— Înfricoşător.
— Ai văzut Lumea Inelară. Ai văzut lumile Păpuşarilor. Nu mă îndoiesc că există mai multe de felul ăsta în spaţiul în care aţi putea ajunge cu un asemenea propulsor.
Kzinul rămase tăcut preţ de câteva clipe.
— Ia-o încetişor, adăugă Louis. Gândeşte-te bine la toate implicaţiile. Oricum, n-ai putea fura Marele Şlem. Dacă ai încerca, ne-ai ucide pe toţi.
În ziua următoare Improbabilul traversă o bandă îngustă şi dreaptă, provocată de impactul cu un meteorit. Virară în direcţia contrară sensului de rotaţie, drept spre Pumnul-lui-Dumnezeu.
Muntele devenise imens, fără a se apropia prea mult. Era mai mare decât orice asteroid. Aproximativ conic, avea aspectul unui gargui cu vârful acoperit de zăpadă crescut până la dimensiuni de coşmar. Coşmarul continua, pentru că Pumnul-lui-Dumnezeu continua să se înalţe.
— Nu înţeleg, zise Prill, părând supărată şi nedumerită. Această formaţiune îmi este necunoscută. De ce a fost construită? La Margine există munţi la fel de înalţi, decorativi, dar şi folositori, pentru că menţin aerul înăuntru.
— Asta am presupus şi eu, zise Louis Wu.
În aceeaşi zi observară o mică sticlă pe fundul defileului pe care-l urmaseră.
Mincinosul arăta la fel cum îl lăsaseră: partea din spate se odihnea pe o suprafaţă fără frecare. În gând, Louis amână sărbătorirea. Încă nu ajunseseră acasă.
În cele din urmă, Prill se văzu nevoită să manevreze Improbabilul de asemenea manieră, încât Louis să se poată urca la bordul celeilalte nave de pe rampa de aterizare. Bărbatul descoperi comenzile care deschideau ambele trape ale sasului în acelaşi timp. Totuşi, aerul şuieră în jurul lor pe durata transportului corpului Păpuşarului. Nu puteau reduce presiunea cabinei fără Nessus, iar acesta, după toate aparenţele, era mort.
Îl puseră, oricum, în interiorul „spitalului”. Acesta era un sicriu în formă de Păpuşar, chiar pe măsura lui Nessus. Chirurgii Păpuşari şi ceilalţi Ingineri îi construiseră astfel încât să poată asigura tratamentul în orice situaţie imaginabilă. Se gândiseră oare şi la decapitare?
Se gândiseră. Înăuntru se găseau alte două capete, şi încă două cu gâturile ataşate, precum şi numeroase alte organe şi părţi ale corpului ce ar fi fost de ajuns pentru a construi câţiva Păpuşari. Probabil crescuseră din celule prelevate de la Nessus însuşi, deoarece figurile capetelor erau familiare.
Prill se urcă şi ea la bord şi ateriză în cap. Rareori avusese ocazia Louis să vadă o fiinţă atât de uluită. Niciodată nu-i trecuse prin cap să-i povestească despre gravitaţia indusă. Când îl privi, faţa femeii nu exprima nimic, dar atitudinea ei…
În acea tăcere copleşitoare, Louis Wu se trezi deodată ţipând ca un nebun:
— Cafea! Apă caldă!
Bărbatul dădu buzna în cabina pe care o împărţise cu Teela Brown. O clipă mai târziu, scoase capul pe uşă şi strigă:
— Prill!
Prill intră după el.
Din prima clipă ea detestă cafeaua. Era de părere că Louis trebuia să fie nebun ca să înghită amestecul acela amar şi nu se sfii să-i spună acest lucru.
Însă duşul se dovedi un lux de mult pierdut şi mult regretat; fu nevoie ca Louis să-i explice comenzile.
Se arătă înnebunită după discurile de dormit.
Kzinul îşi celebra întoarcerea în felul său propriu. Louis nu cunoştea prea multe despre cabina acestuia. Nu ştia decât că Interlocutorul mânca ca un nebun.
— Carne! exultă felina. Nu mi-a plăcut niciodată să mănânc carnea unui animal ucis de mult.
— Chestia aia pe care o mănânci acum este reconstituită.
