— Sigur că da. E atât de simplu încât, odată ce ai înţeles-o, nu o să mai fii niciodată în pericol din cauza ei. Noi suntem două milioane de bărbaţi şi mai puţin de un milion de femei. Un fapt fizic fundamental, ca piatra sau vidul. Bun, adaugă acum ideea tanstaafl-ului. Când lucrurile nu se găsesc, cresc preţurile. Femeile sunt rare pe-aici, nu ajung la toată lumea şi din cauza asta reprezintă lucrul cel mai valoros de pe Lună, sunt mai preţioase decât gheaţa sau aerul, pentru că bărbaţilor nu le pasă dacă trăiesc sau mor, dacă n-au pentru cine s-o facă. Viaţa lor fără femei e pustie. Nu vorbesc de ciborgi, care nu sunt oameni. Mă rog, tu poţi să-i consideri cum vrei. Deci, ce se-ntâmplă, ţine cont că lucrurile au fost şi mai rele când obiceiul ăsta s-a impus singur, în secolul douăzeci. Pe atunci, raportul bărbaţi-femei era de zece la unu sau mai rău. Apoi s-a întâmplat ceea ce se întâmplă în închisori, unii bărbaţi s-au îndreptat spre alţi bărbaţi, dar nu pentru multă vreme, pentru că problema a rămas deschisă. Cei mai mulţi bărbaţi vor femei şi nu caută înlocuitori, atât timp cât există şansa de a avea lucrul de care au nevoie cu adevărat.
Au devenit atât de nerăbdători, încât erau în stare să ucidă pentru dorinţele lor. Bătrânii povestesc că au fost multe crime înfiorătoare pe vremea aia, de ţi se furnică pe şira spinării dacă stai să auzi toate poveştile. Dar, după un timp, cei rămaşi în viaţă au găsit o modalitate de a rezolva lucrurile şi conflictele s-au liniştit. La fel de simplu ca şi gravitaţia. Cei care s-au adaptat au trăit, cei care nu s-au adaptat au murit.
Ceea ce contează acum şi aici, este că femeile sunt puţine şi ele dau tonul, iar tu eşti înconjurat de două milioane de bărbaţi, care au grijă să joci după cântec. Tu nu ai de ales, ea da. Ea te poate lovi atât de tare încât să-ţi dea sângele, tu nu ai voie s-o atingi nici c-un deget. Uite, tu, de exemplu, ai luat-o pe după mijloc, poate că vroiai s-o săruţi. Să zicem că ar fi mers cu tine într-o cameră de hotel. Ce crezi că s-ar fi întâmplat?
— Dumnezeule! Băieţii m-ar fi făcut bucăţi.
— Ei, bărbaţii n-ar fi făcut nimic. Ar fi ridicat din umeri şi s-ar fi prefăcut că nu văd. Pentru că era alegerea ei. Nu a ta. Nici a lor. Numai a ei. Din partea ta ar fi fost riscant să-i ceri să mergeţi la un hotel, poate ar fi luat-o drept o jignire şi asta le-ar fi dat dreptul băieţilor să te cotonogească. Dar, uite, de exemplu, această Tish, o damă mică şi proastă. Dacă i-ai fi plimbat pe sub nas banii pe care ţi i-am văzut eu în geantă, s-ar fi gândit că o mică partidă de amor cu un turist ar fi exact ceea ce-şi doreşte şi ţi-ar fi propus chiar ea. În acest caz ai fi fost în siguranţă.
LaJoie se înfioră.
— La vârsta ei? Mă îngrozesc numai gândindu-mă. Nici măcar nu e majoră. Ar fi fost viol în toată regula.
— Ei, la naiba! Nici gând! Femeile de vârsta ei sunt măritate sau ar trebui să fie. Stu, înţelege că pe Lună nu există viol. Dacă într-adevăr ar fi fost vorba de un viol ca pe Pământ, te asigur că nu s-ar mai fi deranjat nimeni pentru judecată şi toţi bărbaţii ar fi sărit să dea o mână de ajutor. Şansa ca fata asta să mai fie virgină e minimă. Când sunt mici, mamele lor le supraveghează cu ajutorul tuturor celor din oraş. Copiii sunt în siguranţă aici. Dar când cresc, mamele nu le mai pot ţine din scurt şi renunţă la orice formă de supraveghere. Dacă ele preferă să alerge pe coridoare şi să se distreze, nu ai cum să le opreşti. Odată ce o fată este la vârsta pubertăţii, este propriul ei stăpân. Eşti însurat?
— Nu.
Adăugă cu un zâmbet:
— Deocamdată, nu.
