Bliss nu-i răspunse şi Trevize urmă:
— Cred că din acel prim moment am simţit că nu eşti femeie. Eşti robot şi nu ştiu cum se face, dar mi-am dat seama de asta. Şi din cauza acestui sentiment, toate evenimentele care s-au petrecut după aceea au avut pentru mine o anumită semnificaţie — în special absenţa ta de la masă.
— Trev, crezi că nu pot mânca? întrebă Bliss. Ai uitat că am luat câteva îmbucături din creveţi pe nava ta? Te asigur că pot mânca şi îndeplini toate celelalte funcţii biologice umane. Inclusiv sexuale, ca să te scutesc să mă mai întrebi. Şi te încredinţez că nici asta nu dovedeşte că nu sunt robot. Roboţii atinseseră culmea perfecţiunii chiar cu mii de ani în urmă, când doar creierul îi deosebea de fiinţele umane şi atunci diferenţa era detectabilă doar pentru cei capabili să utilizeze câmpurile mentale. Orator Gendibal ar fi putut să spună dacă sunt robot sau om, asta în cazul că s-ar fi deranjat să mă studieze. Dar bineînţeles că n-a făcut-o.
— Foarte bine, dar deşi eu nu am acces la mentalică, sunt convins că eşti robot.
— Şi dacă aş fi? întrebă Bliss. Nu recunosc nimic, dar m-ai făcut curioasă. Dacă sunt?
— Nu-i nevoie să recunoşti nimic. Ştiu că eşti robot. Dacă mi-ar trebui o dovadă cât de mică, m-aş folosi de afirmaţia ta de adineauri, când ai susţinut că poţi bloca influenţa Gaiei pentru a-mi vorbi ca un simplu individ. Nu cred c-ai putea face asta dacă ai fi o parte din Gaia, numai că tu nu apartii planetei. Tu eşti un robot supraveghetor şi, prin urmare, vii din afara Gaiei. Şi pentru că am adus vorba despre asta, de câţi roboţi supraveghetori are nevoie Gaia şi câţi posedă ea?
— Îţi repet: nu recunosc nimic, dar m-ai făcut curioasă. Dar dacă sunt robot?
— În cazul acesta, aş vrea să ştiu un singur lucru: Ce vrei de la Janov Pelorat? Mi-e prieten şi, în felul lui, a rămas un copil. El îşi închipuie că te iubeşte. Crede că vrea doar ceea ce eşti tu dispusă să-i oferi, socotind că i-ai dat deja destul. El nu cunoaşte şi nici nu-i în stare să-şi imagineze ce înseamnă dezamăgire în dragoste sau, în cazul de faţă, agonia de a afla nu eşti umană…
— Dar tu ştii ce-nseamnă durerea pricinuită de dragostea neîmpărtăşită?
— Am trecut prin asemenea momente. Eu n-am dus o viaţă retrasă ca Janov. Nu mi-am consumat inutil existenţa şi nici nu am uitat de mine lăsându-mă antrenat într-o goană intelectuală care să înghită cu totul celelalte laturi ale vieţii, cum ar fi soţia şi copilul, aşa cum a făcut el. Acum, dintr-o dată, renunţă la toate de dragul tău. N-aş vrea ca el să sufere. Nu accept asta. Dacă am adus un serviciu Gaiei, cred că merit o recompensă, iar aceasta e asigurarea că Janov Pelorat nu va regreta alegerea făcută.
— Să declar că-s robot şi să-ţi dau un răspuns acum?
— Da. Chiar acum, spuse Trevize.
