— Mă supun, Domniţa, râse Gawyn şi făcu o plecăciune care o imita pe cea a lui Galad.
Elayne îl privi pe Rand, încruntându-se gânditoare.
— Acum trebuie să vedem cum să te scoatem repede de aici.
— Galad face întotdeauna ce trebuie, îi explică Gawyn, chiar şi când nu-i momentul. În cazul ăsta, găsind un străin în grădină, trebuie să anunţe gărzile Palatului. Ceea ce cred că face chiar în clipa asta.
— Atunci înseamnă că ar trebui să mă caţăr iar pe zid, spuse Rand. „Ce mai zi în care să trec neobservat. Puteam să-mi pun şi un semn de gât!”
Se întoarse spre zid, dar Elayne îl prinse de braţ.
— Nu aşa, după ce m-am chinuit atâta cu palmele tale. O să te juleşti din nou şi apoi o s-o laşi pe vreo baborniţă de prin mahalale să-ţi pună cine ştie ce pe răni. De cealaltă parte a grădinii este o poartă. E acoperită de frunze şi nimeni nu ştie că se afla acolo, în afară de mine.
Brusc, Rand auzi zgomote de paşi pe aleea pavată.
— Prea târziu, mormăi Gawyn. Pesemne c-a luat-o la fugă de cum s-a îndepărtat.
Elayne îngână un blestem, iar Rand rămase cu gura căscată de uimire. Era ceva ce mai auzise numai la grăjdarii de la Binecuvântarea Reginei, şi chiar şi atunci fusese tulburat. În clipa următoare însă, ea îşi recapătă stăpânirea de sine.
Gawyn şi Elayne nu dădeau semne că ar fi vrut să plece, dar el, unul, nu putea să stea să-i aştepte pe oamenii din Gardă cu atâta calm. Dădu iarăşi să se îndrepte spre zid, ştiind însă că nu avea cum să urce înainte să sosească Gărzile, dar neputând nici să rămână pe loc.
Înainte să fi făcut mai mult de trei paşi, apărură mai mulţi bărbaţi în uniforme roşii, cu platoşele sclipind în soare în timp ce alergau pe alee. Apărură apoi şi alţii, părând să vină din toate direcţiile, ca nişte valuri de pânză stacojie şi oţel lustruit. Unii aveau săbiile în mâini, iar alţii, de îndată ce se opriră, îşi ridicară arcurile şi-şi pregătiră săgeţile. Toţi ochii din spatele vizierelor erau sumbri şi toate săgeţile cu vârfuri late erau îndreptate către el.
Elayne şi Gawyn săriră pe dată din loc şi se aşezară între Rand şi săgeţi, cu braţele desfăcute pentru a-l apăra. El rămase nemişcat, ţinându-şi mâinile la vedere, cât mai departe de sabie.
Înainte ca ecoul paşilor şi scârţâitul corzilor de arc să fi apucat să se stingă, unul dintre soldaţi, având pe umăr un ecuson auriu, însemnul de ofiţer, strigă:
— Domniţă, Seniore, la pământ, repede.
În ciuda faptului că stătea cu braţele întinse, Elayne se îndreptă de spate ca o adevărată regină şi spuse:
— Tallanvor, îndrăzneşti să scoţi sabia în prezenţa mea? Pentru asta, Gareth Bryne o să te pună să cureţi grajdurile împreună cu cei mai josnici slujitori, dacă nu cumva şi mai rău.
Soldaţii schimbară între ei priviri uimite, iar unii dintre arcaşi, stingheriţi, îşi coborâră arcurile. Numai atunci Elayne lăsă braţele în jos, ca şi cum până atunci le-ar fi ţinut ridicate pentru că aşa-i era voia. Gawyn şovăi, apoi îi urmă exemplul. Rand se apucă să numere din priviri arcurile care nu fuseseră coborâte. Muşchii pieptului i se încordară, ca şi cum s-ar fi pregătit să oprească săgeţile, slobozite de la douăzeci de paşi.
Bărbatul cu însemnele de ofiţer părea cel mai derutat dintre toţi.
— Domniţă, să-mi fie cu iertare, dar Seniorul Galadedrid ne-a raportat că prin grădină bântuie un amărât de ţăran, înarmat, care-i pune în pericol pe Domniţa Elayne şi pe Seniorul Gawyn.
Se uită la Rand, iar glasul i se înăspri.
— Dacă binevoiţi să vă daţi la o parte, am să-l arestez pe ticălosul ăsta. În ultima vreme, prin oraş umblă prea mulţi coate goale de soiul lui.
— Mă îndoiesc că Galad v-a spus aşa ceva, răspunse Elayne. El nu minte.
— Câteodată ar fi mai bine s-o facă, şopti Gawyn, la urechea lui Rand. Măcar o dată. Aşa ar fi mai uşor de trăit cu el.
— Omul ăsta e oaspetele meu, continuă Elayne, şi se află aici sub protecţia mea. Poţi pleca, Tallanvor.
— Îmi pare rău, dar nu e cu putinţă, Domniţă. După cum ştiţi foarte bine, Regina, augusta mamă a Domniei Voastre, a dat ordine cu privire la toţi cei care pătrund în Palat fără permisiunea Maiestăţii Sale, iar acum i s-a şi trimis veste despre acest străin.
