Alarmele de la miezul nopţii i-au făcut pe Dragonii Păcii de la controlul paşapoartelor să fie mai somnoroşi, mai nervoşi, ducând la frecvente ciocniri cu lunarii şi la accentuarea sentimentului de ură reciprocă. Simon a profitat de situaţia creată şi a crescut presiunea.
Versurile lui Adam Selene erau literare, de calitate. După ce le scria, i le arăta profesorului, şi îi accepta judecata literară (bună, cred) fără supărare. Ritmul şi rima lui Mike erau fără cusur, era şi normal, doar era un computer cu toată limba engleză înregistrată în memorie şi nu-i lua mai mult de câteva microsecunde pentru a găsi cuvântul cel mai potrivit. Partea lui slabă era autocritica, dar se îmbunătăţi rapid sub îndrumarea severă şi pedagogică a profesorului.
Semnătura lui Adam Selene a apărut pentru prima dată în paginile unei reviste serioase, Luciu de Lună, sub un poem sumbru intitulat „Acasă”. Erau gândurile unui bătrân deportat aflat pe patul morţii, care a descoperit, înainte să părăsească definitiv Luna, că asta era casa lui iubită. Limbajul era simplu, cu rime naturale, singurul element subversiv era la final, în concluzia muribundului că, oricât de mulţi temniceri-şefi îndurase în viaţa lui, preţul nu fusese prea mare.
Mă îndoiesc că redactorii de la Luciu de Lună au stat să judece prea îndeaproape poemul. Au văzut că era bun, l-au publicat.
. Alvarez era înnebunit. A întors biroul redacţiei cu fundul în sus, căutând un fir care să-l ducă la Adam Selene. Poezia apăruse de două săptămâni, când a observat-o Alvarez. Ne gândeam că poate nu mai vede semnătura şi ne speriasem. Vroiam să o vadă. Şi a văzut-o. Ne-am bucurat de reacţia pe care a avut-o când a dat peste ea. Din proprie iniţiativă sau la sugestia cuiva, nu mai contează.
Redactorii revistei nu l-au putut ajuta pe şeful turnătorilor. I-au spus adevăruclass="underline" poemul venise prin poştă. Mai aveau plicul? Da, sigur… ne pare rău, plicurile nu se mai păstrează. După un timp, Alvarez plecă, însoţit de patru Dragoni pe care-i luase după el pentru siguranţa personală.
Sper că i-a făcut plăcere să citească foaia de hârtie cu poezia. Era o foaie din articolele de papetărie de afaceri ale lui Adam Selene.
SELENE ASSOCIATES
LUNA CITY
Investiţii
Biroul Preşedintelui
Domul vechi
Şi dedesubt era tipărită poezia „Acasă”, de Adam Selene.
Amprentele fuseseră adăugate pe scrisoare după ce trecuse pe la noi. A fost tipărită cu un Electrostator Underwood de birou, modelul cel mai obişnuit de pe Lună. Chiar şi aşa, maşinile care foloseau modelul ăsta nu erau prea multe. Un detectiv ştiinţific, dacă ar fi făcut cercetări, ar fi găsit maşina în biroul din Luna City al Autorităţii Lunare. De fapt, maşinile, pentru că în biroul respectiv erau şase maşini şi le folosisem pe toate prin rotaţie, cinci cuvinte la una, cinci cuvinte la alta şi tot aşa. Am muncit ceva timp, n-am dormit câteva ore bune, eu şi Wyoh am riscat enorm, deşi Mike stătea de şase, asculta la fiecare telefon, gata să ne avertizeze la o adică. Am făcut treabă bună atunci, dar n-am mai apelat niciodată la metoda asta.
Alvarez nu era un detectiv ştiinţific.
11
La începutul anului 2076 aveam multe de făcut. Nu puteam să-mi neglijez clienţii. Munca de partid îmi mânca şi o groază de timp, deşi tot ce făceam, făceam numai prin delegaţi. Dar erau atât de multe de făcut, încât nu mai aveai timp de nimic. Era nevoie de decizii importante, iar mesajele circulau în jos şi în sus într-un ritm ameţitor. Mi-am făcut un program de antrenament dur, cu ore de exerciţii grele, purtam zilnic greutăţi. Totuşi, n-am putut să-mi aranjez o permisie pentru folosirea centrifugei de la Complex, cea pe care o foloseau oamenii de ştiinţă de pe Pământ ca să-şi prelungească timpul de şedere pe Lună. Deşi o folosisem înainte, de data asta nu-i puteam avertiza că trebuia să fiu în formă pentru o călătorie pe Pământ.
