— Minţi. Ai pus multe întrebări în Emond’s Field şi ai aflat despre Egwene şi boala ei, despre fierbinţelile şi frisoanele mele, totul. Povestea asta e o minciună.
— Ştii că nu-i aşa, o contrazise cu blândeţe Moiraine.
Fără nici o tragere de inimă, şovăind mai mult decât o făcuse vreodată până atunci, Nynaeve încuviinţă. Fusese o ultimă încercare încăpăţânată de a nega ceea ce era limpede, iar aşa ceva nu avea niciun rost, oricât de neplăcut ar fi fost lucrul respectiv. Prima ucenică a jupânesei Barran murise aşa cum spusese femeia Aes Sedai, pe când Nynaeve încă se juca cu păpuşile, şi mai fusese şi o tânără din Deven Ride, cu numai câţiva ani înainte. Şi ea fusese ucenica unei Meşterese şi putea asculta vântul.
— Eşti foarte înzestrată, din câte cred eu, continuă Moiraine. Cu instruirea cuvenită, poţi ajunge chiar mai puternică decât Egwene, care, din câte mi se pare, poate ajunge una dintre cele mai puternice Aes Sedai din ultimele veacuri.
Nynaeve se dădu înapoi din faţa celeilalte de parcă s-ar fi ferit de un şarpe.
— Nu! Nu vreau să am nimic de-a face cu… „Cu ce? Cu mine însămi?” Rămase pe loc şi continuă, cu glas şovăielnic: Am să te rog să nu spui nimănui nimic despre asta, vrei?
Cuvintele aproape că i se opriră în gât. Ar fi preferat să apară chiar atunci trolocii, decât să fie nevoită să-i spună acelei femei „te rog”. Dar Moiraine nu făcu altceva decât să încuviinţeze din cap, iar Nynaeve se mai însufleţi un pic.
— Nimic din toate astea nu explică ce ai de gând cu Rand, Mat şi Perrin.
— Cel Întunecat e pe urmele lor, răspunse Moiraine. Dacă el vrea ceva, eu mă opun. Poate exista vreun motiv mai simplu sau mai potrivit?
Îşi termină ceaiul, privind-o pe Nynaeve peste buza cănii.
— Lan, trebuie să plecăm. Spre miazăzi, cred. Mi-e teamă că Meştereasa nu ne va însoţi.
Nynaeve strânse din buze auzind-o cum spunea „Meştereasă”, de parcă dădea de înţeles că ea renunţase la un lucru de preţ, în schimbul a ceva fără nici o valoare. „Nu vrea să-i însoţesc. Încearcă să mă supere, ca să mă întorc acasă şi să-i las singuri cu ea.”
— Oh, ba da, am să vin cu voi. Nu mă puteţi împiedica.
— Nimeni nu va încerca să te împiedice, spuse Lan, venind din nou lângă ele, golind ceainicul peste foc şi amestecând cenuşa cu un băţ. Face parte din Pânză? o întrebă pe Moiraine.
— Poate că da, răspunse ea gânditoare. Ar fi trebuit să mai vorbesc o dată cu Min.
— Vezi, Nynaeve, aşadar eşti binevenită, grăi Lan, şovăind o clipă atunci când îi rosti numele, de parcă ar fi vrut să adauge „Sedai”.
Ea se înfurie simţindu-se luată peste picior, iritată şi de felul în care cei doi vorbeau despre diverse lucruri în faţa ei, lucruri despre care ea nu ştia nimic, fără să binevoiască să-i dea vreo lămurire, dar nu voi să le dea satisfacţia de a-i întreba. Străjerul continuă cu pregătirile de plecare, cu mişcări măsurate, sigure şi iuţi, astfel că termină repede; şeile, păturile şi toate celelalte fuseseră legate cu grijă în spatele şeilor lui Mandarb şi Aldieb.
— O să-ţi aduc eu calul, o anunţă pe Nynaeve, după ce termină cu ultima cureluşă.
Cu asta, o apucă în susul râului, iar ea îşi îngădui un zâmbet uşor. După cum, mai înainte, ea îi urmărise stând deoparte, aşa voia şi el să găsească locul în care-şi lăsase calul, fără vreun ajutor. Dar avea să-şi dea seama că ea, una, nu lăsa prea multe urme când se furişa. Ce plăcere să-l vadă întorcându-se cu mâna goală.
— De ce spre miazăzi? o întreba pe Moiraine. Te-am auzit spunând că unul dintre băieţi a trecut râul. De unde ştii?
— I-am dat fiecăruia dintre ei câte o pecete. Asta a creat un soi de legătură între ei şi mine. Câtă vreme sunt în viaţă şi au monedele asupra lor, voi reuşi să-i găsesc.
