— A trecut multă vreme, observă Rand, poate că nimeni nu-şi mai aminteşte.
Jupân Gill clatină din cap.
— Gareth Bryne este Comandantul Suprem al Gărzilor Reginei. El personal a fost în fruntea celor trimişi de Morgase pentru a-l aduce pe Thom înapoi, în lanţuri, iar eu, unul, mă îndoiesc că va uita vreodată cum s-a întors cu mâna goală, ca să afle că Thom fusese deja la Palat şi plecase iarăşi. Iar Regina nu uită absolut nimic. Aţi văzut voi vreodată o femeie uitucă? Pe cinstea mea, Morgase îşi ieşise din fire cu totul. Pot să jur că toţi locuitorii din oraş au mers în vârful picioarelor şi au vorbit în şoaptă vreme de o lună. Şi mai sunt mulţi soldaţi din Gardă îndeajuns de vârstnici ca să-şi amintească. Una peste alta, e mai bine să nu pomeniţi nici de Thom, nici de femeia Aes Sedai aia a voastră. Haideţi să mâncaţi ceva. Păreţi hămesiţi.
36
Ochiul din Pânză
Jupân Gill îi duse la o masă din colţul sălii mari şi porunci uneia dintre slujnice să le aducă de mâncare. Rand clătină din cap la vederea farfuriilor, pe care se aflau câteva feliuţe subţiri de friptură, acoperite cu sos, o lingură de frunze de muştar şi câte doi cartofi. Cu toate acestea, gestul lui nu era de mânie, ci unul trist, de resemnare. Nu mai erau de nici unele, după cum le spusese hangiul. Luându-şi cuţitul şi furculiţa, Rand se întrebă ce avea să se întâmple când nu mai rămânea nimic. Atunci, farfuria sa pe jumătate plină ar fi ajuns să pară un adevărat ospăţ. Gândul îl făcu să se cutremure.
Jupân Gill le alesese o masă retrasă, iar el însuşi se aşezase cu spatele spre colţul încăperii, de unde putea supraveghea totul. Nimeni nu se putea apropia să tragă cu urechea neobservat. După ce slujnica plecă, el spuse încet:
— Acuma, ia povestiţi-mi despre necazurile voastre. Dacă e să vă dau o mână de ajutor, mai bine să ştiu în ce mă bag.
Rand se uită la Mat, dar acesta privea urât în farfurie, de parcă se mâniase pe cartoful pe care tocmai îl tăia. Trase adânc aer în piept.
— Nici eu nu înţeleg foarte bine, începu el.
Îi povesti în cuvinte simple, fără să pomenească de troloci şi de Pieriţi. Dacă cineva le oferea ajutor, nu merita să-i povestească despre apariţia făpturilor din basme. Dar nici nu i se păru drept să dispreţuiască primejdia, trăgând după ei pe cineva care n-avea habar în ce urma să se amestece. Aşa că-i spuse că el şi cu Mat, împreună cu alţi tovarăşi, erau urmăriţi de nişte duşmani. Aceştia apăreau pe neaşteptate, erau extrem de periculoşi şi hotărâţi să le vina de hac tuturor, sau chiar mai rău. Moiraine le dezvăluise că unii dintre ei erau Iscoade ale Celui Întunecat. Thom nu avusese încredere deplină în Moiraine, dar, din câte le spusese, rămăsese împreună cu ei din pricina nepotului său. Fuseseră despărţiţi în cursul unui atac, în timp ce încercau să ajungă la Whitebridge, iar odată ajunşi acolo, Thom murise, salvându-i de un alt atac. Şi mai fuseseră şi alte încercări. Ştia că povestea nu suna perfect, dar nu avusese timp să se pregătească şi era primejdios să spună prea multe.
— Aşa că am tot mers până ce-am ajuns în Caemlyn, explică el. Aşa se hotărâse de la-nceput. Întâi în Caemlyn, apoi în Tar Valon.
Se foi neliniştit pe marginea scaunului. După ce păstrase taina atâta vreme, i se părea ciudat să-i povestească altcuiva, fie şi o parte.
— Dacă rămânem pe drumul ăsta, ceilalţi o să ne poată găsi, mai devreme sau mai târziu.
— Dacă n-au murit, mormăi Mat, cu nasul în farfurie.
Rand nu-i aruncă nici măcar o privire, dar ceva îl făcu să adauge:
— Dacă ne ajutaţi, s-ar putea să aveţi necazuri.
