— Mda, ăsta e un risc pe care trebuie să ni-l asumăm.
— Aşa e, Man.
— Nu mai există computere atât de deştepte ca Mike! Zise Wyoh pe un ton dispreţuitor. Nu fi prost, Mannie.
— Wyoh, Man nu e prost. Am văzut un raport destul de neliniştitor, în care se spunea că la Universitatea din Peiping se fac încercări de combinare a computerelor cu creiere umane, pentru a obţine capacităţi masive. Un calculator ciborg.
— Şi au zis cum fac?
— Articolul nu trata probleme tehnice.
— Nu are rost să ne îngrijorăm în legătură cu ceea ce nu putem schimba. Nu-i aşa, profesore?
— Aşa-i, Manuel. Un revoluţionar trebuie să-şi ferească mintea de griji, altfel stresul e insuportabil.
— Eu nu cred o iotă, zise Wyoh. Îl avem pe Mike şi vom câştiga! Mike, iubitule, ai spus c-o să luptăm împotriva Terrei, iar Mannie zice că asta e o bătălie pe care n-o putem câştiga. Ai idee despre cum am putea învinge, pentru că altfel nu ne-ai fi acordat aceea şansă din şapte. Deci, care e ideea?
— Să aruncăm cu pietre în ei, răspunse Mike.
— Nu e deloc amuzant, i-am zis. Wyoh, nu merită osteneala. Nici măcar nu am pus la punct cum să plecăm de-aici fără să fim înhăţaţi. Mike, profesorul a spus că au fost ucişi nouă gardieni aseară, iar Wyoh susţine că erau douăzeci şi şapte în total. Deci, au mai rămas optsprezece. Ce ştii? E adevărat? Ştii unde sunt, ce fac? Nu putem începe o revoluţie, dacă nu ieşim de-aici.
Profesorul mă întrerupse:
— Manuel, asta e o chestiune temporară, care se poate rezolva. Mi se pare că problema ridicată de Wyoh este fundamentală şi ea ar trebui discutată. Zi de zi, până o rezolvăm. Mă interesează ceea ce crede Mike.
— Bine, bine, dar nu vrei să aştepţi să-mi răspundă mie mai întâi?
— Scuze, domnule.
— Mike?
— Man, numărul oficial al gardienilor Temnicerului-şef este douăzeci şi şapte. Dacă au murit nouă, numărul oficial este optsprezece.
— De ce zici mereu numărul oficial?
— Am nişte date incomplete care ne-ar putea lămuri. Lăsaţi-mă să le enunţ înainte de a ne pripi să tragem concluzii. Deci, oficial, departamentul Ofiţerilor de Securitate, pe lângă funcţionari, este format numai din gardieni. Dar eu lucrez cu ştatele de plată pentru Complexul Autorităţii, iar numărul personalului plătit de Departamentul de Securitate nu este de douăzeci şi şapte.
Profesorul înclină din cap.
— Ăştia sunt spionii companiei.
— Stai aşa, profesore. Ce e cu toţi oamenii ăştia?
— Simple numere de cont, Man, răspunse Mike. Cred că numele lor se află în locaţia de memorie din banca de date a şefului securităţii.
— Stai un pic, Mike. Şeful securităţii, Alvarez, te foloseşte pe tine pentru dosare?
— Cred că da, pentru că locaţia lui de memorie are o parolă cifrată.
— La naiba, am spus. Profesore, nu e nostim? Îl foloseşte pe Mike ca să-şi păstreze înregistrările. Mike ştie unde se găsesc, dar nu se poate atinge de ele.
— De ce, Manuel?
Am început să-i explic profesorului şi lui Wyoh ce fel de memorie are un computer ultra-performant: memorii permanente, care nu se şterg, întrucât tiparele sunt logice prin ele însele, cum ar fi gândurile; memorii pe termen scurt, care se folosesc doar pentru programele curente, iar apoi se şterg, cum ar fi memoria care îţi spune dacă ai îndulcit cafeaua; memorii care se păstrează atât timp cât ai nevoie de ele, milisecunde, zile sau ani, dar se şterg în momentul în care nu-ţi mai trebuie. Există date înregistrate permanent, ca educaţia primită în copilărie care se învaţă perfect şi nu se mai uită niciodată; pot fi condensate, rearanjate, relocate şi editate. Mai este şi o listă lungă a nivelelor de memorii speciale, de însemnări înregistrate prin programe foarte complexe, fiecărei locaţii fiindu-i alocată o parolă proprie de apel, codificată sau nu, cu posibilităţi nesfârşite de blocare a semnalelor: secvenţial, paralel, temporal, situaţional şi altele.
