— Minciună! exclamă Egwene. De ce am minţi?
Cei patru lupi nu se mişcaseră, dar părea că nu mai stau aşa de liniştiţi în jurul focului; acum se ghemuiseră şi îi priveau cu ochii lor galbeni pe cei din Emond’s Field, fără să clipească.
Perrin nu spuse nimic, dar mâna i se îndreptă spre securea de la brâu. Într-o clipă, cei patru lupi se ridicară în picioare şi mâna îi rămase nemişcată. Nu scoaseră niciun sunet, dar li se ridicase părul de pe gât. Unul dintre lupii dintre copaci începu să urle în noapte. Alte voci îi răspunseră, cinci, zece, douăzeci, până când întunericul răsună de urletele lor. Deodată încetară. Faţa lui Perrin era acoperită de o sudoare rece.
— Dacă credeţi… Egwene se opri ca să înghită. În ciuda frigului şi chipul ei era asudat. Dacă credeţi că minţim, atunci poate că aţi prefera să înnoptăm în altă parte.
— În mod normal, aşa ar fi bine. Dar acum vreau să îmi povestiţi despre troloci. Şi despre Jumate-Oameni.
Perrin se strădui să nu se citească nimic pe chipul lui şi speră că îi reuşeşte mai bine decât lui Egwene. Elyas continuă, pe un ton cât se poate de firesc:
— Grialba spune că a simţit miros de Myrddraali şi troloci în mintea voastră pe când spuneţi povestea aia prostească. Toţi au simţit. Într-un fel sau altul aveţi ceva de-a face cu trolocii şi cu Făr’-de-Ochi. Lupii îi urăsc pe troloci şi pe Myrddraali mai mult decât focul, mai mult decât orice pe lumea asta. Şi eu la fel. Muşcarsu vrea să termine cu voi. Semnul ăla i l-au lăsat trolocii, când nu era decât un pui. Zice că nu e prea mult vânat, iar voi sunteţi mai graşi decât căprioarele pe care le-a văzut în ultimele luni şi că ar trebui să vă facem de petrecanie. Dar Muşcarsu e întotdeauna nerăbdător. Mai bine mi-aţi povesti totul, de-a fir a păr. Sper că nu sunteţi dintre Iscoadele Celui Întunecat. Nu-mi place să omor oamenii cărora le-am dat de mâncare. Ţineţi minte, o să-şi dea seama dacă minţiţi, şi până şi Grialba e aproape la fel de furioasă ca Muşcarsu.
Ochii lui, la fel de galbeni ca ai lupilor, îi priveau tot fără să clipească. „Sunt ochi de lup”, îşi spuse Perrin.
Îşi dădu seama că Egwene se uită la el, aşteptându-l să hotărască ce să facă. „Lumină, iată-mă din nou căpetenie!” Încă din prima zi se înţeleseseră că nu au cum să spună nimănui povestea lor adevărată, dar acum nu vedea nici o altă portiţă de scăpare, chiar dacă ar fi reuşit să pună mâna pe secure înainte ca…
Grialba scoase un mârâit puternic, şi la fel făcură şi ceilalţi trei lupi din jurul focului, apoi lupii din pădure. Vuietul ameninţător umplu văzduhul.
— Bine, se grăbi Perrin să spună! Bine.
Mârâiturile conteniră dintr-odată. Egwene îşi despreună mâinile şi dădu din cap în semn de încuviinţare.
— A început cu câteva zile înainte de Noaptea Iernii, se apucă Perrin să povestească, atunci când prietenul nostru, Mat, a văzut un bărbat îmbrăcat într-o mantie neagră…
Elyas nu îşi schimbă nici poziţia, nici expresia feţei, dar ceva în felul în care clătina din cap dădea de înţeles că ciulise urechile. Cei patru lupi se aşezară la loc, iar Perrin continuă; avea impresia că şi ei îl ascultau. Povestea era lungă, şi o spuse aproape în întregime. Nu vorbi însă de visul pe care îl avuseseră cu toţii când erau în Baerlon. Se aştepta ca lupii să dea semne că omisese ceva, dar ei se mulţumiră să-l privească. Grialba părea prietenoasă, Muşcarsu, înfuriat. Când isprăvi, aproape nu mai avea glas.
— …Şi dacă nu ne găseşte la Caemlyn, o să mergem mai departe, până la Tar Valon. Nu avem de ales, trebuie să primim ajutor de la femeile Aes Sedai.
— Troloci şi Myrddraali atât de departe spre miazăzi, cugetă Elyas. Asta dă de gândit.
Scotoci în spatele lui şi îi aruncă lui Perrin un burduf de apă din piele, dar fără să se uite la el. Părea că se gândeşte. Aşteptă până când Perrin termină de băut, puse burduful la loc şi abia după aceea vorbi.