Jupân Gill îşi flutură braţul îndesat, într-un gest de dispreţ.
— N-aş putea spune că-mi caut necazurile cu lumânarea, dar am mai avut şi eu parte de ele la viaţa mea. N-o să le-ntorc spatele unor prieteni de-ai lui Thom, din pricina unor ticăloase de Iscoade ale Celui Întunecat. Cât despre tovarăşa asta a voastră de la miazănoapte, dacă vine în Caemlyn, am să aflu. Pe aici pe la noi exista oameni care supraveghează persoanele de soiul ăsta, iar veştile se răspândesc uşor.
Rand şovăi, apoi întrebă:
— Dar Elaida?
Hangiul şovăi şi el, apoi clătină din cap.
— N-aş zice. Poate ar fi mers, dacă n-aţi fi fost legaţi de Thom. Dar ea o să scoată totul de la voi, şi atunci cine ştie unde o s-ajungeţi. Poate în vreo temniţă. Poate şi mai rău. Se zice că ea poate simţi diverse lucruri, ce s-a-ntâmplat şi ce urmează să se-ntâmple. Se spune că ghiceşte pe dată ceea ce alţii încearcă să ţină secret. Eu, unul, nu ştiu sigur dacă-i aşa, dar n-aş risca. Dacă nu era vorba de Thom, puteaţi vorbi cu Gărzile. Lor nu le-ar lua prea multă vreme să se ocupe de Iscoadele astea ale Celui Întunecat. Dar chiar dacă n-aţi pomeni de Thom, veştile ar ajunge la Elaida de îndată ce s-ar auzi despre ce e vorba, şi atunci ne-am întoarce de unde am plecat.
— Da, fără Gărzi, încuviinţă Rand, iar Mat dădu şi el din cap cu tărie, în timp ce-şi îndesa mâncare în gură, pătându-şi bărbia cu sos.
— Necazul e că v-aţi încurcat în iţele politicii, băiete, chiar dacă nu din vina voastră, iar politica este o mlaştină ceţoasă, plina de şerpi.
— Dar cum rămâne cu… începu Rand, dar hangiul se strâmbă deodată şi se depărtă de zid, făcând scaunul să scârţâie sub greutatea sa.
În uşa care dădea spre bucătărie stătea bucătăreasa, care-şi ştergea mâinile de şorţ. Prinzând privirea hangiului, ea îi făcu semn să vină, apoi se întoarse de unde ieşise.
— Parc-am fi căsătoriţi, oftă jupân Gill. Descoperă ce nu merge înainte ca eu să-mi dau seama că s-a-ntâmplat ceva. Ba se-nfundă canalele, ba burlanele, ba apar şobolani. Aici, la mine, e curat, înţelegeţi, dar, cu atâţia oameni în oraş, şobolanii sunt peste tot. Adu mulţi oameni laolaltă şi hop şi şobolanii, iar acum tot oraşul s-a umplut dintr-odată de ei. N-aveţi idee cât costă, mai nou, o pisica bună, una cu adevărat pricepută la prins şoareci. Camera voastră e sus la mansardă. O să le spun fetelor să vă conducă şi puteţi întreba pe cine vreţi. Şi nu vă temeţi de Iscoadele Celui Întunecat. N-am eu o părere prea bună despre Mantiile Albe, dar, cu ei şi cu Gărzile, oamenii de soiul ăstora nu îndrăznesc să scoată nasul lor murdar în Caemlyn.
Scaunul scârţâi din nou, când el îl împinse îndărăt şi se ridică.
— Sper că nu-i iar vorba de canale.
Rand se întoarse la mâncarea sa, dar observă că Mat se oprise.
— Credeam ca ţi-era foame, spuse el.
Mat rămăsese cu ochii aţintiţi în farfurie, jucându-se cu o bucată de cartof pe care o plimba de colo colo cu furculiţa.
— Trebuie să mănânci, Mat. Trebuie să ne păstrăm puterile, dacă este să ajungem în Tar Valon.
Mat scoase un hohot de râs înfundat şi amar.
— Tar Valon! Până acum era vorba despre Caemlyn. Moiraine o să ne aştepte în Caemlyn. O să-i găsim în Caemlyn pe Perrin şi pe Egwene. Totul o să fie bine, dacă reuşim să ajungem în Caemlyn. Ei uite c-am ajuns, şi totul e la fel de rău. Nici urmă de Moiraine, de Perrin, de nimeni. Acum aud că totul va fi bine dacă reuşim s-ajungem în Tar Valon.