Cred că e mai simplu să-i vorbeşti unei fete de amor decât să explici unor neavizaţi care e mecanismul unui computer. Wyoh nu înţelegea de ce Mike, dacă ştia totul despre locul unde-şi păstra Alvarez înregistrările, nu încerca să le ia.
M-am dat bătut.
— Mike, poţi să-i explici tu?
— Am să încerc, Man: Wyoh, îmi este imposibil să ajung la datele blocate, dacă nu am o programare exterioară. Nu mă pot programa singur pentru aşa ceva. Nu-mi permite structura logică. Trebuie să primesc parola ca pe un impuls exterior.
— Ei bine, pentru numele lui Bog, care e parola asta preţioasă?
— Fişierul Special Zebra, spuse Mike simplu şi aşteptă.
— Mike, am zis, deblochează fişierul special Zebra.
Nu i-a fost greu, iar materialul începu să apară. Am convins-o pe Wyoh că Mike nu a fost încăpăţânat când a zis că nu poate singur, aproape că se rugase de noi să-l ajutăm. Desigur, ştia parola, dar trebuia să vină din exterior, aşa era el construit.
— Mike, să-mi aduci aminte să verificăm împreună toate parolele de blocare în scopuri speciale. S-ar putea să mai găsim şi alte lucruri interesante.
— Tot asta ziceam şi eu, Man.
— Bine, o să facem asta mai târziu. Acum, dă înapoi şi parcurge-l încet, iar în timp ce-l afişezi, înregistrează-l din nou sub parola Căderea Bastiliei, cu numele Fişierul trădătorilor. Da?
— Am programat şi executat.
— Acelaşi lucru să-l faci cu orice element nou.
Prima captură a fost o listă de nume, de vreo două sute de persoane, împărţite pe oraşele în care locuiau. Fiecare era încifrat cu un cod identificat de Mike cu cecurile de plată în alb.
Mike abia începuse să citească lista din Hong Kong, când Wyoh zise pe dată:
— Opreşte-te, Mike! Trebuie să le scriu!
— Hei! am zis eu, parcă am stabilit ceva în legătură cu scrisul! Care-i treaba?
— Femeia aia, Sylvia Chiang, este camarada secretară de-acasă! Păi, asta înseamnă că Temnicerul-şef are toată organizaţia pe tavă.
— Te înşeli, dragă Wyoming, o corectă profesorul. Înseamnă că noi avem organizaţia lui.
— Dar…
— Înţeleg ce-a vrut să zică profesorul, i-am zis. Organizaţia noastră e formată doar din noi trei plus Mike, lucru pe care Temnicerul-şef nu-l ştie. În schimb, noi îi cunoaştem organizaţia. Aşa că taci şi lasă-l pe Mike să citească mai departe. Dar nu scrie nimic, o să ai lista de la Mike ori de câte ori vei da telefon. Mike, notează că femeia Chiang este secretara organizaţiei, a fostei organizaţii, în Kongville.
— S-a notat.
Wyoh se mira cu voce tare când auzea numele unor trădători care lucrau sub acoperire în oraşul ei, dar se opri doar să memoreze câteva lucruri despre cei pe care-i cunoştea. Nu toţi erau „camarazi”, dar erau destul de mulţi ca să o enerveze. Numele din Novylen nu ne-au spus prea multe. Profesorul recunoscu trei, Wyoh, unul. Când veni la rând Luna City, profesorul găsi peste jumătate din cei notaţi ca fiind „camarazi”. Am recunoscut şi eu câţiva, dar nu ca ilegalişti, ci ca simple cunoştinţe. Nu-mi erau prieteni, nici nu ştiu ce senzaţie aş fi avut dacă aş fi găsit pe cineva în care aveam încredere pe lista de salariu a şefului informatorilor. Cu siguranţă că m-aş fi simţit zguduit.
Pe Wyoh, lista cu atâtea nume cunoscute a zdruncinat-o. Când Mike termină, zise: