Vezi? Nu ştii unde e Luna City! Pur şi simplu, cobori la metro, te urci în capsulă şi te dai jos la staţia Sud.
Aşa am ascuns şi noi catapulta.
E în zona Mare Undarum, „toată lumea ştie asta”. Dar unde e de fapt şi unde am spus noi că e, diferă cu vreo sută de kilometri în nord, sud, est, vest sau o combinaţie din toate astea.
Astăzi, dacă vrei, găseşti amplasarea exactă într-o carte de date, dar evident că e greşită. Localizarea reală a catapultei noastre este la ora actuală secretul cel mai bine păzit al Lunii.
Nu poate fi văzută din spaţiu cu ochiul liber sau pe radar. E sub pământ, protejată pentru ejecţie şi arată ca o gaură mare, fără formă, ca alte zece mii de găuri de acest gen şi are deasupra un munte unde nu e nici un loc primitor pentru aterizarea rachetelor.
Cu toate astea, era o zonă foarte populată şi-n timpul construcţiei şi după aceea. Chiar şi Temnicerul-şef a vizitat zona, iar Greg, unul din soţii familiei, i-a prezentat-o. Temnicerul-şef venise cu o rachetă poştală închiriată pentru o zi, iar Ciborgul lui primise coordonatele şi o baliză radar ca să ajungă — un loc care nu era prea greu de găsit, dar de-acolo trebuia să călătorească cu vagonetul, iar vagonetele noastre nu sunt ca autobuzele de pasageri de pe vremuri, care făceau traseul dintre Endsville şi Beluthihatchie, ci transportoare de încărcătură fără locuri confortabile pentru a admira peisajul, iar călătoria este atât de anevoioasă, încât cel care se încumeta s-o facă, trebuia să fie legat în vagonet. Temnicerul-şef vroia să călătorească în cabină, dar — ne pare rău, gospodin! — locul e atât de strâmt încât nu încap decât conductorul şi ajutorul lui şi e nevoie de amândoi ca să ţină vagonetul stabil.
După trei ore nu se mai gândea decât să ajungă acasă. Nici nu i-a mai păsat de scopul acelei forări pentru care venise şi de valoarea neacoperită a resurselor.
Persoanele mai puţin importante, muncitorii şi personalul auxiliar călătoreau prin canalele interconectate de explorare a gheţii, un mod şi mai simplu de a te rătăci. Dacă cineva ar fi avut după el un dispozitiv de dirijare, ar fi localizat amplasarea, dar securitatea era extrem de strictă. Unul a încercat chestia asta, dar a suferit un accident la costumul de presiune, efectele lui au fost trimise înapoi în L-City, iar dispozitivul de dirijare arăta ceea ce trebuia, adică ceea ce vroiam noi să arate, pentru că i-am făcut o operaţie rapidă cu braţul numărul 3. Poţi resigila un dispozitiv fără să laşi urme, dacă lucrezi în atmosferă de nitrogen. Nici o problemă, am purtat o mască de oxigen cu presiune ceva mai mare.
Am primit şi personalităţi de pe Pământ, care deţineau posturi cheie în Autoritate. Ei au călătorit mai uşor, folosind drumul subpământean, presupun că fuseseră avertizaţi de Temnicerul-şef. Dar chiar şi pe drumul ăsta sunt treizeci de kilometri de parcurs cu vagonetul. Am avut un vizitator de pe Pământ, care părea interesat de ceea ce se întâmpla acolo, doctorul Dorian, fizician şi inginer. Vagonetul s-a răsturnat — şoferul neîndemânatic încercase o scurtătură — nu se vedea nimic în jur, iar baliza radar fusese distrusă. Bietul doctor Dorian a petrecut şaptezeci şi două de ore într-un iglu de piatră şi a fost dus de urgenţă înapoi în L-City, bolnav de hipoxemie şi supradoză de radiaţii, în ciuda eforturilor depuse pentru el de cei doi membri ai partidului care îl conduceau.
Poate că ar fi fost mai sigur să-l fi lăsat să vadă. Nu cred că şi-ar fi dat seama de vorbele în doi peri şi n-ar fi găsit nici o eroare în locaţie. Puţini oameni se uită la stele când sunt în costumele de presiune, chiar atunci când Soarele o permite. Sunt şi mai puţini cei care pot citi stelele- şi nimeni nu se poate localiza la suprafaţă fără ajutor, decât dacă are instrumente şi ştie cum să le folosească, dacă are tabele şi un instrument de măsurat timpul. Minimul necesar ar fi un octant, tabele şi un ceas bun. Noi îi încurajam pe vizitatori să urce la suprafaţă, dar dacă cineva avea un octant sau vreun echivalent modern al acestui instrument, era posibil să aibă un accident.
