Выбрать главу

Getheren şi-a scos mănuşile, privindu-şi mâinile. Aveau culoarea omătului, dar degerăturile dispăruseră. Deci se putea folosi de mâini şi de picioare. Nu simţea durere, nu simţea frig şi nu simţea foame.

Zări hăt departe, spre miazănoapte, un turn alb, aidoma turnului unui Domeniu, din care cineva pornise către el. După o vreme, Getheren a văzut că era un bărbat gol, cu pielea şi părul albe. S-a apropiat mai mult şi Getheren l-a întrebat: „Cine eşti?"

Bărbatul cel alb i-a răspuns: „Eu sunt fratele şi kemmeringul tău, Hode."

Hode era numele fratelui său care se sinucisese, şi Getheren a văzut că bărbatul semăna leit cu fratele său. Însă trupul lui nu mai avea viaţă, iar glasul îi suna ca trosnetul gheţii.

A întrebat atunci: „Ce loc e acesta?"

Hode a răspuns: „Locul dintre zidurile viscolului. Aici trăiesc sinucigaşii. Aici, tu şi cu mine ne vom ţine jurământul."

Getheren s-a temut şi a spus: „Eu nu voi rămâne aici. Dacă m-ai fi însoţit spre miazăzi, părăsindu-ne Vatra, am fi putut rămâne laolaltă şi ne-am fi ţinut jurământul pe viaţă, căci nimeni nu ne-ar fi ştiut vina. Dar tu ai călcat jurământul, azvârlindu-l împreună cu viaţa ta. Iar acum nu-mi poţi rosti numele."

Aşa a fost. Hode şi-a mişcat buzele albe, dar nu a putut rosti numele fratelui său.

A venit iute spre Getheren, întinzând braţele ca să-l prindă, şi l-a apucat de mâna stângă. Getheren s-a smuls şi a fugit de lângă el. A pornit spre miazăzi, alergând, şi a zărit ridicându-se înaintea lui un zid alb de zăpadă, iar când a pătruns în acesta a căzut iarăşi în genunchi şi n-a mai putut fugi, ci s-a târât.

La nouă zile după ce pornise pe Gheaţă, a fost găsit de oamenii din Vatra Orhoch, care se află la nord-est de Shath. Aceştia n-au ştiut cine era şi nici de unde venea, căci l-au găsit târându-se prin zăpadă, lihnit de foame, orbit de sclipirea gheţii, cu chipul înnegrit de soare şi ger, iar la început nu putuse vorbi. Cu toate acestea, a supravieţuit şi doar mâna stângă, care degerase, a trebuit să-i fie amputată. Unii oameni au spus că el era Getheren din Shath, despre care auziseră. Alţii au zis că nu poate fi adevărat, pentru că acela urcase pe Gheaţă în primul viscol al toamnei şi cu siguranţă murise. El însuşi nega că s-ar fi numit Getheren. După ce s-a însănătoşit, a plecat din Orhoch şi a coborât spre miazăzi, spunându-şi Ennoch.

Când Ennoch era bătrân şi trăia pe câmpiile Rerului, a întâlnit un om din locul lui de baştină şi l-a întrebat: „ Cum mai merge Domeniul Shath?" Celălalt i-a răspuns că Shath o ducea rău. Nimic nu mai rodea în vatră sau pe ogor, totul fiind atins de boală. Culturile de primăvară degerau în sol, iar recoltele coapte putrezeau, şi asta se întâmpla de mulţi ani. Atunci, Ennoch i-a spus: „Eu sunt Getheren din Shath", şi i-a povestit cum urcase pe Gheaţă şi ce întâlnise acolo. La sfârşit, i-a zis: „Spune-le celor din Shath că-mi iau înapoi numele şi umbra". La puţin timp după aceea, Getheren s-a îmbolnăvit şi a murit. Călătorul i-a purtat vorbele înapoi în Shath, şi se spune că, de atunci, Domeniul a înflorit iarăşi şi totul a fost aşa cum se cuvine pe ogor, în casă şi în vatră.

3

Regele nebun

A DOUA ZI am dormit până târziu şi am petrecut restul dimineţii răsfoind însemnările referitoare la protocolul din Palat, precum şi observaţiile asupra psihologiei şi manierelor gethenienilor, redactate de predecesorii mei, Investigatorii. N-am reţinut nimic din ceea ce am parcurs, dar n-avea importanţa, deoarece cunoşteam perfect subiectele respective şi citeam pentru a înăbuşi o voce interioară care-mi repeta întruna: Lucrurile merg prost. Când nu voia să amuţească, mă certam cu ea, afirmând că puteam continua şi fără Estraven — poate chiar mai bine decât cu el. La urma urmei, misiunea mea era o treabă pentru o singură persoană. Nu exista decât un Prim Mobil. Pe orice planetă, cele dintâi veşti despre Ecumen sunt rostite de un glas unic, un individ prezent în carne şi oase, care acţionează pe cont propriu. El poate fi ucis, cum s-a întâmplat cu Pellegle pe Delta-Taurus, sau închis printre nebuni, ca primii Trei Mobili pe Gao, unul după celălalt, totuşi, practica se menţine, deoarece dă roade. Un glas care spune adevărul reprezintă o forţă mai mare decât numeroase flote şi armate, dacă dispune de timp suficient, iar Ecumenul nu se plânge de lipsa timpului. Tu însă n-ai timp, rostea vocea interioară, dar am convins-o să tacă şi am sosit la Palat pentru audienţă la ora două, calm şi decis. Totul s-a spulberat în anticameră, înainte chiar de a-l vedea pe suveran.