— Ei, să zicem că ai fi şi soţia ta ţi-ar spune că se mărită din nou. Ce-ai face?
— E ciudat exemplul ăsta, pentru că ceva de genul ăsta mi s-a întâmplat. M-am dus la avocat şi m-am asigurat că n-o să primească nici o pensie alimentară.
— Expresia „pensie alimentară” e o noţiune inexistentă aici, eu am învăţat-o pe Pământ. Aici ar trebui să spui — adică, un soţ lunar ar trebui să spună: — „Dragă, cred că vom avea nevoie de un loc mai mare”. Sau pur şi simplu, s-o felicite pe ea şi pe noul ei soţ, care devine co-soţ împreună cu el în familie. Dacă situaţia asta l-ar face atât de nefericit încât n-ar putea suporta, şi-ar face bagajele şi-ar pleca. Dar oricum, n-ar face nici cel mai mic scandal, pentru că, dacă s-ar întâmpla asta, toată opinia publică ar fi împotriva lui. Toţi prietenii lui, bărbaţi şi femei, i-ar dezaproba acţiunea. Bietul individ n-ar mai avea nici o soluţie decât să se mute din oraş, probabil în Novylen, să-şi schimbe numele şi să spere să fie uitat de toţi.
Toate obiceiurile noastre funcţionează la fel. Dacă eşti pe câmp şi un tip are nevoie de aer, îi împrumuţi o butelie şi nu-i ceri nici un ban. Dar când vă întoarceţi amândoi în zona presurizată şi nu-ţi plăteşte, nimeni nu te va condamna dacă îl elimini fără să-l mai tragi la judecată. Trebuie să plătească, aerul e aproape la fel de sfânt ca şi femeile. Dacă intri la pocher cu un individ nou, miza e pe aer, nu pe mâncare. Poate munci sau poate muri de foame. Dacă elimini un tip din vina ta, să zicem, trebuie să-i plăteşti datoriile şi să-i întreţii copiii, altfel oamenii o să-ţi întoarcă spatele, nimeni n-o să-ţi mai vorbească, nimeni n-o să mai cumpere de la tine, nimeni n-o să-ţi mai vândă nimic. Devii un paria.
— Mannie, vrei să spui că pot să omor un om şi să-mi aranjez problema cu bani?
— O, nu, deloc. Vreau să spun că eliminarea nu este împotriva unor legi. Nu există legi, decât cele făcute de Temnicerul-şef, iar lui nu-i pasă ce-i face un lunar altuia. Noi gândim aşa: dacă un om e ucis, fie şi-a meritat moartea şi o ştiu toţi — ăsta e cazul obişnuit — fie a murit nevinovat şi-atunci prietenii lui vor avea grijă ca vinovatul să fie eliminat. În ambele cazuri nu e nici o problemă. Nu vor mai fi eliminări în plus. Nici dueluri; nu vezi des dueluri pe-aici.
— „Prietenii lui vor avea grijă… ”. Mannie, să zicem că tinerii ăia ar fi mers până la capăt? Eu nu am prieteni aici, nu cunosc pe nimeni.
— Tocmai ăsta a fost motivul pentru care am acceptat să judec cazul, deşi mă îndoiesc că puştii ar fi făcut-o, nu şi-ar fi asumat riscul. Eliminarea unui turist ar strica reputaţia oraşului.
— Se întâmplă des?
— Nu-mi amintesc să se fi întâmplat până acum. Bineînţeles, povestea asta ar fi fost făcută să pară un accident. Luna este locul cel mai potrivit pentru asta. Se spune că dacă un nou venit trăieşte aici un an, va trăi veşnic. Dar nimeni nu-i vinde asigurări din primul an.
M-am uitat în sus, la ceas.
— Stu, ai mâncat ceva?
— Nu, tocmai aveam de gând să mergem la hotelul meu, Hanul Orleans. Au mâncare bună.
Mi-am reprimat un fior — am mâncat o dată acolo.
— N-ai vrea mai bine să mergem la mine acasă, să-mi cunoşti familia? La ora asta cred că avem supă.
— Nu deranjez?
— Nu. Stai o clipă să dau un telefon.
Mami zisei.
— Manuel! Îmi pare bine, dragule! Capsula a venit de câteva ore. Mă gândeam că nu mai vii în seara asta.
— Am băut ca un nebun cu nişte băieţi răi. Vin acasă dacă mai nimeresc drumul. Vezi că vin cu cel mai rău dintre ei.
— Bine, dragule. Cina e gata în douăzeci de minute, încearcă să nu întârziaţi.
— Nu vrei să ştii dacă musafirul e bărbat sau femeie?