Nu-i accidentam pe spioni. Îi lăsam să se uite, îi supravegheam bine, iar Mike ne prezenta rapoartele lor. Unul raportă că era sigur că găsisem minereu de uraniu — necunoscut pe Lună pe vremea aceea, proiectul Centerbore fiind perfectat mult mai târziu. Al doilea spion a venit cu un dispozitiv de măsurare a radiaţiilor. L-am ajutat să le caute prin tunele.
În martie 2076, catapulta era aproape gata, mai trebuia doar să instalăm segmenţii statorului. Instalasem deja generatorul de energie şi co-axul care fusese întins pe sub pământ cu o legătură la vedere pentru cei treizeci de kilometri lungime. Am redus echipa cât am putut de mult, iar majoritatea lucrătorilor erau membri ai partidului. Am păstrat totuşi un spion, ca Alvarez să poată avea rapoarte regulate, nu vroiam să se îngrijoreze, ar fi devenit suspicios. În schimb, i-am dat de lucru în furnicare.
10
S-au schimbat multe în aceste unsprezece luni de când am iniţiat revoluţia. Wyoh s-a botezat la biserica lui Greg, sănătatea profesorului s-a şubrezit atât de mult încât a fost nevoit să renunţe la catedră, iar Mike s-a apucat să scrie poezii. Yankeii au retrogradat în clasament. Nu m-ar fi deranjat să-i plătesc profesorului pariurile pierdute, dacă ştiam că ar fi avut vreo şansă, dar de la fanion la retrogradare într-un singur sezon, era prea mult pentru mine şi-am încetat să-i mai urmăresc la video.
Boala profesorului era un truc. Se simţea într-o formă perfectă pentru vârsta lui, exersa trei ore pe zi în camera de hotel şi dormea în pijamale de plumb de trei sute de kilograme. Tot aşa făceam şi eu şi Wyoh, dar ei nu-i plăcea.
Nu cred că a trişat vreodată încercând să-şi petreacă noaptea confortabil. Nu bag mâna în foc, pentru că nu dormeam cu ea. A devenit un obişnuit al casei în familia Davis. Nu i-a luat mult să treacă de la „gospoja Davis” la „gospoja Mami”. Încă o zi şi-i zicea Mami şi apoi Mimi, apucând-o de mijloc cu simpatie. Când fişierul Zebra a arătat că nu se mai putea întoarce în Hong Kong, Sidris a luat-o pe Wyoh la salonul ei de frumuseţe după program şi a făcut o treabă de nota zece. I-a dat pielii lui Wyoh o tentă întunecată, care nu se mai lua la spălat. Apoi i-a aranjat şi părul, din blond în negru, ondulat de ziceai că-i natural, imposibil de descreţit. I-a mai adăugat lucruri minore, lac de unghii mat, inserări de plastic pentru obraji şi nări şi, bineînţeles, lentile de contact negre. Când Sidris şi-a terminat munca, Wyoh putea ieşi la plimbare fără nici o teamă pentru felul cum arăta. Deghizarea ei era perfectă. Era o mulatră autentică, cu obârşie corespunzătoare — Tamil, un amestec de rasă din Angola cu rasa germană. Eu îi ziceam Wyma în loc de Wyoh.
Era grozavă. Când trecea pe coridor mişcându-şi şoldurile senzual, băieţii umblau după ea roiuri.
Wyoh se apucă să înveţe munca la fermă de la Greg, dar Mami puse capăt acestui lucru. Ferma nu era o treabă de femeie, iar Greg şi Hans nu erau singurii bărbaţi din familie implicaţi în asta. Era inteligentă şi dornică de a munci, aşa că a intrat ca ajutor în salonul de frumuseţe al lui Sidris.
Profesorul paria pe ponei în două conturi, unul după sistemul jocheului junior campion” al lui Mike, celălalt după propriul său sistem „ştiinţific”. Prin iulie '75, recunoscu că nu ştie nimic despre cai şi merse pe mâna lui Mike, crescând sumele pentru pariuri, pe care le răspândi pe la mai mulţi agenţi de pariuri. Din câştiguri plătea cheltuielile partidului, în timp ce Mike făcea escrocherii pentru a finanţa catapulta. Dar, curând, profesorul îşi pierdu interesul pentru un lucru atât de sigur şi abia dacă mai plasa pariurile indicate de Mike. Încetă să mai citească cronicile hipice — e trist când un jucător vechi renunţă la cursele de cai.