbor de doi ani-lumină. Poate că umanitatea ni se va alătura. Cu siguranţă că şi pe voi v-a insultat la fel de mult.
— Desigur. Şi apoi?
— Apoi ierbivorii mi-ar extermina specia până la ultimul pisoiaş. Louis, n-am de gând să povestesc nimănui o iotă despre momelile stelare sau despre planurile de încrucişare ale Păpuşarilor!
— De acord.
— Asta voiai să spui prin a intra din nou în pielea zeului pentru propria mea specie?
— Asta şi încă ceva. E vorba de Marele Şlem. Tot mai vrei să-l furi?
— Poate.
— N-o poţi face. Dar să presupunem că ai reuşi. Ce ar urma?
— Atunci Patriarhia ar dispune de propulsorul cuantic de ordinul doi.
— Şi?
Prill începea să devină conştientă de faptul că se întâmpla ceva crucial. Lăsa impresia că era gata să intervină în cazul unei încăierări.
— Curând, am avea nave capabile să străbată un an-lumină într-un minut şi un sfert. Am domina spaţiul cunoscut şi am înrobi fiecare specie din raza noastră de acţiune.
— Şi apoi?
— Atâta tot. La asta se limitează ambiţiile noastre.
— Te înşeli. Vă veţi continua cuceririle. Cu ajutorul unui propulsor atât de bun vă veţi răspândi în toate direcţiile, devenind din ce în ce mai rarefiaţi, preluând fiecare planetă pe care o descoperiţi. Veţi cuceri mai mult decât aţi putea controla… şi în acest spaţiu extins veţi găsi ceva cu adevărat periculos. Flota Păpuşarilor. Altă Lume Inelară, dar în culmea puterii sale. O altă rasă Slaver care tocmai îşi începe expansiunea. Multicleşti cu mâini, Grogi cu picioare, Kdaltino cu arme…