Privirile lui Nynaeve se îndreptară în direcţia în care plecase Străjerul, dar Moiraine clătină din cap.
— Nu, nu aşa. Nu pot decât să aflu dacă sunt în viaţă şi să-i găsesc, dacă ne pierdem unii de alţii. E un lucru înţelept, nu crezi, în împrejurarea de faţă?
— Nu-mi place să aud că există legături între dumneata şi cineva din Emond’s Field, răspunse încăpăţânată Nynaeve. Dar dacă asta ne va ajuta să-i găsim…
— Ne va ajuta. Dacă aş putea, m-aş duce întâi după cel de peste râu, continuă femeia Aes Sedai, cu o undă de mânie neputincioasă în glas. E la numai câteva mile de noi. Dar nu-mi permit să pierd timpul. Acum că trolocii au plecat, el ar trebui să ajungă în siguranţa în Whitebridge. Cei doi care au plecat în josul râului ar putea să aibă mai multă nevoie de mine. Şi-au pierdut monedele, iar Myrddraalii fie îi urmăresc, fie încearcă să ne prindă pe toţi la Whitebridge. Trebuie să mă ocup mai întâi de cei care au mai mare nevoie, oftă ea.
— S-ar putea ca Myrddraalii să-i fi omorât, spuse Nynaeve.
Moiraine clatină uşor din cap, de parcă voia să spună că ideea nici nu merita luată în seamă. Nynaeve îşi subţie buzele.
— Şi atunci, unde e Egwene? De ea nici măcar n-ai pomenit.
— Nu ştiu, recunoscu Moiraine, dar nădăjduiesc că e în siguranţă.
— Nu ştii? Nădăjduieşti? Ai vorbit atâta despre cum vrei să-i salvezi viaţa ducând-o în Tar Valon, numai că, din câte ştii dumneata, ar putea fi deja moartă.
— Aş putea s-o caut, dându-le Myrddraalilor mai mult răgaz până să ajung să-i ajut pe cei doi care au apucat-o spre miazăzi. Pe ei îi vrea Cel Întunecat, nu pe ea. Nici nu şi-ar bate capul cu Egwene, câtă vreme adevărata lor prada se află încă în libertate.
Nynaeve îşi aminti de propria întâlnire neplăcută, dar refuză să recunoască faptul că Moiraine spunea lucruri de bun simţ.
— Aşadar, nu poţi decât să nădăjduieşti că e în viaţă, dacă a avut noroc. În viaţă, dar poate singură, speriată, rănită chiar, cale de mai multe zile de cel mai apropiat sat şi fără nimeni care s-o poată ajuta, în afară de noi. Iar dumneata ai de gând s-o părăseşti.
— La fel de bine s-ar putea să fie în siguranţă, cu băiatul de peste râu. Sau în drum spre Whitebridge cu ceilalţi doi. Oricum, nu mai există troloci care s-o ameninţe, iar ea e puternică, inteligentă şi poate foarte bine să-şi găsească singură drumul spre Whitebridge, dacă e nevoie. Ai prefera să rămâi, numai pentru că s-ar putea ca ea să aibă nevoie de ajutor, sau vrei să încerci să-i ajuţi pe cei despre care ştii sigur că sunt în primejdie? Ai prefera să încep s-o caut pe ea şi să-i las pe băieţi – şi pe Myrddraalii care sunt, cu siguranţă, pe urmele lor – să dispară? Oricât aş fi de îngrijorată pentru Egwene, Nynaeve, eu lupt împotriva Celui Întunecat şi, deocamdată, asta-mi călăuzeşte paşii.
În timp ce pomenea de toate acele înfiorătoare posibilităţi, Moiraine nu-şi pierdu nici măcar o clipă calmul. Lui Nynaeve îi venea să urle. Clipind des pentru a-şi ascunde lacrimile, ea îşi întoarse faţa, pentru ca femeia Aes Sedai să n-o poată observa. „Pe Lumină, o Meştereasă trebuie să aibă grijă de toţi oamenii din satul ei. Eu de ce trebuie să aleg astfel?”
— Vine Lan, anunţă Moiraine, ridicându-se şi potrivindu-şi mantia pe umeri.
Văzându-l pe Străjer care ieşea dintre copaci, cu calul ei de căpăstru, Nynaeve nu mai simţi decât foarte puţină tulburare. Cu toate acestea, strânse din dinţi când el îi înmână frâiele.
S-ar fi simţit puţin mai încrezătoare dacă pe faţa lui s-ar fi oglindit măcar o urmă de mulţumire, în locul acelui calm ca de piatră, de nesuportat. El făcu ochii mari văzându-i chipul, iar ea se întoarse pentru a-şi şterge lacrimile de pe obraji. „Cum îndrăzneşte să-şi bată joc de mine, văzându-mă că plâng?!”