Nynaeve îşi amintea mult prea limpede întâlnirea; femeia, mai sigură pe ea decât oricare din Soborul Femeilor, îmbrăcată cu cea mai frumoasă rochie din câte văzuse vreodată, care i se adresa ca unei copile. Apoi, brusc, Moiraine clipise surprinsă şi, niciuna, nici două, întrebase…
Îşi umezi cu limba buzele care i se uscaseră dintr-odată. Cei doi se uitau la ea, Străjerul cu chipul său ca de piatră, neclintit, iar femeia Aes Sedai blândă, dar foarte concentrată. Nynaeve clătină din cap.
— Nu! Nu! Nu-i cu putinţă. Aş fi ştiut. Nu faci decât să încerci să mă înşeli, dar n-o să-ţi meargă.
— Fireşte că nu ştii, spuse Moiraine împăciuitoare. Ce te putea face măcar să bănuieşti? Toată viaţa nu ai auzit decât despre ascultatul vântului. Şi, oricum, cred că ai prefera să le spui tuturor celor din Emond’s Field că eşti o Iscoadă a Celui Întunecat, decât să recunoşti, fie şi numai în gândurile dumitale cele mai tainice, că ai de-a face cu Puterea sau cu temutele Aes Sedai.
Pe chipul lui Moiraine trecu o urmă de veselie.
— Dar pot să-ţi spun cum a început.
— Nu mai vreau să-ţi mai aud minciunile, protestă Nynaeve, dar cealaltă n-o băgă în seamă şi continuă.
— Cu opt sau, poate, zece ani în urmă – vârsta variază, dar se întâmplă întotdeauna în copilărie – a existat ceva ce-ţi doreai mai mult decât orice altceva pe lume, ceva de care aveai nevoie. Şi ai dobândit ce voiai. Poate că a căzut o creangă din copac, cu ajutorul căreia ai izbutit să ieşi la malul lacului şi să nu te îneci. Poate vreun prieten, sau vreun animal de casă s-a însănătoşit, când toată lumea credea că va muri. Pe moment n-ai simţit nimic special, dar cam la o săptămână, sau după vreo zece zile, ai avut prima reacţie, după atingerea Adevăratului Izvor. De pildă, un pic de febră şi nişte frisoane care au apărut pe neaşteptate şi te au silit să rămâi în pat, apoi au dispărut după numai câteva ceasuri. Reacţiile diferă, dar niciuna nu durează mai mult de atât. Dureri de cap, amorţeli, tulburare, toate deodată, sau poate momente în care ai riscat inutil sau te-ai purtat prosteşte. O ameţeală care te-a făcut să cazi din picioare şi să te-mpiedici de câte ori încercai să te mişti şi să nu poţi rosti o vorbă fără să te bâlbâi. Mai sunt şi alte posibilităţi. Îţi aminteşti?
Nynaeve se lăsă să cadă pe pământ; n-o mai ţineau picioarele. Îşi amintea, dar tot clătina dezaprobator din cap. Pesemne că era o coincidenţă. Sau poate că Moiraine pusese mai multe întrebări în Emond’s Field decât crezuse ea. Tare multe întrebări mai pusese femeia Aes Sedai. Asta trebuia să fie. Lan îi întinse mâna, dar ea nici nu-l văzu.
— Să mergem mai departe, grăi Moiraine, văzând-o că tace. Cândva, ai folosit Puterea pentru a-i vindeca fie pe Perrin, fie pe Egwene. Aşa se creează o legătură. Poţi să simţi prezenţa celui pe care l-ai vindecat cu ajutorul Puterii. În Baerlon, ai ajuns drept la Cerbul şi Leul, deşi nu era hanul cel mai apropiat de niciuna dintre porţile pe care puteai să fi intrat. Când ai sosit dumneata, dintre cei din Emond’s Field nu erau la han decât Perrin şi Egwene. Care dintre ei a fost? Sau poate amândoi?
— Egwene, bâigui Nynaeve.
I se păruse, dintotdeauna, foarte firesc că putea câteodată să spună cine se apropia de ea, chiar fără să vadă; numai acum însă îşi dădu seama că era mereu vorba despre cineva la care leacurile ei dăduseră rezultate aproape miraculoase. În plus, ştiuse de fiecare dată când îngrijirile sale aveau să se dovedească peste aşteptări, fusese întotdeauna sigură când prezisese că recoltele aveau să fie foarte îmbelşugate sau că ploile aveau să vină devreme sau târziu. Aşa crezuse că trebuia să fie. Nu toate Meşteresele puteau asculta vântul, dar cele mai bune o făceau. Aşa-i spusese mereu jupâneasa Barran, aşa cum spusese şi că Nynaeve avea să fie una dintre cele mai bune.