În glasul lui Tallanvor se strecurase o nuanţă clară de mulţumire. Rand bănuia că ofiţerul trebuise să mai accepte până atunci şi alte porunci de la Elayne care nu i se păruseră cuviincioase; de data asta nu mai avea de gând să cedeze, mai ales că scuza era perfectă. Elayne îl fixă cu privirea, dar părea şi ea, pentru prima dată, descumpănită.
Rand se uită întrebător la Gawyn, iar acesta înţelese.
— Temniţă, şopti el.
Rand se albi la faţă, aşa că tânărul adăugă repede.
— Numai pentru câteva zile, şi nu ţi se va face niciun rău. Vei fi interogat personal de către Gareth Bryne, Comandantul Suprem, dar ţi se va da drumul după ce se lămureşte toată lumea că n-ai avut intenţii rele. Sper că ai spus adevărul, Rand al’Thor din Ţinutul celor Două Râuri, adăugă el după o clipă de tăcere, privindu-l curios.
— Condu-ne pe toţi trei în faţa mamei mele, porunci brusc Elayne, iar pe chipul lui Gawyn apăru un rânjet.
Tallanvor, cu chipul ascuns de viziera de oţel, păru luat pe nepregătite.
— Domniţă, dar…
— Dacă nu, condu-ne pe toţi trei într-o temniţă, spuse Elayne. O să rămânem împreuna. Sau poate ai de gând să porunceşti ca vreun om de al dumitale să pună mâna pe mine?
Zâmbetul ei era triumfător, iar chipul în care Tallanvor se uita împrejur, ca şi cum ar fi nădăjduit să-i pice un ajutor din cer, arăta că şi el îi recunoştea victoria.
„Dar ce câştigase? Şi cum?”
— Mama îl cercetează pe Logain, rosti Gawyn încet, ca şi cum i-ar fi citit gândurile lui Rand, şi, chiar dacă n-ar fi fost ocupată, Tallanvor n-ar îndrăzni să dea buzna în prezenţa ei împreună cu mine şi Elayne, ca şi cum am fi sub pază. Mama îşi pierde firea cam repede, câteodată.
Rand îşi aminti ce-i povestise jupân Gill despre Regina Morgase. “Îşi pierde firea cam repede?”
Un alt soldat în uniformă roşie veni alergând pe alee, oprindu-se brusc şi salutând, cu braţul dus la piept. Îi vorbi încet lui Tallanvor, iar vestea aduse pe chipul acestuia o expresie de mulţumire.
— Regina, augusta mama a Domniilor Voastre, anunţa Tallanvor, îmi porunceşte să-l aduc pe străin fără întârziere în faţa sa. De asemenea, porunceşte să fie acolo şi Domniţa Elayne şi Seniorul Gawyn. Tot fără întârziere.
Gawyn clipi speriat, iar Elayne înghiţi în sec. Stăpânindu-şi tulburarea, nu se grăbi, ci începu să-şi scuture petele de pe rochie. Nu reuşi decât să-şi cureţe de pe poale câteva bucăţi de scoarţă.
— Domniţă, dacă binevoiţi? grăi mânios Tallanvor. Seniore?
Soldaţii se rânduiră în jurul lor, în spate şi în ambele părţi, şi porniră pe aleea pietruită cu Tallanvor în frunte. Gawyn şi Elayne îl încadraseră pe Rand, părând amândoi cufundaţi în gânduri mohorâte. Soldaţii îşi puseseră săbiile în teci şi săgeţile în tolbe, dar erau la fel de atenţi ca atunci când aveau armele în mâini. Îl priveau pe Rand de parcă se aşteptau în orice clipă ca el să-şi scoată sabia şi să încerce să scape.
„Să încerc ceva? N-am ce să încerc. Auzi, şi voiam să trec neobservat!”
Privindu-i pe soldaţii care nu-şi luau ochii de la el, îşi dădu brusc seama de aspectul grădinii. Ameţeala provocată de căderea de pe zid îi trecuse complet. Lucrurile se întâmplaseră unul după altul, fiecare şoc apărând înainte ca urmările celui precedent să fi apucat să treacă de tot, iar locurile în care se afla rămăseseră ca într-un soi de ceaţă. Nu văzuse limpede decât zidul şi nu se putuse gândi decât cum să facă să ajungă îndărăt pe creasta lui. Acum însă, îşi dădu seama de ceva care-i reţinuse atenţia numai în treacăt. Iarba era verde. „Verde!” În jur, erau sute de nuanţe de verde. Copacii şi tufişurile erau înfrunzite, pline de flori şi de fructe. Pavilioanele care se înălţau deasupra aleii erau pline de plante agăţătoare. Peste tot erau flori, foarte multe flori, care împroşcau grădina cu pete de culoare. Pe unele le cunoştea: raza soarelui, cu petalele sale aurii, lumânărica, mică şi roz, scânteia-de-stea, colorată în stacojiu, zoreaua-lui-Emond, violetă, trandafirii de toate culorile, de la albul pur la roşul cel mai intens – însă altele erau ciudate, atât de diferite ca forma şi nuanţă, încât se întrebă dacă erau adevărate.