— Bineînţeles, dar are gust de animal proaspăt ucis.
În noaptea aceea Prill se retrase într-o cuşetă din camera de recreere. Aprecia discurile de dormit, dar nu pentru somn. În schimb, Louis Wu dormi în imponderabilitate pentru prima dată după trei luni.
Dormi neîntors timp de zece ore şi se sculă flămând ca un tigru. O jumătate din discul soarelui ardea la picioarele sale.
Întorcându-se la bordul Improbabilului, folosi laserul de semnalizare pentru a elibera mânerul de la capătul firului pătratului de umbră. După ce-l detaşă, acesta încă mai avea lipit pe el puţin plastic electrorigidizabil.
Nu încercă să-l aducă la bordul Mincinosului. Firul negru era prea periculos, iar materialul de fundaţie mult prea alunecos. Preferă să se deplaseze în patru labe pe suprafaţa fără fricţiune, trăgând mânerul după el.
Îl descoperi pe Interlocutor privindu-l tăcut din sas.
Louis se căţără pe scara lui Prill, îl împinse pe Kzin şi se duse la pupa. Interlocutorul continua să-l privească.
Cel mai îndepărtat punct din partea din spate a epavei Mincinosului era un canal de mărimea coapsei unui om, care pe vremuri asigurase legătura cu echipamentele de pe aripa navei, atunci când aceasta avea o aripă. Acum el era astupat de o trapă metalică. Louis deschise trapa şi împinse mânerul prin canal, până ce ieşi pe cealaltă parte.
Se înapoie la prova. Din loc în loc, verifica poziţia firului folosind o bucată de cremă Jinxiană, obţinută de la bucătăria automată. După aceea îi marcă poziţia cu vopsea galbenă strălucitoare. Când termină, traseul firului virtual invizibil era marcat cu o linie galbenă punctată ce străbătea nava.
Atunci când firul avea să se întindă, cu siguranţă că avea să traverseze unele părţi interne ale navei. Vopseaua galbenă îi permitea lui Louis să-şi facă o idee asupra traiectoriei pe care urma s-o ia firul şi să se asigure că nu vor fi afectate părţile sistemului de asigurare a condiţiilor de viaţă. Dar vopseaua mai avea o menire — îi avertiza să se ţină la distanţă de fir, în caz contrar existând riscul de a-şi pierde niscaiva degete.
Bărbatul părăsi sasul şi aşteptă ca Interlocutorul să-l urmeze. După aceea, închise trapa superioară. În acel moment Kzinul întrebă:
— De asta ne-am întors aici?
— Te lămuresc într-o clipă.
Louis se deplasă spre pupa navei, de-a lungul carcasei Produs General, apucă mânerul firului cu ambele mâini şi-l trase uşor. Firul ţinu.
Repetă mişcarea, acum folosindu-şi toată puterea. Firul nu alunecă. Trapa sasului îl ţinea fix.
— N-avem cum să-l supunem unui test mai puternic. Nu eram sigur că uşa trapei se va închide etanş. Nu eram sigur că firul nu va trece printr-o carcasă Produs General. Nici acum nu sunt prea sigur, dar de asta am venit aici.
— Acum ce vom face?
— Vom deschide trapa sasului.
Executară operaţia.
— …Vom lăsa firul să alunece liber în timp ce-l vom duce înapoi la bordul Improbabilului, fixând acolo mânerul.
Executară şi cea de-a doua operaţie.
Firul care legase pătratele de umbră era întins spre tribord. Se târâse în urma lor pe un traseu de mii de kilometri, deoarece nu exista vreo posibilitate de a-l lua la bord. Poate că celălalt capăt se mai afla încă în ghemul din Oraşul-De-Sub-Cer, un nor de fum care ar fi trebuit să conţină milioane de kilometri de astfel de material.
Acum un capăt al său intra prin sasul dublu al Mincinosului, înconjura prin interior fuselajul, ieşea prin canalul de acces spre aripă şi se întorcea în bulgărele de plastic electrorigidizabil de sub clădirea plutitoare.
— Până acum e bine, zise Louis. Acum am nevoie de Prill. Nu, la naiba! Am uitat. Ea n-are costum etanş.