— Avea friguri de mlaştină, murmură ea, fără să-şi ridice capul din pământ. Eram încă ucenică la jupâneasa Barran, iar ea mă pusese s-o veghez pe Egwene. Eram tânără şi nu ştiam că Meştereasa avea totul sub control. E groaznic să vezi pe cineva care suferă de boala asta. Copila era scăldată în sudoare, gemea şi se zvârcolea, încât mă aşteptam să-i aud oasele trosnind din clipă în clipă. Jupâneasa Barran îmi spusese că febra urma să scadă cam într-o zi, sau cel mult două, dar am crezut că voia doar să fie drăguţă cu mine şi că Egwene era pe moarte. Câteodată, pe când ea era foarte mică, obişnuiam să stau cu ea s-o supraveghez, dacă maică-sa era ocupată, aşa că am început să plâng gândindu-mă că aveam s-o văd murind. Un ceas mai târziu, când s-a întors jupâneasa Barran, febra scăzuse. S-a mirat, dar s-a ocupat de mine mai mult decât de Egwene. Am crezut mereu că ea avusese impresia că-i dădusem ceva copilei, dar mi-era prea frică să mărturisesc; că încerca să mă liniştească, pentru a fi sigură că ştiam că nu-i făcusem niciun rău lui Egwene. După o săptămână, am căzut pe podeaua din camera ei de zi; ba aveam frisoane, ba ardeam toată. Jupâneasa m-a urcat în pat, dar până la cină îmi trecuse totul.
Sfârşind de vorbit, îşi lăsă capul în palme. „Bună pildă şi-a mai ales, se gândi ea, arde-o-ar Lumina! Să folosesc puterea ca o Aes Sedai. Ca o ticăloasă de Aes Sedai, Iscoadă a Celui Întunecat.”
— Ai avut foarte mult noroc, vorbi Moiraine, iar Nynaeve se îndreptă de spate. Lan făcu un pas înapoi, de parcă nu era treaba lui ce discutau, şi începu să-şi facă de lucru cu şaua lui Mandarb, fără măcar să le privească.
— Noroc!
— Ai izbutit să obţii o fărâmă de control asupra Puterii, chiar dacă nu poţi atinge Adevăratul Izvor decât din întâmplare. Dacă n-ai fi făcut-o, până la urmă te-ar fi omorât. Aşa se va întâmpla, după câte se pare, cu Egwene, dacă reuşeşti s-o opreşti să ajungă în Tar Valon.
— Dacă eu am învăţat asta… începu Nynaeve, apoi înghiţi în sec; era ca şi cum ar fi recunoscut încă o dată că putea face ceea ce-i spusese cealaltă. dacă eu am învăţat, poate să înveţe şi ea. Nu-i nevoie să ajungă în Tar Valon şi să fie amestecată în intrigile dumitale.
Moiraine clătină încet din cap.
— Noi, Aes Sedai, căutăm fetele care pot atinge Adevăratul Izvor fără călăuzire cu la fel de multă atenţie ca şi pe bărbaţii care o pot face. Nu din dorinţa de a ne spori numărul – cel puţin, nu numai de asta – şi nici de teama că acele fete s-ar putea folosi de Putere aşa cum nu trebuie. Fărâma de control pe care o pot dobândi, dacă Lumina se milostiveşte de ele, rareori poate face prea mult rău, mai ales că atingerea Adevăratului Izvor este cu neputinţă fără instruire şi nu se petrece decât întâmplător. Şi, desigur, ele nu sunt afectate de nebunia care-i face pe bărbaţi să comită ticăloşii şi fapte fără sens. Vrem însă să le salvăm vieţile. Vieţile celor care nu reuşesc să înveţe să controleze Puterea.
— Febra şi frisoanele acelea nu puteau omorî pe nimeni, stărui Nynaeve. N-au ţinut decât trei, patru ceasuri. Am mai avut eu şi alte reacţii, şi nici acelea nu au fost mortale. Iar după câteva luni, s-au oprit cu totul. De asta ce mai zici?
— Au fost numai reacţii, o lamuri Moiraine, răbdătoare. De fiecare dată, reacţiile apar mai aproape de momentul atingerii Izvorului, până când cele două ajung să se petreacă aproape în acelaşi timp. După aceea, nu mai există reacţii vizibile, dar este ca şi cum un ceas ar fi început să ticăie. Un an. Doi. Cunosc o femeie care a rezistat cinci. Din patru care sunt din naştere înzestrate precum dumneata şi Egwene, trei mor dacă nu le găsim şi nu le instruim noi. Moartea lor nu este aşa îngrozitoare precum cea a bărbaţilor, dar nici uşoară nu e dacă pot spune aşa. Convulsii. Strigăte. Durează mai multe zile, iar după ce începe, nu se mai poate face nimic, nici măcar de către toate femeile Aes Sedai din Tar Valon laolaltă.