— Eu nu sunt de partea femeilor Aes Sedai. Cele din Ajah Roşie cărora le place să-i urmărească pe bărbaţii care au de-a face cu Puterea Suprema, au vrut odată să mă domolească şi pe mine. Le-am spus în faţă că nu erau de fapt decât nişte Negre, care îl slujeau pe Cel Întunecat; asta nu le-a plăcut deloc. Odată ce am intrat în pădure, nu m-au mai putut prinde, deşi au încercat din răsputeri. Da, aşa a fost. Dacă veni vorba despre asta, mă îndoiesc că femeile Aes Sedai m-ar privi cu prea multă bunăvoinţă. A trebuit să omor câţiva Străjeri. Urâtă treabă să omori Străjeri. Nu prea mi-a venit la socoteală.
— Vorbitul cu lupii, începu Perrin stingherit. Are… are de-a face cu Puterea?
— Fireşte că nu, mârâi Elyas. N-ar fi reuşit să mă domolească, dar m-a înnebunit faptul că au vrut să încerce. Asta e o poveste veche, băiete. Dinainte să existe femeile Aes Sedai. Dinainte ca vreun om să fi folosit vreodată Puterea Supremă. Veche de când lumea. Veche de când lupii. Femeilor Aes Sedai nu le place nici asta. Lucrurile vechi care se întâmplă din nou. Nu sunt singurul. Mai sunt şi alte lucruri, alţi oameni. Toate astea le neliniştesc pe femeile Aes Sedai, le fac să vorbească în şoaptă despre vechile stavile care acum se slăbesc. Spun că lucrurile încep să se destrame. Le e teamă că în curând Cel Întunecat ar putea fi eliberat, asta e. Ai fi crezut că eu sunt de vină pentru asta, după cum se uitau toate la mine. Roşiile, bineînţeles, dar nu numai. Suprema Înscăunată… Ah! Mă ţin cât mai departe de ele şi de prietenii lor. Şi voi ar trebui să faceţi la fel, dacă aţi avea destulă minte.
— Nu mi-aş dori altceva decât să n-am de-a face cu femeile Aes Sedai, rosti Perrin.
Egwene îi aruncă o căutătură tăioasă. Perrin speră că nu o să înceapă să spună că vrea să devină şi ea Aes Sedai. Dar Egwene nu zise nimic, strânse doar din buze, aşa că Perrin continuă.
— Dar nu avem de ales. Am fost urmăriţi de troloci, de Pieriţi, de Draghkar. Numai Iscoade ale Celui Întunecat. Nu ne putem ascunde şi nici nu ne putem apăra singuri. Aşadar, de la cine să cerem ajutor? Cine altcineva e îndeajuns de puternic, dacă nu femeile Aes Sedai?
Elyas rămase tăcut o vreme, uitându-se la lupi, cel mai adesea la Grialba şi la Muşcarsu. Perrin se foi agitat, încercând să nu se uite. Când se uita avea impresia că aproape aude ce îşi spuneau Elyas şi lupii. Chiar dacă nu avea nimic de-a face cu Puterea, nu voia să fie amestecat în aşa ceva. „Pesemne că nu era decât o glumă. Eu nu pot vorbi cu lupii.” Unul dintre lupi – Sarsar, credea el – îl privi şi păru să rânjească. Se întrebă cum de reuşise să ştie care dintre ei era.
— Aţi putea rămâne cu mine, vorbi Elyas în cele din urma. Cu noi.
Egwene ridică din sprâncene, iar Perrin căscă gura de mirare.
— Ei, vi se pare mai bine aşa? îi puse Elyas la încercare. Trolocii profită de orice ocazie ca să omoare un lup singur, dar preferă să se abată mile întregi din drum ca să ocolească o haită. Şi nu trebuie să vă faceţi griji nici în privinţa femeilor Aes Sedai. Nu prea vin prin aceste locuri.
— Ştiu şi eu… Perrin evită să se uite la lupii lungiţi lângă el, de o parte şi de alta. Unul era Grialba, şi îi simţea privirea aţintită asupra sa. Nu e vorba numai de troloci.
Elyas scoase un hohot de râs îngheţat.
— Am văzut şi o haită care i-a venit de hac unui Făr’-de- Ochi. Jumătate din lupi au fost răpuşi, dar, odată ce simţiseră mirosul, nu mai puteau da înapoi. Troloci, Myrddraali, e totuna pentru lupi. Pe tine te vor, băiete. Au auzit şi de alţi oameni care pot vorbi cu lupii, dar tu eşti primul pe care îl întâlnesc, în afară de mine. Dar o vor accepta şi pe prietena ta şi veţi fi mai la adăpost aici decât în orice oraş. Toate oraşele sunt pline de Iscoadele Celui Întunecat.