Gărzile mă conduseseră acolo, prin sălile lungi şi coridoarele Casei Regale. Un aghiotant mi-a cerut să aştept şi m-a lăsat singur în odaia înaltă, fără ferestre. Am rămas locului, înzorzonat după cum o cerea eticheta. Îmi vândusem al patrulea rubin (Investigatorii raportaseră că gethenienii preţuiesc nestematele la fel ca ferrienii, şi venisem pe Iarnă cu buzunarele doldora de pietre preţioase pentru a-mi deschide uşile) şi cheltuisem o treime din suma încasată pe veşmintele de paradă şi pe cele cu care eram îmbrăcat. Erau noi şi bine făcute, aşa cum se fac straiele în Karhide: o cămaşă albă din blană împletită, pantaloni bufanţi cenuşii, tunică lungă, aidoma unei livrele, hieb, din piele verde-albăstruie, caschetă nouă, mănuşi introduse sub unghiul corect în centura largă a hiebului, încălţări noi… Siguranţa de-a fi bine îmbrăcat îmi sporea calmul şi hotărârea. Cu aceste sentimente, am privit de jur-împrejur.

Ca toate sălile Palatului, încăperea era înaltă, roşie, veche şi goală, aerul era rece şi mucegăit, de parcă ventilaţia se făcea din alte veacuri. În şemineu, focul duduia zadarnic. În Karhide, focurile au scopul de-a încălzi sufletul, nu trupul. Revoluţia lor industrială, Epoca Invenţiilor, durează de cel puţin trei mii de ani, iar pe parcursul acestor treizeci de secole s-au inventat mijloace de încălzire centrală excelente şi economice, utilizând aburul, electricitatea şi alte principii, dar n-au fost instalate în locuinţe. Poate că dacă ar fi făcut-o şi-ar fi pierdut imunitatea naturală faţă de climă, aşa cum păsărilor arctice care au fost ţinute în corturi încălzite le degeră picioruşele când sunt eliberate. Mie însă, fiind o pasăre tropicală, îmi era frig. Simţeam într-un anume fel frigul de afară şi altfel pe cel dinăuntru, cu toate că era una dintre senzaţiile permanente. M-am plimbat înainte şi înapoi să mă încălzesc. Cu excepţia şemineului, anticamera prelungă conţinea puţine mobile: un scaun fără spetează şi o masă, pe care se aflau un vas din belemnit şi un aparat de radio vechi, din lemn sculptat, încrustat cu argint şi os — o minunată piesă de artă. Se auzea murmurând şi am mărit puţin volumul, ascultând Buletinul Palatului care luă locul psalmodierii monotone de până atunci. În general, karhidenii nu citesc mult şi preferă oralitatea atât în privinţa ştirilor cât şi a literaturii. Cărţile şi televizoarele sunt mai puţin obişnuite decât radiourile şi nu există ziare. Plecasem de acasă înaintea difuzării Buletinului matinal, iar acum eram doar pe jumătate atent, pierdut în gânduri, până ce repetarea unui nume mi-a atras în sfârşit atenţia şi m-a oprit din plimbare. Ce era cu Estraven? Se repeta un comunicat:

„Prin prezentul decret, hotărâm ca Therem Harth rem ir Estraven, Lord de Estre in Kerm, să fie deposedat de titlul Regatului şi de locul din Adunările Regatului şi să fie izgonit din Regat şi din toate Domeniile Karhidei. Dacă nu va părăsi Regatul şi Domeniile în trei zile, sau dacă în decursul vieţii sale va mai reveni în Regat, oricine are dreptul să-l ucidă fără judecată. Orice locuitor din Karhide care îi va permite lui Harth rem ir Estraven să-i vorbească, sau să locuiască în casa lui sau pe pământurile sale, este pasibil de temniţă, iar orice locuitor din Karhide care îi va da sau împrumuta bani sau bunuri, ori îşi va plăti datoriile faţă de el, va fi pasibil de temniţă şi de amendă. Să afle tot poporul din Karhide şi să spună că Harth rem ir Estraven este exilat pentru crima de Trădare. Sub pretextul de slujire loială a regelui, a declarat în intimitate şi în public, în Adunare şi la Palat că Naţiunea Domenii Karhide îşi abandonează suveranitatea şi puterea pentru a deveni o naţiune inferioară, supusă într-o aşa-zisă Uniune a Popoarelor, dar să afle toţi şi să spună că nu există o asemenea Uniune, ea fiind o născocire lipsită de temei a unor trădători şi conspiratori, care caută să şubrezească autoritatea Regelui în profitul adevăraţilor duşmani ai ţării. Odguyrny Tuwa, ora opt, în Palatul din Erhenrang: ARGAVEN HARGE."