— Stai, Finn! am intervenit. Aici e Mannie. Vreau şi eu o armă.
— Dar nu ai făcut antrenament, Mannie.
— Dacă e laser, pot să-l folosesc!
— Mannie, îmi zise profesorul hotărât, taci din gură. Pierzi vremea de pomană, lasă-l pe Finn să se ducă. Adam, un mesaj pentru Mike. Spune-i: Planul de Urgenţă numărul patru.
Exemplul profesorului îmi spulberă nehotărârea. Uitasem că Finn nu trebuia să-l cunoască pe Mike decât sub numele de Adam Selene, uitasem totul în afară de mânia orbitoare.
— Finn a închis, profesore, zise Mike, iar eu am pregătit planul numărul patru de când a început totul. În clipa asta nu e nici un schimb de mesaje, în afară de materialul obişnuit care a fost afişat mai devreme. Vrei să-l întrerup?
— Nu, urmează planul patru. Să nu laşi să treacă nici o transmisie de pe Pământ care ar aduce vreo ştire şi nici dinspre Lună. Dacă vine totuşi vreun mesaj, opreşte-l şi consultă-ne.
Planul patru era un director de urgenţă al comunicaţiilor, care avea menirea de a cenzura ştirile de pe Terra, fără a trezi suspiciuni. Pentru asta Mike era pregătit să vorbească pe mai multe voci, scuzându-se că transmisia directă va suferi o întârziere — dar se vor putea transmite mesaje scrise.
— Program în acţiune, aprobă Mike.
— Bine. Mannie, fiule, calmează-te, vino-ţi în fire. Lasă-i pe alţii să lupte cu armele, e nevoie de tine aici, trebuie să ne mişcăm repede, să improvizăm ceva. Wyoh, închide telefonul şi anunţ-o pe camarada Cecilia să-i strângă pe toţi copiii din banda de Haimanale de pe coridoare. Copiii să se ducă acasă şi să rămână acolo, iar mamele lor să le îndemne şi pe alte mame să-şi ţină copiii acasă. Nu ştim cât va dura lupta şi nu vrem ca vreun puşti să păţească ceva.
— Chiar acum, profesore!
— Stai. După ce vorbeşti cu Sidris, du-te la stilyagi cu un mesaj. Vreau zarvă mare în biroul din oraş al Autorităţii — să intre, să distrugă locul respectiv, să facă zgomot, să ţipe — dar să nu fie rănit nimeni, dacă se poate. Planul 4-M. Decuplează Complexul, în afară de liniile tale.
— Profesore, i-am zis. Ce sens are nebunia asta?
— Mannie, Mannie! Asta e ZIUA CEA MARE! Mike, vestea despre viol şi crimă a ajuns în celelalte oraşe?
— Din câte am auzit, nu. Am ascultat din loc în loc, la întâmplare. Staţiile de metro sunt liniştite, în afara celor din Luna City. Tocmai a început lupta la staţia Vest. Vrei să auzi ceva?
— Nu acum. Mannie, du-te pe furiş până acolo şi uită-te. Stai pe-aproape de un telefon. Mike, începi tămbălăul în toate furnicarele, transmiţi veştile prin celule şi foloseşte-te de versiunea lui Finn, nu de adevăr. Bătăuşii violează şi ucid toate femeile din Complex — dacă vrei îţi dau eu detalii, dacă nu, inventează. Aha, poţi să le ordoni gărzilor de la celelalte staţii de metro să se întoarcă la barăci? Vreau luptă, dar n-are rost să ne trimitem oamenii împotriva unora mai bine înarmaţi. Poate că reuşim să evităm un măcel.
— Am să încerc.
M-am grăbit să ajung la staţia Vest. Coridoarele erau pline de oameni furioşi. Oraşul urla într-un fel pe care nu-l mai auzisem până acum şi, în timp ce traversam Şoseaua, am auzit strigăte şi zgomotul mulţimii care venea din direcţia Autorităţii, deşi cred că Wyoh nu avusese destul timp ca să ajungă la stilyagi să-i anunţe. Aşa şi era, ceea ce profesorul încercase să facă, se întâmplase spontan.
Staţia era plină şi m-am împins şi am dat din coate ca să văd ceea ce trebuia să ştiu sigur şi anume că gărzile de la paşapoarte fie muriseră, fie dispăruseră. Erau morţi, deci ştirea pe care o auzisem mai înainte era adevărată. Lângă ei mai erau trei lunari, morţi şi ei. Unul dintre ei era un copil, să fi avut vreo treisprezece ani şi murise agăţat de gâtul unui Dragon. Mai avea pe cap şepcuţa roşie cu simbolul libertăţii. Mi-am croit drum prin mulţime, spre un telefon public şi am raportat.