Exerciţiile fără centrifugă nu sunt prea eficiente, şi pe deasupra erau şi foarte plictisitoare, pentru că nu ştiam dacă voi mai avea nevoie de ele. Dar după spusele lui Mike, era o şansă din treizeci ca evenimentele să ceară ca un lunar, capabil să vorbească în numele partidului, să facă o călătorie pe Terra.
Nu prea mă vedeam în calitate de ambasador, nu aveam pregătirea şi educaţia necesară. Profesorul era soluţia cea mai bună, dar era bătrân şi n-ar fi supravieţuit aterizării pe Pământ. Mike ne-a spus că un bărbat de vârsta profesorului, cu sănătatea lui, are mai puţin de o şansă dintr-o sută să ajungă în viaţă pe Terra.
Dar profesorul s-a apucat cu veselie de un antrenament înverşunat, care i-ar fi mărit şansele slabe, aşa că ce puteam face, decât să-mi las greutăţile de-o parte şi să-mi văd de munca mea, şi să fiu oricând gata să trec să-i iau locul, dacă bătrâna lui inimă ar fi cedat. Wyoh a făcut şi ea la fel, în caz că ar fi existat ceva care m-ar fi împiedicat să mai plec. A împărţit necazurile cu noi fără să zică nici pâs. Wyoh se foloseşte întotdeauna de farmecele feminine în locul logicii.
Pe lângă toate astea, mai aveam pe cap munca de partid şi munca la fermă. Pierdusem trei fii prin căsătoria lor în alte familii, dar câştigasem doi puşti buni, Frank şi Ali. Greg s-a dus să lucreze pentru LuNoHoCo ca miner şef la foraje pentru catapultă. Era de mare ajutor, pentru că am avut ceva bătaie de cap cu angajarea echipei de construcţii. Sigur, puteam să folosim oameni care nu erau în partid, dar totuşi în punctele cheie aveam nevoie de oameni din partid foarte competenţi în meserie, aşa cum erau şi în politică. Greg nu prea vroia să se ducă, ferma avea nevoie de el şi nici nu-i plăcea să-şi lase biserica. Dar a acceptat.
Şi iar am devenit servitor la porci şi la pui. Dar nu pentru multă vreme, pentru că-l mai aveam şi pe Hans, care era un bun fermier, ridica greutăţi şi muncea cât doi. Dar Greg fusese conducătorul fermei încă de la retragerea Bunicului, iar noua responsabilitate îl cam îngrijora pe Hans. A trebuit să preiau eu conducerea, pentru că eram mai mare, dar Hans era un fermier mai bun decât mine şi avea şi timp să se ocupe de fermă. Întotdeauna am fost convins că el îi va lua locul lui Greg. Aşa că l-am încurajat, am fost de acord cu părerile lui şi i-am dat o mână de ajutor în timpul meu liber, care deja nu prea mai exista pentru mine.
Pe la sfârşitul lunii februarie, m-am întors dintr-o călătorie de afaceri mai lungă: Novylen, Sub-Tycho, Churchill. Se terminase lucrul la noul metro care trecea peste Sinus Medii şi am plecat cu afaceri în Hong Kong Luna. Vroiam să stabilesc contacte, prin care promiteam că acum, cu noul metro, puteam să asigur serviciu de urgenţă. Faptul că autobuzul Endsville-Beluthihatchie circula numai în timpul nopţii lunare făcuse ca serviciul de urgenţă să fie imposibil de realizat.
Dar afacerile erau, de fapt, pretextul pentru politică. Legătura cu Hong Kong-ul era slabă. Wyoh se descurca bine la telefon, al doilea membru al celulei ei era un vechi camarad — camaradul Clayton — care nu numai că nu figura în fişierul Zebra al lui Alvarez, dar era şi foarte stimat de Wyoh. Clayton a fost pus la curent cu strategia partidului şi a fost avertizat să nu se amestece cu vechea organizaţie. Wyoh i-a spus că poate să rămână membru ca mai înainte.
Dar totuşi la telefon nu e ca între patru ochi. Hong Kong-ul trebuia să fie refugiul nostru, pentru că era mai puţin legat de Autoritate, necesităţile lui nu erau controlate de Complex. Această semi-independenţă se punea şi pe seama transportului, mai bine zis pe lipsa transportului cu metroul, care făcuse ca vânzările de la capul catapultei să nu fie un fapt obişnuit pentru locuitori. De asemenea, Hong Kong-ul era mai puternic financiar, hârtiile Băncii din Hong Kong Luna aveau o valoare mai mare decât bancnotele Autorităţii.