— Foarte bine. Atunci să presupunem c-aş fi robot şi că am funcţia de supraveghetor. Să mai admitem ca există şi alţii ca mine, puţini la număr, care au acelaşi rol. Să zicem că ceea ce ne uneşte este dorinţa de a ne îngriji de fiinţele umane în ideea că pe Gaia nu există fiinţe umane în adevăratul înţeles al cuvântului, deoarece toate formează o fiinţă planetară atotcuprinzătoare. Să presupunem de asemenea că purtând de grijă Gaiei simţim că ne îndeplinim menirea. Să mai presupunem că în noi subzistă ceva primar, care tânjeşte după fiinţa umană în sensul ce i se dădea pe vremea când abia apăruseră primii roboţi. Să nu mă înţelegi greşit; eu nu susţin că sunt bătrână (presupunând că sunt robot). Am aceeaşi vârstă ca şi tine, aşa cum ţi-am spus ori, cel puţin, asta e durata existenţei mele. Presupunând că-s robot, structura mea robotică va rămâne întotdeauna la fel, şi grija pe care-o acord fiinţelor umane se va păstra constantă. Pel este o astfel de fiinţă. Nu aparţine Gaiei şi a depăşit vârsta pentru a mai deveni cu adevărat o parte a ei. El vrea să rămână cu mine pe Gaia pentru că faţă de persoana mea are cu totul alte sentimente decât tine. El nu socoteşte că eu aş fi robot. În sfârşit, şi eu vreau ca el să rămână aici. Dacă susţii că eu sunt robot, nu-i greu să te convingi de adevărul spuselor mele. Sunt capabilă de orice reacţie umană şi-l voi iubi. Insişti asupra ideii că sunt robot şi consideri, probabil, că nu-s în stare să iubesc în înţeles uman şi mistic, dar tu n-ai reuşit să deosebeşti reacţiile mele de cele pe care tu le asociezi cu dragoste, aşa că te rog să-mi spui care ar fi diferenţa.
Rămase tăcută şi-l privi sfidător pe Trevize.
— Vrei să spui că nu-l vei părăsi? întrebă Trevize.
— Dacă tu presupui că sunt robot, atunci poţi înţelege şi singur că, potrivit Primei Legi, nu l-aş putea părăsi niciodată decât dacă el mi-ar ordona acest lucru şi, în plus, aş fi şi eu convinsă că vorbeşte serios şi că i-aş provoca mai mult rău rămânând lângă el decât părăsindu-l.
— Dar un bărbat mai tânăr n-ar…?
— Care bărbat mai tânăr? Tu ai fi acela, dar nu-mi închipui că ai avea nevoie de mine la fel de mult ca Pel şi, de fapt, nici nu mă vrei, aşa că Prima Lege mi-ar interzice să încerc să-mi leg viaţa de a ta.
— Şi dacă nu eşti robot? întrebă Trevize cu vocea stăpânită şi calmă.
— Hotărăşte-te, îl invită Bliss.
— Am spus: Dacă nu eşti robot?
— Atunci n-ai nici un drept să mai ştii ceva şi-ar rămâne ca numai eu şi Pelorat să decidem.
— În cazul acesta, revin la prima mea idee, rosti Trevize. Îmi cer recompensa, iar prin ea înţeleg ca tu să-l tratezi cu tot respectul pe Janov. Nu mai insist să aflu ce eşti. Vreau garanţia că te vei purta frumos cu el.
— O să mă port frumos cu el, spuse Bliss încet, nu pentru a te recompensa pe tine. ci pentru că aşa vreau. Asta e dorinţa mea cea mai fierbinte. Îţi promit că o să mă ţin de cuvânt. Apoi strigă: “Pel! Pel!”
— Da, Bilss, îi răspunse Pelorat intrând în cameră.
Bliss îi întinse o mână:
— Cred că Trev vrea să-ţi spună ceva.
Pelorat îi strânse mâna, apoi Trevize, luând mâinile lor împreunate între ale lui, spuse:
— Janov, mă bucur din inimă pentru voi amândoi.
— Of, prieten drag, se fâstâci Pelorat.
— Probabil că eu voi părăsi Gaia, îi anunţă Trevize. Plec chiar acum să vorbesc cu Dom despre problema asta. Nu ştiu dacă ne vom mai revedea, dar în orice caz, Janov, ne-am înţeles bine împreună.
— Ai dreptate. Întări Pelorat zâmbind.
— La revedere, Bliss, şi-ţi mulţumesc anticipat.
— La revedere, Trev.
Iar Trevize, fluturând uşor o mână, ieşi din casă.
92
— Ai reuşit. Trev… Dar, la urma urmei, ai procedat aşa cum mă aşteptam.
Erau din nou la masă. Trevize mancă fără poftă, la fel ca şi prima oară, numai că de data aceasta nu-i mai păsa. Probabil că nu avea să mai mănânce vreodată pe Gaia.
— Am procedat aşa cum te aşteptai, dar probabil că nu din motivele pe care ţi le închipui, răspunse Trevize.
— Bineînţeles c-ai fost sigur de corectitudinea hotărârii tale.
— Da, dar nu din cauza darului meu înnăscut de a surprinde esenţa adevărului. Dacă am ales Galaxia, am făcut-o potrivit unui raţionament obişnuit, la care ar fi apelat oricare altul pus într-o asemenea situaţie. Te superi dacă-ţi explic?