— Bine. Acum du-te înapoi, ia actele unuia din paznici. Vreau numele şi rangul. L-ai văzut pe Finn?
— Nu.
— Vezi că se îndreaptă spre tine, cu trei arme. Spune-mi unde e cabina din care suni, du-te, ia actele şi întoarce-te la telefon.
Dispăruse un cadavru, cineva îl târâse în altă parte. Bog ştie ce vroiau să facă cu el! Celălalt era mutilat bine, dar am reuşit să-i smulg lanţul cu medalion de identificare de la gât, înainte ca să-l ia şi pe el. Mi-am făcut loc înapoi la telefon şi am găsit o femeie în cabină.
— Doamnă, am spus, trebuie să dau un telefon urgent.
— Poftim, dar e stricat.
Perfect, Mike îl păstrase pentru mine. I-am dat profesorului numele paznicului.
— Bine, mi-a zis. L-ai văzut pe Finn? Are să te caute la cabina de unde suni.
— Nu… a, ba da. Acum l-am văzut.
— Bine, stai cu el. Mike, ai cumva o voce care să se potrivească cu numele Dragonului?
— Îmi pare rău, profesore, n-am.
— Nu-i nimic, fă-ţi una care să sune răguşit şi înspăimântat. Sunt şanse ca Ofiţerul Comandant să nu-l cunoască prea bine. Crezi că soldatul l-ar fi sunat pe Alvarez?
— Nu, cred că l-ar fi sunat pe Ofiţer. Alvarez dă ordinele prin el.
— Bun, atunci sună-l pe comandant. Raportează atacul, cere ajutor şi mori în mijlocul frazei. Fă în aşa fel încât să se audă sunete de luptă şi poate şi un strigăt de genul „Uite-l şi pe ticălosul ăsta!” chiar înainte să-ţi dai duhul. Te descurci, nu?
— Programat. Nu-i nici o problemă, răspunse Mike înveselit.
— Bine, dă-i drumul. Mannie, dă-mi-l pe Finn.
Planul profesorului era să scoată din barăci gărzile care nu erau de serviciu, să le scoată pe toate, iar oamenii lui Finn, pregătiţi de luptă, să-i aştepte la ieşirea din capsule. Şi a mers cât a mers, pentru că Mort Nesuferitul şi-a pierdut minţile de panică şi i-a oprit pe câţiva, ca să-l protejeze, în timp ce trimitea mesaje disperate spre Pământ — care însă nu ajungeau la destinaţie.
M-am abătut de la disciplina profesorului şi-am pus mâna pe o armă cu laser, când sosi şi a doua capsulă plină cu Dragonii Păcii. Am ars doi bătăuşi, dar am descoperit că-mi pierise setea de sânge şi i-am lăsat pe ceilalţi trăgători să se ocupe de restul trupei. A fost floare la ureche. Cum scoteau capul din cuib, erau terminaţi. De frică, jumătate din echipă nu a mai ieşit. Au murit afumaţi în capsulă. M-am întors la postul meu, lângă telefon.
Decizia Temnicerului-şef de a ascunde afacerea cu violul a iscat probleme mari la Complex. Alvarez a fost ucis. Au mai murit Ofiţerul Comandant şi două jachete galbene. Un grup format din Dragonii Păcii şi Jachetele Galbene, erau treisprezece, s-au ascuns cu Mort. Capacitatea lui Mike de a urmări evenimentele prin telefon era destul de haotică, dar odată ce a fost clar că toate efectivele înarmate se află la reşedinţa Temnicerului-şef, profesorul i-a cerut computerului nostru să înceapă faza următoare.
Mike stinse toate luminile Complexului, în afară de cele de la reşedinţa Temnicerului-şef şi reduse oxigenul până la punctul în care îţi pierdeai cunoştinţa. Nici nu mureai, dar nici nu-ţi era bine. Măsura asta a fost luată pentru a ne asigura că oricine ar încerca să creeze probleme, nu va reuşi. În reşedinţă tăie' complet rezerva de oxigen, lăsând doar azot pur preţ de zece minute. Apoi oamenii lui Finn, care aşteptau în costume de presiune la staţia particulară de motoare a Temnicerului-şef, sparseră zăvorul ecluzei de aer şi intrară „umăr la umăr”.
Luna era a noastră.
Cartea a II-a